Filme Filme romanesti

Sunt însărcinată în România (2016) – avanpremieră

Sunt însărcinată în România (2016)
Regia: Jesús del Cerro

Ambasada Spaniei şi Institutul Cervantes din București au invitat publicul doritor  pe data de 8 martie 2018, de Ziua Internațională a Femeii, la vizionarea filmului documentar ”Sunt însărcinată în România”, în prezența Ambasadorului Regatului Spaniei la Bucureşti, domnul Ramiro Fernández-Bachiller, care a ținut înainte de avanpremieră un discurs de bun venit în limba română, urând pe această cale domnișoarelor și doamnelor din sală: La mulți ani! La final, acestuia i s-a acordat de către dna Secretar de Stat al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, Grațiela Drăghici, o diplomă de ambasador al Instituției pe care o conduce.

Proiecția, care a făcut parte dintr-un ciclu de 5, prima având loc pe data de 12 februarie 2018,  a fost urmată de un colocviu la care au participat dna. Grațiela Draghici, Secretar de Stat al ANES, Andreea Bragă, Directoare Executivă a Centrului FILIA şi Jesús del Cerro, regizorul documentarului.

Sunt însărcinată în România” este mai întâi un documentar despre discriminare, despre limitarea rolului femeii în societate, despre efortul de a proteja familia, cum spune chiar Jesús del Cerro la finalul proiecției. Realizat cu ajutorul a peste 40 de femei de diverse vârste şi ocupaţii, educație şi situații financiare diferite, care locuiesc în România sau în Spania, pune în discuție condiția femeii, dar pornind de aici abordează și alte teme sensibile precum situația sistemului de sănătate, discriminarea la locul de muncă sau rolul partenerului de viață în creșterea copiilor.

Între interviurile realizate, Jesús del Cerro inserează date statistice despre situația femeilor însărcinate în România, despre natalitate și mortalitate infantilă, despre situația financiară și alocațiile pe care le primesc părinții din România și din afara țării pentru copii. Singura persoană publică pe care regizorul spune că a reușit să o intervieze este Carmen Brumă, realizatoare TV la un post privat, care declară că este o femeie privilegiată datorită poziției pe care o are și care spune că nu s-a confruntat cu problemele pe care le au în general femeile însărcinate din România: tratament jignitor din partea unor medici, obligativitatea de a oferi stimulente financiare la naștere, tratament umilitor din partea personalului medical auxiliar etc. Acest lucru și datorită faptului că a ales o clinică privată, la care multe alte mame nu își permit să meargă.

Femeile intervievate fac parte, cum am menționat, din medii diferite, au condiții și vârste diferite. Interesant este faptul ca regizorul Jesús del Cerro le prezintă, fără rezerve, destul de asemănător în confruntarea cu problemele care apar odată cu sarcina, majoritatea întâmpinând dificultăți la locul de muncă, atât după ce au rămas însărcinate, cât și după revenire, și s-au lovit de informarea deficitară în ceea ce privește sarcina de către medici, de incapacitatea sistemului public de sănătate de a oferi decontarea sau gratuitatea unor analize și ecografii speciale.

Documentarul lui Jesús del Cerro nu se axează pe autorități și nu le aduce în discuție explicit, ci pe modul în care femeile resimt lipsurile sistemului și în care societatea înțelege să le trateze în această perioadă mai delicată a vieții lor. Comparând sistemul spaniol cu cel românesc, femeile plecate în Spania înclină clar către cel de acolo, care oferă suport psihologic, gratuitate la o paletă mai mare de analize medicale, asistență pentru adolescentele care rămân însărcinate și nu sunt pregătite psihic pentru această situație, alocații substanțial mai mari, dar și suport pentru părinții care nu au rude la care pot lăsa minorii atunci când merg la job, adică grădinițe și creșe specializate. Multe dintre mamele care au ajuns în Spania recunosc faptul că nu s-ar mai întoarce în țară.

Există însă un caz al unei profesoare care nu a reușit să se acomodeze cu faptul că în Spania a fost nevoită să lucreze ca menajeră. Există și situații în care diferența dintre nivelul de pregătire și așteptări, dar și față de realitatea unei alte țări și a unei alte tradiții, dar și lipsa familiei și a suportului pe care aceasta îl oferă de obicei, duce la abandonul dorinței de a emigra, în ciuda unor beneficii evidente.

Dincolo de asta, emoțiile prin care trec mamele sunt de cele mai multe ori aceleași, indiferent de educație sau situația financiară, diferențele constând în analizarea diferită a noii situații și a așteptărilor pe care le au mamele din diferite medii. Dacă cele cu studii și situație financiară mai bună planifică de cele mai multe ori sarcina, lucrurile stau foarte diferit la sate, unde totul vine de la sine, ca un dat, și nu este permis să obiectezi.

Foarte interesant mi s-a părut un interviu de grup făcut undeva într-un sat din România, cu mame de peste 60 de ani, care și-au exprimat în majoritate sincer opiniile legate de situația de mamă supusă. Acestea aveau copii plecați peste hotare, datorită situației dificile din România. Mai mult, încurajau în continuare emigrarea, dacă situația nu se schimbă în țară. Povara trebuia să cadă asupra bărbatului, stâlpul familiei, iar femeia să aibă grijă de copii și gospodărie. Rolurile erau bine delimitate, neexistând nicio dilemă.

Cifrele prezentate în documentar sunt îngrijorătoare: România este statul care oferă printre cele mai mici alocații de stat pentru copii, are rata cea mai mare din UE la mortalitate infantilă, duce lipsă de personal dedicat și specializat în spitale, din cauza exodului de medici din ultimii ani, moașele au o situație imprecisă în sistem, în școli nu se face educație sexuală, lucru care a dus la un număr tot mai mare de adolescente însărcinate.

Faptul că un regizor străin prezintă un astfel de documentar și faptul că acesta spune la finalul proiecției că ”simte rușine ca om” față de această situație mi se pare revelator. Îndemnul de a aloca măcar 5 minute din zi de către fiecare dintre noi pentru a schimba acestă stare de lucruri mi s-a părut mobilizator. Pentru că este cumva și obligația noastră să ne implicăm. Fără implicare, lucrurile degenerează, iar indiferența nu ajută la nimic. De aceeași părere a fost și Andreea Bragă, Directoare Executivă a Centrului FILIA, care a susținut poziția regizorului și a salutat inițiativa acestuia de a realiza un astfel de documentar, mai ales din poziția de femeie care trăiește în România și se gândește la un moment dat să devină mamă.

Unele cazuri sunt înduioşătoare, din păcate, cele mai multe sunt alarmante şi ridică multe probleme grave. Sper că acest film va sensibiliza publicul privind aceste probleme şi, dacă nu poate aduce îmbunătăţiri clare vieţilor femeilor însărcinate, măcar să stârnească discuţii esenţiale, necesare pentru a se începe abordarea acestor inechităţi cu care se confruntă aceste femei”, a spus Jesús del Cerro.

De altfel, asta cere și de la dna Secretar de Stat Grațiela Drăghici, prezentă la colocviu, care a încercat în zadar să prezinte părțile bune ale sistemului. Poate că unele chiar există. Însă dacă la ele nu au acces mamele, la ce bun? Asta a menționat și o moașă prezentă în sală care este membru al Asociației Mame pentru Mame. Acolo se primesc zilnic apeluri disperate mai ales de la mame de la sate, unde situația este dezastruoasă. Din păcate sistemul nu face mare lucru pentru mame, deși copii sunt baza viitorului oricărui stat. În România, natalitatea este în continuă scădere și deși nivelul de bunăstare diminuează cumva acesta stare de fapt, multe viitoare mămici regândesc problema sarcinii și a implicațiilor materiale și profesionale de mai multe ori înainte de a face pasul acesta.

Fiecare dintre noi ar trebui sa aloce timp pentru schimbare și să reacționeze la discriminare, spune regizorul, care nu se sfiește să îi reproșeze secretarului de stat starea deplorabilă a lucrurilor. Cred că trebuie să îi mulțumim lui Jesús del Cerro pentru implicarea pe care a dovedit-o realizând acest documentar și rămâne în sarcina noastră să continuăm proiectul. La final, fiecare mamă din film spune numele pe care l-a ales pentru copil (de exemplu, Maria, Teodor, Titus, Luca), iar acest lucru vine cumva ca o promisiune a unui viitor mai bun, care se va materializa și prin intermediul lor.

Nota: 8,5/10

Articole similare

Desert Flower (2009)

Delia Marc

Săptămâna Pedro Almodovar: ¿Qué he hecho yo para merecer esto!! (1984)

Jovi Ene

Wenders pe urmele lui Ozu: Tokyo-Ga (1985)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult