Recomandat Stiri

Concurs: Premii 3 cărţi “Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu

O nouă săptămână, un nou concurs, de data aceasta cu Editura Cartea Românească:

De data aceasta,  premiile constau intr-un exemplar din noul volum al lui Radu Aldulescu,  Cronicile genocidului, apărut recent la Editura Cartea Românească în colecţiaProză. Seria de autor Radu Aldulescu.

Despre carte:

Robert Diavolul, ingerul incalecat, se intoarce in locurile pe care le luase in stapinire in urma cu mai bine de 30 de ani. Vremurile s-au schimbat, oamenii isi duc traiul mizer de pe o zi pe alta, apasati de spectrul somajului si de credite la banci; locul colibelor rudarilor a fost luat de blocuri famelice din beton, debransate de la apa si caldura. Pe dealuri se intorc dupa soare vile luxoase, cu piscine si terase, cursele burdusite cu navetisti se intersecteaza cu jeepuri si limuzine sclipitoare. Nevoit sa paraseasca Bucurestiul impreuna cu tinara sa sotie si cu fiul lor, barbatul de aproape 60 de ani incepe o viata noua. Intr-un mediu ostil si corupt, prielnic viciului, Robert, Andreea, Laurian Susanu si Brindusa – un patrulater toxic – intra intr-un joc diabolic pe viata si pe moarte. Cronicile genocidului continua sa inregistreze, spre aducere aminte, povestile timpurilor noi, din virtejul carora se salveaza doar cei puternici.„Comunismul a fost un rau care a generat un rau mai mare. Cronicile genocidului se aduna in apogeul epocii Iliescu-Constantinescu-Basescu. In umbra lor am povestit, ca intotdeauna, mai ales ce am trait. De la tinerete pin’ la batrinete si totodata de la batrinete tinjind spre tinerete si mai departe, revenind in permanenta in acest punct terminus – aici mi-am taiat inima in bucati ca s-o impart, aici l-am vazut pe fratele meu in groapa fara chip si fara marire, aici am sezut si am plins etc. Ori de cite ori mi-am permis luxul sa inventez, soarta mi-a scos in cale numaidecit intimplarile, lucrurile si personajele inventate. Un cerc vicios (oare de unde voi incepe a-mi plinge faptele vietii mele celei ticaloase?) pe care vreau sa cred ca l-am rupt definitivind acest roman, supravietuind experientei personale care l-a declansat, salvindu-mi iarasi viata scriind.” (Radu Aldulescu)

Pentru a castiga una din cartile oferite, va rugam sa răspundeţi la următoarea întrebare:

Ce amintiri aveţi din România comunistă?

Condiţii de participare :

  • folosiţi o  adresă de e-mail validă;
  • lasati un SINGUR comentariu;
  • cele mai interesante trei răspunsuri vor fi desemnate de către echipa Filme-carti drept castigătoare.

Asteptam comentariile dvs. pana duminica, 9 decembrie 2012, inclusiv, iar cei trei castigatori vor fi anuntati pe aceasta pagina si pe adresa de e-mail pentru comunicarea datelor personale, respectiv nume si adresa postala, unde vor primi (fiecare) câte un exemplar din volumul Cronicile genocidului.

Succes!

Concursuri Online

Later edit (11 decembrie 2012):

Echipa Filme-carti.ro a considerat urmatoarele trei raspunsuri cele mai interesante si, prin urmare, castigatoare ale concursului:

Aniela A.-cel mai bun raspuns: „Imi aduc aminte:
De o lumina ciudata care trecea printre draperiile groase pe care mama mi-a interzis sa le dau la o parte in primavara lui 1986.
De luminita radioului sub plapuma noaptea cand tata asculta Europa Libera.
De tristetea mamei care uneori nu auzea ceasul ca sa se duca la coada la ness pentru ca era prea obosita dupa turele infernale de la serviciu.
De copiii de la camin care ulrau prin somn in diminetile murdare cand ne lasau parintii in patut la 5 dimineata. Dar tot era bine cand venea ziua si puteam posti toti vreo guma de mestecat (iar educatoarele ne verificau sa nu o pastrez careva in timpul somnului de dupa-amiaza ca sa ne trezim cu ea lipita prin par).
De “Jos Ceausescu!” scris cu albastru pe un bloc in drumul meu de intoarcere de la scoala in iarna lui 1989. Si mama care m-a certat acasa ca strig in gura mare ce-am vazut, uitandu-se tematoare la peretii apartamentului nostru cu igrasie de la incalzitul la aragaz.”

Dumitru Laura Ioana: „Daca ma provocati sa-mi rezum amintirile din timpul comunismului in trei cuvinte, as raspunde fara ezitare: foame, frig si intuneric. Am copilarit intr-un cartier marginas din Pitesti, unde apa calda si caldura erau un lux, curentul electric se intrerupea cand iti era noaptea mai draga, iar pe rafturilei alimentarei sedeau praful si celebrele, pe atunci, tacamuri (resturi de pui), salam de soia si nechezol (un echivalent insipid si dubios al cafelei). Retrospectiv, vad astazi asa-numita Epoca de Aur precum o neguroasa si nesfarsita iarna – din pricinile mentionate mai sus, anotimpul alb era intotdeauna cea mai crunta perioada de peste an. O iarna « rosie » in care toata lumea mima cate ceva: ei, Partidul si Tovarasul, se (pre)faceau, an de an, ca idealul utopic si absurd al lui Marx, omul multilateral dezvoltat, e din ce in ce mai aproape, date fiind maretele realizari socialiste, noi ne prefaceam ca traim bine, liberi si fericiti. Asta pana cand, in vreun fel sau altul deranjam ceva, iar atunci organele de control si represiune (de la meschinii activisti de Partid pana la Militie si sinistra Securitate) ne pedepseau cu supra de masura. Sunt multe de spus..amintiri rascolite…”

Lacramioara M.: „O intrebare care-mi deschide portita catre lumea copilariei si a adolescentei cu trairi atat de amestecate! Amintiri ce ma proiecteaza intr-un univers in care nu stiu daca sufar sau daca accept cu resemnare traiul! Teme la lumina flacarii… Toti oamenii gospodari aveau acasa cel putin doua lampi: una pentru “cei mari” care se indeletniceau cu treburile pe la bucatarie, una pentru copii, care-si faceau temele la aceeasi masa, in jurul aceluiasi obiect de tainica salvare. “Nu ardeti gazul de pomana!” Nu va e cunoscuta expresia? La noi, era folosita cu sensul propriu… Melanjul intre viata la bloc si existenta rurala (parasita de parinti cu cativa ani in urma), readusa prin … soba de teracota. Toate apartamentele aveau cel putin o soba, e drept, ceva mai eleganta decat cea a bunicilor, aproape ca un obiect de mobilier. Cand a patruns acest martor al existentei noastre milenare in camarutele de beton? Cand fumul centralei termice a inceput sa iasa din ce in ce mai rar din cosul acela mare de caramida pe care il urmaream de la geamul dormitorului printre blocuri in speranta ca vom da macar manusile jos din maini si, eventual, vom face o baie la doua saptamani… Si ce falnice se inaltau burlanele spre stresinile blocului pentru buna intelegere a vecinilor ce nu voiau sa se afume reciproc! Unicul sortiment de citronada si singurul fel de inghetata ce ne asteptau rabdatoare la dozator la cofetaria “din colt”. O data pe saptamana! Si “asa e prea mult”… Placerea cu care ne adunam in fata televizorului duminica la ora 14, cand incepea programul dminical, singura zi ce oferea un supliment fata de orele media de seara. Ce hohote de ras scoteam in fata desenelor animate! “Tom si Jerry”, nu din astea in care fiinte verzi gretoase explodeaza si improasca totul. In cursul saptamanii, invatam cate ceva util, corect, moral, inocent de la “Mihaela”, timp de 10 minute. Restul emisiunilor nu prea ne pasionau pe noi, iar parintii s-au uitat un timp doar ca sa se amuze ca toate preamareau pe “conducatorul nostru iubit”. Nici filmele nu mai captau interesul nimanui: aceeasi tema a taranilor gospodari si a muncitorilor harnici. Totusi, “Pistruiatul” ne aduna impreuna in fata televizorului, precum temele in jurul lampii sau ca soba in aceeasi camaruta… Daca aceste amintiri imi trezesc o stare incerta (de constientizare a absurdului sau de melancolie pentru clipele de armonie familiala), sunt cateva care imi readuc groaza unei realitati de nezdruncinat: “Aduce marfa la Avicola” sau “S-a terminat butelia”. Acum mi se pare de necrezut trezirea de la trei si jumatate dimineata pentru coada la carne sau la oua. Uneori, sculatul cu noaptea in cap era inutil: oamenii inghetau de frig vreo trei ore ca sa afle ca “masina” nu mai vine. Cand ajungea, declansa niste stari umane pe care nu le-ai fi banuit anterior in cel de langa tine ce-ti impartasea rabdarea in speranta unui pui “de la Gostat”. Se metamofozau unii de ajungeau chiar sa sparga sticla de la usa de la intrare, imbulzindu-se la gobaia mult dorita. Nici nu vreau sa aflu ce s-ar fi intamplat cu mine, daca as fi ajuns sub picioarele lor. Probabil ca ar fi fost imposibil acest lucru, de regula ajungeam fara sa ating pamantul pana la tejghea, luata de forta multimii patimase, insa fara voce, spre deosebire de cei din jur, fara suflu, doar cu rugaciunea in suflet ca o sa ma vada vanzatoarea si o sa-i fie mila de putinatatea trupului si a glasului si o sa-mi rascumpere orele de copilarie furate cu o inaripata sarificata pe altarul foamei. Coada la lapte era o adevarata mangaiere: trezirea la 6,30 nu se compara cu sculatul la 3,30. Coada la paine in timpul amiezii era chiar prilej de bucurie: reunirea prietenilor sub cerul liber… Cat despre „butelie”, acest cuvant imi aduce imaginea lacatelor si lanturilor cu care targovetii mei legau pretioasele obiecte sa nu fie furate si ma ales sa nu confunde cineva capatul cozii cu mijlocul ei… Lantul unirii dura cel mai adesea trei zile si trei nopti la fel ca-n basmele pe care le citeam vara, cu fundul pe butelie, in lumina soarelui, ca-n lumina lunii stateau barbatii familiei… Amintirile ar putea umple pagini nesfarsite. Dar ce ma framanta acum e capacitatea incredibila a romanului de adaptare la orice regim, la orice situatie, la orice criza…”

Felicitari!

Articole similare

Dorian – spectacol de dans contemporan – ajunge la Craiova si Ploiesti

Jovi Ene

Crișan. Jude. Sitaru – pe CINEPUB.ro: 3 scurtmetraje multi-premiate

Jovi Ene

Noul Cinepub. Pentru un nou Cinema

Jovi Ene

35 comments

Liviu 3 decembrie 2012 at 10:33

Amintiri ale unei perioade care mi-a marcat copilaria.

Bordei Alexandru 3 decembrie 2012 at 15:59

Romania comunista: perioada in care oamenii stateau la coada ore intregi pentru 3-4 patru paini date pe cartela si cand vedeau o portocala era un lux. Urata perioada.

Alina Codreanu 3 decembrie 2012 at 16:36

Aveam 8 ani cand s-a terminat perioada comunista, asa incat amintirile mele sunt cele ale unui copil pe care parintii il menajau de uratenia din jur. Imi amintesc ca atunci cand seara curentul era oprit cantam si spuneam poezii cu mama. Imi amintesc ca in magazine vedeam aranjate frumos pachete de unt (si parea singura marfa de acolo) si multele pachete cu „creveti”. In ochii copilului, amintirile mele, sunt frumoase, lipsite de griji. Am avut noroc sa nu am amintiri de om adult in acea perioada.

Iulian Sirbu 3 decembrie 2012 at 16:53

In 1989 avea 27 de ani, asa ca am destule amintiri din perioada comunista. Si nu toate amintirile sunt neplacute. Pana in anul 1982, pentru mine au fost vremuri destul de bune. Nu pot spune ca am trait chiar in puf, dar nici n-am dus-o rau.
Dupa 1982 autoritatile comuniste (si aici nu-l consider vinovat numai pe Ceausescu) au inceput sa stranga surubul si am trait din ce in ce mai rau.Au inceput sa dispara unele produse din magazine (in special alimentare), caldura din calorifere era livrata cu portia, lumina se intrerupea des si pe strazi iluminatul public aproape nu mai exista. La facultate scriam iarna, la cursuri, cu manusile pe maini pentru ca era groaznic de frig.
Cel mai rau a fost cand am mers in excursie in Uniunea Sovietica si acolo am vazut ca nu erau lipsurile de la noi, ba, mai mult, am vazut in alimentare unt si pateu romanesc, care lipsea din magazinele noastre.
Ar fi multe de comentat, dar nu-mi face nicio o placere sa-mi aduc aminte cum ma chinuiam in comunism. Nu ca acum nu m-as chinui…

vasi 3 decembrie 2012 at 19:17

Amintirile ce „mai frumoase”:
-se statea la coada pentru doi pui cu 24 ore inainte
-paine,ulei ,faina pe cartela
-curentul electric se oprea seara de la 8 la 10 sau 9 -11
-automobilele circulau la sfarsitul saptamanii in functie de cum aveau nr de inmatriculare :cu sot sau fara
– mitinguri uriase de 23 August
etc .etc,etc

dovan cristina 3 decembrie 2012 at 19:47

eu m am nascut in 1985 deci nu am apucat foarte mult din aceasta perioada si oricum eram prea mica sa realizez ce se intampla insa acum realizez ce se intampla si e crunt,ca nu am primit salariul ca nu am caldura in casa,e mai groaznic parca acum decat atunci la unele capitole

Pauna Oana 3 decembrie 2012 at 20:34

Nu am prins perioada comunista dar stiu multe de la parintii mei.Stiu ca bunicii au lucrat la colectiv,tata a lucrat de la 16 ani la uzina umtfc,mama venea la ploiesti sa ia paine si din mila ii dadea vanzatoarea si o felie de parizer,pe care mama o ducea acasa si o manca cu cele 4 surori.

Mirel BANICA 3 decembrie 2012 at 21:06

ciudat este ca multi autori de filme, carti, publicitate etc etc se hranesc TOTI din memoria traumatica a comunismului, dar niciunul nu recunoaste acest lucru. le pute, cu alte cuvinte.

Ursu George 3 decembrie 2012 at 23:17

Sunt nascut in perioada exact de dupa renumita perioada cvasi-contestata deci o parere pur personala nu pot sa enunt, insa pot sa spun ca aceasta este cea mai mare greseala savarsita in istoria Romaniei. Dupa parerea mea nu exista si nici va mai putea sa existe ceva mai bening, in istorie atat prin perioada lunga cat si prin toata leahta de prosti care ne-au condus si inca ne conduc… Sper sa nu se mai repete asa ceva…

vladuianu gabriel 4 decembrie 2012 at 08:31

Cand eram in armata la graniceri au prins un fugar care a fugit cu o yola pe mare.Se petrecea la Vama Veche.Nu vreti sa stiti ce a patit.Dupa alte cateva luni tipul a fugit si tot pe mare.Curajos tanar.

Cefalan Dragos 4 decembrie 2012 at 09:22

meciurile de fotbal in colaj pe 23 august

Petrescu Maria 4 decembrie 2012 at 13:53

M-am nascut in 1971 si am trait din plin aceasta perioada, copilarie si adolescenta pana in clasa a XII-a.
Nu pot uita programul TV de doua ore, cozile l-a care stateam la carne, oua, branza, perioada de ratie pentru alimente, lipsa unor produse de calitate, perioadele cand vindeam sticle si borcane pentru bani de paine, frigul din case, lipsa presiunii la apa si gaze si nu in ultimul rand conditiile aspre de la scoala. Nu pot uita cum parintii mei discutau anumite lucruri doar in soapta, cum veneau toamna de la bunici, de la tara, cu porcul si vinul ascunse ca sa nu fie confiscate, cozile la benzina si canistrele de benzina de 5 Kg ascunse sub scaunele din spate ale Daciei 1300.

Monica Daliu 4 decembrie 2012 at 14:33

Imi aduc aminte uniforma de scoala si cea de gradinita, imi aduc aminte cum cantam imnul in fiecare dimineata, imi aduc aminte activitatile patriotice, imi aduc aminte defilarile si mai ales poeziile dedicate iubitului conducator.

Mariana A. 4 decembrie 2012 at 20:16

Amintirile parintilor si ale bunicilor pentru ca eu m-am nascut in 1990. Dar mama si tata mi-au spus ca am fost conceputa chiar in perioada Revolutiei, deci am prins ultimele secunde din comunism ca embrion 🙂

Moldovan Lenuta Georgiana 4 decembrie 2012 at 20:21

Sunt nascuta dupa incheierea comunismului, dar am citit si am auzit multe povesti despre vremea aceea. Pe scurt, tot ce pot sa zic e ca se prezenta numai partea buna, totul parea sa fie perfect si in regula, iar partea intunecata era ascunsa de catre serviciile secrete.

sonnya 4 decembrie 2012 at 20:27

Imi amintesc de mana bunicului care imi strangea plama mica de fiecare data cand treceam prin dreptul cofetariei in care se vindeau fondante de ciocolata si fistic cu gust acrisor, sau drospuri cu lapte si pudra de cacao..
Ma uit la cicatricea de pe gamba stanga si-mi amintesc de zgomotul sticlei cu sana imprastiata pe linoleul din bucatarie si vocea ascutita a mamei..
Imi amintesc mirosul rochitei bleu-ciel,cu buline albe si guleras scrobit,cu care ma imbraca bunica de 1 mai, si bucuria cu care coboram treptele in fuga pentru a-i face cu mana mamei care trecea alaturi de ceilalti colegi de munca, defiland sub soarele primaverii tarzii..
Imi amintesc umerii ingreunati de uniforma cu epoleti a bunicului, si cizma in care imi indesam amandoua picioarele, topaind afara din sifonierul in care ma ascunsesem, pentru a ma impopotana cu zorzoane militaresti si centuri tricolore de ceremonie…Ma urmarea atunci privirea bunicului, arcuita peste rama ochelarilor maronii, si rezonanta intai ascutita, apoi cleioasa a cuvantului ‘stilet’, urmata de o usoara mustrare cu sprancenele ridicate..
Imi amintesc de fosnetul ingalbenit, leganat in balansoarul de langa geam, al paginilor din Scanteia, si ‘stelele’ de pe prima pagina, care, asociate titlului, formau in mintea mea de copil imaginea desenata pe cutia cu artificii pentru bradul de craciun..Mai apoi urmasera literele, una cate una ‘decupate’ din ziar (cu ajutorul bunicului) si reproducerea lor fidela pe filele unui repertoar incomplet, datat 1978..
Imi amintesc sapun ‘Gabi’ roz unguresc cu elefantel inspumat, almanah umoristic, primul trening de fas, bomboanele de salon atarnand de ata lunga, sulul inalt al covorului persan conservat pentru ocazii speciale, mirosul de permanent ondulat al mamei de sarbatori,lampa cu petrol si lumanarea aflate mereu pe masa din bucatarie, decembrie si rasuflarea inghetata a bunicului sufland in jiclorul daciei break, si ea, bleu-ciel…
In 1989 aveam 6 ani..Amintindu-mi,realizez ca nu am nostalgii totalitare..Pur si simplu mi-e un dor enorm de copilarie…

Stepanschi George 4 decembrie 2012 at 20:48

imi amintesc de cozile lungi de sarbatori cand se aduceau portocale si banane.

Aniela A 5 decembrie 2012 at 10:09

Imi aduc aminte:
De o lumina ciudata care trecea printre draperiile groase pe care mama mi-a interzis sa le dau la o parte in primavara lui 1986.
De luminita radioului sub plapuma noaptea cand tata asculta Europa Libera.
De tristetea mamei care uneori nu auzea ceasul ca sa se duca la coada la ness pentru ca era prea obosita dupa turele infernale de la serviciu.
De copiii de la camin care ulrau prin somn in diminetile murdare cand ne lasau parintii in patut la 5 dimineata. Dar tot era bine cand venea ziua si puteam posti toti vreo guma de mestecat (iar educatoarele ne verificau sa nu o pastrez careva in timpul somnului de dupa-amiaza ca sa ne trezim cu ea lipita prin par).
De „Jos Ceausescu!” scris cu albastru pe un bloc in drumul meu de intoarcere de la scoala in iarna lui 1989. Si mama care m-a certat acasa ca strig in gura mare ce-am vazut, uitandu-se tematoare la peretii apartamentului nostru cu igrasie de la incalzitul la aragaz.

Alex 5 decembrie 2012 at 10:24

Avand in vedere ca m-am nascut in 1987, nu imi amintesc nimic, probabil aveam mereu suzeta in gura:)

rosca raluca daniela 5 decembrie 2012 at 11:46

meciurile de fotbal in colaj pe 23 august

mihai florin 5 decembrie 2012 at 12:30

aglomeratia din autobuze ,cum mergeam pe scara

maria balosu 5 decembrie 2012 at 12:31

cartela de paine si alimente…

Bumbaru Daniel 5 decembrie 2012 at 13:00

Comunismul in Romania ? = canal, deportari, munca silnica, ratii, cozi la alimente, saracie mascata, Gheorghiu Dej, sedinte de partid, PCR, CC, salam cu soia, cico, pionieri, program TV de 2 ore, Ceausescu, bula, securisti, granite inchise, bataie de joc in armata, militie, coruptie, chenzina, benzina, circulatie cu sot fara sot, demolari, biserici daramate, frig, curent oprit, apa rece, revolutie …

Adela D 5 decembrie 2012 at 22:29

Perioada comunista nu am prins-o dar din amintirile parintilor, bunicilor, nu a fost deloc placut. Statul la coada a fost o activitate la ordinea zilei, paine si alte alimente date pe cartela, banane cumparate pe sub mana, verzi dar ce mai conta? Carti, romane nici vorba, decat lumea „buna” avea acces la asa ceva…

Armand 6 decembrie 2012 at 06:24

Amintirile se suprapun copilariei. De la PTAP si munca patriotica ce aducea inceputul scolii , in fapt, abia la mijloc de octombrie, la cozi și pregatirea pentru 26 ianuarie, la gustul preambalatelor si miuta jucata in clasa si incununata, de doua ori, cu spargerea portretului, la uniforma de pionier, cravata mototolita ce se prindea doar la careu in inelul de plastic ( daca il mai gaseam ),la vocea Irinei Nistor de pe casete cu imagini palide la fainul grai bulgar transmis prin televizie si, desigur, la jurnalele de stiri acoperite de stergarul scenariilor privind asasinarea Tovarasului la acele jocuri care azi ar trebui ocrotite prin lege. Cam acesta a fost comunismul meu cel afumat de lampa de gaz la care imi faceam temele atunci cand plata datoriei externe ne acoperea cu valatuci de bezna.

oana stanciu 6 decembrie 2012 at 12:17

desi aveam 7 ani pe atunci,imi aduc bine aminte cum eram oropsita sa stau la o coada imensa pentru a umple sifoanele…stateam cel putin o ora de fiecare data si m se parea un chin groaznic, o ora de joaca rapita. Inca de pe atunci am ramas cu oroare de sifon, nu beau asa ceva si nu mai am rabdare sa stau la cozi niciunde!

Alexandra L.M. 7 decembrie 2012 at 21:41

Nu am trait in Romania comunista, dar am auzit o multime de povesti de la mama. Nu pot sa imi exprim o parere despre cum era, dar mama imi spune ca era mai bine pe vremea acea, decat acum. Cel mai rau lucru era lipsa de alimente din magazine. Imi zice ” Pe vremea lui Ceausescu aveai bani, dar nu aveai ce cumpara. Acum ai ce cumpara, dar nu ai bani”.

Daniela Carmen 8 decembrie 2012 at 02:32

Am fost ultima generatie de pionier, cozile ca sa cumperi o paine, lapte, alimente, curentul care se lua de mai multe ori pe zi, lipsa libertatii de exprimare, UTC-ul, 2 ore de program la TV, etc

Ciprian O. 8 decembrie 2012 at 02:38

Amintiri nu prea placute, sambata scoala pana la ora 14 si fugeam acasa ca sa vad Gala Desenelor Animate o jumtate de ora pe saptamana de desene animate, 2 ore de stiri la TV in care toate stirile erau legate de Ceausescu, pionieratul copilariei, muncile agricole pe care le faceam ne duceau de la scoala in diverse locuri ca sa culegem fructe si legume, cozile infernale pentru cumpararea produselor, 2 ore pe zi stateai sa cumperi paine, 30 de mminute sa cumperi lapte, etc, etc

Dumitru Laura Ioana 8 decembrie 2012 at 21:01

Daca ma provocati sa-mi rezum amintirile din timpul comunismului in trei cuvinte, as raspunde fara ezitare: foame, frig si intuneric. Am copilarit intr-un cartier marginas din Pitesti, unde apa calda si caldura erau un lux, curentul electric se intrerupea cand iti era noaptea mai draga, iar pe rafturilei alimentarei sedeau praful si celebrele, pe atunci, tacamuri (resturi de pui), salam de soia si nechezol (un echivalent insipid si dubios al cafelei). Retrospectiv, vad astazi asa-numita Epoca de Aur precum o neguroasa si nesfarsita iarna – din pricinile mentionate mai sus, anotimpul alb era intotdeauna cea mai crunta perioada de peste an. O iarna « rosie » in care toata lumea mima cate ceva: ei, Partidul si Tovarasul, se (pre)faceau, an de an, ca idealul utopic si absurd al lui Marx, omul multilateral dezvoltat, e din ce in ce mai aproape, date fiind maretele realizari socialiste, noi ne prefaceam ca traim bine, liberi si fericiti. Asta pana cand, in vreun fel sau altul deranjam ceva, iar atunci organele de control si represiune (de la meschinii activisti de Partid pana la Militie si sinistra Securitate) ne pedepseau cu supra de masura. Sunt multe de spus..amintiri rascolite..

Silimon Laurentiu 8 decembrie 2012 at 21:06

Imi aduc aminte de o intamplare din scoala generala – ma jucam impreuna cu colegii, in recreatie, iar la un momentdat am luat buretele, imbibat cu apa si praf de creta, de pe tabla si am vrut sa arunc cu el dupa un coleg. Nu stiu cum am facut, dar am nimerit tabloul Tovarasului Nicolae Ceausescu, tablou care domnea precum o icoana in fiecare clasa. Zoaiele din burete s-au scurs pe mutra iubitului Conducator si s-au uscat, schimonosindu-i si caricaturizandu-i figura. Tovarasa invatatoare si o multime de alti tovarasi profesori din scoala au explodat: in clasa noastra, nu se stie cum, tabloul era protapit undeva foarte sus si nicio scara disponibila in acel moment in scoala nu ajungea acolo pentru ca cineva sa curete chipul manjit. Pentru fapta mea am fost aspru sanctionat: parintii mi-au fost chemati la scoala pentru a fi mustrati in fata colegiului profesoral, mi-au dat nota 4 la purtare si, intr-o comico-absurda ceremonie, mi-au luat cravata de pionier (situatie in care, spre hazul alor mei, am stat un semestru).

Dumitrescu Dana 8 decembrie 2012 at 21:10

A fost o lume diferita, cu bunele si relele ei, pe care mintea unui copil nu le putea discerne. A fost o lume cu un sistem de valori opus celui de astazi, la care noi, cei mici pe atunci, am minti daca am spune ca nu ne adaptasem. In fond, in anii copilariei, chiar este posibil totul…
Cozile la paine, lapte, carne si altele nu ma impresionau. Doar ca ma plictiseam groaznic asteptand sa ajungem „mai in fata”. Nu stiam alternativa, asa ca eram convins ca totul este normalitate. Chiar imi placeau crevetii vietnamezi, conservele de peste si painea intermediara unsa cu marmelada. Imi amintesc vag chiar si momentul in care programul TV s-a redus la doua ore dedicate exclusiv osanalelor pe linie de partid si murmurele oamenilor care se intalneau la piata. Cineva aruncase zvonul ca asa va fi de acum incolo si ca nu vom mai avea parte de „varietati” decat de Revelion.

Laura Dumitru 8 decembrie 2012 at 21:19

aveam 10 ani la revolutie. imi amintesc ca era frig in case:ne imbracam; se intrerupea curentul: stateam la lumanare si era tare frumos. nu aveam griji si mergeam in feicare weekend la reuniuni de familie pline de haz ce se terminau mereu cu dansuri. noi ca si copii eram relaxati fara griji,chiar daca stateam la cozi, era un motiv de adunare a tuturor din bloc; si nici parintii nu erau asa stresati. dupa revolutie am inceput sa avem griji:trebuia sa avem haine din afara ptr a avea prieteni, ptr a fi vazuti. degeaba eram premianti, daca nu eram bine dotati cu cele venite din afara, eram exclusi din orice grup… dupa revolutie parintii au ramas fara servici, urmand depresii si problemele aferente. nu stiu daca atunci a fost mai bine, sau acum…sunt doar simple amintiri si impresii

Claudia Lungu 9 decembrie 2012 at 11:06

cozile nesfarsite de la magazinele alimentare

Lacramioara M. 9 decembrie 2012 at 11:48

O intrebare care-mi deschide portita catre lumea copilariei si a adolescentei cu trairi atat de amestecate! Amintiri ce ma proiecteaza intr-un univers in care nu stiu daca sufar sau daca accept cu resemnare traiul! Teme la lumina flacarii… Toti oamenii gospodari aveau acasa cel putin doua lampi: una pentru “cei mari” care se indeletniceau cu treburile pe la bucatarie, una pentru copii, care-si faceau temele la aceeasi masa, in jurul aceluiasi obiect de tainica salvare. “Nu ardeti gazul de pomana!” Nu va e cunoscuta expresia? La noi, era folosita cu sensul propriu… Melanjul intre viata la bloc si existenta rurala (parasita de parinti cu cativa ani in urma), readusa prin … soba de teracota. Toate apartamentele aveau cel putin o soba, e drept, ceva mai eleganta decat cea a bunicilor, aproape ca un obiect de mobilier. Cand a patruns acest martor al existentei noastre milenare in camarutele de beton? Cand fumul centralei termice a inceput sa iasa din ce in ce mai rar din cosul acela mare de caramida pe care il urmaream de la geamul dormitorului printre blocuri in speranta ca vom da macar manusile jos din maini si, eventual, vom face o baie la doua saptamani… Si ce falnice se inaltau burlanele spre stresinile blocului pentru buna intelegere a vecinilor ce nu voiau sa se afume reciproc! Unicul sortiment de citronada si singurul fel de inghetata ce ne asteptau rabdatoare la dozator la cofetaria “din colt”. O data pe saptamana! Si “asa e prea mult”… Placerea cu care ne adunam in fata televizorului duminica la ora 14, cand incepea programul dminical, singura zi ce oferea un supliment fata de orele media de seara. Ce hohote de ras scoteam in fata desenelor animate! “Tom si Jerry”, nu din astea in care fiinte verzi gretoase explodeaza si improasca totul. In cursul saptamanii, invatam cate ceva util, corect, moral, inocent de la “Mihaela”, timp de 10 minute. Restul emisiunilor nu prea ne pasionau pe noi, iar parintii s-au uitat un timp doar ca sa se amuze ca toate preamareau pe “conducatorul nostru iubit”. Nici filmele nu mai captau interesul nimanui: aceeasi tema a taranilor gospodari si a muncitorilor harnici. Totusi, “Pistruiatul” ne aduna impreuna in fata televizorului, precum temele in jurul lampii sau ca soba in aceeasi camaruta… Daca aceste amintiri imi trezesc o stare incerta (de constientizare a absurdului sau de melancolie pentru clipele de armonie familiala), sunt cateva care imi readuc groaza unei realitati de nezdruncinat: “Aduce marfa la Avicola” sau “S-a terminat butelia”. Acum mi se pare de necrezut trezirea de la trei si jumatate dimineata pentru coada la carne sau la oua. Uneori, sculatul cu noaptea in cap era inutil: oamenii inghetau de frig vreo trei ore ca sa afle ca “masina” nu mai vine. Cand ajungea, declansa niste stari umane pe care nu le-ai fi banuit anterior in cel de langa tine ce-ti impartasea rabdarea in speranta unui pui “de la Gostat”. Se metamofozau unii de ajungeau chiar sa sparga sticla de la usa de la intrare, imbulzindu-se la gobaia mult dorita. Nici nu vreau sa aflu ce s-ar fi intamplat cu mine, daca as fi ajuns sub picioarele lor. Probabil ca ar fi fost imposibil acest lucru, de regula ajungeam fara sa ating pamantul pana la tejghea, luata de forta multimii patimase, insa fara voce, spre deosebire de cei din jur, fara suflu, doar cu rugaciunea in suflet ca o sa ma vada vanzatoarea si o sa-i fie mila de putinatatea trupului si a glasului si o sa-mi rascumpere orele de copilarie furate cu o inaripata sarificata pe altarul foamei. Coada la lapte era o adevarata mangaiere: trezirea la 6,30 nu se compara cu sculatul la 3,30. Coada la paine in timpul amiezii era chiar prilej de bucurie: reunirea prietenilor sub cerul liber… Cat despre „butelie”, acest cuvant imi aduce imaginea lacatelor si lanturilor cu care targovetii mei legau pretioasele obiecte sa nu fie furate si ma ales sa nu confunde cineva capatul cozii cu mijlocul ei… Lantul unirii dura cel mai adesea trei zile si trei nopti la fel ca-n basmele pe care le citeam vara, cu fundul pe butelie, in lumina soarelui, ca-n lumina lunii stateau barbatii familiei… Amintirile ar putea umple pagini nesfarsite. Dar ce ma framanta acum e capacitatea incredibila a romanului de adaptare la orice regim, la orice situatie, la orice criza…

Comments are closed.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult