Carti Memorii jurnale Recomandat

Tinereţe. Scene de viaţă provincială, de J.M. Coetzee

”Tinereţe. Scene de viaţă provincială”, de J.M. Coetzee

Editura Humanitas, Colecţia Raftul Denisei, Bucureşti, 2012
Traducere din engleză şi note de Irina Horea

Moto: ”Viaţa spiritului, îşi spune el: acestei vieţi ne-am dedicat noi, eu şi ceilalţi rătăcitori singuratici prin viscerele muzeului? Oare vom fi recompensaţi vreodată? Ne vă dispărea singurătatea, sau viaţa spiritului îşi este sieşi suficientă recompensă?”

După „Copilărie”, J.M. Coetzee continuă istorisirea propriilor experienţe personale în „Tinereţe. Scene de viaţă personală”, o autobiografie spusă „altfel”, împletind evenimente exacte din propria viaţă cu o anumită doză (nu ştim câtă!) de ficţiunie. Pentru mine, să spunem că este prima carte a lui Coetzee pe care pun mâna, cam târziu într-adevăr, mai cu seamă că am fost entuziasmat de această carte autobiografică. Cu câteva capitole la Cape Town, cu majoritatea petrecute la Londra sau în suburbii, J.M. Coetzee ne prezintă cu detalii cum era viaţa unui alb în Africa de Sud, cum erau priviţi sud-africanii în Anglia anilor ’60 ai secolului trecut, dar şi condiţia artistului la început de drum.

Au existat de-a lungul timpului mai multe controverse cu privire la cărţile de ficţiune ale lui Coetzee şi felul în care erau discutate şi descrise în ele problemele rasiste. De la atacuri împotriva „Disgrace” până la uniunea în jurul personalităţii scriitorului la momentul primirii Premiului Nobel pentru Literatură. În „Tinereţe”, impresia este că autorul încearcă să nu discute nici apartheid-ul, nici rasismul, fiind destul de reţinut în a face afirmaţii. Sunt şi excepţii, cum ar fi aceea în care naratorul şi prietenul său, Paul, se plimbă pe străzile întunecate ale oraşului şi solicită (şi primesc) o sticlă de lapte de la lăptarul negru. El afirmă: „I-ar plăcea să creadă că lumea manifestă faţă de negri destulă milă, destulă dorinţă de-a se comporta cumsecade faţă de ei, pentru a compensa cruzimea legilor şi suferinţa pe care-o îndură. Dar el ştie că nu e aşa. Între negri şi albi, prăpastia e definitivă. Şi unii, şi alţii ştiu foarte bine că, dincolo de milă, dincolo de comportamentul cumsecade, dincolo chiar şi de bunăvoinţă, oameni ca Paul şi el însuşi, cu pianele şi viorile lor, se află aici pe pământ, pământul Africii de Sud, dintr-un motiv cum nu se poate mai şubred.”

J.M. Coetzee

Ceea ce atrage atenţia este modalitatea de gândire a spiritului artistic de către Coetzee, mai cu seamă după ce ajunge la Londra, tărâmul în care consideră el că poate renaşte ca individ, locul în care se înfăptuieşte în prezent adevărata cultură europeană, alături de Paris şi Viena (Italia părând din ce în ce mai izolată, departe de trecutul glorios). Prin intermediul citatelor din carte, încerc acum să vă apropii de gândirea lui Coetzee cu privire la reuşita în artă, cu precădere a reuşite în arta scrisului. El încearcă, fără succes pentru o perioadă, să devină un scriitor valoros, trecând rapid prin faza poeziei şi a prozei, pentru ca în final să aştepte muza cea bună, dezamăgit că nici Londra nu este locul unde poate găsi adevăratul crez şi inspiraţia, lucruri care îi lipsesc pentru moment.

1. Întrebarea nr. 1: este bine, ca autor, să îţi construieşti un jurnal sincer sau, dimpotrivă, unul prin care să te autocenzurezi, conştient că peste ani jurnalul tău, dacă vei deveni faimos, va fi scos de la naftalină şi publicat? Sau conştient că, într-o clipă sau alta, cineva apropiat îl va citi şi te va critica făţiş cu privire la ceea a citit, cu privire la adevăratele tale păreri despre el?

„Întrebarea privitoare la ceea ce e permis să fie notat în jurnalul lui şi ceea ce trebuie să rămână tăinuit pentru totdeauna se află în miezul a tot ceea ce scrie. Dacă e să se autocenzureze de la a exprima emoţii ignobile – resentiment că i s-a invadat apartamentul, ruşine din pricina eşecurilor sale ca amant –, cum se vor transfigura vreodată aceste emoţii şi cum se vor transforma în poezie? Iar dacă transfigurarea ignobilului în nobil nu se produce prin intermediul poeziei, atunci de ce să-ţi mai baţi capul cu poezie? În plus, cine poate spune dacă sentimentele pe care le notează în jurnal sunt adevăratele lui sentimente? Cine poate spune că, în fiecare clipă în care stiloul se mişcă, el e cu adevărat el însuşi? Acum poate fi cu adevărat el însuşi, iar în clipa următoare poate pur şi simplu să născocească. Cum să ştie dacă-i una sau alta? Şi de ce ar vrea neapărat să ştie cu siguranţă?”

2.    Întrebarea nr. 2: cu cine se poate căsători artistul? Poate supravieţui într-o căsnicie în care există personalităţi diferite, una artistică pură-EL şi una domestică, obişnuită, gospodină-EA? Sau este neapărat necesar ca ambii să fie firi artistice, ba chiar artişti, în care personalităţile puternice din relaţie să înţeleagă „nevoile” de sigurătate şi profunzime intelectuală ale celuilalt?

„Oare totul trebuie să fie atât de crud? Cu siguranţă există o formă de coabitare în care bărbatul şi femeie mănâncă împreună, dorm împreună, trăiesc împreună, dar fiecare rămâne cufundat în explorările sale interioare. De aceea a fost sortită eşecului relaţia cu Jacqueline: pentru că, nefiind ea însăşi o artistă, n-a putut aprecia nevoia artistului pentru singurătate lăuntrică. Dacă Jacqueline ar fi fost sculptoriţă, bunăoară, dacă un colţ al camerei ar fi fost rezervat pentru ea, să-şi cioplească marmura, în vreme ce, în alt ungher, el s-ar fi luptat cu vorbe şi rime, oare dragostea ar fi înflorit între ei? Aceasta e morala poveştii lui şi a lui Jacqueline, anume că, pentru artişti, e mai bine să aibă legături doar cu alţi artişti?”

Youth: Scenes from Provincial Life II

3.    Întrebarea nr. 3: un artist adevărat iubeşte? Se poate irosi prin iubire sau este necesar să fie detaşat şi indiferent, astfel încât flama creaţiei să nu se stingă niciodată?

„Oamenilor normali le vine greu să fie răi. Când simt răutatea izbucnind în ei, oamenii normali beau, înjură, devin violenţi. Pentru ei, răutatea e ca o febră: vor să o elimine din sistemul lor, vor să revină la starea de normalitate. Dar artiştii trebuie să trăiască cu această febră, indiferent de natura ei, bună sau rea. Febra îi face să fie artişti; febra trebuie să fie întreţinută. De aceea niciodată artiştii nu pot fi cu totul prezenţi în lume; un ochi este întotdeauna întors spre lăuntrul lor. Cât despre femeile care se bulucesc în urma artiştilor, nu poţi avea deplina încredere în ele. Căci dacă spiritul artistului este şi flamă, şi febră, femeia care rânjeşte să fie linsă de limbile flamei va face, totodată, tot ce-i va sta în puteri să potolească febra şi să-l coboare pe artist în rândul vulgului. Prin urmare, trebuie să respingi femeile chiar dacă le iubeşti. Nu le poţi lăsa să se apropie de flamă într-atât încât s-o stingă.”

4.    Întrebarea nr. 4: să fii cu adevărat artist înseamnă să trăieşti o viaţă de boem? Înseamnă să faci sex cu oricine, fără să-ţi pese? Sau poţi să ai nişte principii, cum ar fi să refuzi femeile urâte?

„Pe lângă oroarea faţă de beţie, are oroare şi faţă de urâţenie. Când citeşte „Testamentul” lui Villion, se gândeşte doar la cât de urâtă pare belle Heaumiere, zbârcită, nespălată, vulgară. Dacă e să devii artist, trebuie să iubeşti femeile de-a valma? Viaţa unui artist impune ca acesta să se culce cu oricine şi cu toată lumea, în numele vieţii? Dacă eşti cusurgiu în privinţa relaţiilor sexuale, înseamnă că respingi viaţa?”

Iar Coetzee continuă cu întrebările interesante, cu răspunsuri pe care încearcă să le dea lui însuşi, dar şi cu numeroase cugetări asupra condiţiei artistului şi felului în care se poate transfigura din condiţia de funcţionar de birou (căci asta ajunge la Londra) în cea de artist recunoscut, cel care poate supravieţui prin propriile puteri şi poate trăi numai din asta, precum subiectul său de masterat, scriitorul Ford Madox Ford.

Şi, chiar după numai o lectură din J.M. Coetzee, sunt în căutarea următoarei, pentru că „Tinereţe. Scene de viaţă provincială” mi-a plăcut mult.

Am scris despre această carte şi pe ClubDiverta.ro.

Puteţi cumpăra cartea de pe librăriile online, de aici sau de aici, la reducere!

Articole similare

Poem în proză despre război: Ochii tăi m-au văzut, de Sjón

Jovi Ene

Căsnicie, de Dan Coman

Jovi Ene

Bom yeoreum gaeul gyeoul geurigo bom (2003)

Jovi Ene

2 comments

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult