Vozvrashcheniye (2003) – Intoarcerea
Regia: Andrei Zvyagintsev
Actori: Vladimir Garin, Ivan Dobronravov, Konstantin Lavronenko
Rusia a produs de-a lungul timpului o intreaga serie de capodopere cinematografice si continua sa o faca si in ultimii ani. “Vozvrashcheniye” este in acelasi timp un film de familie, mai precis de reintregire a ei, dar este mai ales o calatorie initiatica in mijlocul necunoscutului, atat cel al naturii, dar mai ales in mijlocul necunoscutului comportamental, psihologic, care este dat de tatal intors peste ani acasa.
Pentru Andrey si Ivan, viata este o continua joaca, sunt inca mici si nu sunt pusi decat arareori in fata adevaratelor greutati. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, la intoarcerea acasa, au parte de un mic soc: tatal lor s-a reintors dupa multi ani acasa cu scopul de a-i scoate in lume, de a-i lua cu el intr-o excursie. Andrey este entuziasmat, dar paradoxal, cel mai mic dintre ei, Ivan, este cel care nu intelege adevaratul scop si incearca sa inteleaga: de ce s-a intors, de ce are dintr-o data nevoie de ei, de ce nu vorbeste, de ce nu le explica, de ce este violent cu ei?
Atmosfera este intentionat cenusie, desi nu lipsesc momentele cu adevarat colorate: o masina urcand o panta, pe langa campuri verzi, marea involburata, o insula parasita. Nimeni nu intelege pana la urma care este scopul tatalui, spectatorul fiind atat de apropiat de Ivan, incat intra in mintea personajului: ce urmareste tatal? care este menirea insulei pustii, ce ascunde in cutia din barca etc. etc. Pana la urma insa, poate ca el doreste doar reintalnirea cu copiii, dar este stanjenit de propriile obisnuinte: seriozitatea, raceala, violenta, organizarea.
Problema regizorului rus este ca a incercat sa il copieze, macar un pic, pe Tarkovski. Imaginea se misca incet, sacadat si din cand in cand se opreste asupra unor cadre care incearca sa ne comunice lucruri importante. Ploaia de pe podul unde fusese parasit Ivan apare exact la timp, poate un mic defect al scenariului, fiind un cliseu pe care trebuia sa il evite. In rest, un film emotionant, care ne apropie si pe taram religios, dar nu despre asta vroiam sa va vorbesc, nu asta m-a preocupat, ci estetica emotionala, capriciile copilariei, frumusetea ei, violenta celor mari. FRUMOS.
