Carti Eseuri

Totem și tabu. O interpretare psihanalitică a vieții sociale a popoarelor primitive, de Sigmund Freud

Totem și tabu. O interpretare psihanalitică a vieții sociale a popoarelor primitive, de Sigmund Freud
Editura Herald, Colecția Psihoterapia, București, 2017

Traducere de Gabriel Avram

În controversata sa carte, „Totem și tabu“, apărută în anul 1913, Freud analizează modalitățile prin care tiparele psihicului sunt modelate odată cu evoluția civilizației și a personalității umane. Discursul său surprinde, în special, comportamentul popoarelor primitive, pentru a ilustra, într-o manieră cât mai clară, anumite trăsături ale inconștientului, precum și mecanismele de sublimare sau represiune. De asemenea, demersul freudian implică și o nouă perspectivă asupra fenomenului religios al totemismului, folosind cunoștințele și tehnicile sale de psihologie psihanalitică.

Această lucrare este divizată în patru capitole ce urmăresc diverse aspecte din viața și societatea primitivă, evidențiind, prin analiza inconștientului colectiv al triburilor, fenomene maladive psihice ale oamenilor, „boala“ fiind o modalitate de cunoaștere.

În primul capitol al cărții, „Prohibiția incestului“, Freud sugerează că există similitudini între conștiința oamenilor primitivi, a popoarelor sălbatice sau semisălbatice contemporane și a pacienților nevrotici, în special copiii. Această asociere tripartită este utilizată de Freud pentru a combate un paradox – deși unii ar considera că popoarele primitive sau sălbatice nu au cutume sau reguli etice după care să se ghideze, Freud afirmă cu tărie că întreaga lor organizare socială este subordonată unei dogme, anume o „interdicție cât se poate de riguroasă a raporturilor sociale incestuoase“. Echivalentul concepției religioase asupra lumii este, în cazul popoarelor primitive sau sălbatice, totemismul.

„Dar ce este un totem? În general, un totem reprezintă un animal, comestibil, inofensiv sau, dimpotrivă, periculos și de temut, sau, mult mai rar, o plantă sau o forță a naturii (ploaia, apa), care se află într-o anumită relație cu întregul grup de oameni. Totemul, reprezintă, în primul rând, strămoșul grupului; iar, în al doilea rând, este spiritul protector și binefăcătorul care trimite oracole și, chiar dacă este periculos pentru alte grupuri, îi cunoaște și îi protejează pe membrii grupului care l-au adoptat. Cei care au adoptat același totem se supun deci obligației sacre, a cărei violare atrage imediat pedeapsa, de a nu-și ucide propriul totem și de a se abține de a-i consuma carnea sau de a se folosi altfel de el.“ (pag. 9)

„Acea particularitate specifică totemismului“ care interesează în special pe psihanaliști este exogamia, adică interdicția relațiilor sexuale între indivizii care au același totem:

„Exogamia totemică, prohibirea raporturilor sexuale între membrii aceluiași clan, apare ca fiind modalitatea cea mai curată de a împiedica incestul în cadrul grupului, modalitate impusă și adoptată în acele vremuri de demult, care a supraviețuit multă vreme motivațiilor inițiale pentru care a fost creată.“  (pag. 15)

Astfel, Freud afirmă că dorințele incestuoase reprimate între membrii familiei se datorează acestei dogme moștenite, totemul fiind înlocuit de legătura de sânge. Conform studiilor sale despre sexualitatea infantilă, copiii (mai ales, băieții) reușesc să substituie și să sublime opțiunea sexuală față de care sunt expuși în copilărie (mama sau, eventual, sora), însă la nevrotici „vom regăsi adeseori reminiscențe de infantilism psihic, fie din cauză că nu a fost capabil să-și reprime condiționările infantile ale psiho-sexualității, fie pentru motivul că s-a reîntors la acestea (oprirea dezvoltării personalității sau regresiune.)“ (pag. 26)

În următoarele două capitole („Tabuul și ambivalența sentimentelor“ și „Animism, magie și omnipotența ideilor“), Freud evidențiază, în primul rând,  termenul de „tabu“ ca fiind „o putere independentă, distinctă, a demonismului; devine o constrângere impusă de tradiție și de cutumă și, în ultimul rând, de către lege“ (pag. 35). Sigmund Freud enumeră mai multe exemple din diferite triburi de băștinași, unde regii, preoții, dușmanii, morții, chiar și simple nume, pot deveni tabuuri. Mai apoi, reliefează o paralelă între aceste triburi și nevroticii care prezintă, la rândul lor, același tip de teamă față de obiecte.  Originea acestei frici rămâne inexplicabilă nevroticilor, iar aceștia o iau ca atare, formându-și diferite ritualuri prin care să evite contactul cu obiectele interzise. Ambivalența  sentimentelor este datorată relației create între nevroticul-obsesiv și obiect, deoarece interdicția conștientă de a nu atinge obiectul se va opune dorinței subconștiente de a deține acel lucru.

Animismul reprezintă, în sensul restrâns al cuvântului, „o filosofie a naturii“, viziunea primitivilor asupra evenimentelor care se petrec în jurul lor. După Freud, acest „sistem intelectual“ este unul dintre cele 3 cunoscute de umanitate, fiind succedat de concepția religioasă și concepția științifică.  Animismul se aseamănă cu abilitatea neuroticilor-obsesivi și a copiilor de a concepe lumea, aceștia considerând că o pot influența decisiv prin gândurile care pot duce la rezultate fizice. Astfel, omnipotența ideilor reprezintă credința magică în materializarea ideilor unui individ, în conformitate cu ritualuri sau ceremoniale corespunzătoare.

„Arta este singurul domeniu în care omnipotența ideilor s-a menținut până în zilele noastre. Doar în artă se mai întâmplă ca un om, tulburat de dorințe, să creeze ceva care echivalează cu o satisfacere a acestora și, datorită iluziei artistice, acest joc produce aceleași efecte afective ca și cum ar fi vorba despre ceva real. Nu fără motiv vorbim despre magia artei și îl comparăm pe artist cu un magician, iar această comparație s-ar putea să fie mai sugestivă decât pare. Arta, care fără îndoială nu a debutat în calitate de <<artă pentru artă>>, se afla la început în slujba unor tendințe care astăzi s-au stins în cea mai mare parte. Ne este permis să credem că printre aceste tendințe se afla și un mare număr de intenții magice.“ (pag. 111)

Conform teoriei lui Darwin privind modul de organizare a hoardelor primordiale (the primal horde), Freud se confruntă cu un paradox – ce a fost mai întâi: exogamia sau totemismul? Deși totemul este tabu, în unele regiuni ale lumii (Australia), totemul poate fi ucis de întreg clanul și consumat cu ocazia unei sărbători anuale. În ultima etapă a demonstrației sale, Freud susține că, deși primitivii, sălbaticii și copiii se comportă cu animalele ca de la egal la egal, în unele cazuri, copiii pot dezvolta fobii față de animalele de care au fost atașați o lungă perioadă de timp.  Autorul speculează că aceste fobii își au originea în relația cu tatăl, pe care copilul îl înlocuiește inconștient cu animalul (trăsătură specifică complexului oedipian). Dacă animalul totem devine un substitul al tatălui, atunci cele două tabuu-uri ale totemismului sunt identice cu situația lui Oedip: să nu ucizi totemul corespunde cu uciderea tatălui și exogamia interzice relația sexuală dintre fiu-mamă.

În momentul sacrificării unui animal totem, tribul trebuie să compătimească totemul, însă hoarda primordială și-a exprimat bucuria față de moartea acestuia. Încălcând tabu-ul, Freud revine la conceptul ambivalenței sentimentelor, perfect explicabil deoarece fiii tatălui ucis au simțit atât dragoste, cât și ură competitivă.  Astfel, obiceiul „prânzului totemic“, parte integrantă a religiei totemice, ar reprezenta rememorarea uciderii tatălui hoardei primitive (pe care Freud o consideră a fi „crima originară“) . După această crimă, partea pozitivă a ambivalenței față de tată ar fi reapărut, impunând o “supunere retrospectivă” (deferred obedience) a fiilor, luând naștere exogamia (adică opusul dorințelor tatălui originar). Freud încheie astfel această carte, sugerând că originea întregii culturi și a societății se află în complexul Oedip.

Prin urmare, în „Totem și Tabu“ primim o explicație a originii civilizației, un act fondator, o crimă colectivă care conturează o imagine a mentalității și a comportamentului uman. Aceste trăsături au rămas adânc impregnate în inconștientul colectiv, iar părerile sunt împărțite – unii le ignoră, le resping, iar alții le iau ca atare. Consider că această carte conferă o perspectivă originală asupra naturii umane și destinului său, iar Freud ilustrează că omul, în ciuda progresului tehnologic și al civilizației, nu se deosebește cu desăvârșire de cel  primitiv.

Puteți cumpăra cartea: Editura Herald/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Cea mai noua aparitie la Editura Herald: Noua frontiera a religiei si stiintei, de John Hick

Jovi Ene

Masoneria. Istoria și filosofia Ordinului de la Marile Misterii ale Antichității până în prezent

Jovi Ene

România vertebrată, de Radu Vancu

Jovi Ene

1 comment

Radu 2 februarie 2019 at 11:05

O carte clasică, un monstru sacru!

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult