Carti Carti de istorie Recomandat

Suveranii României. Monarhia, o soluție?, de Lucian Boia

suveranii-romaniei-monarhia-o-solutie_1_fullsizeSuveranii României. Monarhia, o soluție?, de Lucian Boia

Editura Humanitas, Seria de autor Lucian Boia, București, 2014

În noiembrie 2014, România a ales un președinte de origine germană la aproape un secol și jumătate după aducerea în fruntea Principatelor Unite a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Dacă atunci elita politică a căzut de acord că șeful statului trebuie „importat“ din Germania, de data aceasta electoratul a votat un președinte de naționalitate germană din Transilvania…

În acest context am citit cartea lui Lucian Boia, care se constituie într-un „dosar” – deloc voluminos însă, deci foarte ușor de parcurs – al monarhiei în România: o evaluare echilibrată a realizărilor și eșecurilor celor patru regi, acompaniată de o scută analiză a modului în care monarhia a fost denigrată și, concomitent, alungată din memoria colectivă în perioada comunistă. La portretele regilor, Lucian Boia îl adaugă și pe cel al unei regine puternice: Maria. Autorul se ferește însă de formularea unei aprecieri unitare privind performanța de ansamblu a instituției monarhice, întrucât suveranii care s-au succedat la tron au avut personalități și țeluri cum nu se poate mai diferite: „principiul monarhic a fost unul, dar fiecare rege l-a întruchipat altfel”.

După cum remarcă Boia, „în societatea românească persoana învestită cu autoritate ajunge să reprezinte mai mult decât instituţia în sine, iar normele, fie ele şi constituţionale, sunt cu deosebire elastice. «Ce bine e când o ţară are un suveran inteligent», i-a spus odată regele Carol I lui Petre P. Carp. Răspunsul acestuia din urmă – politician renumit pentru replicile lui memorabile – a căzut, tăios şi definitiv: «Nu, Maiestate, ci o dinastie e într-adevăr întemeiată numai când [ţara] poate respecta pe un rege prost». Altfel spus, într-un sistem cu adevărat funcţional, capacităţile intelectuale ale suveranului sunt indiferente, şi chiar e de dorit ca acesta să nu facă prea mare uz de ele. Regele întruchipează punctul fix al edificiului naţional, şi rostul său, înalt simbolic, nu este acela de a se agita pe scena publică şi de a căuta soluţii la problemele curente.“

De altfel, cea mai puțin favorabilă imagine este, indubitabil, cea a suveranului care nu s-a mulțumit deloc cu ipostaza de „punct fix“ și a încercat mereu să își impună voința Alegând să fie nu arbitru, ci mai degrabă jucător, Carol al II-lea a eșuat și a plătit cu tronul. Autorul remarcă însă că acest monarh n-a avut doar cele mai multe defecte dintre regii României, ci a avut și mari calități. Contribuțiile sale la efervescența culturală din anii ’30 și la dezvoltarea economică remarcabilă din același deceniu nu ar trebui ignorate.

Lucian Boia
Lucian Boia

Desigur, cel ce a rămas în istorie drept personajul providențial care a modernizat țara este Carol I. Lucian Boia subliniază însă și faptul că, deși s-a remarcat prin rigoare, echilibru, perseverență și discernământ, primul rege nu a fost „un cârmuitor de largă viziune”, prudența care îl caracteriza și preocuparea pentru stabilitate determinându-l să evite acele reforme radicale care implicau și riscuri.

A urmat Ferdinand, supranumit „Întregitorul”, dar căruia Lucian Boia consideră că i se potrivește mai bine calificativul „cel Leal”. Ezitant, incapabil să ia decizii, Ferdinand a acceptat opinia dominantă în societatea românească și a angajat România în prima conflagrație mondială împotriva țării sale de origine, ceea ce unchiul său, Carol I, nu ar fi făcut.

Așa cum Ferdinand avea o personalitate total diferită de cea a predecesorului său, Mihai este „opusul perfect al tatălui său”, Carol al II-lea. Autorul crede că ar fi fost un excelent rege de tip scandinav, dar vremurile i-au fost cum nu se poate mai potrivnice.

Revenind în prezent, trebuie menționat că în lumea occidentală numărul republicilor și cel al monarhiilor constituționale sunt destul de apropiate, iar diferențele dintre funcționarea societăților conduse în cele două forme de guvernare nu par substanțiale (între republica germană și monarhia britanică, de pildă, nu sunt deosebiri majore). În aceste condiții, Lucian Boia subliniază că simplul fapt de a avea ca șef al statului un rege – sau o regină – nu este o soluție în sine: nu rezolvă problema desăvârșirii occidentalizării României. Un monarh nu poate, de unul singur, să facă minuni în sensul transformării unei societăți, după cum nici de la un președinte de republică nu este realist să existe astfel de așteptări…

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.

Articole similare

Bucureștiul în locuințe și locuitori de la începuturi până mai ieri (1459-1989), de Bogdan Suditu

Delia Marc

Apologia straniului: Paravanul-Iad, de Ryunosuke Akutagawa

Carmen Florea

10 experiențe erotice în Rusia sovietică

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult