Filme Filme americane

Istoria durerilor călătoare. „Simple as Water” (HBO, 2021) – o nouă viziune asupra problemelor refugiaților

„Simple as Water” (HBO, 2021)
Producător: Megan Mylan

Am luptat decenii întregi pentru Pace. Am mers înainte pentru principii și valori democratice. Ne-am dorit să avem o lume în care să domine liniștea, buna înțelegere. Am sperat să nu mai repetăm dureroasele greșeli din războaiele trecutului. Am crezut în Bine. Și, am eșuat. Din păcate, indiferent de cât de multă tehnologie nu am avea la dispoziție, de cât de emancipați am fi sau de cât de multe drepturi nu am avea, se pare că mai există nevoia preistorică de dominație, de ură, de victorie. Doar că armele acestui nou război sunt valorile unor convingeri extremiste. Și pentru a nu fi doar niște afirmații declarative, vă îndemn să urmăriți documentarul „Simple as Water”, creat de câștigătoarea Premiului Oscar, Megan Mylan (probabil, ați avut ocazia să vedeți și alte documentare semnate de regizoare, precum sunt „Last boys of Sudan” sau „Smile Pinki).

Noua producție care va putea fi urmărită pe HBO România are o durată amplă, pentru un film documentar, de o oră și jumătate, iar subiectul central este plăsmuit din destinele unor refugiați din Siria, refugiați care traversează, la diferite etape, procesul dificil de reîntregire a familiei. Mylan își lasă eroii să vorbească, nu intervine cu inserții explicative, ci folosește metoda clasică a docudramei: lasă imaginile să vorbească. Apropo de imagine, este de o calitate deosebită, de la montaj până la cromatică, de la accente de lumină și până la jocul umbrelor, care parcă transmit spectatorului stări și emoții.

Megan Mylan

Despre trăirile care m-au încercat de-a lungul filmului îmi vine dificil să spun, deoarece istoriile celor câțiva emigranți sunt de o tristețe infinită. Cineva își pierde copilul la trecerea ilegală pe barcă dintre Siria spre Grecia. Cuiva soția îi moare încet de cancer, în timp ce acesta fuge, iar o mamă distrusă moral încă speră să-și vadă viu fiul luat în prizonierat de Statul Islamic. Fiecare dintre viețile acestora este o narațiune pe care Mylan o cuplează la fondul emoțional la spectatorului și aici cuvintele sunt de prisos. Tot ce îți rămâne este să citești durerea din privire sau să simți emoția reîntâlnirii, să vezi cum cineva își pierde credința, iar altcineva își regăsește sensul vieții.

Deși pe alocuri diametral opuse, aceste istorii au un fir roșu: spun povestea oamenilor dezrădăcinați, aflați la mila statelor care i-au adoptat. Doar că în comparație cu niște copii, aceștia sunt oameni deja trecuți prin viață, oameni care au văzut cum un regim extremist, obscen în răutatea sa pură le-a furat soții, tații sau copii. Monologul din pelicula lui Megan Mylan este de fapt un soi de lecție fără pic de resentiment, dar care ar putea spulbera agresivitatea europeanului de rând față de acești nomazi forțați să își ia viața de la un capăt.

Apropo de asta, în Republica Moldova, fosta guvernare politică, în speranța că va speria și descuraja electoratul, utiliza legenda celor 50. 000  de sirieni care va invada țara. O aberație crasă, pe care un astfel de documentar nu doar o demolează ușor, ci reușește să le dea o lecție celor care însă mai sunt mânați de frici pantagruelice.

„Simple as Water” este un film-metaforă, un documentar care ne obligă să luăm atitudine și să punem umărul pentru a detrona stereotipurile urii și a xenofobiei, pentru a clădi o lume în care Binele chiar câștigă Răul.

Disponibil pe HBO Go din 16 noiembrie 2021.

Nota: 10/10

(Sursă fotografii: theplaylist.netalamy.com)

Articole similare

30 monedas (2020). Exorcism și modernitate

Corina Moisei-Dabija

Machine Gun Preacher (2011)

Jovi Ene

Side Effects (2013)

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult