Filme Filme europene

Filmul anti-Indiana Jones: La chimera (2023)

La chimera (2023)
Regia: Alice Rohrwacher
Distribuția: Josh O’Connor, Carol Duarte, Vincenzo Nemolato

Am avut două motive foarte bune pentru a dori să văd neapărat ‘La Chimera’ (2023). Primul – este primul film de lungmetraj al regizoarei italiene Alice Rohrwacher după neobișnuitul și superbul ‘Lazzaro felice’ (2018). Al doilea – avem ocazia să o revedem și încă într-un rol destul de consistent pe Isabella Rossellini, o actriță pe care o îndrăgesc enorm și pe care avem ocazia să o vedem mult prea rar în ultimii ani. Două promisiuni deci care ridicau riscul ca așteptările să fie prea mari relativ la experiența vizionării. Din fericire, nu a fost cazul. Chiar dacă nu atinge magia filmului precedent al regizoarei, ‘La Chimera’ este un film interesant și departe de șabloane, care ne antrenează într-o lume a sa și care ne însoțește mult după ce vizionarea s-a terminat. Isabella Rossellini crează un rol de vârsta a treia cu profesionalismul și noblețea care o caracterizează, dar și cu umbra de mister care m-a fascinat în filme ca ‘Blue Velvet’. Nu am fost dezamăgit.

Ceea ce se petrece în ‘La chimera’ poate fi povestit ca un film de acțiune cu hoți de morminte. Arthur, eroul principal, este un arheolog englez care călătorește în Italia pentru a explora mormintele etrusce. Tânărul are un talent deosebit pentru a detecta unde trebuie săpat pentru a scoate la iveală comori îngropate de milenii. Arthur poartă în suflet durerea morții iubitei sale, fiica unei profesoare de muzică care trăiește într-un palat în ruină, asistată de o femeie pe nume Italia, căreia îi da lecții de canto ca plată. Demoralizat și proaspăt ieșit din închisoare, Arthur se asociază cu un grup de vagabonzi care descoperă și deschid ilegal morminte etrusce și vând descoperirile unei traficante de antichități care apoi le revinde pentru sume fabuloase bogătașilor lumii. Poliția este permanent pe urmele lor, fără exces de zel sau de eficiență.

Dacă ne referim la genul filmelor de acțiune cu hoți de morminte, ‘La chimera’ este un film anti – Indiana Jones. Ceea ce pare a fi acțiunea unui film de aventuri amestecat cu puțină melodramă și cu puțină comedie este în fapt cu totul altceva. Nu deoarece nu contează acțiunea, ci pentru că felul în care aceasta este relatată și personajele care o populează sunt mult mai interesante. Filmul este impregnat de melancolia personajului principal, intepretat de actorul britanic Josh O’Connor (o descoperire pentru mine), care vede lumea ca într-un vis în care femeia pe care o iubise se află în permanență în apropiere, dar el nu poate ajunge la ea. Întâlnirea cu Italia (jucată de excelenta Carol Duarte – altă descoperire), mamă singură care muncește pentru a crește doi copii, reprezintă o șansă de recuperare – și sufleteasca și poate și morală, dar după criteriile ei. Încercarea de a-l face să uite iubirea pierdută și de a-l îndepărta de pe calea crimei are puține șanse de reușită. Reîntâlnirea cu Isabella Rossellini este pentru mine întotdeauna un motiv de delectare și așa a fost și aici.

Alice Rohrwacher este una dintre cele mai talentate și mai îndrăznețe regizoare dintr-o generație (ar trebui să spun ‘din încă o generație’) de excepționali regizori italieni. Ea știe să ia o poveste care putea fi spusă în multe alte feluri și să o transforme într-un film care poartă amprenta ei personală, combinând tradițiile neo-realismului cu pasiunea pentru cultura populară a lui Fellini și adăugându-i o doză de fantastic marca Rohrwacher. Atunci când filmează palate în descompunere sau chermeze populare, regizoarea pare să se simtă cel mai în elementul ei. Povestește și se joacă, schimbând tipurile de aparat de filmat și formatele de ecran și o face cu o dezinvoltură care servește permanent narațiunea, așa încât în niciun moment nu avem senzația de cinematografie artificială sau pretențioasă. Chiar dacă ‘La chimera’ se oprește puțin mai jos decât formidabilul ‘Lazzaro felice’, este vorba despre un film foarte bun care întărește sentimentul că cinematografia italiană se află într-una dintre perioadele sale faste.

Nota: 8/10

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Prin blogosfera literară (18 – 24 mai 2020)

Dan Romascanu

À deux c’est plus facile (2009)

Iulia Dromereschi

Dunkirk (2017)

Andra Avram

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult