Filme Filme americane

„Wednesday” (Netflix, 2022), magia lucrurilor neînțelese

Wednesday (Netflix, 2022)
Regizori: Tim Burton, James Marshall, Gandja Monteiro
Distribuția: Jenna Ortega, Gwendoline Christie, Riki Lindhome, Jamie McShane

În această perioadă rece a anului, când ne petrecem serile în îmbrățișarea celor dragi, cu un pahar de vin fiert (sau de ceai), merg de minune filmele cu substrat magic, neînțeles, neordinar, de parcă această infuzie de lucruri obscure, tainice, ne-ar desprinde din îmbrățișarea melancolică a realității. Prin urmare, e de la sine înțeles de ce mi-a prins bine să văd în avanpremieră serialul „Wednesday” de pe Netflix, o producție care, cred eu, chiar merită să fie urmărită.

Haideți să ne înțelegem de la bun început. Acest serial nu concurează pentru calitatea de operă de artă. Este, mai degrabă, un divertisment de calitate, o experiență cinefilă ușoară, fără prea multe bătăi de cap.

Acum să revenim la punctele tari ale serialului. În primul rând, mi-a plăcut istoria în sine. Se ia o fată destul de neobișnuită pe numele său Wednesday Addams și o școală pentru cei excluși, Academia Nevermore, un loc în care vampiri, vârcolaci, sirene și alte ființe mitologice încearcă să conviețuiască și să-și folosească puterile. Wednesday este o pată de culoare printre toate aceste prezențe (ironic, dacă să ne gândim că e mereu all black). Toate bune și frumoase, până când lucrurile nu o iau razna și mica noastră domnișoară goth cu cosițe e prinsă într-un soi de mister alambicat, care unește trecutul cu prezentul.

Al doilea punct forte al producției este imaginea. Fantasmagorică, tenebră, obscură – perfectă pentru a da spectatorului senzația aia de frică lentă, vâscoasă. Mi-au plăcut cadrajele, prim planurile și atenția meticuloasă asupra ansamblului de imagini.

Al treilea punct forte este regizoratul divizat. Da, primele 4 episoade au ieșit de sub bagheta magică a lui Tim Burton, alte 2 episoade sunt ale lui James Marshall și Gandja Monteiro. Evident, primele patru sunt cele mai tari, deoarece încropesc în sine o pânză de taine și mistere, de secrete și de emoții pe care le încearcă eroina noastră alături de alte personaje.

Un punct aparte care chiar m-a făcut să mă delectez cu serialul este jocul actriței Jenna Ortega, cea care a îmbrăcat pielea lui Wednesday și i-a dat o consistență aparte.

Și acum partea mai dificilă a lucrurilor. Ce nu mi-a plăcut la acest serial? De exemplu, Luis Guzmán în rolul lui Gomez Addams. I-au lipsit anumite emoții și a ieșit un personaj cam fad, iar Catherine Zeta – Jones a părut cam „obosită” pentru acest rol. În aceeași ordine de idei, finalul de sezon mi s-a părut nițel cam abrupt, dar sper că cel de-al doilea sezon va conecta organic evenimentele și va reînnoda narațiunea.

În linii mari, e chiar un serial bun, destul de convingător, cu răsturnări de situații imprevizibile și cu puncte de suspensie exact acolo unde le e locul. Cred că va fi pe gustul celor care-și doresc o detașare de realitate, o revenire la seriale pentru seri de repaus. Sinceră să fiu, eu chiar aștept cel de-al doilea sezon, dar până atunci dați un play pe 23 noiembrie, când e marea premieră, și vizionare plăcută.

Disponibil pe Netflix din 23 noiembrie.

Nota: 7/10

Articole similare

Ce putem vedea nou pe Netflix în acest weekend

Jovi Ene

”Monster”-ul lui Nicole Kidman: Destroyer (2018)

Dan Romascanu

The Walk (2015) – Sfidează limitele

Andreea Andrusca

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult