Filme Filme europene

Dragoste și culori: Bonnard, Pierre et Marthe (2023)

Bonnard, Pierre et Marthe (2023)
Regia: Martin Provost
Distribuția: Cécile de France,Vincent Macaigne, Stacy Martin

‘Bonnard: Pierre & Marthe’ (2023) este un film care ar fi avut multe motive să-mi placă. Este vorba despre biografia unui artist dintr-o perioadă revoluționară a artelor plastice. Este o poveste de dragoste care se petrece de-a lungul unei jumătăți de secol. Este un film bine scris și frumos filmat, realizat de un regizor care a demonstrat deja că știe să facă excelente filme despre artiști. Și totuși, ceva lipsește. În 2008, Martin Provost a regizat și scris ‘Séraphine’, un film despre o artistă cu totul specială, cu o biografie spectaculoasa. A reușit atunci să intre în sufletul ei și să aducă pe ecran un destin damnat al unei femei artiste care a suferit mult în viață. Spre deosebire de Séraphine Louis, Pierre Bonnard, considerat ‘pictorul fericirii’ a avut o viață relativ ușoară, sprijinul protectoarelor și protectorilor i-au lansat cariera și succesul comercial i-a asigurat un trai fară probleme materiale. Chiar și povestea de dragoste descrisă în film, cu suișurile, coborâșurile și dramele sale, este, cel puțin văzută de departe, una fericită, aproape unică în lumea artiștilor. Vrem sau nu, viețile marcate de traume și poveștile de dragoste nefericite se filmează mai bine decât biografiile longevive și căsniciile până la adânci bătrâneți.

Scena care deschide filmul se petrece în 1893 în atelierul parizian al tânărului pictor Pierre Bonnard. Artistul tocmai o cunoscuse pe Marthe, remarcând-o pe stradă și invitând-o să pozeze pentru el. Se declanșează ceea ce francezii numesc un ‘coup de foudre’. În câteva ore cei doi ajung în pat și câteva zile mai târziu Pierre îi propune tinerei femei să-și petreacă viața împreună. Marthe provine dintr-un mediu modest, este muncitoare la o fabrică de flori artificiale, este inteligentă și nu pare lipsită de cultură, dar este intimidată de mediul social și de prietenii lui Pierre, amestec de artiști și de bogătași (inclusiv femei) care îi susțin pe aceștia. Știe că dacă spune da și dacă este norocoasa își va dedica viața sprijinirii unui artist cu excentricitățile sale care este și bărbat cu egoismul specific. Dacă spune da și nu va fi norocoasă, riscul este să fie foarte nefericită. Acceptă. Cei doi se mută în afara orașului, într-o casă pe malul Senei, la o călătorie cu barca de Givenchy al lui Claude Monet, care este prieten și mentor al lui Bonnard, într-un cadru natural cu apele și luminile care au creat impresionismul. Legătura nu este lipsită de crize. Bonnard îi da Marthei suficiente motive să fie geloasă. Cel puțin două alte femei joacă un rol important în viața sa: pianista Misia Sert devenită patroană a artelor și artiștilor folosind averea soților ei succesivi și tânăra artistă Renée Monchaty, o dragoste târzie care le pune în pericol legătura. Abia după ce această ultimă aventură eșuează, cei doi se vor căsători, după mai bine de 30 de ani de conviețuire. Primul război mondial marcase mijlocul vieților și al poveștii lor de dragoste, al doilea război mondial sfârșitul.

‘Bonnard: Pierre & Marthe’ durează două ore. Martin Provost povestește în detalii, include multă anecdotica rămasă din memoriile artiștilor sau din presa vremii. Nu este vorba despre o biografie a pictorului ci despre relatarea unei povești de dragoste. Dacă dragoste nu e, nici artă nu e. Nu totdeauna accentul pare a fi pus pe amănuntele cele mai semnificative. Unele dintre scenele care se petrec în casa de pe malul Senei par să se repete, în timp ce episodul dramatic al relației cu Renée și al sinuciderii acesteia în paralel cu transformarea Marthei într-o artistă pare superficial abordat. Cele mai reușite scene mi s-au părut cele în care îl vedem pe Bonnard (interpretat de excelentul Vincent Macaigne) pictând. În colaborare cu directorul de cinematografie Guillaume Schiffmann, regizorul Martin Provost reușește aici ceva care mi-a plăcut mult și în ‘Séraphine’ – armonizează paleta de culori a artistului cu descrierea mediului care l-a înconjurat pe acesta, indicând influența și creând o vibrație estetică între cele două universuri vizuale. Psihologic însă, personajele nu se lasă descifrate până la capăt, cu toate eforturile lui Vincent Macaigne și a lui Cécile de France în rolul femeii care își dedica viața artistului.

Mărturisesc că nu sunt un mare amator al picturilor lui Pierre Bonnard. Îi admir tehnica, îi respect curajul, îi recunosc contribuția în istoria artei, dar nu mă pot imersa în arta lui. Relația mea cu tablourile sale este una de apreciere estetică și nu de vibrație emoțională. Cam același sentiment l-am avut și la vizionarea acestui film.

Nota: 6/10

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Baby Driver (2017)

Andra Avram

The Age of Adaline (2015)

Dana Mischie

Adio, domnule Hopper, adio, domnule Ganz: The American Friend (1977)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult