Stiri

Câteva știri din lumea culturală românească (7 – 13 martie 2016)

Raiul gainilorȘtirile săptămânii: Romanul Raiul găinilor, de Dan Lungu, va fi tradus în maghiară; Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti găzduieşte lucrări din Colecţia de Artă Telekom; Cursuri de pregatire gratuite Facultatea de Teatru – Teatrologie; Ai uitat sa razi, un volum de proze scurte semnat de Bogdan Munteanu apare la editura Nemira; Invitație la o Seară italiană.

Romanul Raiul găinilor, de Dan Lungu, va fi tradus în maghiară

Romanul Raiul găinilor, de Dan Lungu, unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori români, va apărea în 2017 în limba maghiară, la Editura Pont Kiadó, în traducerea lui Szonda Szabolcs.

Aceasta este cea de-a opta traducere a romanului, apărut la Polirom în patru ediţii (2004, 2007, 2010, 2012), după publicarea în limbile: franceză (Jacqueline Chambon, Actes Sud), slovenă (Društvo Apokalipsa), germană (Residenz, world wide rights), italiană (Manni Editori), poloneză (Czane), spaniolă (Icaria) şi bulgară (Paradox).

Romanul s-a aflat patru luni în topul vînzărilor editurii franceze Jacqueline Chambon, iar ediţia germană a fost declarată, în decembrie 2007, cartea lunii în Germania.

„Eroi” ai fostului regim politic, „oamenii muncii” ce locuiesc într-o mahala a unui oraş de provincie sînt acum „balastul” noii ordini, pensionari sau şomeri. Azvîrliţi de istorie la periferia lumii, îşi petrec timpul în aburi de alcool şi zumzet de palavre. Pe măsură ce personajele se adîncesc în discuţii, realitatea lasă locul unei lumi formate din amintiri distorsionate, nostalgii, fantasme, frustrari, stereotipuri, proiecte şi fantezii excentrice. Iar polii acestei lumi, construită de locuitorii străzii ca loc al refugiului colectiv, sînt fantoma lui Ceauşescu ce stăpîneşte asupra trecutului şi un Occident straniu şi nesigur. Un roman scris cu vervă şi cu un umor debordant, care nu îl lasă pe cititor să se plictisească nici o clipă.

„O metaforă explozivă a temperamentului românesc.” (Kultur Spiegel)

„Chiar dacă romanul musteşte de umor, Dan Lungu nu prezintă doar o stradă de provincie din România, ci tabloul unei întregi societăţi fisurate, al societăţii de tranziţie.” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

„În Raiul găinilor, strada Salcîmilor este epicentrul burlesc al neantului, în străfundurile unei mahalale provinciale, şi al unui liberalism cu care nu ştie nimeni ce să facă. Decît, poate, cărţi formidabile!” (Le Figaro Littéraire)

„Strada Salcîmilor devine, sub pana alertă şi incisivă a lui Dan Lungu, o crudă cutie de rezonanţă a istoriei şi a realităţii româneşti. În această lume simplă, unde realitatea nu ajunge decît amuţită şi deformată, visul este derizoriu, nimicul cotidian travestit în zvonuri. Iar rîsul, ironia, ca întotdeauna, aici şi pretutindeni, exorcizează frustrările.” (La Quinzaine Littéraire)

Dan Lungu (n. 1969), director al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori români, membru al Uniunii Scriitorilor din România. La Polirom a publicat romanele Raiul găinilor (fals roman de zvonuri şi mistere) (2004, 2007, 2010, 2012), Sînt o babă comunistă! (2007, 2010, 2011, 2013), Cum să uiţi o femeie (2009, 2010, 2011) şi În iad toate becurile sînt arse (2011, 2014), volumele de proză scurtă Băieţi de gaşcă (2005, 2013) şi Proză cu amănuntul (2008) şi a coordonat, în colaborare, volumele Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (2008), Str. Revoluţiei nr. 89 (2009) şi Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism (2014). Cărţi ale sale au fost traduse în franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, croată, maghiară, bulgară, greacă, norvegiană şi turcă.

Igor Grubic, 366 ritualuri de eliberareMuzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti găzduieşte lucrări din Colecţia de Artă Telekom

În perioada 20 aprilie – 9 octombrie 2016, MNAC – Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti va expune lucrări din cadrul Colecţiei de Artă Telekom. În cadrul expoziţiei „Conturul Timpului – Viitorul Nostalgiei”, Deutsche Telekom va prezenta pentru prima dată o parte din colecţia sa într-un muzeu important din Europa de Est. Expoziţia va cuprinde lucrări care fac parte din contextul cultural al regiunii post-comuniste în care au fost create.

Colecţia de Artă a Deutsche Telekom a fost fondată în 2010 cu accent pe arta contemporană din Europa de Est şi Sud-Est. Colecţia urmărește să sublinieze varietatea şi bogăţia vieţii artistice şi sociale a regiunii şi cuprinde o mare varietate de media artistice. Colecţia plasează lucrări contemporane alături de capodopere istorice importante din deceniile precedente.

„Conturul Timpului – Viitorul Nostalgiei” subliniază aspectul puternic narativ al artei est-europene, relaţionând istoria şi poveştile din ţările Europei de Est. Este vorba de poveşti care dezvăluie un angajament față de trecut sau o viziune a viitorului; toate reflectă modul în care istoria este concepută şi transformată. Cine spune poveştile? Cum este timpul conturat? Este la fel de important pentru trecut ca pentru viitor. „Nostalgia”, aşa cum o analizează Svetlana Boym în „Viitorul nostalgiei”, este un simptom al epocii noastre. Poate părea retrospectiv, dar „fanteziile trecutului, determinate de nevoile prezentului, au un impact direct asupra realităţilor viitorului”.

Mihut Boscu-Kafchin, Reclama

Fiind una dintre puţinele prezentări ale unei colecţii corporative în România, Colecţia de Artă Telekom oferă un model prin care o cultură vitală şi diversă poate fi promovată prin participarea sectorului privat.

Expoziţia este curată de Adriana Oprea din partea MNAC, în colaborare cu specialiștii care s-au îngrijit de Colecţia de Artă Telekom: Nathalie Hoyos și Rainald Schumacher.

Programul pentru public cuprinde lecturi ale unor experţi, spectacole muzicale şi discuţii cu artişti care vor completa expoziţia.

Artiştii care expun sunt: Mihut Boscu-Kafchin, Stanisław Dróżdż, Ksenia Gnilitska, Igor Grubić, Aneta Grzeszykowska, Petrit Halilaj, Pravdoliub Ivanov, Ali Kazma, Šejla Kamerić, Lesia Khomenko, Genti Korini, Zofia Kulik, Vlado Martek, Sükran Moral, Ciprian Mureşan, Vlad Nancă, Ioana Nemes, Roman Ondák, Dan Perjovschi, Agnieszka Polska, Tobias Putrih, Nedko Solakov, Mladen Stilinović.

MNAC – Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti

Palatul Parlamentului, Aripa E4, strada Izvor 2-4, Bucureşti 050563

www.mnac.ro

Cursuri de pregatire gratuite Facultatea de Teatru – Teatrologie

Îți dorești o carieră în instituții de spectacol, teatru, televiziune, radio, presă scrisă?

Vrei să devii critic, manager, organizator de evenimente, specialist PR, secretar literar, consilier artistic, impresar, producător, cercetător,  profesor, jurnalist TV și radio?

TE AȘTEPTĂM LA UNATC „I.L. CARAGIALE”

Teatrologie – Management cultural, Jurnalism teatral (licență – 3 ani)

Teatrologie – Management și Marketing cultural (master – 2 ani)

Absolvenții noștri își desfășoară activitatea în țară și străinătate, în instituții publice de cultură (teatre, operă, operetă, muzee, biblioteci, așezăminte culturale), mass media, edituri, firme de publicitate, structuri și organizații guvernamentale (Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român), organizații neguvernamentale, învățământul preuniversitar și universitar.

Informații pe www.unatc.ro.

CURSURI GRATUITE în perioada 19 martie – 9 aprilie, la sediul UNATC – str. Matei Voievod nr. 75-77. Persoană de contact: conf.univ.dr. Maria Zărnescu, e-mail: maria_zarnescu@hotmail.com.

Bogdan-Munteanu---Ai-uitat-sa-razi---c1Ai uitat sa razi, un volum de proze scurte semnat de Bogdan Munteanu, apare la editura Nemira

Editura Nemira publică un nou volum în colecția Cuaternar (dedicată literaturii române): Ai uitat să râzide scriitorul timișorean Bogdan Munteanu.

Prozele scurte din carte cuprind personaje care evoluează în scene de viață ce mențin mereu balansul fin între plâns și râs. Vieți care nu se mai întorc, iubiri care nu se mai trăiesc, povești care nu se mai spun până la capăt, trăiri care nu se mai dezvăluie deplin, într-o carte în care fiecare cititor poate descoperi câte ceva despre ceilalți și mai ales despre sine.

„În povestirile lui Bogdan Munteanu, punctele de cotitură sunt atât de surprinzătoare, încât râsul cel mai limpede se preschimbă fulgerător în cea mai zdravănă apăsare. Ca în filmele cu Charlie Chaplin.“ Dana Jenaru

Ai uitat să râzi e volumul unui autor pentru care literatura încă are legătură cu rădăcinile ei: ea e, trebuie să fie poveste, epos, spusă cu pasiune, ca în vremurile de demult, când publicul nu erau cititorii, ci ascultătorii.“ Luminița Corneanu

„Pentru așa o bijuterie de carte, nu cred că e nevoie de un subtitlu, dar dacă totuși ar fi nevoie, cred că i s-ar potrivi cel mai bine formularea «povestiri cu sufletul pe masă». Altfel, mă bucur din adâncul inimii că pe copertă e numele lui Bogdan Munteanu. Un nume pe care, ușor, ușor, o să-l învățăm cu toții și o să-l ținem minte.“ Filip Florian

Invitație la o Seară italiană

Afis-Povestea-vietii-mele_50x70cm

Articole similare

Arcul de Triumf este gazda cititorilor la Noaptea Cărților Deschise

Jovi Ene

Humanitas și Humanitas Fiction la Bookfest 2019

Jovi Ene

Concurs: Câștigă cartea ”Acluofobia (zece povestiri macabre)”, de A.R. Deleanu! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult