Carti Literatura romaneasca

Vise întunecate: „Bărbatul din spatele ceții”, de Florin Irimia

„Bărbatul din spatele ceții”, de Florin Irimia
Editura Polirom, Colecția Ego. Proză, Iași, 2021

În 2017, Florin Irimia publica „Misterul mașinuțelor chinezești”, un volum foarte personal, cu iz de nostalgie, dar și de tristețe, care cuprindea 40 de proze scurte despre copilărie și adolescență, despre felul în care naratorul se maturizează, totul spus din perspectiva bărbatului ajuns la vârsta de 40 de ani. Autorul ieșean revine în 2021 cu un nou volum de povestiri, „Bărbatul din spatele ceții”, ce pare a continua, cel puțin în primele texte ale volumului, atmosfera din cel precedent. Copilăria dispare aici din orizont, personajul principal, ce tranzitează cele 24 de texte (plus Preambul, plus Epilog), se maturizează și dă testele importante ale vieții.

Chiar dacă este un volum de povestiri, există un personaj care umple aproape toate textele (cum spuneam mai sus), dar și teme predominante în „Bărbatul din spatele ceții”: condiția scriitorului, drama celui neînțeles, visul în vis, sinuciderea, suferințele, care fac din acest volum o carte apăsătoare, plină de întuneric și spiritualitate (nu în sens religios, ci ca acea caracteristică ce aparține spiritului uman, sufletului). Personajul principal se maturizează, se responsabilizează și devine mai introvertit, mai visător, mai dramatic și chiar dacă în unele momente viața sa ar trebui să fie prilej de bucurie, el este molipsitor de dezamăgit de tot ceea ce îl înconjoară.

„Nu acesta mi-e defectul originar? Că mă întorc mereu în trecut, nemaiputând să fac față prezentului? Prea multe dezamăgiri în prezent. Prea multă stagnare, prea multe insatisfacții. Doar că trecutul are legile lui și nu mă lasă să-l privesc decât de după un zid. Fie el și unul prin care se poate vedea. Dar eu nu vreau să-nțeleg asta. Și atunci mă frustrez și mai tare. Mult mai bine mi-ar fi, și tu mi-ai tot zis asta, dacă aș învăța să trăiesc cu prezentul, unde zidurile nu există decât în mintea mea, și aș rămâne aici ca să-mi duc la bun sfârșit condamnarea, în închisoarea asta fără gardieni din care nimeni nu va putea evada vreodată. Fără comentarii, fără frustrări, doar resemnare (sau acceptare, cum îi zici tu) și mult înghițit în sec pe ascuns. Numai că nu vreau să trăiesc cu prezentul.” (pag. 297)

Nu toate textele sunt însă apăsătoare, pentru că mai avem și discuții despre copilărie și despre părinți, analize sincere despre lumea literară și despre cum scriitorii supraviețuiesc pe lumea asta, descrieri frumoase ale orașelor prezentului, mai cu seamă ale Berlinului, amintiri din trecut și din prezent despre o carte care tranzitează viața protagonistului. Într-o atmosferă cețoasă, se preumblă una dintre temele mele preferate, cea privind condiția scriitorului român, pe care o vânez în fiecare operă a scriitorilor români – ficțiune sau non-ficțiune – pentru a înțelege felul în care se raportează aceștia la succes, la indiferența (sau laudele) cititorilor și a criticilor literari etc.

„N-a crezut niciodată că va deveni scriitor, scriitorul în „adevăratul” sens al cuvântului, căci nu-i de ajuns doar să scrii ca să te poți numi scriitor, și nici să-ți fie publicate cărțile nu-i suficient, scriitor din punctul lui de vedere te poți numi abia atunci când începi să trăiești din asta, când câștigi din traducerile cărților tale, când primești invitații să participi la festivaluri, să citești în fața unui public venit să te asculte, când cărțile tale sunt așteptate cu nerăbdare și se vând ca pâinea caldă, cu alte cuvinte, când ești confirmat din sau de către toate părțile. Bun, e adevărat că și atunci poți să fii un scriitor de mâna a doua sau, în funcție de țară, chiar de a treia, dar aici nu-i vorba numai de valoare, ci de includerea ta într-un anumit circuit, de vehicularea constantă a numelui tău în anumite cercuri, de preferință cât mai largi, cât mai cuprinzătoare.” (pag. 183)

 

„Ce trist e să scrii și să nu te citească nimeni, ce îndeletnicire stranie și păguboasă, mai ales în ziua de azi!”, își spunea uneori, mai ales că și el ar fi putut avea un asemenea destin, practic înspre asta se-ndrepta, să devină scriitor, și nu oriunde, ci în România, țara poate cel mai puțin indicată pentru activități de genul acesta.” (pag. 208)

Ce povestiri mi-au plăcut mai mult? „Misterul mașinuței americane” este o povestire duioasă despre copilărie și despre promisiunea unei jucării americane în timpul comunismului; „Cute” este cumva în același registru, despre o adopție petrecută în primii ani de după comunism, când americanii venea și adoptau copii sărmani din orfelinatele românești supra-populate; povestirea care dă titlul volumului, „Bărbatul din spatele ceții”, este un amestec de film noir cu accente horror, cu umbra care dă năvală din ceață pentru a pune stăpânire pe narator, a preluat controlul asupra acestuia, într-o atmosferă alb-negru, întunecată; „În țara Berlinului” este ceea ce spune și titlul, o descriere personală a Berlinului din perspectiva românului ce s-a decis, după studii, să rămână în țara care a devenit pentru el a doua „acasă”; în sfârșit, în „Bună noapte”, tot Berlinul este personaj principal, dar de data aceasta ca oraș a sinuciderii, al ultimelor imagini ale vieții.

„Când ajunse afară, își dădu seama că ceața era și mai densă, ca un perete gros de fum prin care treceai numai ca să te pomenești în fața altuia. Era, de asemenea, mult mai frig decât anticipase, se îmbrăcase doar într-un pardesiu și-și luase o pălărie pe cap, însă era mijlocul lui noiembrie, nopțile erau reci de-acum. Chiar și așa, nu putea spune că nu era frumos, chiar dacă într-un fel straniu. Imaginea tuturor obiectelor se estompase, devenind difuză, mai lipsea doar să dispară culorile ca să aibă impresia că e într-un film vechi, alb-negru, cu detectivi îmbrăcați mereu la costum, fumând țigară de la țigară și vorbind cu vădită plăcere despre neplăcerile vieții. „Oare cum ar fi”, își spuse, „dacă din când în când am experimenta lumea alb-negru și-n realitate, nu doar pe o peliculă de film? Măcar atunci când e ceață, de exemplu. Sau când plouă?” (pag. 138-139)

Așadar, „Bărbatul din spatele ceții” este o carte care combină povestirile autobiografice cu cele în care Florin Irimia rămâne la temele sale precedente –  întunericul, suferința sufletească, visul, teme care creează fraze apăsătoare și o viziune destul de fatalistă asupra vieții. O carte a unui autor care și-a creat o scriitură inconfundabilă și care a ajuns la maturitate.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: Polirom.ro, pagina de Facebook a autorului)

Articole similare

Prin blogosfera cinefila (22 – 28 iulie 2013)

Jovi Ene

Concurs: Câştigă două pachete de 5 cărţi, oferite de Editura Polirom!

Jovi Ene

2 cărți de chimie perfecte pentru copiii pasionați, de la Editura Litera

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult