Stiri

Aparitie Editura Herald: ‘Peregrinul’, de Attya

Despre carte:

O poveste de iubire sensibila inceputa intr-o viata anterioara, dar nedesavarsita, ea fiind rapusa de boala, iar el urmand-o la scurt timp, datorita durerii sufletesti si a golului apasator din inima.

Cei doi revin din nou in aceasta lume, cu sentimentul ca au de gasit pe cineva. Mihael, purtand in suflet vaga amintire a unei promisiuni facute inca din frageda copilarie, invata totul despre functionarea corpului uman, iar mai tarziu rataceste prin lume, impins de nelinistea ca are de finalizat ceva. Pasii il poarta in Orient unde, fara sa stie, este pregatit pentru reintalnirea cu fiinta iubita. Aici invata diverse tehnici de vindecare si isi largeste perspectiva asupra vietii in plan fizic.

Dupa multi ani de cautari, este indrumat de catre un ghid misterios spre orasul in care ea traieste, dar pe o treapta sociala la care un simplu peregrin ca el poate accede cu dificultate.  Dar, pentru ca legile pamantesti se supun celor spirituale, cararile li se intalnesc. Fara a fi constienti, intr-o frumoasa dimineata de vara, desculti in mijlocul naturii, ei isi continua dansul inceput in viata precedenta. Atunci, spiritele lor se recunosc.

Despre autor:

ATTYA – Nascuta intr-o locuinta mica dintr-o suburbie de capat de tara, din parinti alcoolici, este nevoita inca din copilarie sa asiste la certurile domestice insotite de un limbaj obscen. Copilaria ii este marcata de comportamentul dominator si abuziv al mamei. Citeste mult in timpul liceului si studiaza muzica. In aceasta perioada, profesorul de vioara o introduce in studiul filozofiei si al doctrinelor orientale. De copil si-a pus intrebarea ce cauta in aceasta lume, care este sensul acestei prezente, simtind mereu ca nu e primita si acceptata in mijlocul ei. Dorinta de a o parasi a bantuit-o dintotdeauna. La 21 de ani are prima tentativa de sinucidere – esuata. Fuge de trei ori de acasa, apoi se casatoreste si da nastere la doi copii. Urmeaza cursuri de psihologie. Dupa mai multi ani de tribulatii si nelinisti interioare, se retrage si renunta la toate… Asa a aparut Peregrinul.

Articole similare

Câteva știri din lumea filmului românesc (26 ianuarie – 1 februarie 2015)

Jovi Ene

Tinere regizoare și personajele lor feminine: Scurtmetraje online pe CINEPUB

Jovi Ene

Noi perspective asupra originii si evolutiei totalitarismului

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult