Recomandat Revista presei culturale

Revista presei culturale (aprilie 2016)

suplimentul-de-culturaÎn această lună, am citit revistele Suplimentul de cultură, România literară.

-”Suplimentul de cultură”, nr. 522/16-22 aprilie 2016. Andrei Crăciun scrie despre ”Femeia de hârtie”, de Rabih Alameddine: ”Rabih Alameddine spune despre personajele sale asa: „Cred ca dupa ce ai creat pe de-a intregul un personaj, daca scriitorul – si e vorba despre mine, in acest caz – chiar iubeste personajul cu pricina, faptul se simte. Personajul ajunge sa poata fi iubit. Asta-i adevarul, rareori gasesti o fiinta completa de care sa nu te indragostesti. Poate ca in rastimpuri iti vine s-o omori, poate ca ai plesni-o si ai arunca-o de la etaj, dar tot o poveste de dragoste ramane. Si in asta consta, cred eu, ceea ce cuprinde un roman bun“. Citesc. Credinciosii musulmani si-au terminat de mult prima rugaciune a zilei. Femeia de hartie ma subjuga. Ma supun. Am cateva pretentii de la o carte. Una este sa imi deschida fereastra catre epoca istorica in care se intampla. Altfel, vad in ea textualitate sterila – uneori fermecatoare, dar sterila. Alameddine face asta: putem afla multe despre Beirut, despre relatiile dintre femei si barbati, despre razboaiele care sfasiau Orientul in anii 1970-1980, cum si astazi, chiar acum, o fac.”

-”Suplimentul de cultură”, nr. 521/9-15 aprilie 2016. Am scris și eu aici despre ”O nouă speranță”, de Anna Brâncoveanu de Noailles, un roman care nu m-a încântat în mod deosebit, simpluț și fără prea mari mize. O părere mult mai favorabilă are Alina Purcaru: ”Roman al iluziilor necesare, dar si al deziluziilor redate in tonalitati nietzscheene, O noua speranta e, in acelasi timp, o radiografie a unui univers bine cunoscut scriitoarei: lumea aristocratiei pariziene, cu corvezi, cutume si conventii, o lume cu un orizont al existentei limitat de rigori trasate de secole. In ce masura libertatea si implinirea, intelectuala si sentimentala, ii sunt ingaduite unei femei intre aceste linii despartitoare e, pana la urma, intrebarea care dirijeaza cursul intregii povesti; una care are suficiente date sa atraga cititori nefamiliarizati cu opera Annei de Noailles – o scriitoare subtila, patrunzatoare, cu un gust pentru micile razvratiri cotidiene, care, cu siguranta, merita urmarita in noi traduceri.”

rl-header-”România literară”, nr. 16-17/22 aprilie 2016. Din păcate, România literară e din ce în ce mai nefrecventabilă tocmai prin lipsa unor articole consistente despre cărți cu adevărat bune. Scriitorii și criticii se laudă între ei, articolele devin cu țintă și prea puține rămân, astfel, valoroase. În acest număr dublu, există o anchetă, intitulată ”Sita critică”, în care anumiți scriitori sunt invitați: ”Nimiți (sic!) criticii literari care contează pentru dumneavoastră!”. Ei bine, această anchetă se transformă într-o laudă a lui Nicolae Manolescu și a altora de la România literară, prea puțini având curajul să spună pe față că aproape nimeni nu mai citește critica.

Printre ei, una dintre scriitoarele noastre preferate, Doina Ruști, care spune: ”Scrisul criticii este primul care a rămas fără cititori. Cei care vor să afle o impresie despre o carte de literatură dau fuga pe FB, preferând să citească un cronicar fără pretenţii literare. Şi mi se pare normal. Probabil apogeul criticii a fost atins în anii ’80, prin tomuri super tehnicizate, criptice şi mai ales arogante. Explozia de libertăţi a nouăzeciştilor a adus o exegeză superficială şi plină de generozităţi. Încât reculul a fost pe măsură: a apărut critica demolatoare, bazată pe frustrări, sprijinită pe o educaţie firavă şi mai cu seamă pornită dintr-o încredere fudulă în creierul personal, unul mic, mâncat de molii. A avut vreo însemnătate? Nu. Degenerată în epidemie, s-a topit fără urmă. Autorii vomitivi au îmbătrânit fără cărţi sau au publicat în fine, după mari eforturi, o plachetă de notaţii gimnaziale, povestioare care prin zbaterea deznădăjduită seamănă mai curând cu trupul decapitat al unei găini. Revistele în care publicau şi-au pierdut autoritatea, iar cititorii de cronici literare, atâţia câţi au mai rămas, s-au mutat pe Goodreads.”

Grete Tartler scrie despre două cărți din seria Vintage de la Editura Humanitas, consacrată călătorilor străini prin părțile noastre: ”Dincolo, însă, de viziunea diplomatului, amintirile lui O’Brien au o certă forţă literară. Dunărea, tulbure şi presărată cu epave, pare să lupte ea însăşi împotriva curentului istoric: „Vârfurile catargelor epavelor se ridicau din apă asemenea braţelor întinse ale unui om care se îneacă”. Pe lângă Sulina (care apaţinea Rusiei), însemnând pe atunci „cu totul două şiruri de case de lemn cu etaj”, Brăila e descrisă ca un loc al opulenţei, cu mormane de grâu şi porumb revărsate pe străzi, Galaţiul – ca un adevărat oraş european, cu o „forfotă plăcută”, în care adie „un vânt de prosperitate”, iar Cernavodă, printr-un impresionant tablou al armiilor turceşti, alături de care localnicii îşi duceau traiul obişnuit – pescarii dregându-şi plasele şi bărcile lungi ca nişte canoe, cârduri de „copii pe jumătate despuiaţi şi femei ducând poveri pe cap, ţărani lucrând din greu pe câmp în mormăitul vlăguit al roţilor de moară”. ”

Articole similare

100 Years of Football

Jovi Ene

Cum să faci să NU citești, de Tommy Greenwald

Jovi Ene

Distopie sovietică: ”Măștile lui Brejnev”, de Nicolae Spătaru

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult