Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefilă (6 – 12 aprilie 2020)

Ce vad si ce recomanda colegii nostri bloggeri de film in aceste zile?

-Colegii de la PostModern recomanda 10 filme coreene. Las la o parte binecunoscutul ‘Parasite’ si recomand si eu ‘Slujnica / The Handmaiden’: ‘The Handmaiden e un film de o senzualitate francă şi explicită. O tânără naivă din Coreea anilor ’30 este captivă în conacul unchiului. Un invitat al unchiului ei pune ochii pe ea, riscând să devină victima perfectă a acestui escroc. Dar lucrurile nu sunt deloc ce par a fi… Rezultă un film antrenant şi din perspectiva narativă, şi din cea vizuală, despre care poţi spune că numai în mintea unui asiatic se putea naște. Filmul e realizat de un alt regizor de urmărit din Coreea de Sud: Chan-Wook Park. La fel ca și regizorul Parasite, și el a încercat să facă trecerea la filmele mainstream, hollywoodiene. Dar Chan-Wook Park nu a avut succesul lui Bong Joon Ho. Debutul lui în limba engleză a fost marcat de thrillerul Stoker, cu Nicole Kidman în rol principal, fără să se facă remarcat. Totuși, unul dintre filmele lui cele mai cunoscute în spațiul occidental este Slujnica.’

-Angela de la ‘CineAmator’ trece in revista filmele lui Quentin Tarantino. Iata cateva trivia despre ‘Inglorious Basterds (2009): ‘Quentin Tarantino era pe cale sa renunte la proiect, pentru ca nu gasea pe nimeni potrivit sa il joace pe colonelul Hans. Se temea ca a scris un personaj care nu poate fi jucat. Asta pana cand Christoph Waltz a dat o proba. / Pentru doar o tremie din film replicile sunt rostite in engleza. Celelalte sunt fie in francze, fie in germana, cu putina Italiana, ceea ce face ca acest lucru sa fie neobisnuit pentru o productie de la Hollywood. / Primul film al lui Tarantino care castga Oscar pentru interpretare – Waltz pentru rol secundar. / Tarantino a spus ca a lucrat la scenariu pentru aproape un deceniu, iar cel mai mult il incurca faptul ca nu se putea hotari asupra unui final bun. / In 2008 era trecut pe lista neagra a scenariilor cel mai putin probabil sa fie realizate vreodata.’

-La ‘Pseudokinematikos’ am gasit cugetari despre oglindirea mortii in filmele lui Cristi Puiu: ‘„De ce vorbești întruna despre moarte în filmele tale?” — l-au întrebat pe Cristi Puiu numeroși spectatori, mai mult sau mai puțin avizați. „De ce vorbesc despre moarte? Pentru că am să mor. Iar dacă vă închipuiți că e ceva mai important decât moartea voastră sau a celor dragi, cred că sunteți într-o mare eroare.” Într-adevăr, poți recunoaște — încă de la Marfa și banii — prezența morții-personaj în filmografia sa. Nu atât crima misterioasă descoperită de Ovidiu, la întoarcerea acasă, cât moartea ca lâncezire sau — mai ales — ca „pact cu necuratul”. În Moartea domnului Lăzărescu, agonia personajului titular e însoțită permanent de sentimentul apăsător al singurătății, al incomunicabilității. În Aurora — cum ar spune poetul Ioan Alexandru — moartea e rezultatul dezechilibrului provocat de plecarea „copilului de pe scândura de balans”. În Sieranevada, din nou, moartea naturală nu e decât reflexul palid al morții anunțate de pierderea reperelor. În Exerciții de interpretare (dedicat memoriei lui Eric Rohmer, cel care a realizat, între altele, ciclul de Povestiri morale), pierderea reperelor are un nume: refuzul omului modern de a se mai recunoaște în postura de „lucrător al viei”. Pilda evanghelică a lucrătorilor viei (Matei 21, 33-45) ocupă un loc important și în Malmkrog. Ambele filme au la bază câteva texte profetice de-ale influentului filosof rus Vladimir Soloviov. Cristi Puiu le dezvăluie uimitoarea actualitate.’

-Cosmin de la ‘Ce filme vad’ scrie despre ‘Lost in Translation’ (2003) al Sofiei Coppola: ‘Din start primul meu gând este că filmul nu ar fi funcționat la fel de bine dacă în rolurile principale nu i-am fi avut pe Bill Murray și Scarlett Johansson (la doar 19 ani!). Obișnuit cu Murray să joace personajul amuzant fără să arate că se straduiește prea mult, face același lucru și aici, în special în momentele solo ale personajului, în interacțiunile pe care este obligat să le aibă cu japonezii, evidențiind barierele lingvistice și culturale dintre el și mediul străin. Însă spre deosebire de alte filme, aici umorul este subtil, este jucat în aceeași măsură cu starea de neapartenență și disconfort, nelasându-ne să ne amuzăm pe deplin, fără a ne simți puțin vinovați.’

Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Série noire (1979) 

-”Teheran Tabu (2017)

-”Aria (2004 – 2011)

-”Clara Haskil: Le mystère de l’interprète (2017)

5 seriale post-apocaliptice de pe Netflix

(Sursă fotografii: IMDb.com, Cineamator.ro)

Articole similare

Prin blogosfera cinefilă (8 – 14 ianuarie 2018)

Dan Romascanu

Scriitorul și muza sa: Mr & Mme Adelman (2017)

Dan Romascanu

Sfârșit de imperiu: Sunset (2018)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult