Filme Filme europene

Portret de copil îndurerat: Jusqu’à la garde (2017)

Jusqu’à la garde (2017) – Custodie
Regia: Xavier Legrand

Scenariul: Xavier Legrand
Distributia: Léa Drucker, Denis Menochét, Thomas Gloria, Mathilde Auneveux
Producator: Alexandre Gavras

Filmul a fost recompensat cu Leul de Argint pentru “Cel mai bun regizor, Veneția, 2017” si “Premiul publicului, San Sebastián, 2017”.

Am supratitrat aceasta mica cronica de film cu motto-ul “portret de copil indurerat”, pentru ca dramele de familie iscate de violenta patologica adeseori victimizeaza “colateral” copiii cuplurilor.

Acesta este si cazul povestii  de fata si din nou spun “nepoveste”, pentru ca reflecta realitatea hâdă a dramelor de dincolo de zidurile caselor.

O familie in care sotul este grav si adanc atins de un cumul sindromic patologic clasic – gelozie dimpreuna cu “ eu sunt capul familiei – masculul alpha – de mine ascultati”, si ca bonus – nu-i asa – violenta drept pedeapsa a nesupunerii. Violenta fizica asupra sotiei Miriam, asupra fiicei Josephine, teroare psihologica asupra micului Julien. Si pana la urma – distrugerea personala a personajului.

Miriam Besson – supusa ani indelungati acestor rele tratamente – gaseste puterea de a divorta, sprijinita de familia sa.

Insa vine momentul declansarii procesului de custodie, caci Antoine Besson solicita custodia comuna asupra fiului Julien, inca minor. Fiica cea mare tocmai implineste 18 ani si nu se mai pune problema de a intra in cursa pentru acest “drept” parintesc.

Din acest moment, drama de familie ia amploare, capata un aspect social si juridic, pentru ca soarta viitoare a personajelor ajunge la mana si judecata precara a “unui om al legii” insuficient de atent, de rabdator, de pregatit profesional si lipsit total de fler si empatie si simt al psihologiei incarcate a lui Antoine Besson. Un simplu consult psiho-psihiatric solicitat la dosar, i-ar fi luminat mintea si sufletul acestei judecatoare de caz. Nici macar declaratia zguduitoare scrisa de micul Julien nu-si gaseste ecou in mintea judecatoarei.  Astfel incat, celor doi parinti li se acorda custodia comuna asupra lui Julien, cu weekenduri si vacante impartite intre Miriam si Antoine.

Numirea personajului intre mama si cei doi copii “celalalt”, a aparut din durerea de a-i mai spune “tata” aceluia al carui comportament nu mai are nimic de a face cu acest apelativ.

Alienarea lui Antoine capata forme vizibile si bizare pentru spectatorul dramei. Manifestarile si actiunile lui fata de baiat si chiar fata de batranii sai parinti la care locuieste, sunt izbucniri extrem de brutale, comportamentul sau devine intens conflictual, precocuparile lui obsedante sunt focusate pe urmarirea fostei neveste si a familiei ei. In nebunia care pare a-l stapani din ce in ce mai apasat, continua sa se creada capul acestei familii, isi terorizeaza fiul pentru a afla noua adresa la care locuieste Mriam impreuna cu Julien si Josephine.

Vrea sa controleze totul. Si navaleste in caminul nou creat de Miriam. Cerseste iertarea. “Pentru ca s-a schimbat, Acum este un om bun. Un tata bun. Un sot bun”.

Dat afara – cu boarfele la usa – de catre parintii sai – respins de la aniversarea majoratului fiicei sale – mintea lui Antoine explodeaza.

Si iata ca aceasta drama de familie, sociala si juridica – capata aspecte intense de thriller. In toiul noptii, cu arma de vanatoare in mana, cu puterile conferite nu numai de gabaritul sau impresionant, ci si de nebunia dezlantuita a unei minti bolnave, ciuruind usa blindata a apartamentului, Antoine navaleste in casa in care Miriam si Julien se ascund in cada de baie.

“C’est fini, madame!” Sunt cuvintele rostite de ofiterul de politie de la celalalt capat al telefonului lui Miriam.

Filmul acesta ne prezinta un caz cu care – din pacate – ne intalnim zilnic in societatile de pe toate meridianele lumii in care traim.

Xavier Legrand

Dar ceea ce realizeaza scenaristul si regizorul acestei pelicule – Xavier Legrand  – este un act artistic extrem de meritoriu, pentru ca nu neglijeaza niciun aspect al acestei drame, pentru ca isi construieste actiunea cu multa finete, hotarare si simt psihologic si ii gradeaza intensitatea pana la acumularea unei tensiuni finale explozive.  .

O inclinatie speciala pentru un gen de film in care exceleaza  i-am admirat neconditionat pe fratii Dardenne. Psihologia familiei in deriva si a copiilor care au de suferit traumele greu de vindecat in timp. 

Bineinteles, Xavier Legrand a lucrat alaturi de o echipa atenta constituita

Si vorbesc despre directorul de imagine Nathalie Durand, care indruma camera spre figurile personajelor in asa masura incat spectatorul ii surprinde si ii citeste pe acestia la justa lor valoare.

Daca veti lua ca exemplu scena mesei de familie la parintii lui Antoine – veti observa o bijuterie scenariu-regie-imagine-interpetare. Nu e nevoie decat de clefaiala comesenilor, discutia anosta, izbucnirea galagios-nevrotica… si intelegi radacinile extractiei lui Antoine… Boala e in familie…

Daca veti lua ca exemplu scena magistral pusa in opera a filmarilor de la nivelul podelei, cand obiectivul camerei de filmat priveste pe sub usa unei cabine de toaleta si  ne devoaleaza drama care se petrece in interior…

Daca veti lua ca exemplu modul in care obiectivul ne dezvaluie viclenia bolnava de pe chipul lui Antoine, nebunia care pune stapanire pe intreg trupul lui bolovanos si incontrolabil…

Daca veti lua ca exemplu trupurile inlantuite ale mamei si baiatului, in cada de baie a apartamentului asediat…

Daca veti lua ca exemplu stiinta si simtirea cu care obiectivul surprinde tot chinul si suferinta micului Julien…

Atunci veti intelege de ce am admirat realizarea cinematografica a intregii echipe.

Inca de la inceput, am fost frapata da aparitia pe ecran a numelui producatorului, Alexandre Gavras, actor/scenarist/regizor/producator,  da, intradevar fiul lui Costa Gavras.

Interesanta este si maniera de abordare a sunetului in acest film, maniera pe care o intalnesc din ce in ce mai mult in filmul european. “No sountracks”, fara muzica. Insa zgomote. Foarte ilustrative. Zgomote fruste, care par neprelucrate, dar probabil sunt J . Zgomotul tocurilor pe podelele de gresie ale tribunalului, zgomotul clefaielilor la masa, zgomotul plansului penibil al lui Antoine, zgomotul usii inchise de vecina de palier… Zgomote integrate actiunii si care ajuta la descifrarea povestii si subliniaza sensul momentului.

Exista totusi si cateva momente in care muzica isi spune cuvantul, la aniversarea Josephinei se danseaza in draci pe melodia Despacito (care m-a capiat vara trecua) si cei doi interpreti ai personajelor Josephine si Samuel canta impreuna – si canta bine – piesa superba a lui John Fogarty – Proud Mary pe care v-o ofer spre delectare: 

In incheiere vreau sa fac referire la faptul ca distributia este una de zile mari.

Pustiul Thomas Gioria, este chiar Julien, simte si transmite chinul sufletelului personajului sau. Stiu ca nu este usor pentru un regizor si echipa sa  lucreze cu copii si sa ii indrume spre buna intelegere a psihologiei eroului in pielea si mintea caruia trebuie sa intre. Si atunci cand rezultatul este atat de onorabil, inseamna ca exista stofa bun in acel copil. Ramane sa vedem ce surprize ne rezerva viitorul.

Léa Drucker si Denis Menochét sunt actori care au la activ numeroase roluri memorabile si nu se dezmint nici in acest film, traindu-si personajele, EA – cu suavitate, dar hotarat si discret, EL – credibil in insusirea si transmiterea incarcaturii patologice a eroului sau.

Din nou o productie foarte buna a cinematografiei franceze contemporane. Un film care ar trebui difuzat poate in scoli, in adaposturi pentru femei/mame agresate in familie, in cadrul unor actiuni special dedicate luptei impotriva violentei domesticc.

Nota: 8,5/10

Articole similare

Semne astrale: Il y a des jours… et des lunes (1990)

Dan Romascanu

Un Van Gogh ca nici un altul: Van Gogh (1991)

Dan Romascanu

Love Affair (1994)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult