Filme Filme europene

Laureat al Palme d’Or, Ceylan revine cu un Bildungsfilm în care ne vom regăsi cu toții

Sub umbra părului sălbatic (Turcia, 2018)
Regia și scenariul: Nuri Bilge Ceylan
Cu: Aydın Dogu Demirkol, Murat Cemcir, Bennu Yildirimlar, Hazar Ergüclü

„Sub umbra părului sălbatic”, cea mai recentă producție marca Nuri Bilge Ceylan (care, ca de obicei, este și regizor, și scenarist), va fi prezentată, în proiecție limitată, în București și în alte 17 orașe din țară, începând cu 8 martie.

Filmul spune povestea lui Sinan (Aydın Doğu Demirkol), un tânăr absolvent de facultate care urmează să-și dea examenele pentru a deveni profesor, însă visează să publice o carte. Întors în satul natal, aflat în apropiere de Çanakkale, se lovește de realitatea în care trăiesc toți oamenii pe care îi lăsase în urmă: familia sa trăiește la limita sărăciei, fiindcă tatăl, Idris (Murat Cemcir), a devenit dependent de pariuri și este dator tuturor consătenilor.

Sinan își începe misiunea de a obține o sponsorizare pentru cartea sa, în care descrie viața locală – însă deloc pe gustul edililor, care și-ar fi dorit, mai degrabă, un elogiu menit să atragă turiștii. Zona este renumită pentru proximitatea de câmpul de luptă de la Gallipoli, campanie din Primul Război Mondial, dar și pentru că acolo s-a aflat, cândva, Troia. De altfel, există o referință amuzantă în film, cea în care Sinan se cațără și adoarme în interiorul unei reprezentări a Calului troian, folosită la turnarea filmului din 2004 și păstrată în semn de reverență.

Trecând de la o posibilă sursă de finanțare publică la una privată, se întâlnește cu un antreprenor local, despre care aflase că ar susține viața culturală, fiind chiar el un cititor pasionat. Se lovește însă de adevărul sec al motivației constructorului: acesta sponsorizase evenimente culturale câtă vreme existase un contract de furnizare pentru primărie. Odată înțelegerea încheiată, nu mai vede nicio rațiune lucrativă de a continua să se implice în asemenea proiecte. Tirada sa împotriva oamenilor educați, din aceeași generație, va fi, cu siguranță, trăită la cote maxime de publicul nostru, fiindcă, în mare parte, redă situația actuală a României.

De altfel, există în acest film atât de multe asemănări dureroase cu țara noastră, atât situaționale, cât și de mentalitate, încât m-am gândit, fără voie, la acel studiu publicat cu niște ani în urmă, care a poziționat România, din punct de vedere al valorilor, într-o zonă similară Iranului. Cel mai puternic impact îl are contrastul dintre Turcia turistică, plină de culori și mirosuri, și Turcia văzută prin ochii regizorului, săracă, aglomerată, dezorientată. Multe scene din film mi-au evocat propriile amintiri sau observații din România orașelor mai mici sau satelor; mobilierul, felul de a se îmbrăca și de a se purta al oamenilor, ideile și stereotipurile se regăsesc adesea și la noi.

Fiindcă am amintit de imagine, trebuie să menționez că pasiunea pentru fotografie a regizorului iese la suprafață și strigă din fiecare cadru. Nuri Bilge Ceylan a început să se intereseze de fotografie la 15 ani și a câștigat chiar bani pentru a se întreține în timpul facultății făcând „poze tip”. Pelicula abundă de cadre meșteșugite, de afiș, una dintre cele mai expresive scene fiind cea a întâlnirii dintre Sinan și Hatice (Hazar Ergüçlü), o fostă colegă de liceu, de care a fost și poate încă este îndrăgostit. Interacțiunea lor este cea mai intensă din întreg filmul – film de altfel dominat de personalități masculine, în care femeile au un rol de fundal, ceea ce face rebeliunea din gesturile și cuvintele lui Hatice și mai evidente.

Citind alte recenzii internaționale, m-a amuzat să descopăr că am căzut de acord cu The Guardian în privința unui aspect: filmul are iz de serial; TG merge mai departe și îl compară cu o telenovelă, evidențiind opoziția dintre scenele prelungi, statice, marcate de tăcere, și episoadele bruște și dramatice. Personal, am ajuns la concluzia aceasta după ce am constatat, spre marea mea uimire, că „Sub umbra părului sălbatic” are nu mai puțin de 3 ore și 9 minute (!), și poate fi ușor descris drept un film „artistic”, în care montajul joacă rolul principal.

Filmul a fost inspirat de o întâlnire dintre regizor și un fost profesor din satul său natal, însoțit de fiul său – Akin Aksu – care, de altfel, a contribuit la scrierea scenariului. Cercetând viața lui Ceylan, notele autobiografice sunt ușor de identificat: la fel ca protagonistul, și-a căutat o vreme propria menire, și a îmbrățișat arta cinematografică numai după câteva călătorii notabile prin lume și după încheierea serviciului militar. La rândul său, Sinan se vede nevoit să-și împace ideile pline de avânt cu realitatea, iar fiecare om pe care-l întâlnește îi dă o lecție de viață. Fie că este vorba despre constructorul care obișnuia să sponsorizeze evenimentele culturale în baza contractelor cu edilii locali, sau de scriitorul pe care Sinan îl întâlnește întâmplător într-o librărie și îl ia la întrebări, fără menajamente, despre mama sa, care-i explică, așa cum se pricepe, motivele pentru care l-a ales pe tatăl lui și pentru care îi rămâne alături, în ciuda problemelor pe care i le face acesta, aventura lui Sinan capătă proporții de basm regizat, de parabolă în imagini mișcătoare.

Atenție, veți avea nevoie de răbdare pentru a urmări filmul. Nu este genul care să vă țină pe marginea scaunului, cu sufletul la gură, iar subiectele despre care se filosofează s-ar putea să fie mai degrabă pe placul unei anumite categorii de vârstă – fiindcă spectatorii români care au trecut printr-un regim opresiv și prin urmările sale cunosc prea bine, direct de la sursă, problematica. Chiar și așa, departe de mine gândul de a-i îndepărta din fața ecranelor: imaginea și montajul „merită toți banii”, și, așa cum spunea și scriitorul Suleyman, întâlnit de Sinan în bibliotecă și folosindu-se de vechiul clișeu (perfect adevărat): Nu contează despre ce scrii, ci cum scrii – iar eu cred că „Sub umbra părului sălbatic” este o împletire armonioasă între formă și fond, cu condiția unei înarmări prealabile cu răbdare.â

Nota: 6/10

 

Articole similare

Nicio rază de speranță: Já, Olga Hepnarová (2016) – Eu, Olga Hepnarova

Dan Romascanu

Miss March (2009)

Jovi Ene

Memoriile iubitei unui lord al drogurilor: Loving Pablo (2017)

Dan Romascanu

1 comment

Rodica Gavril 16 martie 2019 at 21:49

O recenzie bine structurată, care îți solicită atenția și te determină să te gândești la căutările eroului și la lecțiile primite din perspectivă proprie. Așa că filmul devine, dintr-un improbabil “poate” într-un categoric “trebuie” l

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult