Interviu Recomandat

Interviu-anchetă cu autorii din antologia ”Best of Proza scurtă a anilor 2000” (I)

Best ofLa Târgul de carte ”Gaudeamus” 2013, s-a lansat o antologie inedită, ”Best of Proza scurtă a anilor 2000”, coordonată de Marius Chivu și publicată de către Editura Polirom. Antologia, spune Marius Chivu, reunește cele mai bune povestiri ale autorilor care au debutat individual cel mai devreme în preajma anului 2000 și care au publicat cel puțin un volum de proză scurtă.

Dintre cei 23 de autori selectați de Marius Chivu, 14 15 au răspuns întrebărilor formulate de echipa Filme-cărți, în cadrul anchetei Best of Proza scurtă a anilor 2000. Cei 14 15 sunt: Adrian Georgescu, Angelo Mitchievici, Călin Torsan, Cosmin Manolache, Lavinia Braniște, Liviu Radu, Luca Dinulescu, Marian Truță, Mihai Mateiu, Radu Pavel Gheo, Silviu Gherman, Veronica D. Niculescu, Alex Tocilescu, Radu Paraschivescu, Mitos Micleușanu. Mulțumim tuturor!

Din considerente de spațiu, această anchetă va apărea în două părți, prima astăzi, cea de-a doua peste o săptămână. Enjoy!

Filme-Cărți.ro: De ce proză scurtă? Credeți că proza scurtă are mai multe șanse de a ajunge la cititori decât romanele? Sau există un public ‘specializat’ care preferă proza scurtă romanelor sau altor genuri literare?

Călin Torsan: Nu am preferințe pentru un anume gen literar, ci, mai degrabă, predispoziții și date personale care mă pot face, ca scriitor, mai credibil într-unul sau altul dintre ele. Mă comport în scris ca un bun cititor, iar ca om cu cartea în mână, la fel, mi se pare păgubos să ai preferințe.

O abordare corectă nu ar trebui să despice subiectul discuției după categoriile prozei scurte, romanului sau ale oricărui alt gen literar, ci ar fi nimerit să pornească de la ideea de text bun. Desigur, și ea destul de neconcludentă, de amăgitoare. Așa că am putea vorbi de șansa lui, a textului reușit, de a ajunge la cititori. Dar asta pare a descrie un drum atât de întortocheat și de supus arbitrarului, încât nu văd sensul unui atare discurs. Mă depășește.

Liviu Radu
Liviu Radu

Liviu Radu: Proza scurta are șanse mai  mari să ajungă la cititori, pentru că aceștia au obișnuința autorilor studiați în școală (Caragiale, Delavrancea, etc.) și pentru că se citește în metrou spre serviciu (adică e mai ușor să te concentrezi pe texte scurte). Există și public specializat pe proza scurtă (în general, consumatorii de literatură de nișă, promovată activ de revistele genului).

Veronica D. Niculescu: Tocmai răspundeam la altă anchetă, unde eram întrebaţi de ce nu se citeşte proza scurtă. Circulă, iată, fel şi fel de mituri. Eu, în calitate de cititor, fac rareori diferenţa între roman şi proză scurtă, când merg la librărie ca să-mi iau o poveste, nişte poveşti. Iau cărţile în primul rând în funcţie de autor. De multe ori, prefer volumele de proză scurtă – ele sunt ca albumele de muzică, este imposibil să nu găseşti una, două, cinci piese preferate. La roman, dacă nu-ţi place concertul, ce faci? Pleci la pauză.

Luca Dinulescu: Nu există un motiv special pentru care am scris proză scurtă. Așa mă exprimam la vremea respectivă, la care am scris bucățile din Best Of. De asemenea, nu cred într-un public specializat. Cred că pe măsură ce trece prin viață, omul se întâlnește cu diverse cărți, fie ele de proză scurtă sau lungă și cam aia e tot.

Lavinia Braniște: Nu ştiu de ce proză scurtă. Pur şi simplu asta îmi place şi mi se potriveşte acum. Ar fi un efort prea mare să fac altceva. Şi nu mi-am pus niciodată problema competiţiei cu romanul.

Mihai Mateiu: Pentru că, pur și simplu, nu toate poveștile sunt lungi sau merită spuse în 300 de pagini.

Șanse mai mari de a ajunge la cititori nu are proza scurtă – dimpotrivă, în România cel puțin se vinde mai rău, e recenzată mai puțin. Probabil sunt și oameni care o preferă romanului, dar nu cred că-i acordă exclusivitate.   

Adrian Georgescu
Adrian Georgescu

Adrian Georgescu: Teoretic, în lumina noii dezvoltări comunicaționale, proza scurtă se lipește bine pe profilul omului current. Numai că, deja, proza scurtă are de luptat cu fata cea mică a împăratului, care este proza foarte scurtă. Am văzut că s-au organizat concursuri literare de texte din 5 cuvinte, ceea ce, pe bune, mi se pare foarte OK. Ideea este că fiecare gen are atuurile și eroii săi. Există scriitori mari de proză scurtă care nu au fost strălucitori în romane, când au încercat trecerea, și scriitori mari cărora le-a fost imposibil să-și condenseze proza. Pentru mine și referitor strict la mine, se întâmplă ca la trecerea de la statutul de amator la cel de profesionist: un roman e mult mai greu de conceput și de scris, necesită mai mult decât talent și o idee bună.

Radu Pavel Gheo: Nu cred în cititorii de proză specializaţi pe genuri, adică nu cred că un cititor de Cehov nu va citi Dostoievski sau invers. Şi scriitorii nu scriu genuri de proză, ci proză, în forma care li se pare mai potrivită la un moment dat pentru a transmite ce au de transmis. Poate fi o povestire, o schiţă, un eseu, un roman, poate fi orice. Admit că există autori ce favorizează o anumită formă, dar pînă la urmă (reiau o idee pe care am întîlnit-o la Oscar Wilde, dar sînt convins că e mult mai veche) nu există decît două feluri de literatură: bună şi proastă. E adevărat că romanul se vinde mai bine – vorbind aşa, în general –, dar nu cred că orice roman se vinde mai bine decît orice volum de proză scurtă şi sper că antologia realizată de Marius Chivu o să o dovedească – aşa cum ştiu că speră şi el.

Silviu Gherman: Cred că sunt mulți oameni disperați să citească proză scurtă. În același timp, cred că sunt și mulți oameni disperați să citească proză lungă. Conflictul apare în mod inerent și se sparg foarte mulți dinți. Ironia e că, pe urmă, când te uiți la dinții căzuți pe jos, nu mai știi dacă sunt dinți de cititor de proză lungă sau de cititor de proză scurtă.

Angelo Mitchievici: Pentru că îmi place enorm proza scurtă. Romanul şi proza scurtă reprezintă, pentru mine cititorul, două oferte substanţial diferite. Respiraţia largă a romanului cere un alergător de cursă lungă, care uneori încetineşte ritmul, alteori mai ia şi câte o pauză şi în unele cazuri nu mai ajunge să termine cursa. Romanul se asimilează lent şi trebuie să-i descoperi ritmul că să-l poţi străbate asimilându-l şi lăsându-te, al rândul tău, asimilat. Proza scurtă nu lasă loc de « va urma », arderea e mai intensă, iar efectul este imediat. Într-o proză scurtă nu este loc pentru greşeală, nu există suficient spaţiu pentru umplutură, acele debarale de care romanul mai poate beneficia, de aceea virtuozitatea se asociază cu maxima economie a cuvintelor. Ca şi în roman contează cum închei, cu deosebire că într-un roman sfârşitul mai puţin realizat poate fi suplinit de conţinut, pe când în cazul prozei scurte acest fapt devine imperios necesar şi dobândeşte o notă amplificat dramatică. Sunt proze salvate de final, sunt proze din care îmi amintesc doar sfârşitul. Proza scurtă are ceva din eleganţa uni arc întins, iar efectul ideal este ca în momentul în care săgeata şi-a atins ţinta coarda arcului să mai vibreze încă. Această ultimă notă dă inefabilul prozei scurte.

Cred că există un public care are papile gustative adaptate atât pentru proză, cât şi pentru roman. Însă marii iubitori de proză scurtă invocă întotdeauna anumite nume şi acest alfabet onomastic spune totul. J.D. Salinger, Julio Cortazar, Dino Buzzati, Adolfo Byoi Casares, Ioan Groşan, Bohumil Hrabal, Milan Kundera, Mircea Nedelciu, Franz Kafka, Mihail Bulgakov, Mircea Cărtărescu, Heinrich Böll, Ernst Jünger, Danilo Kiš, Andrei Platonov, Antonio Soler, Bernhard Schlink, André Pieyre de Mandiargues, Carlos Fuentes, Michel de Ghelderode, Jan McEwan, Pär Lagerkvist etc. constituie doar câteva litere în acest alfabet inefabil.

Marian Truță: În cazul meu, abordarea prozei scurte este impusă de resursa de timp limitată pe care o am atunci când mă încumet să scriu. În plus, dacă nu mă simt în stare să scriu un roman cel puțin la fel de spectaculos ca, să zicem, Despre eroi și morminte al lui Ernesto Sabato, atunci nu are sens să mă înham la un asemenea efort. Îmi recunosc limitele și mă feresc să dezvolt o biată compunere pe câteva sute de pagini doar ca să bifez „realizarea” unui roman.

Cât privește șansele prozei scurte în fața romanului, sunt de părere că sunt egale atâta vreme cât textul sau textele propuse sunt de calitate. Eu unul citesc cu egală plăcere schițe, nuvele sau romane cu condiția ca prozele respective să mă încânte și să-mi ofere o emoție.

M-aș feri să spun că există un public specializat. Daca, în profunzime, așa stau lucrurile și cititorii tind să se specializeze, înseamnă că avem o maaare problemă. Este ca și cum am avea oameni „specializați” care preferă numai supe și ciorbe, alții care preferă doar tocăni și unii, în fine, care se dedulcesc numai cu deserturi. Pierdem bogăția unei mese complete.

Cosmin Manolache
Cosmin Manolache

Cosmin Manolache:Cred că mi-a fost clar, de la bun început, că e mai greu cu romanul. Am avut și încă am niște încercări, dar ceea ce-mi place mie la roman este proteismul. Poate că nu sînt în stare să construiesc canonic. Dar și dacă aș fi reușit ceva de cursă lungă, tot aș fi încercat proza scurtă. Asta pentru că oricum mi-au plăcut povestirile, în special cele din colecția Globus, cu care am început să mă delectez pe intervalele mici. Mi-au plăcut pentru că familia mea nu are o poveste mare, lungă, ci tot felul de istorioare, cu personaje care se fac remarcate în cîteva ocazii doar. Noroc cu bunicul meu, care și Biblia mi-a povestit-o, atît cît știa, ca pe o suită de povestiri.

Cred că proza scurtă poate merge mina în mina cu un timp fragmentat. Deci o consider bună de citit în pauza unui meci de fotbal, în metrou, autobus, la coadă pe la diverse ghișee. În astfel de situații chiar îți poate stimula observația. Romanul îl văd mult mai potrivit week-end-ului, vacanțelor, călătoriilor, ori perioadei dinaintea somnului. Și totuși, în metrou văd cititori de romane, așa că nu prea știu ce și cum e cu proza scurtă.

Și sigur, există și un public care prefer proza scurtă, numai că este foarte redus. Oricum eu știu destui prieteni care trag spre așa ceva.

Radu Paraschivescu: N-am scris proză scurtă ca să-mi fac încălzirea pentru ceva de mai largă respiraţie, ci pur şi simplu fiindcă aşa mi-a venit. Mi s-a părut că subiectelor pe care le aveam de exploatat într-un anumit moment al vieţii mele (anul 2004) li se potrivea mai bine geaca povestirii decât paltonul romanului. Cât despre public, el încă se hrăneşte cu hălci, nu cu ciozvârte. Sau poate cu ambele, dar privilegiindu-le pe primele. Şi cum editurile răspund, chiar dacă n-o recunosc, stimulilor din piaţă, e limpede că romanul ajunge mai uşor în librarii şi se impune numeric în faţa prozei scurte. Ceea ce presupun că se va întâmpla şi de-acum încolo.

Alex Tocilescu: Nu știu și nu cred să existe un public specializat în proza scurtă (altfel, o antologie ca cea de față ar fi apărut cu ani în urmă). Iar de scris o scriu (când o scriu) pentru că mi se pare modul ideal de a trata anumite subiecte. În plus, nu îmi place să plictisesc lumea; dacă o poveste poate fi spusă pe cinci pagini, o s-o spun pe cinci pagini, nu pe 40.

Mitos MicleușanuCred ca totul ţine de consistenţă. Publicul nu este setat pe ceva anume, publicul reacţionează şi rezonează la chestiunile care răspund pretenţiilor sale. Iar pretenţii sunt nenumărate. Cineva poate intra în librărie cu chef de proză şi poate ieşi cu o culegere de studii ştiinţifice. Dar dacă răsfoind o carte, la întâmplare, vei descoperi ceva tulburător, în sens bun sau rău, probabil vei cumpăra cartea. Fiecare caută ceva pe măsura tulburărilor sale. Eu am crescut înt-un mediu agresiv, cu o educaţie aspră, dar nelipsit de dragoste maternă. Rezultatul: tensiune, agresivitate, uneori instabilitate emoţională, dar am învăţat să gestionez totul destul de bine, prin sublimare, transformare, am ajuns să-mi domin dracii şi chiar să-i pun la treabă :). Uneori îmi place să „testez” psihicul aproapelui, fără să-l rănesc, doar să-i propun, unghiuri de introspecţie mai puţin confortabile. Una dintre prejudecţile mele: „Pot fi sadic, dar nu cinic!” De parcă sadismul nu conţine cinism la bază… Nu-mi place literatura normală, nu-mi place realismul, fiindcă eu am văzut de mic cadavre dezmembrate, am crescut cu cărţi de medicină şi psihiatrie în casă, mă duceam pe la morgă, am stat prin spitale, m-am bătut, am fost bătut şi astăzi niciun fel de realism sau existenţialism nu mă mai poate impresiona. Absurdul şi suprarealismul la fel, m-am săturat de ele până peste cap. De asta, indiferent dacă vorbim despre proză scurtă sau roman, sunt adeptul chestiunilor „consistente şi alienate”, fiindcă lumea, dincolo de iluzia coerenţei sistematzate  este alienată şi trebuie să-şi înţeleagă alienarea, dacă vrea să-şi înţeleagă problemele cu adevărat.

 

Filme-Cărți.ro: Premiul Nobel pentru literatură din 2013 a fost decernat unei autoare de proză scurtă. Ca să îl parafrazăm pe același Marius Chivu, noi de ce nu avem proză scurtă? Sau avem? Credeți că acest premiu Nobel va determina o creștere a interesului cititorilor pentru acest gen literar, plasat până acum în umbra romanului?

Călin Torsan: Păi, îl citez și eu, încă o data, pe același editor, Marius Chivu, cel ce a avut ideea acestei antologii și care în cuvântul ținut cu ocazia lansării volumului, reluând observații pe care le-a făcut și în prefața cărții, a pomenit mai multe nume din literatura noastră, aparținând unor epoci și curente diferite, care numai de proza scurtă s-au ocupat.

Un premiu, fie el de talia acestui mult trâmbițat Nobel, nu are cum să stârnească interese estetice; poate doar economice, ca prelungire firească a ceea ce constituie oricare distincție literară sau artistică.

Liviu Radu: Avem proza scurtă, nu prea e promovată. La sfârșitul anilor 90, Dan Silviu Boerescu promova proza scurtă, prin intermediul revistei ArtPanorama și a antologiilor anuale ALL. Proza scurtă ajungea, de obicei, să fie cunoscută de cititori prin intermediul revistelor literare, dar revistele de acum, câte au mai rămas, publică mai mult critică decât texte literare. Premiul Nobel face cunoscut un autor, nu un gen, așa că succesul doamnei Munro nu va convinge cititorii români să citească proză scurtă în general. Promovarea autorilor prin intermediul revistelor, publicarea cât mai deasă de antologii, astea sunt soluțiile.

Veronica D. Niculescu: Bineînţeles că avem proză scurtă. Avem unele edituri care, însă, se feresc de ea ca de otravă. De ce? Nu ştiu eu. Din fericire, există şi altele care o publică, ba chiar care au, mai nou, colecţii dedicate prozei scurte (vezi Minutar, la Casa de Pariuri Literare). Cred că premiul Nobel nu are nici o legătură cu preferinţele de lectură. Poate creează doar o efervescenţă de moment. Se atrage atenţia asupra unui autor, nicidecum asupra unui gen. Daţi-mi voie să râd amar când se vorbeşte de Nobel ca despre un car care va trage după el proza scurtă. E un tablou hilar, şi dacă te uiţi din faţă, şi dacă te uiţi din spate.

Luca Dinulescu
Luca Dinulescu

Luca Dinulescu: Firește că avem proză scurtă. O spun pe unde mă duc: Mircea Nedelciu, un autor prea puțin “recuperat” în ultimii ani, este un exemplu absolut strălucit pentru ce a însemnat și înseamnă încă proza scurtă românească. În ce privește Nobelul, nu, nu cred că el va determina o creștere a interesului cititorilor români pentru proza scurtă, dacă la ei ne referim. Cititorul român, după părerea mea, e prea puțin dispus la experiment. În marea majoritate a cazurilor el nu cumpără decât ce i se recomandă.

Lavinia Braniște: Nu ştiu. Dar cu siguranţă va creşte interesul cititorilor faţă de Alice Munro.

Mihai Mateiu: Avem și noi, altfel de unde am face antologii!? Că e mai puțină, că e mai slabă, asta e altceva. Nu e însă o situație complet diferită de a celorlalte genuri – toată literatura noastră e mai subțire, de ligă secundă. Ca și fotbalul 🙂

Nobelul de anul ăsta va crește numărul cititorilor lui Munro, printre care am să mă aflu. Dincolo de asta nu sper nimic.

Adrian Georgescu: Din același motiv pentru care majoritatea nu putem vorbi la telefon mai puțin de jumătate de oră. Avem personalități covârșitoare și abonamente nelimitate. De ce să mă opresc, își spune fiecare, când pot merge la nesfârșit? Cât despre un premiu, oricare ar fi acesta, nu poate determina nimic cu adevărat important. Dacă un scriitor de etichete de sticle de vin ar cîștiga Nobelul pentru literatură, s-ar bea ceva mai mult vin, o perioadă, atât.

Mari autori de proză scurtă însă avem. De pildă, Radu Cosașu și Mircea Horia Simionescu, când au abordat genul.

Radu Pavel Gheo: Da, cred că da, dar nu sînt de acord cu ideea că proza scurtă ar sta în umbra romanului. Şi nici cu ideea că nu avem proză scurtă. Îmi amintesc că la începutul anilor 1990 genul preferat de cititorii români (mult mai mulţi decît acum, din păcate) îl constituia cel memorialistic: jurnale, memorii. Putem spune, aşadar, că în perioada aceea romanul a stat în umbra memoriilor…? Ei bine, eu zic că dacă publicul românesc s-a dezobişnuit să citească proză scurtă, n-avem decît să-l reobişnuim cu ea.

Silviu Gherman
Silviu Gherman

Silviu Gherman: Cred că avem multă proză scurtă, dar nu știm s-o valorizăm. Proza scurtă, fiind scurtă, nu sare așa de tare în ochi ca proza lungă. De exemplu, dacă avem două texte, unul lung și altul scurt, care sare în ochi? Cel lung, evident. De aceea, ca să sară în ochii cuiva, proza scurtă ar trebui să devină un pic mai lungă.

Angelo Mitchievici: Înainte de apariţia acestei antologii, v-aş fi dat un alt răspuns, şi cred că Marius Chivu reuşeşte să demonstreze cel puţin două lucruri 1. că avem proză scurtă, una de foarte bună calitate şi 2.că ştim foarte puţine despre ea. Nu cred în falsele ataşamente sau în ataşamentele de ocazie, generate de o modă, fie ea şi a prozei scurte proaspăt înnobilate prin nobelizare. Dintre cititori îi prefer pe cei care fac o alegere de suflet, capabili să rezoneze cu literatura valoroasă. Cred că avem puţini cititori nu doar pentru proză scurtă, ci şi pentru roman sau eseu. Cât despre critică sau istorie literară, numărul acestora scade dramatic.  Cred că România este o ţară nu doar „tristă, plină de umor”, dar în care se citeşte foarte puţin. Nu împart anateme, nu este o acuzaţie, ci o constatare. Pe cale de consecinţă, nu cred că acordarea premiului Nobel pentru un autor de proză scurtă va mări substanţial numărul cititorilor de proză scurtă, sau al cititorilor în general. Deşi aş fi emoţionat până la lacrimi dacă milioane de snobi şi-ar orienta brusc interesul pentru regina momentului, Miss Proză Scurtă.

Marian Truță: Bag de seamă că se tot spune că publicul are o apetență sporită pentru prozele lungi. Înclin să cred că, dacă este așa, avem de a face cu un soi de „modă” indusă, cred, de ambiția scriitorilor, ambiție perfect de înțeles de altfel, de a comite romane peste romane și cicluri de romane. În genul în care evoluez, e vorba despre science fiction și fantasy, acest lucru este destul de vizibil. Dar, pe de altă parte, și celelalte specii, schița, povestirea sau nuvela sunt la fel de viguroase și de bine reprezentate. Din acest punct de vedere, sefeul din România nu are de ce să-și facă griji, îl simt perfect echilibrat. Desigur, dacă judecăm în termeni de „modă”, dacă o autoare de proză scurtă a primit Premiul Nobel, este posibil să observăm, dacă nu o basculare a interesului pentru proza scurtă, măcar o sporire a interesului pentru așa ceva.

Cosmin Manolache: Avem și noi proză scurtă, așa cum întreaga planetă literară are proză scurtă. Acum nu știu dacă trebuie să avem chintale de volume de proză scurtă pentru a fi vizibilă. Simplul fapt că se scrie așa ceva, și că este și de calitate e sufficient pentru a spune că „avem proză scurtă”. Căci și fotbal avem, cîtă vreme avem o federație și o ligă. Lucrurile evident că pot sta mult mai bine dacă administrarea domeniului literar (ca și fotbalistic, ca să merg în continuare pe paralelă) s-ar face cu mai multă pricepere. Știu că e nevoie de bani, de PR, dar mai ales de decizie și de răbdare. Așa se construiește. În rest, vor mai putea alți nu știu cîți prozatori cîștigători ai premiului Nobel sau ai altor premii. Ne încălzește pe noi, ne ajută cumva faptul că există un Messi, un Ibrahimovici, Xavi, Iniesta și alții? La noi e legea strămoșească a temporizării, de care nu prea ne vine să ne lepădăm. Cam așa se păstrează decalajele, dacă nu cumva se cască un hău din ce în ce mai mare.

Radu Paraschivescu: Alice Munro are cititorii ei fideli, în jurul cărora a crescut, după primirea Nobelului, o populaţie de ipocriţi. Unii te asigură că i-au dibuit de mult genialitatea, alţii o laudă fără s-o fi citit nici măcar după decernare. Noi aveam şi înainte proză scurtă, dar puţini au fost cei care au vibrat public în faţa ei. Radu Cosaşu, Răzvan Petrescu şi Tudor Octavian, neincluşi în volum fiindcă au debutat cu mult înainte de 2000, sunt doar trei nume dintr-o galerie încăpătoare, dar insuficient luminată de farul expunerii publice. În rest, nu cred că Alice Munro îi va întoarce pe cititorii români dinspre roman înspre proza scurtă. Convertirile de acest tip mi se par fanteziste, din cauză că oamenii citesc mai degrabă în logica propriilor criterii, preferinţe şi fixisme. Vi se pare cumva că Tomas Tranströmer, laureat Nobel în 2011, a mutat centrul de interes al publicului spre poezie? Nici vorbă.

Alex Tocilescu: Antologia publicată de Marius arată că avem proză scurtă. Că nu este prea băgată în seamă de public este altă poveste, dar acest lucru nu se va schimba datorită lui Alice Munro – cum de altfel probabil că nici Nobelul lui Harold Pinter nu a făcut ca lumea să citească mai mult teatru.

Mitos Micleușanu: Când am venit în România, după 90, am descoperit trei autori care m-au convins că literatura română se poate lua în piept cu literatura rusă fără probleme! Alexandru Monciu Sudinski, Ovidiu Nimigean şi Răzvan Petrescu, după părerea mea sunt cei mai apropiaţi de acea proză necesară pentru a ne înţelege substanţa şi patologiile. În general e mult parfum şi eleganţă în modul nostru de abordare literară. Eu vin din spaţiul sovietic care m-a îmbolnăvit, dar mi-a dat şi un fel de acuitate paranoidă în percepţie. Un fel de extremism în abordare, pe care îl consider terapeutic anume prin excesul apăsător şi elementele paroxistice. Dar nu trebuie să ne comparăm cu nimeni, nu-i cazul să ne simţim complexaţi la capitolul anvergură. Aşa cum se întâmplă şi cu filmul românesc, la noi se scrie din ce în ce mai bine, nu am niciun dubiu. Şi cu cât literatura va deveni mai consistentă şi mai economă în transmiterea „fazei”, cu atât mai repede îşi va găsi cititorul, care ştim bine, este tot mai grăbit, tot mai scindat şi pretenţios. Sau, în antiteză, ne lungim paroxistic şi o lălăim, dar atât de virtuos şi cu atâta moliciune, încât devenim un reper în lălăială literară şi supralungiri estetice :). Oricum, mai bine aşa, decât cu jumătăţi de măsură.

 

Filme-Cărți.ro: Cum ați privim vestea că una sau unele dintre prozele dvs. scurte vor fi incluse în ”cele mai bune texte ale anilor 2000”? Cum au decurs ”negocierile” cu Marius Chivu :)?

Călin Torsan
Călin Torsan

Călin Torsan: Recunosc că a fost, cel puțin la prima vedere, una dintre veștile acestui an pe care le-am considerat bune. După care, oarecum firesc, m-am gândit la moarte și la posibilii anonimi nedreptățiți de o asemenea întreprindere, benefică până la urmă.

Liviu Radu: Am fost plăcut surprins. Proza mea se adresează unor cititori specializați, amatori de proză fantastică, ucronii și fantasy. Ca atare, nu mă așteptam ca Marius Chivu să mă includă într-o antologie de literatură mainstream.  E adevărat că domnul Chivu scrisese o recenzie foarte pertinentă și măgulitoare a unor volume de povestiri ale mele, dar de aici până la  includerea într-o antologie a celor mai bune texte…

Veronica D. Niculescu: Vestea am primit-o cam uimită, după mai multe telefoane la care tot ratam să răspund. N-au existat negocieri. Antologatorul a ales, eu am fost de acord. Cum anul acesta mi-au mai fost incluse texte în alte cinci antologii (nu doar de proză scurtă), m-am bucurat că alegerile nu s-au suprapus.

Luca Dinulescu: Firește, am fost foarte entuziasmat. Sunt destul de familiar cu autoritatea lui Marius în privința literaturii, în sensul că e un tip deosebit de citit și știu că atunci când recomandă ceva o face în cunoștință de cauză. În ce privește negocierile, au decurs destul de dificil, adică mai întâi Marius m-a lovit cu o lopată în cap, după care eu i-am dat cu o sobă în dinți. Din fericire, am stins conflictul la un pahar de vin, după aceea.

Lavinia Braniște
Lavinia Braniște

Lavinia Braniște: Am fost flatată, desigur. Negocierile au fost firave şi paşnice.

Mihai Mateiu: M-am bucurat, cum altfel!? E plăcut să fii selectat într-un „best of”, iar Marius Chivu e un critic în care am încredere. Sunt un fan al antologiilor Granta, pe mâna cărora poți să mergi în materie de proză, și mă bucur că cineva a avut intenția de a face (păstrând desigur proporțiile) ceva similar în România. Mai ales că la noi foarte puțini își asumă judecăți și selecții valorice – de obicei lăsăm timpul să aleagă, spălându-ne pe mâini. N-am negociat cu Marius, am avut doar o discuție de curtoazie 🙂

Adrian Georgescu: Îmi amintesc de parcă a fost acum câteva luni. Era o frumoasă după-amiază de vară târzie ori de toamnă timpurie, în funcție de modul în care privești viața. Bătea un vînt subțire, prietenos. Planeta se rotea firesc în jurul axei sale și gonea în jurul soarelui. La rândul lui, acesta…, dar să nu intrăm în amănunte de ordin cosmic. Telefonul a sunat.  La celălalt capăt al unui fir inexistent era vocea Maestrului. Propunerea a fost elaborată, dar în același timp precisă. Am întrebat dacă prezența într-o antologie garantează Nobelul literar. A eschivat cu dibăcie și a contraatacat, adăugând trei zerouri în coada sumei promise. Am insistat, solicitând abonament gratuit pe RATB și scutirea pe acciza la hârtie. S-a codit, deschizând o discuție paralelă, cu tema speciilor în curs de dispariție din pădurile tropicale.

Glumesc, desigur. Am acceptat din prima, onorat, cu mare bucurie.

Radu Pavel Gheo: Cu încîntare, de ce să mint? Mai ales că am încredere în gusturile literare (şi muzicale) ale lui Marius Chivu. Dar eu n-am negociat deloc cu el; a făcut-o, parţial, Alina, soţia mea. Marius alesese trei proze, două mi s-au părut excelent alese, a treia nu-mi mai plăcea aşa de tare, dar cea pe care am propus-o eu nu i-a picat bine lui Marius dintr-un motiv foarte simplu: era prea scurtă, doar o schiţă (poate cea mai bună pe care am scris-o, dar schiţă – Un drum cu Ceapă, aşa se cheamă), aşa că a intervenit Alina, a propus altă a treia proză, Marius a zis că da, chiar o avusese în vedere, ca rezervă, şi aşa a rămas. Eu, unul, sînt foarte mulţumit şi de selecţia lui, şi de tovărăşia în care a plasat textele mele.

Silviu Gherman: Marius mi-a povestit despre antologia lui în baia comunală din Dâbîca, unde mergeam să ne relaxăm. Pe moment mi s-a părut o idee foarte proastă, dar mi-a făcut un masaj la ceafă și apoi mi s-a părut o idee foarte bună.

Angelo Mitchievici: Cu foarte mare bucurie, pentru că o astfel de antologie deschide porţi către fiecare dintre volumele de proză scurtă din care provin povestirile. Cititorul curios ar putea găsi şi alte proze de acelaşi calibru în volumele din care s-a făcut selecţia. Şi dacă nu vrea să le cumpere, există biblioteci. Acum ştie ce să caute, editorul ne-a făcut cunoscute „adresele”. Nu am negociat cu Marius, deşi, sunt convins ca e un bun negociator, aşa cum alegerea pe care a făcut-o, în ce mă priveşte, probează ceea ce ştiam, că are bun-gust. Amândoi suntem mari admiratori ai lui Julio Cortazar şi asta e aproape o declaraţie de prietenie.

Marian Truță: Cu multă bucurie. Mai ales pentru faptul că Marius Chivu a avut temeritatea de a include în antologie două texte dintr-un gen considerat de multă lume, pe nedrept, ca fiind unul minor și neserios: science fiction. Trag nadejde ca prin proza mea și a colegului Liviu Radu percepția cititorilor „serioși” să se schimbe în bine. Nu am ce să comentez despre negocieri, discuțiile mele cu Marius Chivu nu au avut deloc aspectul unor negocieri.

Cosmin Manolache:M-am bucurat nu atît că am fost selecționat, cît pentru faptul că va exista o variantă românească a antologiei Granta. Am acasă diverse volume de proză sîrbă, germană, chineză etc., am tot căutat pe la anticariate astfel de volume și îmi doream să existe ceva cu ce poți să arăți altora, să exporți. De fapt, demonstrezi că exiști. Sigur, e ușor să vorbești din postura unuia selecționat în volumul ăsta.

Marius mi-a arătat o listă mai lungă, ce selectase el din cele două volume în care aveam texte, și am început să eliminăm încet-încet pînă am ajuns la cele trei proze incluse în volum. Am considerat că e mai bine să fie trei bucăți și un pic diferite, decît să am unul mai lung cu care să-mi acopăr numărul de pagini pus la dispoziție. Și ne-am potrivit destul de bine pe alegeri. Dar cel mai mult m-a bucurat faptul că mi-a recitit prozele cu alți ochi, că a avut o oarecare surpriză, după niște ani, vreo opt-nouă.

Radu Paraschivescu: M-am bucurat că mi s-a găsit un loc în volum, chit că mă număr printre bătrâniturile lui. Până la urmă, un titlu de tip „Best of” gâdilă orgoliul oricui, cu atât mai mult pe al unui Leu zodiacal. Discuţiilor cu Marius Chivu nu le-aş spune „negocieri”. Omul m-a întrebat dacă sunt de acord să apar în antologie, iar eu am fost. Atât.

Alex Tocilescu: M-am bucurat și m-am simțit onorat, bineînțeles. Dar m-ar fi mirat să nu fiu inclus (modestia nu se numără printre calitățile mele, după cum observați). Negocierile au fost scurte și plăcute, având în vedere că au fost însoțite de două beri băute la terasa Eden.

Mitos Micleușanu: N-am scăpat de depresie, dar un sentiment de utilitate în plus şi un chef ceva mai pronunţat de a scrie tot am simţit!:)

 

Filme-Cărți.ro: Reprezintă povestirile publicate în ”Best of” cele mai bune proze scurte ale dvs.? V-ați lăsat la mâna lui Marius Chivu sau ați propus un alt text?

Călin Torsan: În ceața subiectivităților de tot felul, acelea care învăluie noțiunea de text bun, bâjbâi, însă deschid gura timid, cu teamă, pentru a vă spune că sunt aproape convins că am scris povestiri scurte cu mult mai bune decât cele trei antologate.

Ca bucătărie internă, cu polonicele la vedere: Marius mi-a lăsat posibilitatea de a mă hotărî asupra acestei triade, după ce se oprise el însuși la cinci dintre prozele mele.

Liviu Radu: Mie mi-e greu să-mi apreciez corect textele. Deaceea am încredere în gustul profesioniștilor. Oricum, textul ales de Marius Chivu îmi plăcea și mie…

Veronica D. Niculescu: Am răspuns în cadrul întrebării de mai sus. Nu, nu aş fi propus alt text.

Luca Dinulescu: Da, una din cele două proze care mi-au fost incluse în Best Of, reprezintă, probabil, cel mai bun text al meu. A fost însă o decizie de comun acord, amândoi ne gândisem la același text.

Lavinia Braniște: Cred c-a avut o problemă de decizie la un moment dat, dar, fiind proiectul lui, era normal să selecteze textele preferate de el, mi s-a părut perfect ok.

Mihai Mateiu
Mihai Mateiu

Mihai Mateiu: Da, cred că Marius a ales foarte bine din volumul meu de povestiri.

Adrian Georgescu: Nu știu dacă povestirea intitulată „Dragoste cuantică” e cea mai bună, cert e că este cea mai scurtă din volumul „Câteva sfârșituri de lume”, apărut în 2011 la Editura Humanitas. Nu doar că e mai confortabil, dar e și mai bine să te lași pe mâna specialiștilor în toate situațiile. Dacă vrei să-ți zugrăvești sufrageria, de pildă, asculți recomandările unui zugrav. Or, Marius știe.  E meseria lui.

Silviu Gherman: Eu când scriu proze scurte le șlefuiesc ca pe diamante. Cred că numai bunul Dumnezeu știe care din textele mele sunt mai bune decât toate textele mele.

Angelo Mitchievici: Alegerea a fost făcută de Marius Chivu, dar ar fi fost şi alegerea mea. Totul a decurs cum nu se poate mai simplu între doi oameni inteligenţi care se cunosc de ceva vreme şi se respectă.

Marian Truță: Proza selecționată este una la care țin foarte mult, este adevărat. Chiar m-am bucurat că Marius Chivu a ales acest text, nu am avut nimic de comentat aici. Sigur, la fel de mult m-aș fi bucurat și dacă ar fi ales alt text din ultimul volum pentru că, îmi place să cred, acest volum a fost unul cât se poate de omogen în ceea ce privește calitatea prozelor. Mărturisesc faptul că, daca mi-ar fi propus mie să-mi aleg o proză, cred că aș fi avut oarece dificultăți. Așadar, m-am simțit ușurat că nu am fost nevoit să aleg eu. În plus, alegerea mea ar fi fost una subiectivă, pe când Marius Chivu, sunt sigur, a ales în deplină cunoștiință de cauză și pe baza unor criterii pe care eu, ca autor, aș fi fost ispitit să le ignor.

Cosmin Manolache: Puteau fi și altele, dar am considerat că așa am acoperit cît mai bine intențiile mele, zonele în care mă mișc mai bine.

Alex Tocilescu
Alex Tocilescu

Radu Paraschivescu: Sunt prezent cu un singur text în „Best of”, şi-anume cu „Filoclubul”, păţania unor studente la filologie care populează un bordel unde se face sex şi se discută despre taxonomii, tropi şi strategii narative. Textul face parte din volumul „Bazar bizar”, singurul de proză scurtă pe care l-am scris, iar opţiunea a fost a lui Marius. Dac-aş fi ales eu, probabil că m-aş fi oprit la „Abdominabil”, ultima bucată din volum. Dar l-am lăsat pe Marius să-şi ducă ideea până la capăt, fără bruiaj auctorial. În fond, dacă i-a ales pe cotizanţi, de ce să nu aleagă şi contribuţia fiecăruia dintre ei?

Alex Tocilescu: Nu știu dacă cele două proze sunt cele mai bune ale mele, dar probabil că sunt cele mai reprezentative;  cred că alte 10-15 ar fi putut apărea la fel de bine în locul lor. Alegerea am făcut-o împreună cu Marius, el nu mi-a pus pistolul la tâmplă, dar nici eu lui, deci bănuiesc că amândoi am fost destul de mulțumiți.

Mitos Micleușanu: Sunt pasaje, în ambele proze, poate mai apăsat în „Salonul de estetică” unde am reuşit să tratez frontal câteva chestiuni mai greu de gestionat, legate de modul în care ne „fardăm” şi ne ascundem trăsăturile odioase, amplificând astfel presiunea interioara şi incapacitatea de a comunica sincer.

 

(Sublinierile ne aparțin. Fotografiile provin din colecțiile personale ale autorilor)

(va urma)

Articole similare

O carte tulburatoare despre viata celebrului compozitor si pianist Bela Bartok

Jovi Ene

Fetița cu ochi albaștri, de Michel Bussi

Delia Marc

O carte “înşelător de plăcută la lectură”: Doamna Fletcher, de Tom Perrotta

Delia Marc

1 comment

carte 10 decembrie 2013 at 17:06

O selectie interesanta care merita toata atentia iubitorilor de lectura.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult