Indignari saptamanale

Despre masinile de lux

Nu înţeleg nici acum, la câţiva ani de la invazia lor, imensul număr de autovehicule noi, sclipitoare, scumpe, din ce în ce mai scumpe care populează modesta noastră infrastructură rutieră. În fiecare zi îmi propun utopic să număr gipanele pe care le observ ştiind bine că fiecare trebuie să valoreze câteva zeci de mii de euro.

O înmulţire aleatorie ar da o cifră extraordinara. Stând la stop la diverse intersecţii în autobuzul 30 privesc şi socotesc daca în jurul meu se află doar o sută sau două de mii de euro. Chiar, ştie cineva (Institutul Naţional de Statistică) câţi bani au băgat românii în aceste maşini?

Ceea ce ma deranjează pe mine, un conducător autor fără autovehicul proprietate persoanala, este faptul că aceste maşini nu produc nimic iar aceste multe miliarde de euro investite în maşini (uneori bani împrumutaţi), de cele mai multe ori, cele scumpe, sunt produse de industriile auto ale Germaniei, Italiei, Japoniei sau Statelor Unite.

Banii noştri se duc acolo, protejând şi creând locuri de muncă pentru acei oameni (nu că ar sta aceste industrii în cumpărătorul valah care, după cum se va demonstra în continuare nu este chiar de neglijat). Ma întreb dacă nu s-a procedat greşit cand s-a permis importarea masivă a acestor maşini puternice care in afară de poluare şi mulţi, foarte mulţi morţi pe şoselele noastre amărâte nu au adus nimic altceva României.

Evident că în noile condiţii, dupăa aderarea la UE aceasta suprataxare nu mai este la fel de uşoară. Ipoteza mea este că banii investiţi în asemenea maşini luxoase ar fi fost mult mai bine investiţi în utilaje, maşinării diverse care ar fi produs ceva concret-bunuri, mărfuri- care ar fi fost fie exportate fie oferite pieţei locale si care ar fi creat multe alte locuri de muncă. Se ştie, capitalul produce bani daca este investit cu cap, nu în ceva care a doua zi de la cumparare se şi devalorizeaza. Ştiu, toţi cei care posedă astfel de maşini scumpe sunt oameni bogaţi şi foarte bogaţi pentru care 50.000 sau 100.000 de euro pentru un Landcruiser sau Pathfinder nu este o sumă prea ridicată căci îşi permit aceste mofturi în primul rând pentru a se departaja de ceilalţi concetăţeni care, mai modeşti, conduc doar maşini normale, banale chiar daca acestea erau simple visuri înainte de 1989 şi chiar în primul deceniu după Revoluţie.

Mai ţinem minte mitul Cielo-ului în conştiinţa populară a şoferilor români, gelozia care-i cuprindea când vedeau acest simbol al capitalismului occidental (chiar dacă produs de către o firmă coreeană la Craiova) ruland pe cârpitele şosele valahe. De obicei doar instituţiile îşi permiteau aceste masini, chiar şi acum Prefectura Prahova mai are două exemplare daewoo-istice (e drept, una este Nubira). Treptat şi recenţii privatizaţi au început să-şi cumpere fragede exemplare. Ce vremuri!

Probabil că dacă unul dintre noii îmbogăţiţi (de obicei prea mulţi mafioţi fac parte din această tagmă şi mai puţin cei care s-au îmbogăţit corect, asudând, având o idee genială etc.)  ar conduce, să spunem, un Megane cei din cercul lui ar privi aceasta ca o posibilă scăpătare, acţiunile firmelor lui ar scădea automat la bursa străzii iar amanta (sau amantele) l-ar părăsi instantaneu pentru cineva cu mai mult bun simţ şi patru ori patru.

A ascunde cât de bogat eşti este considerat în Valahia o mare tâmpenie după principiul de ce naiba mai eşti bogat dacă nu o arăţi la toţi care este ?! S-au duse vremurile cand toţi eram (aparent) egali şi săraci, nene! Mai scuteşte-ne cu morala!

Ţin minte cum danezii refuzau cu obstinaţie să se arunce în a cumpăra astfel de maşini scumpe pe care economia lor le făcea relativ accesibile mult mai mult decat cea romaneasca avand in vedere gradul foarte ridicat al competivitatii intregii societati daneze si puneau accent în a-şi cumpăra casele. Chiar ni s-a spus că achiziţionarea unei maşini (prea)luxoase nu era deloc privită cu ochi buni de către comunitate şi vecini. Iniţial i-am considerat comunişti dar acum cred că de fapt aveau doar un bun simt pe care noi nu-l vom dobândi niciodată.

Domnul Liviu Antonesei caruia i-am explicat indignarea mea adăuga “aş aduce un mic corolar – cu cât e noul îmbogăţit mai cretin, cu atât îşi ia o maşină mai scumpă sau măcar mai rară!” Aferim!

Articole similare

Evadarea imposibilă, de Lena Constante

Codrut

Boicot, a boicota

Codrut

Lincoln (2012)

Codrut

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult