Carti Memorii jurnale

Trăiri paralele: ”Din trăirile unui evreu român”, de Raul Ancel

”Din trăirile unui evreu român”, de Raul Ancel
Editura Letras, 2020

Cu câteva săptămâni în urma am făcut cunoștință cu una dintre cele patru cărți scrise de matematicianul israelian Raul Ancel (ortografie alternativă – Raul Anchel) scrise în timpul creat de izolarea impusa de pandemia COVID-19. Identificam atunci un nou gen literar – literatura Coronei, în care autorul se poate spune că este unul dintre pionieri. Aceluiași gen și aceleiași grupări de cărți îi aparține și volumul al doilea pe care l-am citit, ‘Din trăirile unui evreu român’, publicata de editura LETRAS, care chiar dacă nu mai are ca subiect principal experiențele personale sau colective din lunile pandemiei, nu evită și include câteva texte semnificative și din aceasta perspectivă. Tematica principală comună este însă biografia personală, și textele, în stiluri și de dimensiuni diferite, descriu aspecte diverse ale vieții copilului răsărit din Fălticenii anilor ’50 și ’60, emigrat în anii comunismului, ajuns expert IT în Israelul anilor 2000, și depănându-și firul amintirilor de pe ‘scăunelul’ de pe terasa sa din Petah Tikva.

Raul Ancel și cu mine avem biografii asemănătoare, desi puțin decalate. Este cu câțiva ani mai în vârstă și a ajuns în Israel cu câțiva ani înaintea mea. Din discuții am ajuns la concluzia că drumurile noastre posibil să se fi intersectat odată în trecut, pe la începutul anilor ’70, la Centrul de Calcul al Universității din București, unde se aflau unele dintre primele calculatoare ‘mainframe’ IBM care inaugurau era informaticii românești. Trăirile noastre au fost paralele, multe dintre ele asemănătoare, dar există și diferențe. Voi trece în revista în cele ce urmează câteva dintre ele.

În recenzia precedentă, am remarcat performanța editoriala de a publica în câteva săptămâni patru cărți, în excelente condiții grafice și la un bun nivel editorial, ceea ce le face foarte actuale pentru cititorii avizi să-și găsească oglindite trăirile din vremurile Coronei. Aceleași aprecieri le pot face și în legătură cu volumul de față, desi aici am surprins câteva erori editoriale, puține, mai puține decât degetele de la o mână. Și aici am apreciat frumosul desen al copertei aparținând artistului fălticenean Gabrel Baban. Am o observație despre titlu. Ce înseamnă exact ‘evreu român’? Este vorba despre locul nașterii, despre cultura în care ne-am născut sau despre cea în care trăim? Când ne schimbăm centrul vieții dintr-o țară în alta devenim altceva? Adică din ‘evrei români’ devenim ‘evrei israelieni’ sau ‘evrei americani’? Când exact? Ce sunt eu de exemplu, fiu al unui tată evreu moldovean și al unei mame evreică maghiară din Banat? Cum nu prea știu să răspund acestor dileme identitare, prefer formularea ‘evreu din România’ sau ‘evreu născut în Romania’. Sau poate pur și simplu ‘evreu’.

Numele întreg al orașului Fălticeni în care s-a născut și a copilărit Raul Ancel nu cred că apare vreodată complet ortografiat în carte. Este ‘Fălti’, târgul moldovenesc, spațiul nostalgic al Amintirilor din Copilărie, gen literar care în românește și-a căpătat referința nu departe de acolo, la Humulești, cu un copil care a trăit cu un secol înainte. Capitolul ‘Amintiri și biofeedback’ trasează câteva întâmplări și portrete memorabile, inclusiv cel al mamei. ‘Botoșani, fosta Ștefan Gheorghiu’ relatează cu umor și bună observație caracteriologică una dintre acele întâlniri peste ani ale locuitorilor târgului strămutați în Israel.

‘Discuția începea cu “ții minte” și cu o privire direct în ochii prietenului, vecinului, fălticeneanului întâlnit după ani. Apoi, povestitorul lăsa ochii în jos, cădea prada nostalgiei și-și spunea doar lui povestea trăită sau auzită de la o cunoștință, de la părinții lui, de la părinții noștri. Aburi de căldură sau lacrimi inundau ochii sau ochelarii povestitorilor, dar și pe cei ai audienței. Cei ce ascultau își pierdeau repede răbdarea, trecând de la povestea lor, frântura lor de amintire, la altă poveste, altă amintire a nu mai știau exact cui. Discuțiile deveneau monologuri înfrigurate. Eu, mai retras, trebuind să mă îngrijesc de gustărică și băutură, ascultam fraze întrerupte de alte fraze, întorceam capul mereu în altă parte și-l revedeam pe povestitor acum mulți ani, tânăr, copil. Atunci automat mă întorceam la o poveste de-a mea, de atunci legată de el … Poveste de-ale mele cu ei sau cu părinții lor, sau cu părinții mei și părinții lor …’ (pag. 84-85)

O strigare a catalogului prietenilor din copilărie aduce în pagină un amestec de nume românești și evreiești care nu pare să fie diferit în componență de cel al prietenilor din copilăria mea bucureșteană. Cam toți copiii evrei care am deschis ochii în Romania deceniilor de după război am trăit în medii amestecate și nu prea am avut conștiință clară a evreității noastre, a faptului că suntem ‘altfel’ până când nu s-au petrecut întâmplări, unele hazlii, altele traumatice, care ne-au arătat care ne era locul în acea lume. Cele trăite de Raul Ancel sunt relatate în textul ‘Cum am devenit ateu’ care ar putea avea ca titlu alternativ ‘Cum am aflat că sunt evreu’. Experiența este tipică generațiilor noastre. Raul (ca și mine) nu a fost crescut într-o atmosferă religioasă. Evreitatea nu a lipsit din viețile noastre, dar nu a avut un caracter religios. Părinții nu erau religioși și instituțiile de educație evreiasca nu mai existau în primele decenii ale comunismului. Cunostiintele de bază sau de detaliu despre iudaismul religios le-am dobândit și el și eu mai târziu, din alegere. Ceea ce face, cred, că experiența cunoașterii și a trăirii evreiești să fie cu atât mai consistentă și mai profundă.

‘Apropo de Dumnezeul meu. Și el e matematician. De câte ori discută cu mine, când are timp, îmi spune “asta n-ai tu de unde s-o știi”. Asta e așa pentru că așa trebuie să fie. Astea sunt teoreme și leme pe care încă nu le-ai învățat, încă nu s-au scris … E clar că el știe mult mai multă matematică decât mine. El are răspuns la orice problemă.

Iar eu sunt atunci mult mai mulțumit că am avut în sfârșit cu cine să mă consult, pe cine să rog să-mi asculte problemele …’ (pag. 152)

Lipsește totuși din experiența descrisă în carte de Raul un moment care la mine a fost decisiv – 1967 și Războiul de Șase Zile, moment care a accentuat diferențele, mi-a întărit încrederea în mine și în ceea ce eram. Altfel, precum Raul, mă simțeam destul de ‘acasă’:

‘În Fălti eram acasă. Mă simțeam acasă. Eram înconjurat de prieteni buni. Mă simțeam în largul meu. Nu am avut niciodată sentimentul că nu sunt dorit. După bacalaureatul pe care l-am luat foarte bine, am intrat la Matematică, secția Algebră. Apoi am trecut la probabilități. Nici la Iași nu m-am simțit nedorit. Eu îi anunțam pe toți colegii de cameră, din prima zi, că sunt evreu. Voiam să evit posibilele glume grosolane din cămin. Asta a prins și nu pot spune că am avut ceva de suferit.’ (pag. 97)

Oricât de bine ne-am fi simțit intre prietenii și în atmosfera orașelor copilăriei și a tinereții, subiectul Plecării era permanent pe agenda majorității familiilor evreiești în Romania anilor ’60 și ’70. Excepția erau poate familiile nomenclaturiștilor, dar nu era cazul familiei mele sau a lui Raul Ancel:

‘Să spun că de când mă știu am vrut să plec în Israel ar fi o minciună sfruntată.

Dar e adevărat că plecarea din România era un subiect ce devenea, încetul cu încetul, mereu prezent în viața mea. Mă simțeam ca și cum aș fi trăit doua realități paralele. Una, ilegală, de care trebuia să vorbesc în șoaptă și numai cu anumite persoane (eu nu vorbeam cu nimeni), ce era legată de o posibilă plecare. Alta, reală, a înfruntării cu realitatea zilnică.’ (pag. 94)

Fiecare dintre noi a avut un moment ‘trigger’, o cauză, întâmplare, situație care ne-a făcut să lăsăm la o parte temerile și ezitările și să decidem că a venit momentul să începem o nouă viață în Israel. Pentru Raul Ancel acel moment a fost cutremurul de la 4 martie 1977, nu atât catastrofa însăși, cât sentimentul de a trăi într-o tara și sub o ordine socială complet nepăsătoare fata de cetățenii ei, considerați nesemnificativi și transparenți. Dar până atunci să reținem descrierea însăși a dezastrului, una dintre cele mai expresive pe care le-am citit, dovadă a talentului autorului în mânuirea cuvintelor:

‘Un vuiet uriaș, înspăimântător, spărgând văzduhul, se adăugă tremuratului nesfârșit al pământului. Demonii dezlănțuiți ai fricii și panicii își făceau loc afară din rărunchii pământului. În goana lor dementă, demonii își săpau tuneluri lungi, ce spărgeau asfaltul și deschideau șanțuri adânci în șosele. Într-un sfârșit, când reușeau să spargă pământul, demonii ieșeau la suprafață, atunci se crea acel zgomot inuman, acel vuiet continuu ce te îngheța complet, aducând cu el vești macabre din adâncuri …’ (pag. 105)

‘Camera nu mai era dreptunghiulară, ci avea o formă ciudată, cu unul dintre colțuri prins de ghearele diavolului și alungit … Geamurile deveniseră rombice, până când deodată au început să se spargă, împroșcând cu sticla toată camera. Ușile erau când trântite de un vânt puternic ce începuse din senin, ori scârțâiau teribil sub apăsarea pereților în continuă mișcare.’ (pag. 106)

Dimineața zilei de 5 martie 1977 am trăit-o și eu în București. Ruinele și distrugerea orașului care pentru mine era orașul natal sunt descrise cu talent și de Raul Ancel. Sunt priveliști și experiențe pe care nici el  și nici eu nu am vrea să le repetăm vreodată. După ceva mai mult de un an autorul cărții avea să se afle în Israel, și să se confrunte cu realitățile unei vieți ‘resetate’:

‘Nu mai aveam un ban, dar aveam casa și masa asigurate în școala de învățat ebraica. Cursul de limbă ținea șase luni. Teama zilei de mâine e mult mai puternica decât gândirea logica. M-am apucat să-mi caut de lucru după vreo trei luni. Am început să lucrez după patru. Ebraica, nu o știam bine, vorbeam prost. Citeam bine. De scris nu știu să scriu nici astăzi mai bine decât un elev de clasa a 2-a.’  (pag. 119)

Perioada care a urmat este mai puțin abordată în carte. Poate că în celelalte doua cărți ale tetralogiei Coronei voi găsi mai multe amănunte despre traseul său israelian din ultimele decenii, căci jocul acesta comparativ al destinelor de evrei născuți în Romania și ajunși în Israel a început să-mi placă. Un capitol al cărții descrie o călătorie în India. Nu stiu daca voi ajunge să-mi satisfac o curiozitate similară în aceasta încarnare. ‘Polliticaly correct’ se numește un alt capitol al cărții în care Raul Ancel își exprimă câteva dintre opiniile sale politice. Aici constat că drumurile noastre s-au despărțit. Raul întreține un dialog imaginar cu ‘vărul Lupușor’. Raul este de dreapta, Lupușor este un stereotip al stângistului, poate real, poate imaginar, în orice caz fără drept de replica în textul capitolului. Textul seamănă cu polemicile de pe rețele sociale, mai mult monologuri decât orice altceva, și zău că nu pot ști daca umorul din cele două paragrafe de mai jos este intenționat sau nu:

‘Soros nu e un Marx, el nu se bazează pe nicio filozofie. El este un bogătaș oarecare ce și-a făcut averea vânzând alcool oamenilor săraci de pretutindeni.’ (pag. 24)

‘Asta, draga Lupușor, politically correct, este definiția unui lucru care este complet incorect, dar care a fost denumit corect de noul birou politic controlat de media internațională.’ (pag. 25)

Întâmplarea face ca acest capitol să fie urmat de ’18 ani’, textul care mi-a plăcut cel mai mult din tot volumul, chiar din cele doua cărți ale lui Raul Ancel citite până acum. Scriitorul își triplează personalitatea, creând trei posibile traiectorii alternative în viața sa, în viețile evreilor născuți în România generațiilor noastre. În cele trei variante ale povestirii autorul o însoțește pe frumoasa Lara, nepoata ajunsa la vârstă de 18 ani, la una dintre bornele specifice ale vieții. Într-una părintele este el, israelianul, care își conduce fata la incorporarea în armata. În cea de-a doua, rămas sau întors în România, o conduce pe Lara la examenul de admitere la facultate, la sediul Universității din București. În a treia viață posibilă bunicul și nepoata se află la New York, unde nepoata de 18 ani se îndreaptă spre o demonstrație pentru una dintre cauzele frumoase ale lumii ei. Trei direcții diferite, trei variante de viață intre care probabil că și autorului i-a fost dat să cumpănească, urmate de decizii care au influențat nu numai viețile lui ci și ale copiilor și nepoților.

Intre capitolele în proză sunt intercalate poezii. Mărturisesc că am fost mai puțin impresionat de aceste schițe poetice, care mie îmi amintesc mai mult de prozodia practicată în presa de limba ebraică, și care sunt departe de încărcătura metaforică, de melodia interioară și de mulțimea de sensuri purtate de poezia românească bună. Exista și aici o excepție, poezia ‘Copacul’ care încheie cartea, o poezie cu caracater ludic, conținând și o metaforă frumoasă și demnă de un citat:

‘Foarte rar mulțumit de sine,
Îmi pun pe cap
Veșmânt de copac!
Ce mă apără de soare și ploi,
De mine,
De voi!
Eu devin rădăcinile lui!
El e sfârșitul ce-i greu să-l opresc!
Iar atunci eu, cu nesaț, încep să-l hrănesc
Cu apa din vine.
Eu depind de el,
El depinde de mine …
O ținem așa până-n iarnă
Când, fară frunziș,
Nu-mi ține de cald, nu-mi ține de bine!
Atunci, doar atunci,
Readuc copacul înapoi în mine!’ (pag. 176-177)

Cele trei capitole spre finalul cărții care relatează experiență sărbătorilor ciudate ale anului 2020, anul Coronei, fac legătură cu precedenta carte a lui Raul Ancel pe care am citit-o. ‘Din trăirile unui evreu român’ descrie o poveste personala, una dintre multele care adunate împreună constituie istoria colectiva a comunităților evreiești din Romania ale căror urmași s-au strămutat în Israel și în alte parti ale lumii. Este o carte interesantă, care invita la reflecții și la discuții. Vă invit la lectură.

Articole similare

Telenovelă militară: Our Girl (serial, sezonul 1, 2014)

Dan Romascanu

Biblioteci in aer liber, de Marta Petreu

Dan Romascanu

Favoritii nostri la Premiile Oscar 2011: dialog (I)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult