Recomandat Revista presei culturale

Revista presei culturale (9 – 15 mai 2014)

observator-cultural-logoÎn această săptămână, am citit din revistele Observator cultural, România literară, Actualitatea literară.

Observator cultural”, nr. 462 (720)/1-7 mai 2014. Un supliment foarte interesant în revistă, despre Jan Karski – polonezul care a încercat să oprească Holocaustul. Nu știam nimic despre el, iar reportajul întins pe mai multe pagini a fost binevenit: ”Datorită memoriei sale prodigioase, în timpul războiului a îndeplinit rolul de emisar al Guvernului polonez cu sediul la Londra. Aceasta a însemnat deplasări frecvente între Marea Britanie și teritoriul Poloniei ocupate, efectuate sub amenințarea permanentă a primejdiei, chiar cu riscul morții. În anul 1942, Jan Karski s-a întâlnit la Varșovia cu reprezentanții mișcării evreiești de rezistență. Aceștia l-au rugat să transmită lumii informații despre exterminarea evreilor, subliniind faptul că poporul evreu era amenințat de o epurare fizică totală. Pregătindu-și raportul pentru aliați, Jan Karski a ajuns de două ori, în secret, în ghetoul Varșoviei. Prin deghizarea în soldat german a reușit, de asemenea, să intre pe terenul lagărului de tranziție din Izbica, de unde evreii erau apoi duși către centrele de exterminare.”

Articolul politic al săptămânii este cel al lui Gabriel Andreescu, intitulat ”Ucraina. Începe o nouă eră”: ”Ocuparea Crimeei de către Federaţia Rusă a dus la numeroase comentarii şi în media românească. Am avut surpriza să văd un anume fel de dezbatere în aprilie, la Antena 3, avîndu-i ca invitaţi pe Daniel Barbu şi pe Răzvan Theodorescu. Cei doi istorici au susţinut pe larg cauza Federaţiei Ruse, motivînd mai întîi că Rusia a fost trădată de occidentali. (…) Cauza Federaţiei Ruse a fost apărată cu aplomb, cu mesajul subiacent că urmărim analiza a doi „cunoscători“. Lucrurile stau exact pe dos. Dacă am urma judecata celor doi istorici, Ungaria ar fi legitimată să ceară înapoi Transilvania, care nu a fost niciodată pînă în 1920 parte a Statului român; sau cel puţin regiunea Partium, populată covîrşitor de maghiari. Ar putea solicita ca maghiarii din sudul Slovaciei să se pronunţe prin referendum dacă vor cumva să trăiască în republica lui Orban; la fel şi kurzii din Nordul Turciei, dacă nu vor un stat independent; cecenii, desigur ş.a.m.d. (…) Ar fi de amintit că Daniel Barbu şi Răzvan Theodorescu au fost înalţi demnitari. Faptul că ei gîndesc lucrurile neînţelegînd logica sistemului internaţional ridică o reală problemă. Pentru a preîntîmpina implicarea Statului român în aventuri riscante, demnitarii ar trebui să urmeze exemplul magistraţilor care urmează cursurile Institutului Naţional pentru Magistratură. E o necesitate ca persoanele ajunse în poziţii înalte de decizie publică să urmeze cîteva cursuri de drept internaţional.”

Observator cultural”, nr. 463 (721)/8-14 mai 2014. Subiectul principal din Observatorul cultural din această săptămână este participarea la Turnirul scriitorilor, un eveniment desfășurat la Sighișoara, între 30 aprilie – 1 mai 2014. Paul Cernat scrie despre acesta: ”I-am ascultat, nu o dată, vorbind (bine!) şi pe Norman Manea, şi pe Varujan Vosganian. Niciodată împreună, pînă acum. Foarte diferiţi ca temperament şi structură, dar profund complementari, cei doi şi-au „simţit“ reciproc temele, afinităţile şi diferenţele, intrînd în rezonanţă şi oferind un jam session intelectual captivant. N-am avut nici un moment senzaţia de nombrilism sau de convenţionalism minor pe care o am adesea la dezbaterile cu scriitori. Amănunt relevant: deşi s-a discutat mult, de-a lungul ultimilor ani, atît în legătură cu Manea, cît şi în legătură cu Vosganian, despre posibilitatea de a „lua Nobelul“, numele nevrozantului trofeu nu a fost pomenit nici măcar o dată la Sighişoara.”

Foarte interesant reportajul în mai multe părți al lui Radu Jorgensen, ”Înapoi în URSS!”, și foarte actual, având în vedere contextul politico-militar din aceste zile. Spicuim din partea a doua, despre cetățenii americani atrași în perioada interbelică de mirajul viețuirii în statul sovietic: ”Primele semne că ceea ce trăiesc nu e chiar realitatea sovietică la temperatură normală au apărut relativ repede în viaţa acestor imigranţi de dincolo de Ocean, dar nu toţi le-au acordat atenţia necesară. Faptul că erau opriţi pe stradă de cetăţeni ruşi şi admiraţi pentru hainele lor (simple) americane, că li se ofereau preţuri ridicate pentru salopetele lor din material rezistent, că la magazinele de bunuri de consum nu stăteau la aceleaşi cozi cu localnicii, toate acestea nu le-au spus nimic la început. Mai mult, după o vreme, unele dintre facilităţi au început să dispară. Nici ceea ce aflau despre lagărele de muncă forţată, Glavnoie Upravlenie La­gerei, pe scurt, GULAG, nu i-a îngrijorat, din păcate, suficient. Cei mai mulţi au acceptat varianta oficială, că acolo stau închişi duşmani ai regimului cel nou şi democratic, foşti susţinători ai ţarului care trebuie reeducaţi. Cum e gata reeducarea, cum vor fi eliberaţi.”

rl-headerRomânia literară”, nr. 20/9 mai 2014. Un interviu ce merită citit se regăsește pe prima pagină și pe cele două pagini de la mijloc în România literară din această săptămână. Este vorba de scriitorul Petru Cimpoeșu, care precizează cu privire la capacitatea literaturii de a capta interesul publicului: ”Publicul literaturii de un anumit nivel a fost dintotdeauna restrâns. Cred că, pe măsură ce numărul cititorilor de ficțiune scade, calitatea acestora crește. În fine, îmi place să mă consolez cu gândul ăsta. Ficțiunea e vis, nu? Iar lectura promite vise de o anumită calitate. Firește că toți oamenii visează, chiar dacă nu toți oamenii citesc cărți de ficțiune. Și vizionarea unui film sau a emisiunii lui Măruță tot visare este, dar de o altă natură sau, ca să tragem spuza pe turta noastră, de o altă calitate. Inconvenientul lecturii – care în cele din urmă se transformă într-un avantaj – este că presupune un anumit efort intelectual, de întrebuințare a cuvintelor, care în cazul altor tipuri de ficțiuni lipsește.”

Au trecut peste patru decenii peste filmul lui Stanley Kubrick, Portocala mecanică, prilej pentru o cronică a filmului semnată de Angelo Mitchievici. Merită însă citit comentariul de o pagină semnat de Anthony Burgess, autorul cărții, despre ecranizarea lui Kubrick: ”Dacă Portocala, la fel ca 1984, își va ocupa locul ca o atenționare literară salutară – sau cinematografică – împotriva slăbiciunii, prostiei și a unei exagerate încrederi în stat, atunci am realizat ceva valoros. În ceea ce mă privește, mie nu-mi place la fel de mult ca alte cărți pe care le-am scris: am păstrat-o, până de curând, într-un borcan închis – un borcan cu marmeladă, o conservă pe un raft mai degrabă decât o portocală în farfurie. Ceea ce aș vrea cu adevărat să văd este un film după unul dintre celelalte romane ale mele, care sunt fără excepție neobișnuit de neagresive, dar mă tem că sper la prea mult. Se pare că va trebui să trec prin viață drept izvorul și originea unui mare film și ca un om ce va trebui să insiste, în ciuda protestelor, că este cea mai non violentă creatură din lume. La fel ca Stanley Kubrick.”

actualitatea-literara-lugoj-nr-18-martie-2012-coperta-1Actualitatea literară”, nr. 38/aprilie 2014. Din Actualitatea Literară, am reținut numai articolul lui Horia Gârbea, ”Cărțile arse și focul gheenei”, din care spicuim: ”În loc să planteze un pom, să sădească flori, să adune gunoiul de pe stradă sau pur și simplu să citească ei înșiși pentru a-și deschide mintea, acești nenorociți au pierdut ore și zile să „scrie”, activitate incompatibilă cu puținătatea minții lor. Ca să le tipărească (rușine editorilor care sub pretextul că „omul a plătit” le-au editat) au cheltuit bani cu care se puteau înzestra orfelinate sau castra maidanezi. De ce? Defulare demențială, sete de o recunoaștere care oricum le e interzisă? Nu știu. Admit că există cărți slabe, neglijabile chiar, de la Cezar Petrescu și Victor Moldovanu (cîndva președinte al SSR)  pînă la amatorii care populau o rubrică a lui Alex Ștefănescu dedicată cărților ridicole. La cărțile de care vorbesc aici e altceva, e mult mai rău, e un atentat ecologic. Dar ceea ce mă înspăimîntă cel mai tare este sensibila lor înmulțire și sufocarea cărților măcar onorabile de această buruiană fără leac. Să nu alegem totuși focul ca ultimă soluție: trebuie să reciclăm, măcar un sul de hîrtie igienică să iasă din fiecare!”

-Precizare:

Revista ”România literară” a fost obținută cu sprijinul Inmedio.ro, rețea de distribuție a ziarelor/revistelor, de unde vă sfătuim să o achiziționați.

Articole similare

Filme, carţi şi câteodată fotbal: 19 iunie 2012

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (19 – 25 februarie 2018)

Dan Romascanu

Frații Burgess, de Elizabeth Strout

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult