Filme Filme europene

La marginea Europei: As bestas (HBO Max, 2022)

As bestas (2022) – Bestiile
Regia: Rodrigo Sorogoyen
Distribuția: Marina Foïs, Denis Ménochet, Luis Zahera

Rodrigo Sorogoyen este unul dintre regizorii spanioli pe care îi urmăresc și îi apreciez în mod deosebit. Câteva dintre filmele sale de succes din ultimul deceniu au fost thrillere cu substrat politic care se petrec în mediul urban. ‘As bestas’ este în aparență un film foarte diferit. Acțiunea are loc în mediul rural, într-un sat pe jumătate părăsit din zona muntoasa a Galiciei. Se poate spune că și acest film este un thriller psihologic și că are și el un substrat politic și social abordând teme cum ar fi xenofobia, diferențele de dezvoltare economică dintre orașele industrializate și satele ramase să se bazeze pe agricultură, conflictul dintre modern și arhaic. Filmul a fost comparat cu ‘Straw Dogs’ (1971) al lui Sam Peckinpah, dar mie mi-a amintit mai ales ‘R.M.N.’ al lui Cristian Mungiu, realizat în Romania cam în aceeași perioadă cu ‘As bestas’. Dacă este să judecăm după aceste doua filme, problemele cu care se confruntă comunitățile rurale din cele două extremități ale Uniunii Europene sunt foarte asemănătoare.

Antoine și Olga sunt o pereche de francezi trecuți de prima tinerețe dar destul de în putere pentru a decide să deschidă o nouă etapă în viața lor, cumpărând teren într-un sat dintr-o zonă săracă și muntoasă din Spania. Încep să facă agricultură organică, plănuiesc să crească animale pentru lapte și brânză în mediu natural și să renoveze case părăsite pentru a le transforma în cabane pentru turism. Sosirea lor ar trebui, în principiu, să-i bucure pe vecinii care se confruntă cu probleme economice într-un sat depopulat. Ceea ce se întâmplă este însă exact contrariul. Motivul principal este că francezii se opun vânzării de terenuri unei firme care construiește turbine eoliene în zona muntoasă și bătuta de vânturi. O discuție cheie, undeva la mijlocul filmului, clarifică pozițiile celor două părți. Pentru majoritatea spectatorilor perspectiva francezilor este mai lesne de înțeles. Dar și locuitorii satului au un punct de vedere care poate fi respectat. Pământul pe care trăiesc de generații dă roade dacă se investește multă truda. În pofida muncii lor, sătenii rămân saraci și mulți au fost nevoiți să plece în orașe. Vânzarea pământului ar însemna pentru ei, poate, bani suficienți pentru a se strămuta și a începe vieți noi în altă parte. Este o ocazie unică, investitorii dacă se lovesc de refuz pot pleca în alt sat, și tocmai străinii veniți aici de doi ani sunt cei care se împotrivesc. Tragedia este că acest conflict pleacă de la glume, evoluează spre ostracizare socială a nou-veniților și sabotaj al muncii acestora și evoluează spre și mai multă violență. De aici începe partea de thriller, cu o acumulare de tensiune care se aproprie de explozie. Spectatorilor români atmosfera li se va părea familiară. Ea este asemănătoare cu cea din romanele lui Slavici și Rebreanu (și din filmele inspirate de acestea), cu țărani oameni aspri și conflicte legate de pământ, cu violență și răzbunare, cu personaje feminine excepțional de puternice și bine conturate.

Povestea este foarte bine spusă. Rodrigo Sorogoyen se dovedește a fi la fel de iscusit în a construi o narațiune credibilă și fluidă și a reconstitui cu autenticitate mediul rural, la fel cum făcuse cu mediul marilor orașe și chiar cel al politicii spaniole în alte filme. Rolurile celor doi francezi sunt interpretate de doi actori francezi – Marina Foïs și Denis Ménochet – care au trebuit să învețe spaniola pentru acest film, măcar la nivelul personajelor care trăiesc de doi ani în Spania. Ea în special este formidabilă. O altă interpretare remarcabilă este cea a lui Lui Zahera în rolul lui Xan, vecinul viclean și violent care va face totul pentru a elimina pericolul care-l reprezintă în viața să apariția străinilor. Tensiunea dintre arhaic și moden, dintre localnici și străini, este redată în mod realist, aproape naturalist, dar totul este învăluit în spațiul special al naturii care domină și marchează ritmul vieții oamenilor. ‘As bestas’ este și un thriller de un fel special și un film care oferă o altă perspectivă a conflictelor de la periferia Europei.

Disponibil pe HBO Max.

Nota: 8/10

Articole similare

Un debut târziu, dar așteptarea a meritat: No Blood (2018)

Dan Romascanu

Spielberg (2017) – documentarul

Dan Romascanu

Pour elle (2008) & The Next Three Days (2010): intre oglinzi paralele

Delia Marc

1 comment

card recenzii google 29 martie 2024 at 12:37

Un film profund si misterios, care m-a dus intr-o lume cu totul diferita, dar in acelasi timp atat de universala. Cu siguranta il voi recomanda si altora, este o bijuterie cinematografica care merita sa fie vazuta si apreciata. Felicitari lui Sorogoyen si echipei lui pentru acest film extraordinar.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult