După ”Scriitor în pandemie”, un proiect pe care l-am văzut ca fiind necesar și care a ținut toată luna februarie, am decis ca luna martie să dăm cuvântul editurilor, care să-și prezinte evenimentele și noutățile Primăverii literare. Dar în același timp, am dorit ”să îi scoatem în față” și pe acei oameni care muncesc mult (și sunt aproape neștiuți de cititori) ca volumele să fie prezentate cât mai frumos publicului. Vorbim de cei care sunt PR, în primul rând, dar și reprezentanți sau chiar fondatori ai editurilor. Enjoy!
Al patrulea invitat este Teodor Hossu-Longin, scriitor și PR al Editurii Hyperliteratura.
-Cine este Teodor Hossu-Longin?
Întrebarea asta mă pune într-o situație aproape la fel de dificilă ca atunci când eram în facultate, aveam un examen la care nu mă pregătisem deloc și după ce trăgeam câteva bilete și îi spuneam profesorului că exact temele respective nu le învățasem, zicea: „Bine, atunci du-te în bancă și scrie ce subiecte știi tu mai bine.” Cumva, „șah-mat”! În fine, să încerc… Sunt unul dintre cei mai vechi jurnaliști ai generației post-revoluție. În martie 1991, la 19 ani, eram tehnoredactor la „Curierul național”, cotidianul la care am debutat și ca ziarist sportiv. În presa scrisă am mai trecut pe la „Ultimul cuvânt”, „Ziua” – unde am fost șef secție „Sport” și redactor-șef adjunct, „Evenimentul zilei” – publicist-comentator, după care, în noiembrie 2000 m-am înhămat (alături de mulți prieteni și oameni de mare valoare la acel moment) la proiectul numit „B1 TV”, unde „am dat cu sapa”, cum îmi place să spun, până în 2012. Din 2004 mi-am făcut o casă de producție video cu care am lucrat diverse proiecte atât în zona de publicitate cât și la mai multe televiziuni: „La limită” (emisiune auto – „B1 TV”), „RO Motorsport” (emisiune de motorsport – „Digi Sport”), „Călător pe-o gură de rai” (emisiune de turism – „Antena Stars”) și „Mincinoșii” (emisiune de pescuit, turism pescăresc și artă culinară – „Antena Stars” și „Travel Mix TV”/„București TV HD”), cu ultima fiind „legat la cap” și în prezent, la 12 ani de la prima ediție.
Ca scriitor, am făcut primul pas la editura „Cartea românească”, în 1998, cu volumul „Crima și alte povestiri”, pentru care am și primit premiul de debut din partea Uniunii Scriitorilor din România, după care am dispărut din această lume.
Am revenit nouăsprezece de ani mai târziu (tot la „Cartea românească”), cu volumul „Mortua Est” – care a primit premiul editurii pentru proză în 2017. A mai urmat o carte de proză scurtă, „13, cu noroc” (Editura „Paralela 45”) și un proiect inedit pentru România, o carte album tipărită în condiții grafice excepționale – „10 povești și rețete pierdute prin Deltă” (Editura Hyperliteratura) – care conține o sută de fotografii semnate Valeriu Leonov, povestiri istorice și de viață din zona Dobrogei, a Deltei Dunării și a Deltei Neajlovului (delta de la Comana), rețete culinare vechi, pe cale de dispariție și versuri ale marilor poeți români.
În perioada 2018-2020, am redactat și coordonat volumele mamei mele, Lucia Hossu-Longin („Oamenii mari care au făcut România Mare”, „Credința nepieritoare” și „Reeducarea de la Pitești”), toate apărute la Hyperliteratura.
Pe lângă cărți, am publicat nuvele și fragmente de roman în revistele „Contemporanul”, „Luceafărul de dimineață”, „Viața românească”, „Cenaclul de la Păltiniș” și „Utopiqa” (on-line).
-Cum s-a îndrăgostit Teodor Hossu-Longin de cărți și cum a ajuns apoi reprezentantul editurii Hyperliteratura?
Provin dintr-o familie în care cuvântul scris era religie. Valentin Hossu-Longin, tatăl meu, a fost scriitor și ziarist, mama încă face presă la cel mai înalt nivel, Emil, fratele meu fiind și el jurnalist de televiziune și viitor scriitor, deoarece în prima jumătate a acestui an va debuta cu o carte biografică despre Michael Jordan, cel mai valoros baschetbalist al tuturor timpurilor. Practic, m-am născut, am copilărit, am trăit și încă trăiesc înconjurat de cărți. Am citit de mic, în acei ani mai mult forțat de tata, care îmi fixa un barem de pagini pe zi, după care, din anii facultății m-am îndrăgostit iremediabil de lectură și de atunci dragostea este din ce în ce mai puternică pe an ce trece.
Relația cu „Hypera” a început cu câțiva ani în urmă, când l-am cunoscut pe Andrei Ruse, grație prieteniei comune cu Adrian „Adilă” Pârvu. Ne-am adunat toți trei la aceeași masă într-o zi, pe terasă la restaurantul „Green Hours”, am povestit fel de fel, ne-am delectat cu un pelin rose (eu) și cu bere la halbă (ei), am realizat că Andrei este un super-tip – despre „Adilă” știam asta deja –, că avem multe în comun, inclusiv în gusturile pentru literatură, ne-am apropiat ca oameni și din momentul în care am determinat-o pe mama să publice „Oamenii Mari care au făcut România Mare” la Hyperliteratura am devenit prieteni foarte buni și am început să-l ajut cu promovarea și chiar cu redactarea cărților altor autori.
-Ce noutăți sau apariții interesante ne oferă Editura Hyperliteratura în primăvara literară 2021?
Suntem în plină campanie de crowdfunding pentru un debut care se anunță a fi de mare valoare și sperăm că va avea și priză la public, deoarece vorbim despre un stil care este căutat în România, dar scriitori noștri nu-l abordează. E vorba de romanul „Între două fronturi”, un romance istoric captivant despre o poveste din timpul celui De-al Doilea Război Mondial, semnat Oana David. Să mai adaug doar că supervizorul cărții a fost Florin Iaru, din postura de redactor.
Avem deja în derulare un alt pariu, numit „Ce ne facem, dom’le, cu influencerii ăștia?”, cartea lui Cristian China-Birta – despre influencer marketing, normal – și care se poate deja precomanda pe site-ul Cărturești.
Lucrăm în paralel cu aceste cărți la o reeditare senzațională, a patra carte a Luciei Hossu-Longin, care va face parte din seria „Memorialul Durerii”: „Față în față cu generalul Ion Mihai Pacepa”, singurul interviu dat de Pacepa din momentul în care a fugit din România.
-Aveți deja proiecte și noutăți editoriale pentru vara și toamna acestui an?
Da, clar! Ne dorim ca și anul acestă să fie unul plin, așa că suntem mândri să anunțăm un nou nume cu greutate al literaturii românești contemporane care se alătură echipei noastre: Ioan Groșan, pe care îl așteptăm cu un nou roman după luna iunie.
Spre finalul primăverii voi „recidiva” și eu cu un roman gândit și scris în pandemie, care tratează exact această perioadă cumplită a vieții noastre, dar cu mai mult umor decât au făcut-o sau o fac alții. Iar spre toamnă continuăm „forcing-ul” cu două romane semnate Radu Aldulescu și Ana Maria Negrilă, volumul III din seria „Lelian” (Octavian Soviany) și reeditarea romanului de succes „Zaraza” (Andrei Ruse).
-Cum au fost vânzările din anul pandemic 2020? Sunt titluri ale editurii pe care trebuie să le reținem neapărat din 2020?
Contrar așteptărilor noastre din debutul pandemiei, când Andrei chiar a fost speriat de prăbușirea pieței de carte, 2020 a fost pentru Hypera un an al creșterilor! N-am mai avut un best-seller de 20.000 de exemplare, cum a fost „Repertoarul amorului” al lui Stelian Tănase în 2019, însă am publicat douăsprezece cărți, incluzând și reeditări, acesta fiind un vârf în istoria de 4 ani a editurii.
Am început în mare forță cu „10 povești și rețete pierdute prin Deltă”, volum care a strâns în campania de crowdfunding suma record pentru România de 33.000 lei, fiind precomandate aproape 500 de exemplare. Ne pregăteam pentru lansări în zona Dobrogei și prezențe la evenimente specifice în localitățile din Deltă în special (Tulcea, Jurilovca, Sfântu Gheorghe, Sulina, etc), dar toate s-au suspendat din cauza Covid-19, ceea ce a afectat serios vânzările ulterioare.
Au urmat două proiecte de suflet ale lui Andrei Ruse: „Antologia George Vasilievici” și reeditarea celebrului roman al lui Radu Aldulescu, „Amantul colivăresei”, după care, în septembrie, domnul Stelian Tănase ne-a pus la dispoziție best-seller-ul anului, „Repertoarul amorului 2”, din care primul tiraj de 3.500 de exemplare s-a epuizat, iar din cel de-al doilea de 2.500 de exemplare mai sunt câteva sute în librării.
O altă carte pe care o recomandăm din toată inima este „Reeducarea de la Pitești – Cerberii penitenciarelor”, din seria „Memorialul Durerii”, care a și avut priză la public, ceea ce ne-a demonstrat încă o dată că românii doresc să cunoască istoria cruntei perioade comuniste românești, care încă, din păcate, nu se învață la școală.
Ne mândrim că suntem o editură mică, dar cu mare curaj, deoarece în plină pandemie ne-am încumetat să avem două debuturi: „Prima dragoste a lui Fabien Bonnaire”, de Ralu-Ana Avram și „Păpușarii puterii”, de Alexandru Rusu, un thriller politic românesc foarte bine primit de publicul nostru.
Prietenul Adrian Pârvu ne-a bucurat cu un volum de proză scurtă de calitate – „Patimi auzite din Gura Oborului” – care a fost o surpriză plăcută și din punct de vedere al vânzărilor, nu numai al conținutului literar.
Am lăsat la final „perla coroanei”, doar pentru că a apărut în luna decembrie. Este vorba de cartea a II-a din seria „Lelian” – „Îmbarcarea către Cytera”, a lui Octavian Soviany, un roman biografic apocrif, absolut superb, care îl are ca figură centrală pe Paul Verlaine. Sincer, ne-am fi așteptat la un mare succes de casă pentru această carte, dar lipsa lansărilor și evenimentelor cu public și-au spus cuvântul, din nefericire.
-Cum s-a adaptat Editura Hyperliteratura la noua situație de fapt, la evenimentele online (Zoom, Facebook etc.)? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?
Ne-am axat pe campanii on-line, mai ales pe Facebook, am avut live-uri cu aproape toți scriitorii noștri, filmări diverse și clipuri de prezentare a cărților ridicate pe contul de YouTube, o mulțime de fotografii pe Instagram, am intrat cu succes și în „zona” TikTok (am lucrat mai puțin pe Zoom), dar pentru noi asta a însemnat doar o continuare a demersului de promovare, deoarece am fost mereu activi în on-line. Contactul cu cititorii trebuie să existe, în orice condiții! Cel mai bun este cel direct, deoarece oamenii sunt obișnuiți să simtă o carte, să o pipăie, să o răsfoiască, să o miroasă chiar, dar dacă deocamdată nu putem avea evenimente cu public, încercăm să compensăm cu on-line-ul. Sincer, nu este nici pe departe același lucru! Sper ca la finalul acestui an să intrăm într-o normalitate din acest punct de vedere…
-Cum s-a adaptat omul Teodor Hossu-Longin la schimbările provocate de pandemie?
La început a fost puțin mai greu, dar m-am obișnuit relativ repede cu situația și mi-am creat un program de viață adaptat noilor realități. Spre deosebire de multă lume, pentru mine anul 2020 a fost unul bun! Cum am spus și mai sus, am reușit cea mai mare campanie de crowdfunding pentru o carte, din istoria României, rezultatul final fiind unul excepțional și o spun cu toată răspunderea. M-am lăsat „învins” și convins de prietenul Andrei Novac să-mi dau licența, la un sfert de secol de la terminarea facultății, și am luat cea mai mare notă din sesiunea care a avut loc în iulie (9,75), lucrarea de diplomă fiind un vechi proiect de-al meu: „Declinul presei sportive scrise în România”, coordonator științific fiind Conf. Univ. Dr. Marina Roman. Mi-am făcut vacanțele tradiționale din iunie și septembrie la Casa Scriitorilor „Zaharia Stancu” de la Olimp, m-am alăturat proiectului Hypera în zona de PR și redactare, am coordonat „Reeducarea de la Pitești”, am bifat un nou sezon al emisiunii de pescuit și turism „Mincinoșii”, am introdus în familie încă un membru: Zola, o cățelușă cane corso abandonată, o minune frumoasă, inteligentă și de o cumințenie rară. Am înființat alături de câțiva prieteni o asociație culturală – AREVIS – al cărei președinte am devenit și cu care am continuat unul dintre proiectele mele de suflet: donații de cărți către bibliotecile sărace din jurul Bucureștiului, dar nu numai. Suntem undeva spre „cota” 15.000 de volume distribuite și sper să continuăm în același ritm și în 2021. Deci, după cum se poate vedea am avut un an plin de succese. Cel mai important este că am fost toți din familie sănătoși, nu ne-am expus gratuit, ne-am apropiat mai mult unii de alții, am devenit mai înțelegători și mai relaxați în relațiile inter-umane. Am realizat cine îmi/ne sunt cu adevărat prieteni și am făcut tot posibilul să ținem legăturile cât mai strâns.
-Recomandă-ne, la final, o carte din literatura română care te-a impresionat în ultimul an și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română. Neapărat însă de la alte edituri 🙂
„Cișmigienii” a lui Eugen Cadaru, fără dar și poate! Am să reproduc integral în rândurile următoare ce am scris despre acest roman pe Goodreads, cu mențiunea că evit să mă pronunț în scris despre cărți, nu știu de ce, dar îmi vine foarte greu. Aici nu a fost cazul!
<<Am terminat această carte într-o zi („partidă” împărțită în două reprize: câteva ore noaptea, restul de dimineață), pentru că am regăsit în ea ceva ce (consider eu) lipsește mult prozei românești contemporane: POVESTEA! În „Cișmigienii” există și este extraordinară, atât ca idee, cât și ca fir epic.
În linii mari, URSS face pace separată cu Germania în WW2 după ce Hitler moare în atentatul din 20 iulie 1944 și după ce armata roșie suferă o mare înfrângere, undeva la granița României. În aceste condiții, țara noastră nu mai este ocupată de URSS și își continuă dezvoltarea ca Monarhie, astfel încât ne aflăm la începutul anilor ’70 și devenim martorii unei întâlniri în Cișmigiu la care participă Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu și Petre Țuțea. Discuția se canalizează repede spre explicarea unui vis absurd: Cum ar fi arătat țara noastră sub bocancul bolșevicilor? De aici povestea se împarte în două planuri, suntem purtați prin high-life-ul bucureștean, puțin prin viața de noapte a Capitalei, ajungem pe insula Ada Kaleh, ascultăm discuții contradictorii pe eternul subiect religie vs. știință (subiect care se vede clar că îl preocupă mult pe autor… cel puțin așa lasă impresia) și suntem martorii apariției unei subtile povești de iubire. Cum se termină cartea? Cum se încheie visul și cum revine coșmarul? Ce se întâmplă la final cu uriașii noștri oameni de cultură? Vă las să descoperiți singuri!
P.S. – Un singur minus există în acest roman excelent: „implicarea” celor cinci în narațiune putea fi mai generoasă. Eu așa mi-am dorit.>>
Grație lui Andrei Ruse, în literatura universală l-am descoperit pe Sándor Márai (născut la Kassa, în Imperiul Austro-Ungar, azi Košice, în Slovacia), cu volumele „Lumânările ard până la capăt” și „Moștenirea Eszterei”, adevărate lecții despre cum să scrii un roman de vis în aproximativ 150 de pagini. Le recomand pe amândouă din toată inima, deși „Lumânările ard până la capăt” nu se mai găsește nicăieri de cumpărat.
Apropo de recomandări de cărți și de lectură, nu s-a citit mai mult în pandemie! Nu o spun eu, o spun cifrele de vânzări, piața de carte autohtonă prăbușindu-se în 2020 cu aproape 80 de procente! Aaa, că sunt oameni care au alocat mai multe ore lecturii, asta e altă discuție, dar vorbim despre persoane care citeau și înainte, deci nu prea se pune. Din nefericire, românii nu s-au întors către literatură în aceste momente dificile ale planetei, au rămas cu teveul („Netflixu’/HBOu Gou”, latrinele de „știri”), haleala, beutura și manelele la max. Asta-i țara!
