Filme Filme americane

Un dezastru, o prăbuşire şi un succes artistic: „Chernobyl” (2019)

Chernobyl – mini-serie, producţie HBO şi Sky Atlantic (2019)
Producător: Craig Mazin
Cu: Jared Harris, Stellan Skarsgard, Emily Watson, Jessie Buckley, Paul Ritter

În general, americanii şi producătorii de filme şi seriale din Occident au evitat să arate publicului lor faţa reală a Europei de Est şi a tuturor atrocităţilor petrecute în şi din cauza fostei Uniuni Sovietice. Poate că din teama de a nu şoca, poate pentru că au avut o înţelegere tacită cu liderii de la Kremlin, poate că, poate că… Nu trebuie găsite scuze pentru o asemenea atitudine. Nu vreau să insinuez, bineînţeles, nimic spunând că s-a dat mai multă atenţie uneori celui de-al Doilea Război Mondial şi tragediei cauzate de nebunia lui Adolf Hitler. Dar cred că ar fi fost corect să fie prezentate şi tragediile milioanelor de victime ale bolşevismului – căci, da, oricât s-ar încerca acoperirea lor, crimele comuniste au fost cu mult mai numeroase decât cele ale fasciştilor şi s-au întins pe o perioada şi o suprafaţă uriaşe.

Aşadar, putem afirma cu încredere că apariţia unei producţii artistice americane de televiziune  care are curajul şi bunul-simţ de a prezenta nişte adevăruri incomode, şocante pe alocuri, în ceea ce priveşte fosta URSS este o binecuvântare şi că nu poate fi primită altfel decât cu aplauze şi recunoştinţă. Şi când mai adaugi şi o doză imensă de talent din partea actorilor, un scenariu aproape perfect, o imagine analizată şi realizată cu atenţie la cele mai mici detalii şi cu o coloană sonoră impecabilă, nu poate decât să rezulte cel mai bine cotat serial din istoria televiziunii – „Chernobyl”, producţia HBO şi Sky Atlantic ce a însumat deja 9.6 din 10 pe celebrul IMDb. S-a discutat atât de mult despre acest serial pe toate canalele media, încât ai impresia că s-a spus tot. Ei bine, nu, nu s-a spus tot (de fapt, despre catastrofa de la Cernobîl probabil că nu se va spune şi nu se va şti cu adevărat niciodată tot). Dar vorbind despre serialul HBO, cred că e ca şi cum am diseca un spectacol de teatru complex – întotdeauna se mai poate adăuga un comentariu la adresa lui, întotdeauna se va mai găsi o faţetă ascunsă, pe care nu ai remarcat-o de prima oară.

Scenaristul şi producătorul Craig Mazin a lucrat în jur de doi ani şi jumătate la construcţia scenariului şi, aşa cum declară în podcast-ul ce însoţeşte serialul, totul a pornit de la o simplă idee, o curiozitate intelectuală ce a înflorit într-o seară, când artistul pur şi simplu şi-a dorit să afle mai multe despre ceea ce s-a întâmplat lângă orăşelul Prypiat din Ucraina. Aşa cum a fost cazul cu majoritatea celor din Vest, dar şi cu cei din generaţia tânără de la noi, nici Craig Mazin nu ştia despre Cernobîl mai mult decât că o centrală nucleară a explodat şi că au existat victime. Iar cunoştinţele despre eveniment se opreau aici. De apreciat, astfel, curiozitatea sa de a săpa mai mult şi mai adânc în istoria Uniunii Sovietice şi în detaliile ce înconjoară tragedia din 1986. Căci astfel a rezultat un scenariu realizat care se bazează pe o serioasă documentare istorică şi ştiinţifică în spate, cu respectarea adevărului în proporţie de 90% (restul de 10% fiind „sacrificat” în favoarea unei prezentări, totuşi, artistice şi nedorind să şocheze publicul până în punctul unde fascinaţia s-ar fi transformat în frică şi scârbă).

Pe lângă materialul strict istoric-politic pe care l-a cercetat îndeaproape, Craig Mazin şi-a bazat propria creaţie pe celebra carte a Svetlanei Aleksievici, laureată a Premiului Nobel pentru literatură, „Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor” („Voices of Chernobyl”, în engleză). Şi cred că de aici vine acel aer extrem de personal al serialului, acel „je-ne-sais-quoi” ce îi fascinează pe spectatori şi care îl atinge sufleteşte pe fiecare în parte – din faptul că volumul scriitoarei din Belarus este format din mărturisiri ale civililor care au trăit pe propria piele dezastrul nuclear. Acest aspect a fost  „împrumutat” şi de serial, care a combinat două puncte de vedere cumva diferite, dar complementare: cel politic, care descrie sistemul bolnav, defect, cancerigen al sovieticilor şi cel strict social, care te pune faţă în faţă cu dramele personale ale oamenilor simpli. De altfel, poate unul din punctele forte ale serialului este prezentarea unor aspecte precum cele ce o privesc pe Ludmila Ignatenko (soţia unuia din pompierii care au murit ca urmare a expunerii prelungite la radiaţii) sau pe Babushka, bătrânica ce refuză să plece din satul natal invocând propria rezistenţă faţă de momente la fel de sau chiar mai grele din istoria ţării. Şi în faţa unor asemenea lucruri şi, mai ales, în faţa unor interpretări actoriceşti atât de aproape de perfecţiune nu poţi decât să strigi: „Impresionant” şi să rămâi împietrit de admiraţie, de fascinaţie şi de teamă. Pentru că ce nu cred că s-a spus până acum este că  „Chernobyl” ajunge la acel catharsis despre care vorbea Aristotel în „Poetica” sa, necesar oricări manifestări artistice, care trezeşte în sufletul privitorilor mila şi compasiunea, împletite cu frica faţă de eroii ce-şi desfăşoară acţiunile în faţa lor.

Alături de tot acest şir de atribute pe care le are serialul, se adaugă şi performanţa actoricească strălucită atât a celor trei actori principali – Jared Harris (profesor Valeri Legasov), Stellan Skarsgard (Boris Scherbina) şi Emily Watson (Ulana Khomyuk) – cât şi a celor din roluri secundare şi episodice. Întreaga distribuţie a fost aleasă în aşa fel încât să contribuie la crearea unui tablou cât mai realistic (chiar naturalist, pe alocuri) a evenimentelor terifiante ce au avut loc la Cernobîl în 1986. Şi, într-adevăr, actorii realizează unele din cele mai bune roluri din cariera lor. Jared Harris dă acea notă de intelectualitate combinată cu raţionalismul ştiinţific care contra-balansează superficialitatea portretizată de personajele de la Kremlin (da, chiar şi salvatorul Gorbaciov apare ca un neputincios în faţa unui asemenea dezastru). Privirea actorului din spatele ochelarilor te străpunge până în cele mai adânci cotloane ale conştiinţei, aşa cum face şi cu Scherbina, vice-preşedintele Consiliului de miniştri, interpretat exemplar de Stellan Skarsgard (aflat la cel mai înalt nivel artistic al carierei sale de până acum). Alături de ei, Emily Watson se dovedeşte a fi vocea adevăratei raţiuni, o întruchipare a Atenei, dreptatea supremă şi absolută, care doreşte scoaterea la iveală a adevărului cu orice preţ, chiar cu preţul propriei vieţi şi a libertăţii. Actriţa se dovedeşte încă o dată că face parte din rândul artiştilor care îmbină cerebralitatea cu emoţia, redând tumultul interior ale unei întregi naţiuni prin vocea şi gândurile acestui unic personaj.

Nu în ultimul rând, aşa cum am amintit şi la început, coloana sonoră contribuie din plin la crearea atmosferei de teroare şi suspans pe care o construieşte serialul. De altfel, Hildur Guðnadóttir, violoncelistă islandeză şi compozitoarea soundtrack-ului pentru „Chernobyl” şi-a dorit să facă ceva diferit, care să se potrivească cu viziunea nouă pe care o aduce mini-seria. Aşa că întreaga „muzică” este realizată doar din înregistrarea, mixarea şi juxtapunerea sunetelor dintr-o centrală nucleară reală – lucru care face ca totul să devină şi mai terifiant, dar la fel de fascinant.

Desigur, există voci care spun că realizatorii nu au dat deloc atenţie adevărului, că au răstălmăcit tot ce s-a întâmplat cu adevărat la Cernobîl şi că serialul nu merită deloc atenţia noastră. Cât se poate de greşit! Probabil că aceste vorbe vin dintr-o proastă documentare, de la oameni care fie nu au văzut tot serialul şi s-au mulţumit cu un episod sau două, fie au privit totul superficial. „Chernobyl” relatează cât se poate de exact ceea ce s-a petrecut în 1986, lângă Prypiat, aducând în prim-plan şi mizeria, infecţia, cancerul sistemului şi societăţii sovietice care a distrus zeci de milioane de vieţi. Poate că există printre cei care defăimează serialul şi acea parte a populaţiei care regretă vremurile trecute şi care nu acceptă că idolii lor, ruşii, au putut face asemenea lucruri. Trecând peste toate acestea, „Chernobyl” rămâne şi va rămâne unul din cele mai bune seriale (un docu-drama, de fapt) făcute de vreo televiziune, un real eveniment artistic şi istoric. Şi eu nu pot decât să vi-l recomand şi să vă îndemn să transmiteţi mai departe toate adevărurile dureroase şi incomode care cândva au făcut parte şi din viaţa noastră.

Nota: 9.8/10

Articole similare

Tortured for Christ (2018) – Torturat pentru Hristos

Andra Avram

Wonder Woman (2017)

Dan Romascanu

Cine livrează timp? – Sorry We Missed You (2019)

Carmen Florea

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult