Filme Filme europene Recomandat

Cathedrals of Culture – vocea clădirilor în cadrul UrbanEye Film Festival, 13-16 noiembrie 2014

2014_10_30-afis-principal_mailchimp-comunicatCathedrals of Culture (2014)

Regizor: Wim Wenders, Michael Glawogger, Michael Madsen, Robert Redford, Margreth Olin, Karim Aïnouz

În perioada 13-16 noiembrie 2014, Elvira Popescu găzduiește prima ediție a festivalului de film UrbanEye, singurul festival din România care promovează discuția despre mediul construit și viața urbană prin intermediul filmului – documentar, artistic, scurt metraj sau animație. Ediţia de anul acesta aduce pentru cinefili şi pasionaţi de mediul în care trăiesc, patru zile de proiecţii de film (11 filme documentare sau artistice din 7 ţări și din spații culturale extrem de diverse) însoţite de ateliere, dezbateri şi evenimente pentru copii, toate abordând cele mai neașteptate și actuale aspecte ale vieţii urbane.

Selecţia excelentă de filme, în care oraşul şi arhitectura sunt subiecte şi actori deopotrivă, e structurată în 3 secțiuni tematice (Autentic versus Simulacru, Oameni fără case și case fără oameni, Interferențe) care ajută publicul să se orienteze și totodată îmbogățesc subiectele abordate.

Deschiderea festivalului i-a adus la București, pentru prima dată, pe Jord den Hollander (arhitect și regizor) directorul Festivalului de Film de Arhitectură din Rotterdam – primul și cel mai mare festival de gen din lume, pe Sofia Mourato, directoarea Festivalului de Film de Arhitectură de la Lisabona şi pe Anja Schlamann, fotograf de arhitectură din Germania, cea care va coordona workshopul de fotografie din cadrul festivalului.

Proiectul îşi propune să devină o platformă de interacţiune între domeniile care influenţează viaţa în oraş prin discuţii despre: cum se transformă orașul tău, cum să înțelegi schimbările subtile, cum și dacă le poți opri, ce înseamnă locuire și criza locuințelor, rolul fotografiei pentru arhitectură, și invers. Toate aceste subiecte vor fi aduse în discuția publicului în serile de festival, în spațiile Institutului Francez din București.

Festivalul și-a deschis porțile cu un documentar ce a fost prezentat la Berlinale 2014 și care urmărește să răspundă la întrebarea “Ce ar spune despre noi clădirile, dacă ar putea vorbi?”. Șase regizori importanți fac să vorbească șase clădiri emblematice din lume: Opera din Oslo (R: Magreth Olins), Filarmonica din Berlin (R: Wim Wenders), Institutul Salk (R: Robert Redford), Închisoarea Halden (R: Michael Madsen), Centrul Pompidou (R: Karim Aïnouz), Librăria Naţională a Rusiei (R: Michael Glawogger).

6 clădiri cu suflet asupra cărora omenirea și-a pus amprenta și care vorbesc despre locul în care staționează și despre țara care le găzduiește. 6 regizori își pun amprenta artistică asupra acestor monumente care par să aibă propria lor viață, independent de țară, loc, de indivizii care își au locul de muncă în acea clădire sau de turiști. Aceste clădiri par să aibă propria lor istorie, o reputație care le precede, un prezent vivace și notoriu care nu ne lasă totuși să întrezărim viitorul.

Cine nu a auzit de Filarmonica din Berlin? Probabil prima dată ne vine în minte mai degrabă orchestra muzicală ce aparține acestei instituții, însă de data aceasta în vizor se află clădirea, o icoană a modernității care aduce la viață geniul clasic.Wim Wenders nu se află la primul proiect de acest fel, regizorul german dedicând în 2010 o poezie clădirilor pe care le consideră precum oamenii (http://www.wim-wenders.com/news_reel/2010/07-july/2010-07-If-Buildings.htm) în cadrul proiectului If buildings could talk. Se pare că Wenders este pasionat de clădirile moderne care preamăresc talentul și tehnologia societății actuale, clădiri în care granițele dintre științe sunt înlăturate precum în Rolex Learning Center, campusul din cadrul École polytechnique fédérale de Lausanne, Elveția. Clădirea, aflată sub patronajul creator al arhitecților de la SANAA, firmă de design din Japonia, a fost premiată cu Daylight Award (acordat de către Velux Stiftung, fundație ce sprijină cercetările și proiectele ce implică lumina naturală). Dacă doriți să petreceți ceva timp în această clădire, chiar dacă la distanță, Mathieu Amalric vă va fi ghidul în thrillerul Love Is the Perfect Crime / L’Amour est un crime parfait (2014).

filarmonica din berlin
Filarmonica din Berlin

Filarmonicii i-a urmat Biblioteca Națională a Rusiei prezentată de regizorul Michael Glawogger, regizor austriac cunoscut în special pentru filmele sale documentare: Megacities (1998), Workingman’s Death (2005) and Whores’ Glory (2011). Din păcate, Glawogger a decedat anul acesta în Aprilie, din cauza malariei, în timpul filmărilor în Liberia. Un regat al ideilor, Biblioteca Națională a Rusiei este situată în centrul istoric al Sankt Petersburgului și este una dintre primele biblioteci publice din Europa de Est, precum și una dintre cele mai mari din lume. Biblioteca a fost fondată în 1795 la dorința împărătesei Elisabeta a II-a a Rusiei și a fost construită în stilul vechi rusesc, după planurile arhitectului rus Igor Sokolov.

Biblioteca Națională Rusia
Biblioteca Națională Rusia

După muzică și carte cred că e normal să trecem și la cele mai „lumești”. Michael Madsen ne prezintă Halden Prison, cea mai umană închisoare din lume, conform publicației Time Magazine. Construcția a fost deschisă spre utilizare în 2010 în Norvegia și a fost proiectată în ideea de imitare a spațiului exterior în cadrul închisorii, oferirii condamnaților a unui spațiu asemănător celui din societate și oferirea posibilității de interogare și, de ce nu, remușcare. Madsen pornește de la Dostoievski și ideea lui prin care afirma că o societate poate fi judecată prin felul în care își tratează prizonierii. Filozofia din spatele arhitecturii este că designul și conceptele folosite pot influența criminalii să devină cetățeni mai buni. Rămâne de văzut însă dacă lipsa gratiilor de la geamuri, panoramele spre frumoasa Norgevie sau arta ce se află pe pereții închisorii chiar au o influență asupra condamnaților. Madsen a ales un subiect delicat, despre care nu multă lume e interesată căci de cele mai multe ori societatea privește închisoare drept un loc de îngrădire a pericolului și nu ca pe un loc în care reeducarea condamnaților și reintroducerea lor în societate ar trebui să aibă loc. Prin urmare, prin acest film Madsen nu analizează doar protagonistul, care de data aceasta este închisoarea însăși, sau locuitorii închisorii, dar și perspectiva societății și felul în care tratează pericolul posibil sau real asupra moralității sau chiar a stării de bine a societății. Madsen consideră că arhitectura reprezintă psihologia spațiului și că cel mai reprezentativă este în cadrul instituțiilor sociale care definesc viziunea statului/societății asupra realibilitării individului. Norvegia ne-a convins că pentru ei realibilitarea este importantă și că răzbunarea nu e pe primul loc. Se poate afirma același lucru și despre România?

Închisoarea din Halden
Închisoarea din Halden

Cunoscutul actor și regizor Robert Redford își continuă proiectele sociale și personale prin participarea la acest proiect și ne prezintă Institutul pentru Studii Biologice Salk din La Jolla, California – laboratoarele Salk sunt privite, dincolo de imaginea lor canonizată istoriografic, prin filtrul relevanței lor actuale, ca ansamblu de principii profesionale care au rezistat testului timpului și care pot servi mai departe unei gândiri prospective.( http://e-zeppelin.ro/in-afara-timpului-louis-kahn-institutul-salk-la-jolla-california/). Clădirea proiectată de Louis Isadore Kahn (1901-1974) este o combinație între tehnologie și natură, o reprezentare perfectă a biologiei ca disciplină.

Institutul Salk
Institutul Salk

Din America ne reîntoarcem în Scandinavia unde Magreth Olins ne introduce în tainele Operei din Oslo, o construcție monumentală și un triumf al creativității și al viziunii în arhitectură, precum și în inginerie. Construcția este în perfectă armonie cu geografia Norvegiei și reprezintă aspirația societății spre atingerea unor culmi ce par să se ascundă ochiului uman fără întrerupere.

Opera din Oslo
Opera din Oslo

Documentarul face un ultim popas în Franța unde Centrul Pompidou este reprezentat prin viziunea regizorului de origine braziliană- alegeriană Karim Aïnouz. Centrul deschis publicului în prezența președintelui Valéry Giscard d’Estaing, la 31 ianuarie 1977, a fost construit la cererea lui Georges Pompidou, președinte al Franței, de a se crea, în inima Parisului, o instituție culturală originală, în întregime dedicată creației moderne și contemporane, în care artele plastice se învecinează cu cărțile, designul, muzica și cinematograful.

Centrul Pompidou
Centrul Pompidou

6 clădiri, 6 suflete ale societăților pe care le reprezintă căci de fiecare dată omul își lasă amprenta pe ceea ce creează/construiește. O dată creată, clădirea prinde viață, precum o operă de artă, prin interacțiunea cu spectatorul și cu mediul înconjurător. Așadar, ne aflăm în fața unui act creator ce se continuă cu fiecare pereche de ochi ce se odihnește pe liniile mai drepte sau mai curbate ale clădirilor ce respiră o dată cu noi.

Trailer:

Articole similare

Războaie între generații: Le choix des armes (1981)

Dan Romascanu

Problemele familiale ale producătorilor de vin: “Ce qui nous lie” (2017)

Dan Romascanu

I, Frankenstein (2014)

Andreea Andrusca

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult