Carti Eseuri Recomandat

Spovedanie. Căutând sensul vieții, de Lev Nicolaevici Tolstoi

autobiografie_tolstoi_persp”Spovedanie. Căutând sensul vieții”, de Lev Nicolaevici Tolstoi

Editura Herald, Colecția ”Autobiografia”, București, 2016
Traducere din limba rusă și îngrijire ediție: Anca Irina Ionescu

Sunt sigur că fiecare om care dorește să înțeleagă fenomenul religios, fie că vorbim aici de creștini sau de cei de altă confesiune, de atei sau de agnostici, va găsi câteva pagini potrivite cu conștiința lor sau cu principiile pe care le urmează. Lev Tolstoi a avut mai mereu o relație încurcată cu religia sau, mai bine zis, cu instituțiile care o guvernează, în speță cu Biserica Ortodoxă Rusă, lucru cauzat de opiniile sale directe, exprimate atât în romanele cu care s-a făcut cunoscut sau în eseurile scrise și publicate, cât și în viața de zi cu zi. Ca să dau un exemplu cu iz de picanterie, în tabelul cronologic din această carte, ni se spune că, în anul 1888, renunțând la vânătoare, carne, tutun și băutură, Tolstoi a devenit obsedat de castitate, susținând public abstinența sexuală, deși el însuși nu o practica. Păi să nu superi astfel Biserica?

Spovedania lui Tolstoi este structurată pe patru idei principale, patru părți complexe, care, în funcție de opiniile religioase și morale ale fiecăruia, s-ar putea să vă fie mai aproapiate sau mai îndepărtate:

1. Etapa renunțării la religie este una care pare a ni se întâmpla tuturor la un moment timpuriu al vieții adulte, mai ales după ce, în copilărie, ne-a fost impusă o credință căreia nu îi recunoșteam menirea și meritele, totul fiind forțat mai ales în raport cu lucrurile pe care le conștientizam la acea vârstă. Peste acestea, se suprapun, în multe cazuri, lecturi științifice, de popularizare, de înțelegere a religiilor și a lipsei acestora de sensuri, care vin în adolescență și în maturitatea timpurie, care ne determină, cumulat, să respingem cutumele religioase, pe care le considerăm inutile, și să ne îndepărtăm de religie. Cum altfel să nu mă regăsesc eu personal în primele rânduri ale cărții scrise de Lev Tosltoi?

”Am fost botezat și crescut în credința creștină pravoslavnică. Mi-a fost propovăduită încă din copilărie și pe tot parcursul adolescenței și al tinereții mele. Dar la vârsta de optsprezece ani, când am părăsit universitatea, după anul al doilea de studii, nu mai credeam în nimic din ceea ce fusesem învățat.” (pag. 25)

Iar Tolstoi continuă prin a susține că principiile pe baza cărora trăiește lumea nu mai au nimic în comun cu învățăturile religioase, deși ei susțin că sunt în continuare creștini, ci sunt în mare parte în contradicție cu acestea. De altfel, acest lucru nu s-a schimbat deloc în cei peste 100 de ani de la apariția cărții, și acum, creștinii consideră că respectă anumite cutume fără să le cunoască, continuă să ceară tuturor respectarea unor reguli fără să știe de unde provin acestea și care este motivația lor, în timp ce reguli elementare privind doctrina sau practica religioasă nu sunt cunoscute și, prin urmare, nici îndeplinite. Prin această transformare a trecut și Tolstoi, una fundamentală, peste care unii trec, cei mai mulți rămân areligioși pentru toată viața:

”Învățătura credinței transmisă mie în copilărie a dispărut la mine, la fel ca și la alții, cu singura mică deosebire că, întrucât eu am început foarte de timpuriu să citesc și să gândesc, am conștientizat renunțarea la credință foarte devreme. De la vârsta de șaisprezece ani am încetat să mă mai rog, să merg la biserică și să țin post. Am încetat să mai cred în ceea ce mi se spusese în copilărie, și totuși credeam în ceva. În ce anume crdeam, asta n-aș fi putut spune nicicum. Credeam în Dumnezeu sau, mai degrabă, nu îl negam, dar care Dumnezeu – asta nu puteam spune; nu îi negam pe Iisus Hristos și învățătura lui, dar n-aș fi putut spune în ce consta aceasta.” (pag. 30)

2. Etapa maturității neînțelese vine treptat, aproape fără să o conștientizezi, ca etapă normală după ce prima se instaurează în viața ta. Atunci când lecturile sunt bune și omul devine un pic mai înțelept, iar gândirea este din ce în ce mai complexă, este normal ca întrebarea fundamentală a omenirii să fie pusă și dezbătută: ”Ce sens are viața?”, ”La ce bun să trăiesc, la ce bun să doresc ceva, la ce bun să fac ceva?” sau, cum spune Tolstoi ”Există oare în viața mea un sens care nu va fi distrus în mod inevitabil de moartea care mă așteaptă?”

”Viața este un rău absurd, acest lucru este neîndoielnic, îmi spuneam eu. Dar eu am trăit, încă mai trăiesc, întreaga omenire a trăit și trăiește. Cum se poate? Pentru ce trăiește, din moment ce ar putea să nu trăiască? Cum așa? Numai eu și cu Schopenhauer suntem atât de deștepți, încât am înțeles absurditatea și răul vieții?” (pag. 89)

Leo_Tolstoy_1897,_black_and_white,_37767uEste o perioadă tristă nu pentru că omul nu mai poate trăi fără acest răspuns, ci pentru că există momente în care omul conștientizează întrebarea și nu poate ieși dintr-o stare de permanentă tensiune, neînțelegând ce rost mai are viața, ce caută el pe acest Pământ, cum va fi perceput viitorul și care este următorul pas. Tolstoi identifică oricum patru categorii de drumuri de parcurs, așa cum sunt și patru categorii de oameni care își pun această întrebare. Iar pentru un om foarte conștient de sine, această întrebare filosofică nu poate fi lăsată în aer, iar ieșirea nu poate fi găsită, în cele mai multe dintre cazuri, decât prin sinucidere, iar Tolstoi s-a gândit și la asta, desigur.

3. Etapa reîntoarcerii la credință, care pentru unii poate fi etapa finală (de altfel, multe personalități au trecut prin toate cele trei etape descrise până acum), cea în care omul își dă seama că sensul vieții este găsirea lui Dumnezeu și că se poate întoarce liniștit la sărbătoarea religioasă. Pentru Tolstoi, nu orice fel de credință este cea care merită un om ca el, ci una simplă, pe care o mai regăsim și noi în rural, în bisericile mici, în preoții smeriți și care înțeleg să se poarte cu oamenii ca oamenii și nu caută îmbogățirea. Așadar, e vorba de credința oamenilor simpli, care nu caută neapărat sensul vieții, ci pur și simplu o trăieasc prin supraviețuire, muncă și comuniune cu societatea:

”De câte ori nu i-am invidiat pe mujici pentru că erau analfabeți și neînvățați! Din acele principii ale credinței din care pentru mine rezultau absurdități clare, pentru ei nu reieșea nimic fals; ei puteau să le accepte și să creadă în adevăr, în același adevăr în care credeam și eu. Numai că pentru mine, nefericitul, era clar că de fapt sunt întrețesute fire subțiri de minciună și nu puteam să-l accept în acest fel.” (pag. 141)

4. Ultima etapă, după cea a recunoașterii forței credinței, este aceea a respingerii formelor instituționalizate ale Bisericii, de vreme ce acestea nu sunt dominate deloc de smerenie și de înțelegere a oamenilor. Fiecare formă a instituției Bisericii, indiferent de cultul pe care îl slujește, o respinge pe cea a altui cult, ca nefiind adevărată, nerespectând adevăratele precepții și fiind cumva chiar o formă de adorare a diavolului (sau măcar inspirate de acesta). Poate de aici și vrajba continuă pe care a avut-o Lev Tolstoi cu Biserica Pravoslavnică Rusă, pe care aici o critică fățiș, după ce scriitorul rus s-a apropiat de alte culte, a găsit acolo oameni de înaltă moralitate și oameni cu adevărat credincioși și a realizat că învățătura ortodoxă pe care o primea de la duhovnici respingea cu totul asemenea oameni tocmai din cauza credinței acestora și nu din motive ce țin de sufletul omului.

La final, care e concluzia pe scurt? Ar trebui, desigur, să ne împăcăm cu noi înșine și fiecare să considere religia astfel cum simte. Și, cel mai important, să fim toleranți cu cei care cred altfel și discuția dintre noi, dacă există, să se poarte pe baze raționale și cu argumente reale. Tolstoi lasă aici locul alegerii pentru cititor de a urma calea sa sau, dimpotrivă, să rămână ancorat în una dintre cele patru etape descrise mai sus: important este să conștientizezi, să gândești, să alegi înțelept și pe baza unor valori proprii bine închegate.

Puteți cumpăra cartea: Editura Herald/Elefant.ro.

Articole similare

Anul acesta are cine să te ajute la alegerea cadourilor!

Jovi Ene

În mintea unui campion, de Pete Sampras

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefilă (22 – 28 ianuarie 2018)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult