Filme Filme romanesti

Un minimalism excesiv: Polițist, adjectiv (2009)

Polițist, adjectiv (2009)
Regia: Corneliu Porumboiu
Distribuția: Dragos Bucur, Vlad Ivanov, Ion Stoica

Mi-a luat mai mult de un deceniu să ajung să văd cel de-al doilea film al lui Corneliu Porumboiu, realizat în 2009, ‘Polițist, Adjectiv’. Filmul prezentat și premiat la Cannes și la alte festivaluri importante din acel an a fost unul dintre filmele cele mai reprezentative, poate chiar chiar cel mai tipic, al stilului minimalist al Noului Val românesc din primul deceniu al secolului nostru. Valul a trecut, premiile luate de filmele românești la festivaluri s-au rărit, cinematografia românească a început să se îndrepte spre diferite alte direcții, dar Porumboiu a rămas alaturi de Cristian Mungiu și de Cristi Puiu un nume consacrat și cunoscut în lumea cinematografică internațională. Vizionarea cu întârziere a acestui film mi-a permis să-l văd din perspectiva timpului scurs de la premieră și a filmelor ulterioare ale lui Porumboiu și ale colegilor de generație. A fost cred o bună ocazie de a re-examina tematicile filmelor românești ale perioadei, calitățile dar și ticurile repetitive și problemele pe care vizionarea le pune spectatorilor, devenite mai evidente acum, când elementele de noutate și surpriză nu mai există.

Povestea din film este relativ simplă. La Vaslui, oraș de provincie unde nu se întâmplă mai nimic niciodată și, neîntâmplător, orașul regizorului și locul în care se petrecea și filmul sau de debut ‘A fost sau n-a fost?’, tânărul polițist Cristi (Dragoș Bucur) se ocupa de cazul unui elev de liceu turnat de un coleg de-al său că ar fi traficant de droguri. Este clar că băiatul este consumator de hașiș, dar învinuirea de trafic nu pare fundamentată, și poate fi determinată de rivalitatea celor doi adolescenți pentru aceeași fată. Cristi evită să însceneze, așa cum îi cere șeful, un flagrant delict care l-ar duce pe băiat la câțiva ani de închisoare pentru o infracțiune minoră. Polițistul acționează mai mult după ceea ce îi dictează conștiința decât după litera legii. Dar sunt oare noțiunile acestea – ‘conștiință’, ‘lege’, ‘polițist’ – clar definite într-o societate care pare încă toropită la ieșirea din comunism și care învață foarte încet lecțiile democrației? La un moment dat își va face apariția și un dicționar.

Câteva cuvinte despre traducerea titlului filmului, ‘Police, Adjective’, titlu sub care acesta a fost difuzat pe piața vorbitoare de limba engleză. ‘Polițist, Adjectiv’ din românește folosește o formă (‘polițist’) care este într-adevăr și substantiv și adjectiv spre deosebire de forma engleza (‘police’) care este substantiv sau verb. Se pierde astfel prin traducere o parte din subtilitatea lingvistică, care este unul dintre elementele cheie ale filmului alaturi de rectangularitatea cenușie și sordidă a imaginii. Spectatorii trebuie să fie foarte atenți pentru a nu pierde cele vreo câteva secunde când ‘adjectivul’ din titlu se află pe ecran filmat dintr-o pagină de dictionar și să-și amintească despre o discuție precedentă dintre eroul filmului și soția sa, în care este abordat înțelesul metaforic al cuvintelor în contrast cu semnificația lor seacă și directă.

Interpretarea actorilor este excelentă. Dragoș Bucur se contopește în rolul polițistului Cristi. Vlad Ivanov în rolul șefului poliției domină cea mai mare parte a filmului prin absență, dar atunci când apare este impresionant, ca întotdeauna. Decorurile ne oferă o imagine reprezentativă, documentara aproape, a lumii românești din primul deceniu al secolului: coridoarele și birourile politiei, străzile desfundate și blocurile standard ale orașului de provincie, apartementul unui cuplu aflat la începutul căsniciei. Rutina polițienească și rutina de viață ocupa cea mai mare parte a timpului de proiecție, lucru destul de comun în filmele românești în stil ‘minimalist’. Aceasta este însă și problema principală și obstacolul pus în fata spectatorilor, devenit și mai vizibil după un deceniu de la realizare. Filmul este inteligent și transmite un mesaj sensibil și important. Eroii merită atenție. Miezul filmului care solicita interesul spectatorilor este îngropat în detalii de realitate. Stiu că este intenționat, dar mi s-a părut excesiv. Nu cred că era nevoie să-l vedem pe erou mâncând întreaga cină sau așteptând minute îndelungate în ante-camera șefului pentru a înțelege scurgerea timpului. ‘Polițist, Adjectiv’ este un film interesant și bine făcut, dar doza de minimalism din el este maximă.

Nota: 6/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, Pastposters.com)

Articole similare

Prin blogosfera literară (13 – 19 iunie 2016)

Dan Romascanu

Prin blogosfera literară (3 – 9 august 2015)

Dan Romascanu

Înainte ca ”Nașul” să fie Clanul: Le clan des Siciliens (1969)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult