Filme Filme europene

Ochiul lui Godard: Pierrot le Fou (1965)

Pierrot le Fou (1965) – Pierrot nebunul
Regia: Jean-Luc Godard
Distribuția: Jean-Paul Belmondo, Anna Karina, Graziella Galvani

Plecarea lui Jean-Paul Belmondo ne-a prilejuit nouă, iubitorilor de cinema, ocazia de a vedea pentru prima dată sau de a revedea unele dintre filmele remarcabile care i-au marcat cariera începută cu peste 60 de ani în urmă. ‘Pierrot le fou’ realizat în 1965 de Jean-Luc Godard îl prezintă pe Belmondo într-un rol care ne amintește că actorul a fost unul dintre purtătorii de stindard al Noului Val, un rol care poate fi considerat o tranziție intre cinematograful de artă și experimental și rolurile de mare succes din filme populare, care aveau să devina regulă în cariera sa în anii următori. Godard, regizorul filmului, în schimb, parcurgea o traiectorie inversă. ‘Pierrot le Fou’ este unul dintre ultimele sale filme care par să se adreseze și publicului larg. Mijloacele de realizare sunt similare superproducțiilor și filmelor de acțiune ale epocii. Filmul dialoghează cu cinematografia americană care influențase profund cinema-ul lui Godard și al colegilor sai de generație, dar felul în care este filmat și structurat reprezintă de fapt o distanțare cu reverență fata de aceasta.

Povestea anticipează în mod aproape profetic filme că ‘Bonnie and Clyde’ și ‘Easy Rider’. A fost comisă o crimă în care sunt implicați doi îndrăgostiți. Cei doi pleacă pe drumuri într-o călătorie periculoasă, fugind de politie și de complicii celui ucis. Din relatarea seacă ar părea că este vorba despre un film de acțiune, dar ‘a spune povestea’ îl interesează prea puțin pe Godard. Aceasta este doar un pretext pentru a descrie sentimente și pentru a dezvălui cine sunt personajele sale. În câțiva ani Godard evoluase de la alb-negru la peliculă color, iar directorul său de imagine Raoul Coutard filmează spectaculos, folosind culori vii, din spectrul primar. Dialogurile includ mai multe referințe la cultura populară, poezie, literatură, filosofie decât la ceea ce li se întâmplă eroilor pe ecran. Daca adăugăm la acestea muzica lui Antoine Duhamel, rezultă un film care pare destul de apropiat de ceea ce făceau în acea perioadă colegi de generație cum ar fi Jacques Demy (Les parapluies de Cherbourg ieșise cu un an înainte) și Claude Lelouch (Un homme et une femme avea să apară în anul următor). Aparențele însă inseala. Regizorii ieșiți din creuzetul Noului Val pășeau deja, fiecare, pe drumuri complet diferite.

În rolurile principale apar Jean-Paul Belmondo și Anna Karina, ambii în floarea tinereții și pe pantele ascendente ale carierelor lor. Belmondo își abandonează în acest film hainele de vagabond pentru cele ale unui burghez intelectual plictisit de viață, gata să renunțe la comoditate pentru o poveste de dragoste care să învingă rutina vieții. Dimensiunile tragice ale personajului său se conturează în mod convingător abia spre final. Anna Karina este misterioasă și strălucitoare, atrăgătoare și periculoasă. ‘Pierrot le Fou’ este probabil filmul în care este cel mai bine filmată din toată cariera sa. Legătura dintre cei doi eroi este de fapt un triunghi amoros, dar nu în modul convențional al metaforei. Al treilea vârf al triunghiului este aparatul de filmat, jucând rolul, daca vreți, al punctului de vedere al spectatorului sau al regizorului.

În multe dintre secvențele filmului, contrar tuturor convențiilor de până atunci, personajele privesc spre aparatul de filmat, uneori dialoghează direct cu acesta în cuvinte, alteori flirtează sau își exprimă sentimentele prin mimică. Există încă un strat de înțelesuri al acestei producții, căci filmările au avut loc cu câteva luni după ce Godard și Anna Karina se despărțiseră, și ‘Pierrot le Fou’ avea să fie ultimul din seria de filme realizate împreună în acea perioadă de lansare a carierei amândorura. Godard o vede și o filmează pe Marianne Renoir, personajul din film, cu ochiul îndrăgostitului trădat, fascinat încă de frumusețea ei, încercând să-i înțeleagă trădarea. Viața uneori nu numai că bate filmul, viața uneori este parte din film.

Nota: 8/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, Vertigoposters.com)

Articole similare

Prin blogosfera cinefila (4 – 10 iunie 2012)

Jovi Ene

O vară foarte instabilă (2013)

Delia Marc

Nașterea unui mit: Dr. No (1962)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult