Filme Filme europene Recomandat

Anatomie des Weggenhens (2012) – One World România 2013

view_Anatomie-des-WeggehensAnatomie des Weggenhens – Anatomy Of Departure (2012) – Anatomia unei plecari

Germania/Romania
Regia: Serban Oliver Tataru
Producator: David Lindner-Leporda

Tatal meu mi-a spus odata care este cosmarul imigrantului: e atunci cand visezi ca te intorci in tara din care ai fugit, dar nu mai poti pleca din nou. A zis tata: <<Daca ai inceput sa ai cosmarul asta inseamna ca ai ajuns in tara in care voiai sa emigrezi>>. Tatal meu a avut acest cosmar. Eu nu l-am avut vreodata. Poate e din cauza ca eu n-am fugit din Romania. Eu am fost fugit”.

Drepturile omului rezida si in dreptul unui adolescent de 13 ani de a alege daca sa emigreze sau nu? Avem de a face aici cu niste intrebari retorice ale autorului filmului, pentru ca acesta confera frazarii sale stilistice un caracter sugestiv, in functie de segmentele diverse  de public carora li se adreseaza. Raspunsurile sunt evidente si ele sunt diverse in functie de extractia si experienta segmentelor de public care recepteaza intrebarea.

Serban Oliver Tataru si-a pus multi ani aceasta intrebare si pare ca ea subzista inca in constiinta lui. Intrebarea poate fi perceputa si ca un pretext pentru ca prin interogatii asezate, uneori deranjante si aprinzand mici jaruri mocnite subteran in “victimele” din fata camerei de filmat – parintii, Adriana si Marius Tataru – fiul dezghioaca mecanismele caracteristice ultimilor ani ai dictaturii, cel de-al noualea deceniu al secolului trecut. Dar si mecanismul prin care au trecut multe familii de romani-romani sau de romani apartinand altor etnii, care si-au asumat hotararea “ramanerii” peste hotare a unuia dintre acesti familisti, urmand ca cei parasiti in tara, sa suporte in asteptarea “intregirii celulei de baza a societatii”, rigorile impuse de instrumentele de represiune (dispret, tracasare, marginalizare profesionala si sociala).

250px-Karpenski

Etnic german-pe-jumatate-sas, impovarat din ce in ce mai mult de subumanul condamnabil al anilor ’90 (cozi, intuneric, lumina taiata etc, etc), de coniventa cu sotia sa, Marius Tataru pleaca in Germania intr-o calatorie de studii (cu un pasaport obtinut in conditiile pe care toti le cunoastem – sau poate nu toti) si da, se orienteaza si “da totul dracului”. Si face demersurile necesare pentru a-si chema familia.

Numai ca acesti parinti, ca si parintii si bunicii din pelicula precedenta discutata,  “After the Silence”, nu au stabilit cu copilul lor o minima platforma de comunicare. Din motive oarecum logice si credibile: din aceeasi teama care strivea pe toti romanii si stopa  orice tendinta de impartasire in cadrul familiei. Pot sa spun insa cu mana pe inima ca au existat familii – si de etnici germani si de etnici evrei, in care comunicarea cu generatia tanara, pregatirea ei psihica si calm-formativa-identitara, a functionat bine, fara nicio urma sau intentie de extirpare a celeilalte parti a dualismului – adica romanismul. Pe baza unei atente educatii si a cladirii increderii in parinti si a unui viitor mai normal, ba chiar mai bun. Acesti copii despre care vorbesc eu, au emigrat si iata ca si acum, dupa multi ani, continua sa se identifice cu tara lor de bastina si cu romanii si nu isi pun grele intrebari existentiale precum “parintii hotarasc pentru copilul lor de 13 ani?

170213_DS_0015_IMG_FIX_1200x800

Pentru un adolescent in formare, cei doi ani petrecuti in lipsa fizica a tatalui sau din mediul casnic, au fost grei, l-au marcat si l-au impovarat cu sentimentul de frustrare “dar eu nu aveam niciun rol”.  Hotararea sotilor Tataru a marcat si destinul fratelui mai mare al  lui Marius Tataru, un anume Bobby, profesor de germana la Scoala Superioara de Ofiteri a Ministerului de Interne (si Securitate), un “tovaras” care in calitate de ruda de gradul I isi daduse acceptul pentru eliberarea pasaportului  mezinului Marius. Pentru ca asa erau vremurile; adeseori membrii familiei, ba chiar si cercul de prieteni apropiati, plateau dezertarea unuia de-al lor. Si astazi Marius Tataru este impovarat de vina de a-i compromite “cariera” fratelui sau Bobby., pensionat prematur. Dupa parerea mea, o vina asumata inutil si inexistenta, intrucat ostracizarea lui Bobby a durat probabil doar doi ani, pana in decembrie ’89. Si la urma urmei, “era doar o slujba”, nimeni nu i-a putut anula intelectul! Nota bene, dupa doi ani de derulare a formalitatilor de emigrare (cine stie, stie cum decurgeau: formularele mici, apoi formularele mari, apoi lichidarea bunurilor si intocmirea bagajelor limitate la cateva zeci de kilograme), Adriana si Serban Tataru au plecat cu trenul spre Germania si la coborarea in Munchen, au aflat despre declansarea Revolutiei in Romania. Un context in care, mai-mai ca au regretat plecarea si si-au dorit sa faca parte din “acea revolutie”.

b640x600

Ciudate regrete si nostalgii… Griul blocurilor comuniste (azi sunt roz, mov, violet, bleu, verde, inobilate prin “izolarea termica”) este perceput de memoria tanarului Serban Tataru drept “catifea gri si moale”…  greu de explicat, la fel ca si cu cautarea zadarnica peste multi ani a micii sale comori ascunsa sub tabla unui pervaz exterior al locuintei – un biletel pe care consemnase inainte de plecare “Adriana, Marius si Oliver Tataru erau o familie fericita”… De ce memoria este atat de stramb-selectiva? De ce nu l-a impovarat pe Serban cu praful (vara) si noroaiele (toamna) demolarilor inversunate ale cartierelor istorice ale Bucurestiului transformat intr-o Hiroshima a urii demente?

Raspunsurile parintilor la intrebarile scurte si directe ale regizorului construiesc in fata spectatorilor un mic studiu psihologic si antropologic. Observam in starile de culme emotionala, la Marius Tataru, balansuri intre romana si germana, observam taceri, dar observam – ca si la Adriana, sotia sa,  echilibru sufletesc bine strunit si un bun simt asezat (melanj de cea mai buna clasa nemteasca/romaneasca). Si observam la ambii soti marea dragoste pe care i-au purtat-o si i-o poarta fiului lui, pentru viitorul caruia au luat decizia plecarii … si la urma urmei si pentru ei, pentru ca salvandu-si demnitatea si integritatea lor morala, si-au salvat copilul de soarta caruia erau raspunzatori.

b640x600

Astazi Serban Oliver Tataru este un barbat in toata firea, casatorit, tata a doi copii (fata are varsta de 13 ani, aceeasi cu a lui in momentul declansarii “aventurii”), plin de un umor sarmant, este realizat profesional, dar inca traieste stari si sentimente contradictorii …punandu-si intrebarea “ce ar fi devenit, daca nu ar fi intervenit plecarea”, ce s-ar fi intamplat cu el daca ramanea in Romania, daca nu intervenea puterea hotaratoare a deciziei parintilor.

Un film interesant, urmat de o dezbatere la fel de interesanta dupa proiectie.

Parinti, copii, comunicare, dictatura, decizii, libertate… Libertatea de a decide asupra vietii tale si a celor pe care ii iubesti si de soarta carora esti raspunzator.

Interviu cu Serban Oliver Tataru aici.

Nota: 9/10

Articole similare

Avanpremieră mondială: Spirits in the Forest (2019)

Dan Romascanu

Jocuri de memorie: Trance (2013)

Dan Romascanu

Un cosmonaut se întâlnește cu Alien: Sputnik (2020)

Dan Romascanu

1 comment

Delia 16 martie 2013 at 10:53

Este bine ca suntem cititi si notati, dar ar fi necesara sustinerea unei notari slabe, printr-un comentariu explicativ! 🙂 La adresa filmului sau la adresa cronicii!

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult