Editorial

Nou la Editura Nemira. Fragment în avanpremieră din Gabriela Garcia, „Femei și sare”

Editura Nemira lansează în colecția Babel povestea caleidoscopică a unor femei extraordinare, de descendență cubaneză, care au tenacitatea să-și spună poveștile, în ciuda celor care vor să le facă să tacă: romanul Femei și sare, de Gabriela Garcia, din care vă prezentăm acum un fragment în avanpremieră.

Despre carte:

Din fabricile de trabucuri de secol al XIX-lea și până la centrele de detenție din SUA de azi, din Cuba până în Mexic, romanul urmărește mai multe generații de femei care nu s-au predat istoriei.

Miami, în prezent: Jeanette se luptă cu dependența de droguri. Fiică a unei imigrante cubaneze, e hotărâtă să afle povestea familiei sale de la mama ei, Carmen. Dar Carmen nu vorbește, pentru că nu vrea să retrăiască trecutul. Prin urmare, Jeanette pornește într-o călătorie spre Cuba, ca să-și întâlnească bunica și să înfrunte secrete de familie adânc îngropate.

Camagüey, Cuba, 1866: María Isabel, stră-străbunica lui Jeanette, este prima femeie care lucrează într-o fabrică de trabucuri și care învață să citească. Munca, iubirea, speranțele ei sunt mânjite însă de violență – chiar dacă nu orice obstacol poate fi învins, curajul se transmite peste generații.

Fragment în avanpremieră:

Știau că-și riscă viețile. Dar Maríei Isabel și lui Antonio nu le mai păsa. Prin sânge le pulsa ceva mai măreț decât ei înșiși; acesta avea să fie războiul lor. În fiecare zi, când muncitorii care mai rămăseseră în atelier aveau pauza de prânz, María Isabel și Antonio se întâlneau cu ei în luminișul de pe câmpul de trestie- de-zahăr. Antonio se dădea peste cap să primească La Aurora, acum, că nu mai era angajat de don Porteño y Gómez, dar călărea în fiecare zi până-n oraș, ca să aducă alte vești. Făceau drumul până la punctul de întâlnire, fiecare ducând câte o legătură cu cărți, cele mai multe texte de filozofie și manifeste politice. Lucrătorii îi răsplăteau cu pâine dospită, cu cârnați grași și oale cu ajiaco. În ajunul Crăciunului, au tăiat un porc, care a stat ore în șir la fript. În fiecare zi, la prânz, își aprindeau trabucurile și se așezau pe frunzele uscate de palmier care brăzdau pământul. Încuviințau din cap sau aplaudau la pasajele care îi însuflețeau sau care puneau în cuvinte ceea ce simțeau cu toții.

Și María Isabel învăța să citească mai bine cu fiecare zi care trecea. Acum, că avea mai mult timp, stătea ore în șir cu Antonio, iar când toată lumea se ducea la culcare își trecea degetele peste paginile uscate, la lumina lumânării, până când fitilul se ardea de tot, lăsând loc întunericului.

Dar erau și zile întunecate, zile în care îi era foame, frică, în care doliul punea stăpânire pe ea, chiar dacă, de fapt, sărbătorea un secret: era însărcinată, pântecul începuse să i se umfle și să se rotunjească. Știuse cu câteva luni înainte de-a le împărtăși vestea lui Antonio și mamei lui; știuse încă dinainte de a fi părăsit Porteño y Gómez. Dar păstrase secretul, căci miracolul a ceea ce poate fi o viață părea prea fragil, atunci când moartea își înfigea tentaculele în tot restul. Când i-a spus în cele din urmă lui Antonio, acesta s-a aprins ca un incendiu într-un câmp cu fân, întărindu-i hotărârea de a rezista groazei pe care decretul guvernatorului le-o vârâse în suflete.

Dar Antonio nu mai voia ca ea să facă drumul până la luminiș. A îndemnat-o pe María Isabel să se odihnească, să stea la umbră. Soacra ei a fost de acord și i-a făcut comprese din tifon și bumbac pentru durerile de spate și i-a spus să-și vadă de grijile ei. I-a ascultat pentru câteva zile și a rămas la adăpostul casei, gătind fasole și brodând o bonetă pentru bebeluș. Dar, chiar și în starea în care era, tânjea să plece. A bătut drumul acela până când gleznele nu au mai ținut-o. Atunci a lăsat toate treburile casei deoparte și a citit ore în șir.

Acum putea lega literele în cuvinte. Se minuna de vraja lor, de cum oamenii se gândiseră să scrijelească piatra cu semne care le spuneau povestea, de cum văzuseră că fiecare viață e prea mare, prea interesantă ca să nu fie povestită. Și-a pus o mână pe pântece și a simțit ceva mișcându-se și întinzându-se în ea, de parcă și-ar fi căutat propria libertate, a simțit că întreaga lume devenise pântecele ei. Voia să scrie cuvintele ei. Voia să-și aducă pe lume viața prin cuvinte și s-o facă să dăinuie. Poate că o fărâmă din ea știa că moartea se pitea prin apropiere.

Cum aflaseră soldații? Nimeni n-avea cum să știe vreodată cu siguranță, deși aveau să-și tot închipuie: poate că Antonio lăsase dovezi compromițătoare la Porteños y Gómez (scrisoarea tradusă a lui Victor Hugo?) și Porteños l-a denunțat, poate că l-a trădat unul dintre muncitori, poate că nu a fost altceva decât ghinion – soldații care mărșăluiau pe câmp, dând peste luminiș, auzind voci, cuvinte.

Cei patru soldați fuseseră mărinimoși să-i lase pe muncitori să plece după ce întrerupseseră lecția cu bicele și cu o împușcătură. Dar pe Antonio l-au pus să se așeze pe una dintre cărțile mai groase. Unul dintre ei a spus:

— O să te salveze acum literatura ta?

Antonio și-a strâns mâinile la spate și a privit în sus. Iar María Isabel, ca și cum ar fi știut, s-a prăbușit pe podeaua casei, tânguindu-se, văzând cum apa care i se rupsese se întindea pe jos. Și-a prins cumnata de mână și a țipat, implorând toți santos. A lăsat-o pe mama lui Antonio să-i șteargă fruntea și să se roage lângă ea. I-a strigat pe nume pe toți cei pe care îi iubise și pierduse.

— Jură credință Coroanei, spuse soldatul pe câmp, cu pușca îndreptată spre capul lui Antonio.

— Libertate! a strigat Antonio tare, sperând ca María Isabel să-l audă, să știe că a luptat până în ultima clipă.

Dar pentru María Isabel lumea amuțea în vreme ce își aduna ultimele puteri care îi rămăseseră. Simțea sarea transpirației, împingea și se apuca de tot ce era în jurul ei, vedea cum camera se curba, valuri parcă se spărgeau în ea. Le auzea vocile soacrei și cumnatei de parcă veneau prin straturi peste straturi ciuruite și își dădea seama cum își pierde și recapătă cunoștința. Degetele dădeau de propriul sânge lipicios.

María Isabel a simțit cum soacră-sa apucase capul cărnos care se ivise. Și-a auzit pulsul rezonând în ea, întețindu-se de parcă bătea pentru doi, pentru trei, ticăind. Suntem o forță. Din ea izbucni țipătul vieții. Un soldat le-a ordonat camarazilor să ridice puștile.

Antonio a strigat iar.

S-a auzit un clinchet. Apoi s-a auzit: „Foc!“

***

Despre autoare:

Gabriela Garcia este fiică de imigranți din Cuba și Mexic. A fost crescută la Miami și locuiește în prezent în San Francisco Bay Area. S-a făcut remarcată prin opiniile ei feministe și ca activistă ce susține drepturile imigranților, lucrând în presă și în domeniul muzical. A absolvit sociologia la Fordham University și masteratul în literatură la Purdue University, unde a predat apoi scriere creativă. Proza și poeziile ei au fost publicate în Best American Poetry, Tin House, Zyzzyva, Iowa Review, Michigan Quarterly Review, The Cincinnati Review sau Black Warrior Review. A primit numeroase premii și burse de creație, printre care se numără Rona Jaffe Foundation Writer’s Award, Steinbeck Fellowship, bursele Breadloaf, Sarabande Books, Lighthouse Works, the Keller Estate și Community of Writers at Squaw Valley. Romanul său de debut, Femei și sare (Of Women and Salt, 2021), o saga matriliniară inspirată de povestea propriei familii, a fost deja tradus în zece limbi.

Articole similare

Avanpremieră editorială: ”Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător”, de Mircea Mihăieş

Jovi Ene

Destinul si scrierile a doi confinati celebri: Carlo Levi (I)

Codrut

Uniunea Sovietică sub Brejnev. Două mărturii (II)

Codrut

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult