Almost Famous (2000)

Almost Famous (2000) – Aproape celebri

Regia: Cameron Crowe
Distributia: Patrick Fugit, Billy Crudup, Frances McDormand, Kate Hudson, Zooey Deschanel, Philip Seymour Hoffman, Jason Lee

Interesant acest „Almost Famous” si neasteptat de bun, avand in vedere ceea ce promitea initial: inca un film cu si despre adolescenti, cu o oarecare forma de iubite (daca se poate vorbi de asa ceva la varsta personajului principal, aproape 15 ani). Nu este chiar aşa, reuşind să se ridice deasupra acestei conjuncturi tocmai datorita locului si timpului in care se petrece actiunea. Suntem în anul 1973, în perioada în care se ridicau treptat marile trupe rock ale momentului, ajunse acum deja clasice. In jurul lor, o armata de fani ai fiecareia stiau fiecare vers, fiecare miscare, mergeau peste tot cu trupa, cunoscandu-i la perfectiune. Printre ei, asa-numitii groupie, acele persoane care cautau intimitatea emotionala, sexuala, chiar dragostea interpretului/muzicianului preferat. Pasionatele concertelor si a lumii spectacolului, intr-o lume perfect hippie.Cu toate acestea, eroinele noastre nu sunt „groupies” sau cel putin nu o recunosc. Prin vocea celei care pare conducatoarea lor, frumoasa Penny Lane (Kate Hudson) aflăm cu totul altceva, că ele nu sunt groupies, ci Band-Aids: „Noi nu avem relaţii sexuale cu ei. Noi inspirăm muzica. Suntem aici pentru muzică.” Ea a fost cea care a zis: „Gata cu sexul. Nu mai exploataţi trupurile şi inimile noastre.” Vorbe bune numai pentru PR, cum s-ar spune, pentru că una dintre fete adaugă grabnic: „Doar sex oral şi-atât” :D.

In aceasta lume a turneelor rock, apare un copil: William Miller (Patrick Fugit) viseaza sa scape de mama sa, foarte stricta si responsabila, asa cum a facut-o la 18 ani si sora sa, plecata departe in lume (o gasim, mai tarziu, in postura de stewardesa). Scaparea apare de la pasiunea sa pentru scris, visand ca odata, in viitor, sa devina unul dintre cei mai mari jurnalisti rock, intocmai ca idolul sau, pe care de altfel il si intalneste si care ii ofera sfaturi, Lester Bangs (interpretat de tanarul pe atunci si talentatul Philip Seymour Hoffman). Primeste o insarcinare din partea celebrei reviste Rolling Stones, care nu ii cunoaste varsta, de a scrie un reportaj foarte bine platit despre turneul „nebunei” formatii Stillwater. Si pleaca astfel intr-o calatorie prin America, in autocarul formatiei, alaturi de membri ei, oameni diferiti, nebuni si recalcitranti, mereu contrazicandu-se si impacandu-se, dar si impreuna cu trupa de Band-Aids si frumoasa lor conducatoare, Penny Lane.

Pentru eroul nostru, William Miller, aceasta calatorie este cea mai importanta a vietii, acea calatorie initiatica ce are rolul de a transforma un individ si a-i forma personalitatea, acea calatorie care pentru el, un pustulica de doar 15 ani, poate fi inceputul maturizarii, dar care ii poate aduce in acelasi timp si prima iubire, cea adevarata. Ca sa nu mai vorbim ca in acele timpuri, barierele fusesera demult depasite, iar pana la primul pas spre maturizarea si experientele sexuale nu mai era mult. Insa filmul nu este numai asta, desi acesta constituie mesajul fundamental: observam modalitatea de organizare a concertelor din acele timpuri importante ale istoriei muzicii rock, observam obiceiurile trupelor (muzica, drogurile si femeile erau la ordinea zilei), ascultam muzica adevarata (dar putin pentru gustul meu, desi Stillwater chiar a existat, nefiind insa aceeasi cu cea din film).

Sunt momente amuzante, momente de depravare si iesire la suprafata, momente de iubire adolescentina, dar si de cantec si voie buna, este un film care merita urmarit macar de fanii rock-ului clasic sau cei al libertatii totale, in general. Iar scena din avion (cand acesta e in pericol de prabusire si fiecare dintre cei prezenti isi marturiseste propriile pacate) este memorabila.

Alte impresii la: LiterNet, Cineblog.

Nota: 7/10