Filme Filme romanesti Recomandat

Mănuşi roşii (2010)

Manusi rosii (2010) – Rote Handschuhe
Regia: Radu Gabrea
Scenariul: Radu Gabrea, Gabriel Sirbu, Wolfgang J. Ruf, Bogdan Husanu, (dupa romanul „Manusile Rosii” – Eginald Schlattner)
Distributia: Alexandru Mihaescu, Andi Vasluianu, Marcel Iures, Udo Schenk, Mircea Rusu, Victoria Cocias, Dan Aştilean, Ion Grosu, David Zimmerschied, Ioana Iacob, Peter Nitzsche, Sorin Cociş, Alexandra Pirici, Vlad Rădescu, Daniela Törok, Costel Caşcaval, Mihai Gruia Sandu, Helmut Jakobi, Michael Steinocher, Vitalie Bantaş, Demeter András, Răzvan Popa, Alexandru Jitea, Florin Kevorkian, Axel Moustache, Vasile Popa, Petre Moraru, Marius Damian, Dana Ionita, Ramara Popescu, Andrei Aradits, Razvan Hancu.

Producatori: Radu Gabrea & Victoria Cocias – TOTAL TV

Daca in cazul precedentei pelicule a lui Radu Gabrea, am reusit sa citesc romanul „Cocosul decapitat” scris de Eginald Schlattner in 1998 (Paul Zsolnay Verlag, Viena) – aparut la  Humanitas in anul 2001 in traducerea Norei Iuga si – prin urmare – sa am o imagine paralela film-carte, de data aceasta inca nu am gasit la Biblioteca Metropolitana romanul „Manusile rosii”, aparut in anul 2001 tot la Viena si apoi tradus in Romania tot de catre Nora Iuga, la Humanitas – in 2005. In acest context, prin urmare, pot sa reflectez asupra transpunerii acestui al doilea roman  al lui Schlattner, numai din perspectiva scenariului propus de Radu Gabrea. Un scenariu dens, inchegat de o maniera teatrala, in sensul ca poate fi cu usurinta transpus pe scandura oricarui teatru prestigios din tara, cu conditia surmontarii inteligente a dificultatilor bilingve – posibilitate la indemana astazi prin mijloace tehnice (subtitrare digitala pe un display). Si bineinteles, cu o distributie bilingva – de care – din fericire – nu ducem lipsa – si avand atat de multi actori de calitate vorbitori nativi sau scoliti de limba germana.

Manusi rosii

Subiectul este cat se poate de viu si actual, din perspectiva istorica si psihologica a actului tradarii, sau mai lejer spus a „turnarii” familiei si anturajului, sub amenintarea, presiunea si exercitarea fortei organelor securiste de represiune. Daca unii dintre dintre conationalii nostri au „turnat”, au incheiat „contracte”, au semnat „adeziuni”, au intocmit „rapoarte detaliate” numai din zel de neinteles, sau numai din interese meschine, sau numai din ticalosie ordinara, altii au facut-o sub presiune psihica, sub amenintari si chiar sub  aplicarea unor pedepse fizice greu de imaginat si de suportat. Insa si unii si ceilalti sunt demni de blamul semenilor sai care au stiut sa-si pastreze verticalitatea. Este vorba despre constiinta, despre caracter si despre taria profunda a acestora. Si tot despre caracter – macar o urma de caracter – este vorba atunci cand unii dintre acesti nefericiti care au turnat, au gasit intr-un moment al vietii lor, puterea sa recunoasca acest lucru in fata societatii, in fata victimelor lor. O cainta reala? Dar de ce atat de tarzie?

Felix Goldschmidt este un alter ego al scriitorului, prin intermediul caruia azi,  pastorul sas Eginald Schlattner ne prezinta radiografia evenimentelor petrecute cu cincizeci de ani in urma.

Marcel Iures

Si prin filmul sau, Radu Gabrea pune sub lumina puternica a laboratorului cinematografic aceasta radiografie cruda a unui cancer diagnosticat si cercetat cu sensibilitate si cu inteligenta de la primele sale simptome si pana in faza de metastaza.

Radu Gabrea ne prezinta o explicatie medicala a ticalosiei care naste ticalosie.

Metodele psihologice si torturile fizice  aplicate de securitate in anii 50 (caci actiunea se petrece in jurul anilor 1957 – 1959 in comunitatea sasilor transilvaneni) nu sunt originale, ele au fost practicate si de Siguranta in perioada interbelica si au sorginte adanca in istoria omenirii, coborand pana in beciurile ingrozitoare ale inchizitiei si mai adanc in antichitate.

Deviza securitatii comuniste s-ar putea sintetiza prin ideea „ clasa muncitoare nu lupta cu batul, lupta cu metoda convingerii”, insa urmarind pas cu pas scenele filmului observam cu usurinta cat de usor se modifica „convingerea” cu ajutorul „batului”. Si unde altundeva – decat in beciurile Securitatii, sau intre zidurile sinistre alte inchisorilor, sau in camerele de interogatoriu, locuri de „catharsis”, de „inaltare a spiritului”, de „purificare a constiintei” cum le numeste cu un imens cinism maiorul Blau (Udo Schenk).

Manusi rosii

Si dupa evenimentele din Ungaria anului 1957, securitatea este puternic determinata sa faca ordine printre scriitorii sasi, printre „evreiasii” de la Editura de Stat, printre toti aceia care-si inchipuie ca pot dicta in „cultura de la noi”.

Cei din generatia mea cunosc foarte bine evenimentele, cu toata osardia cu care structurile au incercat sa le ascunda. Si evenimentele si tragediile petrecute in inchisorile comuniste au fost cu atat mai cunoscute dupa intoarcerea sasilor deportati la rusi, sau a tuturor celor obligati la domiciliu fortat in Baragan, sau a a tuturor celor eliberati din inchisoare in  anii 1965 – 1967.

Pentru generatia tanara insa, acest film-radiografie vine ca o lectie amara despre vremuri si despre omul care s-a asezat sub vremuri in loc sa isi respecte demnitatea.

Si nu a fost lucru usor pentru nimeni – si nici pentru tanarul Felix, sa isi respecte demnitatea umana, intr-un loc in care fiecare pas, fiecare clipa, te apropia de moarte, „o moarte in rate”, singur, cu fata la peretele celulei. Si se produce declicul, ingrozitorul declic psihologic, gestul indelung cultivat si asteptat de tortionarii sai: Felix tradeaza. Sigur ca exista undeva – in urma – niste tare psihice, morale si culturale ale tanarului: are ceva antecedente si  caderi ale sanatatii mintale, are ceva elucubratii marxiste, are ceva ciudatenii ale formarii sale ca tanar barbat, are o oarece indepartare de normele sanatoase ale educatiei religioase, dar pot fi toate acestea motive puternice sa dai mana cu anchetatorul, sa iti tradezi propriul frate, colegii, prietenii, sa inalti  oda de laude „carmaciului stelelor”? Sau si mai tragico-comic, sa intentionezi sa-i convingi pe toti scriitorii sasi sa intre in Partidul Comunist?

Filmul lui Radu Gabrea, cum spuneam, ne conduce strans, pas cu pas, cu apasare, cu responsabilitate si poate cu cruzime intelectuala, spre aceasta metastaza a cancerului eroului sau. Pentru ca eu cred ca numai organismele care au acest sambure al cancerului-tradare, cedeaza pana la urma. Nici penibilul nivel uman si cultural al tortionarilor sai nu il dezmeticeste pe Felix Goldschmidt, nici exemplul tovarasilor de celula – simplul muncitor Vlad Ursescu (Andi Vasluianu)– care reuseste sa-si reprime intentia delatiunii si in felul acesta isi recastiga curatenia firii – sau Dr. Ghosdan (Marcel Iures) – condamnat la moarte – dar pentru care moartea este intrebarea prioritara a filozofiei – nimic nu-i poate vindeca cancerul moral lui Felix Goldschmidt. Iar desele intoarceri in timp ale memoriei sale, asupra momentelor si personajelor implicate in formarea sa sentimentala si intelectuala, mi-au adus dovezi noi asupra labilitatii si alienarii personajului. Labilitate si alienare – pe care imi permit sa o spun, cred ca a dovedit-o Schlattner apoi si in viata sa de dupa „moarte”. Pentru ca gestul scrierii acestui roman, confesiunea sa tarzie, neurmata – dupa cum am citit – de o reala <mea culpa> in fata persoanelor carora le-a distrus mersul firesc al vietii – e doar un act artistic al unui scriitor bun de altfel – inspirat de propria biografie greu de suportat de unul singur sau macar alaturi de Dumnezeu caruia i s-a pus in slujba.

Manusi rosii

Este extrem de bine orientata viziunea desfasurarii actiunii – dezvoltata de Gabrea in spatii inchise, triste, saracite de lumina zilei (imaginea Ion Marinescu) Atat casa familiei Glodschmidt din Kronstadt – Brasov – Orasul Stalin, cat si zidurile celulei si ale coridoarelor inchisorii au un realism crud, umed, impovarator, dezumanizant. Simbolistica obiectelor menite sa tortureze psihic, sa inhibe liberul cuget si sa dezlantuie teroarea psihica: ochelarii pusi pentru calatoriile pe culoarele inchisorii, lampile anacronice orbindu-l pe cel cel anchetat in birourile saracacioase, tineta jalnica din celula…si in general scenografia si costumele: Florin Gabrea / Svetlana Mihailescu sunt minutios gandite si proiectate in vederea transmiterii realismului si credibilitatii momentelor. Am fost uimita sa aflu ca „inchisoarea” a fost in totalitate realizata in platoul de filmare, pentru ca transmite  perfect atmosfera pe care copil fiind, am intalnit-o prin anii 60 la Doftana si la Poarta Alba.

Distributia selectata de catre Radu Gabrea pentru aceasta pelicula este una de zile mari si contribuie la trecerea filmului catre spectatori!

Alexandru Mihaescu, pentru care va prezint si acest interviu, avand deja la activ o bogata paleta de roluri in teatru si film in spatiul romano-german, a fost distins ca „cel mai bun actor la Saturno International International Film din Italia” pentru rolul Felix Goldschmidt si  face intradevar un rol de exceptie, trecand cu usurinta de la naivitate, la frica, la framantare, la cedare, la zel ticalos si inconstient si mai ales – transmitand dincolo de ecran complexitatea actului tradarii.

Ca intotdeauna, Andi Vasluianu construieste un personaj viu, credibil, un om simplu dar framantat de chinurile nedrepte la care il supune viata – viata ca un fel de joc „de-a friptea” – un joc insa, in care el nu isi pierde demnitatea, gasind puterea – chiar si in momentul mortii, sa se spele de orice pacate, murmurand „Tatal nostru”. Andi Vasluianu este un actor extraordinar de versatil, are capacitatea de a intra in pielea unor personaje de facturi diferite si de a gasi pentru fiecare cheia potriva de interpretare, ceea ce denota si munca, dar si un talent solid!

Radu Gabrea

Marcel Iures inobileaza prin prezenta sa filmul lui Radu Gabrea. Da o substanta profunda si filozofica rolului Dr. Ghiosdan, un om care nu mai are nicio indoiala si nicio speranta in privinta Romaniei comuniste. Cele vreo 40 de filme si multe…multe roluri in teatru ii confera din punctul meu de vedere o candidatura certa la o STEA pe „Aleea Celebritatilor” din Bucuresti.

Mircea Rusu, un foarte bun actor pe care l-am revazut de curand si in „Miss Daisy si soferul ei” si care are la activ si cateva roluri in filme de televiziune, se doveste si el a fi fost bine distribuit in rolul Lt. Col. Alexandrescu, o partitura care i-a dat ocazia sa realizeze un personaj emblematic. Cine s-a ciocnit de-a lungul vietii, in realitate, cu astfel de „personaje”, in anii de trista amintire, dar chiar si astazi, stie ca am dreptate.Alunecos, ticalos, fara niciun crez decat acela in proiile interese, in propria existenta… Mircea Rusu transmite exact veracitatea si ticalosia slugilor de rand inalt!

Un alt personaj emblematic este Maiorul Blau care interpretat de Udo Schenk, capata o substanta tragica. El este primul papusar care trage unsuros si viclean sforile marionetei in devenire – Goldschmidt, dar care sfarseste prin a cadea victima sistemului, manevrat la randul sau, de alti papusari. Ce este foarte interesant in ceea ce il priveste pe Schenk este (in conexiune cu problemele actuale romanesti privind dublarea filmelor la TB) ca actorul este acela care ii dubleaza in limba germana in filme, pe  Ray Liotta, Ralph Fiennes, Kevin Bacon, Colm Feore, Gary Oldman, Tim Roth ,Steve Buscemi si Jeffrey Combs. De curand, pe ecrane a aparut productia „La Rafle” – realizata in anul 2010, regia Rose Bosch, cu Jean Reno, Mélanie Laurent si  Gad Elmaleh, unde Udo Schenk interpreteaza rolul lui Hitler.

Cum spuneam, o paleta excelenta de actori, bine distributi si bine integrati in scenariu de catre regizorul Radu Gabrea.

Si pentru ca in coloana sonora a filmului putem asculta Lili Marleen – un cantec german de dragoste, devenit popular in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, de ambele  parti ale fontului (axa si Aliati). Înregistrările făcute de Lale Andersen în 1939 ne-au ramas pana astazi. În 1941 trupele germane ocupă Belgradul. Povestea a cântecului a început odată cu difuzarea la Radio Belgrad a versiunii cântate de Lale Andersen. Lui Erwin Rommel i-a plăcut atât de mult cântecul încât a cerut postului de radio să-l transforme în semnatura emisiunii de știri. Începând de pe 18 august 1941 și până la sfârșitul războiului, Radio Belgrad a transmis cântecul în fiecare seară la ora 21:55, exact înainte de finalul emisiunii. Postul era recepționat și de trupele aliate plasate în zona Mării Mediterane, astfel că în scurt timp a devenit cântecul favorit al tuturor soldaților din zonă, indiferent de tabară în care se găseau.

Manusi rosii!!! Poate pentru ca jocul „de-a friptea” simbolizeaza jocul „de-a viata” si uneori de loviturile vietii nu trebuie sa te feresti, tupilezi, aluneci, strecori, inseli, tradezi. Cu incercarile vietii trebuie sa lupti – si nu oricum – ci cu demnitate, altfel – vei purta manusi rosii – culoarea rosie a sangelui tradat.

Nota: 8/10

Articole similare

Se numea Sarah, de Tatiana de Rosnay

Delia Marc

”Dacă știm unde să căutăm, putem fac alegeri bazate pe dovezi”: Relax, Dammit!, de Timothy Caulfield

Delia Marc

“Binele nu există decât dacă îl faci”: Codul autovindecării, de Tobias Esch

Delia Marc

1 comment

m@ri@n 15 mai 2011 at 13:37

Manusi rosii a fost un film bun depsre comunism, despre teroarea psihica in spatiul de detentie. Mi-a placut versiunea oarecum cuminte despre comunismul romanesc din anii 50. Merita vizionat .

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult