Interviu

Scriitor în pandemie: Mihai Buzea – ”Boleșnița asta e dar de la Dumnezeu”

Mihai Buzea (n. 1971) a fost profesor și vânzător de asigurări, iar în prezent este reporter la Caţavencii. Alte ocupaţii: om bun la toate, plimbător de câini, traducător, babysitter, Moş Crăciun, fabricant de lucrări de diplomă, chelner, paznic de noapte. A mai lucrat ca bişniţar în anii ’90 (Cracovia, Istanbul, Praga), ca muncitor necalificat în anii 2000 (Budapesta, Paris, Lyon) şi ca muncitor intelectual în Bucureşti (copywriter). După 1 ianuarie 2014 a plecat la Londra, unde a învăţat meseria de arborist, pe care o descrie în romanul-reportaj Gastarbeiter (2017). Alte cărți publicate: Berile de Aur (2006), Povestea lui Vasile Pogor (2018), Jimmy (2018), Recrutorii (2019).

-Care sunt impresiile tale (la rece) despre anul 2020, cum te-a schimbat, dacă a făcut-o, pe plan personal? Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar?

M-a bătut Dumnezeu pe umăr și mi-a zis, personal: „Ți-am zis că mă ocup, Mihăiță? Ți-am zis sau nu ți-am zis? Altă dată să mă crezi, mă, băiatule… nu te lasă pe tine moșu’, nu te lasă moșu’ la greu!” – asta este impresia mea despre 2020, și nu e la rece că e la cald, și nu e impresie că e certitudine, deci mai departe n-avem ce povesti, poate alte chestii. Înainte de 2020, toată lumea muncea, da, dar cum? Mergând la serviciu! Eu, care băgam producție de-acasă (mai scris, mai bucătăreală, mai arboristică la negru, prin grădinile pensionarilor bruxellezi plini de bani, dar slăbiți de bătrânețe), eram ținta ironiilor, eram luat la mișto cu voluptate, se făceau despre mine cele mai fine glume de autobază („Dormi, pârdalnece, ce-ți pasă! Noi ne chinuim aicea și tu bagi huzur grupa mare, trai pe vătrai!”). M-am văietat, m-am tânguit ca Ieremia și uite că Șeful m-a ascultat, a plecat urechea, pupa-I-aș talpa Lui: toți muncesc acum de-acasă. Asta mi-a adus mie două mii douăzeciul, Jovi: pace sufletească. E puțin lucru? E, când o ai. Dar când n-o ai, atunci este lucru foarte mare, crede-mă pe vorbe, că eu sunt Stan Pățitul!

 

Dacă m-a schimbat pe plan personal? Da, mda, mdea, m-a cam schimbat… aveam niște iluzii despre mine, iar acum nu le mai am. Să nu crezi că-mi convine! Nu mă simt mai deștept, mă simt mai sărac. Sunt ca omul ce se lasă de fumat, știi: cei din jurul său îl laudă, îl încurajază, îi tot spun că sunt mândri de el, dar el simte că și-a luat țeapă. Așa mă mințeam și eu că sunt tare pe autocontrol, DMDZ (două mii douăzeciul) mi-a arătat că nu-s, iar acum sufăr ca un câine berc. Era mai mișto când puteam fâlfâi… wag the tail, știi?

 

„Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar?” – îmi vine să-ți trag o sfântă de bătaie pentru întrebarea asta, Jovi! Pandemia mi-a furat un roman, asta a făcut! Și când mă uit pe pagina de facebook a Poliromului… și văd cum ies cărțile altora ca bambușii de martie, îmi vine să… că nici nu știu ce-mi vine să fac! I-ai văzut? Ernu, Crețu, Fulaș, Ganea, Răileanu, Iaru, Gheo, Goșu, Schiop, Danilov și câți or mai fi în pregătire numai bunul Dumnezeu știe! Iar eu ce fac? Tușa, asta fac! Regele chibiților… este trist, Jovi, este foarte-foarte trist! Bine, mă bucur pentru ei, că unii sunt prietenii mei, dar bucurie ca asta a mea le doresc fix dușmanilor.

-Ai participat la evenimente online (Zoom etc.)? Care a fost experiența? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?

Am participat, cum să nu particip! Frumoasa mea profesoară ne-a mutat cursurile de franceză pe Microsoft Teams, am băgat lecții la greu, dar am rămas fără parfumul cu care se dădea doar pentru mine… crezi că nu știu?! Ha! La chestii de-astea-s cobră, omule, cobră! Când ai 26 de ani, părul blond și ochii verzi, cu Buzea nu te joci! Bine, ea s-ar cam fi jucat, săraca, dar așa… pe Teams… cam greu, da, da, cam greuț. Pe urmă, ca să nu rămân de prost, mi-am făcut și eu gașca mea, tot pe Teams: i-am adunat pe cei șase vecini cu care jucam Frunza în fața blocului și Fața Lungă prin Berceni, acum patru decenii (fuge, sprintenul, fuge! Timpul, timpii… of) și ne-am pus pe ședințe. Amintiri, povești, copilărie, ehehe… știi piesa aia? Gașca de la bloc / Nu mai e deloc? Ei, așa și noi, care de pe unde ne-a zvârlit viața asta, procleta: care din Tennessee, care din Bruxelles, care din Berceni, care din Gothenburg, care din Yokneam, care din Silicon Valley, care din Corbeanca! Râsete, glume, depănări ale fazelor de la jocuri, de la Țările, de la Bambilici, de la Iepureasca… pe urmă ne-am luat la harță. Băi, nene… românii ăștia ai noștri. Ce națiune, frate! Cu totul specială.

-Crezi că s-a citit mai mult în 2020? Crezi că s-a citit mai mult din cărțile tale?

Ha, ha! Vai ce-am râs… ce glume ai în tine. Cărțile mele nu se citesc, omule! Nu le citește nimeni, n-are lumea treabă cu ele, zici că sunt vaci sfinte, oamenii nu le ating, doar le privesc cu respect și trec mai departe, fiecare spre lucrul lui. Poate e mai bine așa, nici nu știu ce să zic: m-a sunat într-o dimineață un amic care băuse toată noaptea, ca să-mi spună că „Recrutorii” n-are nici acțiune, nici personaje! Îți dai seama, am rămas tâmpit. Mă consolez cu gândul că scriu pentru alte generații, ca toate geniile – cine știe, cândva, peste niște anișori de zile, poate se va naște Cititorul, adică tipul ăla care va-nțelege ce-a vrut să spună Buzea… nu știu, sper, ce să fac. Sincer să fiu, m-aș bucura să fie Cititoare, știi doar că mereu am fost slăbuț pe partea cu doamnele și domnișoarele; nu contează că la vremea ceea voi fi demult pământ de flori, important pentru mine e să cred că o dânsă, cândva, o să simtă vibrația și-o să zică „Da, domnule!”. Dacă va și râde, atunci nu voi fi trăit degeaba. Sper, ce dracu’!

 

„Crezi că s-a citit mai mult în 2020?” – habar n-am dacă s-a citit mai mult sau dacă s-a citit la fel de puțin ca de obicei. Ca în alți ani, adică. Eu, unul, știu că am citit mult mai mult, dar ăsta nu e un răspuns la întrebarea ta.

-Recomandă-ne o carte din literatura română care te-a impresionat în 2020 și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română.

Aici e ușor. „Teoria apropierii” a lui Bogdan Răileanu și „Born A Crime” a lui Trevor Noah. M-au spart, amândouă. Spre așa ceva trebuie să trag și eu, spre cărți din astea, cărți rotunde, cărți cu cap și coadă… cărți ce n-au nevoie de proptele. Bine, ar mai fi și „Le Roi des aulnes” a lui Michel Tournier, dar p-asta n-aș recomanda-o nimănui, că e șuie rău. M-a impresionat pe mine, da, dar eu am probleme cu căpuțul, după cum prea bine se știe și cunoaște.

-Ce îți propui, pe plan literar, în 2021?

Un roman despre Franța și o cărticică pentru copii.

Articole similare

”Mă fascinează decorul istoric în literatură, el pune în scenă personajele ca nimic altceva” (interviu cu Oana David)

Jovi Ene

Scriitor în pandemie: Augustin Cupșa

Jovi Ene

Scriitor în pandemie: Cosmin Leucuța

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult