Editorial

Fragment în avanpremieră: ”E-un rege nebun în Danemarca”, de Dario Fo

Vă prezentăm în avanpremieră un fragment din volumulE-un rege nebun în Danemarca”, de Dario Fo, ce va apărea de curând la Editura Humanitas Fiction, în Colecția Raftul Denisei, în traducerea lui Vlad Russo, o carte recomandată de Filme-cărți.ro. 

Lansarea romanului va avea loc marți, 10 octombrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38). În romanul publicat cu un an înainte de a se stinge din viață, E-un rege nebun în Danemarca (parafrază a unei celebre replici din Hamlet), Dario Fo reînvie zbuciumata epocă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, explorând povestea controversatului rege Christian VII și a soției sale Caroline Mathilde, o istorie dramatică de iubire, infidelitate și nebunie. Din cronici de epocă și jurnale secrete, Dario Fo recompune atmosfera strălucitoare de la Curtea regală a Danemarcei în secolul galant, reținând deopotrivă intrigile amoroase și de palat ce roiesc în jurul lui Christian VII. Facem astfel cunoștință, rând pe rând, inclusiv prin portretele desenate de autor, cu regina Caroline Mathilde, sora regelui George III al Angliei, cu „Băbătia“ – regina-mamă și mama vitregă a regelui–, cu medicul iluminist german Johann Struensee, cu întreaga protipendadă a Curții, plină de nobili retrograzi, dar și de figuri de reformatori, și, în sfârșit, cu fiul regelui Christian, Frederik V. În spatele acestui somptuos alai, se fac simțite însă adâncile frământări ale unei lumi pornite să redefinească „contractul social“, sub înrâurirea ideilor iluministe. Iar, deasupra tuturor, Christian VII se dovedește un rege clarvăzător, înfăptuind, în preajma sângeroasei Revoluții Franceze, propria sa „revoluție“, fără vărsarea unui strop de sânge: interzice tortura, abolește legarea de glie și privilegiile castei nobiliare, ba chiar instituie libertatea presei. Fiindcă, așa cum spune Dario Fo, „a fi nebun nu este neapărat un rău, ba uneori nebunii se dovedesc mai buni“.

Fragment în avanpremieră:

Prolog

Oameni, povestiţi-vă istoria. Alberto Savinio

Începând din secolul al XV-lea, în întreaga Europă, mulţi oameni citiţi aveau obiceiul de a ţine un jurnal. Aşa se face că ne-au parvenit mărturii ale unor oameni obiş nuiţi, dar şi ale unor personaje istorice adesea celebre, bărbaţi şi femei. Iar noi am profitat de ele pentru a ne îmbogăţi cercetările privind acele epoci în care ziarele erau puţine, iar textele tipărite circulau cu deosebire în rândul claselor avute. Întâmplările prezentate aici sunt pline de personaje cel puţin excepţionale. Documentele găsite ne-au permis să reconstituim evenimentele tragice şi groteşti care au marcat Scandinavia în perioada dintre secolul al XVIII-lea şi mijlocul secolului al XIX-l ea, mult timp rămase aproape complet necunoscute celor mai mulţi dintre noi.

***

Atenţie, vorbeşte chiar Caroline Mathilde de Hanovra.

18 februarie 1766

Însoţită de fratele meu mai mare şi de mama, m-am îmbarcat în portul Londrei, cel mai important din lume. Corabia regală ce urma să mă ducă în Danemarca a navigat cu toate pânzele sus, împinsă de un vânt constant, dar fără rafale, ceea ce mi-a îngăduit să stau la proră împreună cu însoţitoarea mea, mult mai nerăbdătoare decât mine să ajungă la viitoarea întâlnire.

Nu înţelegeam. Pregătindu-mă să urc scara ce duce pe punte, am întrebat-o iarăşi pe mama de ce fusesem trimisă la Christian, danezul, în aşa mare grabă, insistând mai ales să- mi spună motivul pentru care nu venise el la Londra să mă cunoască, astfel încât să mă scutească pe minede această călătorie.

Mama mi- a răspuns:

— Uiţi, draga mea, că acest posibil soţ al tău este din întâmplare suveran absolut peste teritoriile sale, DanEmarca şi Norvegia, trebuind totodată să administreze un regat cu colonii în Africa, în Caraibe şi în Indii, şi să comande o armată, înzestrată inclusiv cu forţe navale!

— Vai de mine… Şi e adevărat că are numai şaptesprezece ani?

— Da, draga mea, e doar cu doi ani mai mare decât tine.

De fapt, răspunsurile mamei nu mă mulţumeau. Continuam să mă întreb cu glas tare despre motivele unei întâlniri atât de grabnice. Îl voi vedea pe Christian doar pentru câteva ore, iar apoi va trebui să trăiesc cu el o viaţă întreagă. Ce voi reuşi să înţeleg din caracterul lui, din felul său de a fi?! Cum voi putea să exclam: „Iată- l pe soţul meu! Aşa l- am visat întotdeauna!“?

Cum vine asta? Dacă nu mi se îngăduie să-i vorbesc, să-l cunosc. „Iubitule, vrei să dormim în fiecare noapte împreună sau numai când facem dragoste, şi apoi fiecare să se întoarcă să sforăie în patul lui?“

Doamna mea de onoare, Louise von Plessen, râdea amuzată, apoi comenta:

— Uite, o să-ţi spun un lucru pe care-l  ştiu şi pe care, din neţărmurit respect, trebuie neapărat să-l afli de la mine… Draga mea, înainte de a fi o căsătorie între doi tineri, care să sperăm că se vor îndrăgosti nebuneşte unul de celălalt, ăsta e un contract, o afacere de nivel înalt încheiată în avantajul regatului britanic şi deopotrivă al celui danez. Dar fiindcă şi alte rude, atât ale familiei tale, cât şi ale familiei soţului tău, se dau de ceasul morţii doar-doar or vedea anulat contractul ăsta pentru a propune altă combinaţie în avantajul lor, trebuie neapărat să ne mişcăm cu hotărâre şi repeziciune. Şi mai e o împrejurare care impune graba asta: anume că acest viitor soţ al tău nu se bucură în momentul de faţă de o sănătate prea bună.

— O, Doamne! am exclamat eu. Ce are?

— Ceva la cap, draga mea! Cel mai adesea e absolut normal, dar alteori îşi iese complet din minţi!

— Ah! Şi asta mi- o spuneţi abia acum?

— Păi, draga mea, les affaires sont les affaires… Poate că iubitorii tăi părinţi au vrut să descoperi toată treaba singură…

— Singură? În două ore? Adică sperând ca logodnicul meu să aibă numaidecât o asemenea criză, încât să mă hotărăsc pe loc dacă să fug sau să mă retrag într-o  mânăstire?

— De asta trebuie să te încredinţezi cu propriii tăi ochi şi apoi să alegi. Eu cred însă că toate o să meargă ca pe roate, iar crizele lui se vor dovedi probleme de mică importanţă, aşa că întâlnirea va fi cu adevărat un prilej de bucurie pentru tine.

— Bun, deci până la urmă tot ce-mi rămâne este să mă sacrific pentru regat. Să devin slujnica regelui invalid!

După ce am navigat o zi şi o noapte, am trecut de Iut landa şi am ajuns la Copenhaga. Observ la debarcare că de faţă se află doar ambasadorul regatului nostru, care, imediat ce coborâm pe chei, ne însoţeşte în caleaşcă la Roskilde. Ne oferă un dejun pe care-l  acceptăm din toată inima. În scurtă vreme soseşte Christian călare. Desca- lecă dintr- un salt şi mi se alătură pe dată.

Un dialog normal între îndrăgostiţi

Îmi ia mâinile, mi le sărută. După asta, vorbind în daneză, îl roagă pe ambasador să ne lase singuri, iar cei doi, doamna de onoare şi ambasadorul, se grăbesc să se facă nevăzuţi. Apoi tânărul rege se apropie de mine şi-m i spune în franceză:

— Din păcate, va trebui să-m i iertaţi pronunţia defec tuoasă, vorbesc rareori această limbă…

Eu îi răspund:

— Nu mi se pare, maiestate, accentul e perfect! Dacă Maiestatea Voastră va face vreo greşeală de sintaxă, o voi corecta.

— Dar asta ce mai e? Eu vă vorbesc prieteneşte, şi îmi răspundeţi aşa reverenţios?!

— Sigur, cum altfel, doar sunteţi regele… iar eu nu sunt încă regină, mai întâi trebuie să mă acceptaţi, să spe răm că totul va decurge bine!

Christian râde şi exclamă:

— Ohoho, dar sunteţi plină de duh! Uitasem că veniţi din Anglia, patria ironiei!

După care mă priveşte cu multă atenţie şi apoi spune:

— Păreţi să fiţi o copilă pură şi delicată!

Nu reuşesc decât să îngaim „mulţumesc“. Apoi adaug:

— Şi Maiestatea Voastră îmi pare a fi agreabilă şi binevoitoare!

— Din păcate, continuă el, sper că vi s- a spus deja, zi lele astea nu prea mă simt în apele mele… am probleme cu capul, un lucru mai degrabă plicticos… să mă iertaţi deci dacă nu reuşesc să vă arăt întreaga mea preţuire şi bucuria de a vă cunoaşte. Dar spuneţi- mi: în afară de căsătorie, ce altceva vă interesează?

— Păi, mai întâi de toate, domnule, nu eu am ales să închei această alianţă matrimonială. Mi-a r plăcea să stăm împreună ceva mai mult de câteva ceasuri!

— Aveţi dreptate, iar în cazul ăsta aţi putea descoperi totodată că nu sunt deloc soţul ideal pe care vi-l  doriţi. Ce ştiţi în fond despre ce mă interesează pe mine în afară de guvernare?! Aţi putea descoperi, de pildă, că detestaţi lucrurile care-mi sunt mie dragi. Pentru început vă voi spune că iubesc teatrul, mai ales cel muzical, cu dansuri şi acrobaţii.

— O, şi eu mă dau în vânt după spectacole, atât cele tragice, cât şi cele comice!

— Superb, am nimerit din prima lovitură: avem un interes comun.

— Iertaţi-mă, îmi permiteţi să vă pun o întrebare?

— Vă rog!

— Jucaţi crichet sau preferaţi jocul cu mingea?

— Nu, exerciţiile atletice care cer efort nu sunt pentru mine!

— Bun. Atunci nu mă veţi lăsa prea mult singură şi nu vă veţi întoarce acasă cu un ochi învineţit.

— …dar nici să nu vă- nchipuiţi că mă omor după tricotat sau croşetat!

— Vai de mine, nici eu nu pot să sufăr treburile femeieşti, exceptând-o  pe aceea de a legăna un copil în poală şi apoi de a-l creşte.

— Perfect! Şi eu iubesc copiii, şi trebuie să vă mărturisesc totodată că n-am nici o înclinaţie către putere şi către pompa regală, şi – rămâne între noi – nu pun prea mare preţ pe mulţi dintre supuşii mei, mai ales pe curteni, pe oamenii avuţi şi pe negustori… ca să nu mai vorbesc de birocraţi. Care nu se gândesc decât la privilegii, prebende, titluri şi averi. Şi nici nevestele lor nu- mi sunt prea simpatice. Mi se par curtezane travestite în mari doamne.

— Vai de mine! Dar vă prezentaţi ca un agnostic iluminist!

— Hi, hi, hi! Descopăr o fetişcană erudită şi înţeleaptă… Spuneţi- mi adevărul, v-aţi făcut educaţia la Paris cu Rousseau şi Voltaire?

— Mă rog, să spunem că mă interesează şi am o anumită admiraţie pentru aceşti autori.

— Zău? Asta-i  grav, fiindcă, dacă accept să vă iau de soţie, va trebui să depun eforturi ca să mă ridic la acelaşi nivel de înţelepciune şi cunoaştere. Izbucnim amândoi în râs amuzaţi, şi descopăr că am o profundă simpatie pentru acest rege. De altfel, mai bine un ţicnit cu sentimente omeneşti decât un pămpălău la care coroana acoperă doar un simulacru de creier. Mai pălăvrăgim vreo jumătate de ceas, apoi se arată doamna de onoare şi ambasadorul. Anunţul lor că se apropie îmbarcarea în vederea întoarcerii acasă îmi provoacă o vie neplăcere. Iar el îmi zice în chip de consolare:

— Scumpă Mathilde, faptul că v-am cunoscut mi-a dat o mare seninătate. Şi, spunând asta, mă sărută tandru pe buze.

— Ne revedem curând, dacă nu cumva te înspăimântă prea tare ideea de a te căsători cu un rege nebun, aşa acum îmi spun deja mulţi oameni din preajma mea.

— Păi, în cazul ăsta, fiind amândoi nebuni după teatru, vom putea oricând să punem în scenă Hamlet!

Hamlet? Ce- i asta?

— E principala operă a lui Shakespeare, şi se petrece chiar în Danemarca.

— Ah, o ştiu, dar nu din pricina acestui… cum îi zice… Shakespeare? Ci din pricina lui Paul Maller, preceptorul meu, care a publicat legenda daneză din care cu siguranţă s-a inspirat autorul ăsta englez, cum îi spune?

— Shakespeare.

— Perfect, am mai învăţat ceva!

— Păi, dacă cunoşti intriga poveştii, ştii desigur că Hamlet ăsta e un personaj pe care l-ai putea interpreta foarte bine, de vreme ce în piesă se transformă dintr-un înţelept lucid într-un nebun deznădăjduit; iar eu aş putea juca rolul Ofeliei, cea îndrăgostită de Hamlet, care din păcate n-are prea mult noroc în întreaga poveste.

— Aşa e, observă regele, păcat însă că ai uitat de mama lui, pe care din fericire încă n-o  cunoşti – să-i  spunem pe numele adevărat: mama vitregă – şi care în regatul nostru unelteşte să acapareze întreaga putere în locul nebunului (aici arată spre sine). Sper însă ca noi s-avem parte de o comedie veselă, care să nu semene în nici o privinţă, şi mai ales nu în privinţa finalului, cu opera pesimistului tău autor.

La întoarcere, pe corabie, doamna de onoare îmi cere cu insistenţă să-i  povestesc dialogul meu cu Christian. Dar mie nu-mi vine deloc să mă destăinui şi mă prefac moartă de oboseală, ca să mă lase în pace.

Iată-mă din nou la Londra. De-a lungul întregii călătorii n-am făcut altceva decât să mă gândesc la toate momentele acelei întâlniri. La vorbele lui şi la ceea ce din când în când îi răspundeam eu. Mă gândeam la fiecare frază de-a mea, aş fi putut vorbi mai limpede şi mă întrebam cum m-aş fi putut exprima într-un alt limbaj şi cu mai multă ironie. Dar aşa au decurs lucrurile, şi la urma urmei nu regret nimic… Doamne, cât m-a  fascinat băiatul ăla! Felul lui de a se dezvălui fără nici un înconjur, fără nici o prefăcătorie, felul de a accepta şi de a-şi prezenta, aproape cu resemnare, starea precară a sănătăţii m-au înduioşat de-a  dreptul. Mi-aş fi putut inventa şi eu o boală, un beteşug… poate aşa l-aş fi făcut să se simtă în largul lui… dar n-am făcut-o . Să lăsăm glumele însă, în fond e mai bine aşa.

Mama a insistat mult să-i  povestesc cum a decurs întâlnirea. Am acceptat, dar am priceput repede că ea ştia deja totul despre Christian, inclusiv despre crizele lui, şi n-a manifestat nici o surprindere. La sfârşit a conchis: „Important este că tânărul ţi-a lăsat o bună impresie, pentru tot restul să ne lăsăm în seama providenţei.“

Despre autor:

Dario Fo s-a născut la 24 martie 1926, în Lombardia. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a studiat artele frumoase la Acca-demia di Belle Arti di Brera de la Milano. În 1950 a început colaborarea cu RAI, scriind texte satirice pe care le și interpreta ca actor. Această colaborare a durat peste un deceniu și a prilejuit numeroase conflicte cu cenzura exercitată de Biserica Catolică, de aceea Fo a renunțat la ea, dedicându-se în exclusivitate teatrului, în cadrul companiei întemeiate în 1962 împreună cu soția sa, actrița Franca Rame. Dario Fo a fost și a rămas un om de teatru total: scrie textele, semnează regia spectacolelor, joacă pe scenă de multe ori ca unic actor. Piesele sale aveau la început o structură de farsă și erau scrise în răspăr cu „teatrul burghez“ al epocii, reînviind tradiția italiană a improvizației din commedia dell’arte. În 1969, Fo montează spectacolul Mistero buffo, cel mai mare succes al său, care reunea texte în diferite dialecte recitate de un singur interpret: autorul însuși. Au urmat: Morte accidentale di un anarchico, Non si paga! Non si paga!, Parliamo di donne, L’uomo incinto. În plan politic, omul de teatru a militat toată viața în rândul stângii italiene, fiind totodată, prin textele și spectacolele sale satirice, un critic necruțător al derapajelor politice din peninsulă. În 1997, Dario Fo a primit Premiul Nobel pentru literatură, acordat în virtutea faptului că „urmând tradiția saltimbancilor medievali, batjocorește puterea, redându-le celor asupriți demnitatea“. În 2014 a publicat cel dintâi roman al său, bestsellerul internațional Fiica papei (La figlia del papa; Humanitas Fiction, 2016), urmat, de asemenea, de un bestseller, E-un rege nebun în Danemarca (C’è un re pazzo in Danimarca, 2015; Humanitas Fiction, 2017). În 2017, la jumătate de an după moartea sa, survenită la 13 octombrie 2016, a apărut romanul Ca din întâmplare, femeie. Regina Cristina a Suediei (Quasi per caso una donna. Cristina di Svezia), în curs de traducere la Editura Humanitas Fiction.

Articole similare

Nou la Editura Pandora M, Colecția „ANANSI. World Fiction”. Fragment din Mark Haddon, ”Marsuinul”

Jovi Ene

Avanpremieră editorială: ”Manuscrisul fanariot”, de Doina Ruști

Jovi Ene

Epidemie în timpul comunismului: ”A fost doar ciumă”, de Ludmila Ulițkaia

Jovi Ene

1 comment

Zaharia Adrian 11 octombrie 2017 at 13:22

Chiar suna foarte interesant si am ramas foarte entuziasmat de acest articol ! Imi place la nebunie cu a relatat si cum gandeste acest autor !

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult