Filme Filme europene

Ești drama pe care o meriți! „Tre piani” (2021) – un film despre dureri transportate în timp

Tre piani (2021) – Trei etaje
Regie: Nanni Moretti
Distribuție: Riccardo Scamarcio, Margherita Buy, Alessandro Sperduti

Cronica de astăzi o scriu cu deosebită plăcere despre un film pe care l-am trăit în fiecare minut. Drama „Tre piani”, regizată de Nanni Moretti, după un roman semnat de scriitorul Eshkol Nevo, este un film-traumă, un film cu multe personaje discrepante, suferinde, abrupte ale căror vieți se consumă în același bloc, la caturi diferite.

Deci, să luăm istoria pe particule. Avem trei familii diferite, cu statut juridic, poziție socială și economică, convingeri diferite, dar a căror existență se împletește într-un anume fel și ale căror suferințe merge pe o durată de un deceniu. Prima familie, iubitoare la prima vedere, este formată din Lucio Polara, soția sa Sara și fiica lor Francesca. Existența lor este scutura de momentul în care fiica lor dispare alături de un vecin pensionar, în grija căruia se afla aceasta frecvent. În sfârșit găsită, fata se ascunde într-o tăcere acută față de propria familie, ceea ce evident destramă acel fragil consens dintre soți. Lucio este un bărbat vivant, energic, implicat cu trup și suflet în educația fiicei pe care o adoră, pe când mama ei pare a fi femeia carieristă tipică. Unul se luptă să afle ce s-a întâmplat în acea zi nefastă, iar alta acceptă tacit explicațiile organelor de drept, mergând mai departe. Iureșul emoțiilor nerostite, nopțile în care patul conjugal se golește – toate împing iminent familia spre ceea ce s-ar părea un final logic. Acest cuplu disfuncțional mi-a amintit de situația fabulistică în care se complac mai mult de jumătate dintre familiile moderne. Lucio (interpretat impecabil, de altfel, de Riccardo Scamarcio) este definiția virilității, iar Sara (Elena Lietti) este femeia adultă obosită, resemnată cumva cu propriul destin.

A doua familie este formată din Dora Simoncini (Margherita Buy) și Vittorio Bardi (rol interpretat de însuși regizorul Nanni Moretti), doi funcționari publici din sfera jurisprudenței, a căror mare durere, dezamăgire și decepție este fiul Andrea (Alessandro Sperduti), un tânăr pierdut în propriile sale frustrări, provocate de o copilărie nefericită. Acesta se aruncă într-o mare de alcool și devine un delicvent renegat de propriul tată. Figura centrală a acestui trio rămâne Dora, o femeie care trebuie să aleagă între un soț de care e dependentă și un fiu pe care îl adoră. Este inedit să vezi transformarea acesteia într-un deceniu și felul în care se emancipează emoțional, devenind dintr-o femeie obedientă  – una curajoasă, vivace.

Ultimul cuplu, deși e mult spus, este format din Monica (Alba Rohrwacher) și Giorgio (Adriano Giannini). Monica este o femeie labilă emoțional și psihologic, care dă naștere primei sale fiice în absența soțului, care e un workoholic convins. Sarcina, nașterea, traiul cu un copil, depresia, dar mai ales moștenirea neagră a mamei sale care e bolnavă psihic o împing pe femeie spre un loc obscur al propriei sale minți, în care realitatea se diluează în fantasmagorii. Aceasta devine obsesivă, având chiar și halucinații, ceea ce o sperie și o mână spre incertitudine.

Fiecare istorie este gândită de regizor până în cele mai mici detalii, scoțând la iveală probleme sociale acute, trăiri sentimentale și emoționale pe care preferăm să le ascundem în coșul cu rufe decât să le dezbatem în familie. Să zic că mi-a plăcut acest film e ca și cum nu aș spune nimic. Este o dramă perfectă, genul de pelicule pe care le privești doar pentru a empatiza sau antipatiza personajele, dar și pentru a primi un extaz vizual, atât de specific cinematografiei italiene. Mi-au plăcut în mod special:

  • Montajul organic, cu respectarea trecerilor dintre subiecte;
  • Coloana sonoră pe care o resimți ca pe o completare texturată a istoriei;
  • Decorul și cadrele alese – un deliciu aparte, dintr-o dimensiune estetică specială.

„Tre piani” este un film despre spiritualitatea familiei moderne, despre nevoia noastră obsesivă de a fi iubiți, acceptați și înțeleși la justa valoare.

Din 7 ianuarie în cinematografe, distribuit de Independența Film.

Nota: 9/10

Articole similare

Urmăriri, infiltrări și bătăi „ca-n filme” în Cheile Nerei: Faci sau taci (2019)

Iulia Dromereschi

Păcatele vechi au umbre lungi: Wieza. Jasny dzien (2017)

Iulia Dromereschi

Deschiderea festivalului One World Romania 2018 și Das Fest (2017) – Petrecerea: un film, două păreri

Simona Popa

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult