Lucian Pintilie a implinit saptamana trecuta 80 de ani. Tot in aceasta saptamana se implinesc 40 de ani de la interzicerea spectacolului cu ‘Revizorul’ lui Gogol, de la Teatrul Bulandra din Bucuresti, unul dintre actele de cenzura specifice inghetului ideologic cazut peste Romania incepand cu iulie 1971 si care avea sa fie curmat doar de evenimentele din decembrie 1989. Stelian Tanase isi aminteste despre acest eveniment pe blogul sau: ‘Am intrat in vara următoare la facultate, eram student. În toamna 1973, într-o zi, suntem convocați la Clubul Universitas lîngă Cișmigiu, peste drum de Liceul Lazăr, pentru o discuție. M-am mirat dar m-am dus. ptr că eram de ros de curiozitate. Nu ni s-a spus tema, am aflat că veneau și niște tovarași. Sala respectivă era la etajul 1 unde se ajungea pe o scară îngustă. In incăperea aceea decorata kitsch, pe palier, dreapta, pe niște tabureți colorați am dat de lume multă. De-a lungul de pereților, zeci de persoane, studenți cu veleități literare de la mai multe facultăți. Convocarea se făcuse cred la Universitate prin cenacluri, afișată prin aviziere. Fum să il tai cu cuțitul, deși firește se interzisese țigara pe timpul discuției. In mijloc acelei lumi Florian Pittis, ( nu imi aminteesc dacă era prezentă și celebra tovarăsă Clătici, secretara PCR cu propaganda de la Universitătea București, cred ca era acolo ). Dar sigur mai era și alți tovarăși, unii cu misiune Secu, alții, ca să întrețina atmosfera revoluționară, să nu iasa discuții critice despre cenzură, regim etc.’
Ion D. Sirbu, autorul poate a celei mai importante opere ‘de sertar’ care nu a putut vedea lumina tiparului in timpul dictaturii comuniste, unul dintre putinii rezistenti autentici prin cultura este evocat de Lazlo Alexandru cu amintirile sale despre ultima intalnire cu Lucian Blaga: ‘“Eu l-am văzut pe Blaga plîngînd. Fără lacrimi, fără cuvinte, rezemat de contrafortul bisericii reformate. ‘Toţi mă vor uita, opera mea va pieri, voi muri, singur, ca un cîine!’ – îmi spunea în ziua de 28 aprilie 1956, ultima oară cînd l-am văzut. Îl visez, nu, nu pierd nici o ocazie de a-l evoca, este Zeul protector al singurătăţii mele. Nu este uşor să mi-l închipui, singur, cu toţi studenţii săi plecaţi foarte departe, cu doctorul Iubu, dispărut fără urmă, cu Dorli, căsătorită în Bucureşti, cu şeful catedrei de materialism dialectic… Şi, în librării, cu romanul acesta [Pe muche de cuţit], care îi murdărea satul şi memoria casei sale părinteşti. Fiindcă nu era vorba de un atac la adresa persoanei sale, ci la Fiinţa sa. La spaţiul fiinţei sale spirituale…”’
Smaranda Liubliov scrie la BookMag despre editia aniversara de 25 de ani de la aparitie de la Humanitas a ‘Alchimistului’ lui Paolo Coelho, autor care marturisesc nu se afla pe lista preferatilor mei: ‘Alchimistul, extraordinarul roman al lui Paulo Coelho, a inspirat milioane de cititori din întreaga lume. Cartea, uluitoare prin simplitatea şi înţelepciunea ei, este povestea unui păstor andaluz pe nume Santiago care îşi părăseşte casa din Spania, aventurându-se în deşertul egiptean pentru a găsi o comoară îngropată în Piramide. Nimeni nu ştie care este comoara sau dacă Santiago va avea puterea să depăşească obstacolele întâlnite în drumul prin deşert. Dar ceea ce începe ca o călătorie în căutarea unor bunuri lumeşti se transformă treptat în descoperirea comorii ascunse înlăuntrul său.’
(Dan)
Andreea Toma scrie despre ”Badenheim 1939”, de Aharon Apelfeld, o carte apărută în 2007 la Editura Polirom: ”1939- Badenheim- o statiune austriaca- locul in care se aduna in fiecare an burghezia evreiasca din Austria pentru a petrece saptamani de relaxare si delectare sub auspiciile festivalului ce are loc aici. O data cu sosirea primaverii isi faca aparitia si turistii, doar ca, spre depsebire de alti ani, se instaureaza treptat o atmosfera bizara. Departamentul Asanarii isi exercita autoritatea, impunand inregistrarea tuturor evreilor din oras, in vederea unei apropiate stramutari in Polonia. Apoi, barierele se inchid si nimeni nu mai are voie sa intre sau sa iasa din oras.”
Am scris acum o luna despre Lunetistul lui Marin Mălaicu-Hondrari si l-am considerat una dintre cele mai bune carti ale anului (cel putin, dintre cele citite de mine). Iata ca vine si Costi Pistea si ajunge la aproximativ aceeasi concluzie: ”Revigorantă impresia că iată, în sfârșit, se mai scrie și așezat, fără impresii de scriitor cu nasul pe sus. Pentru că „Lunetistul” este un roman bun și ca poveste, și ca structură, și ca mod în care este întreținut suspansul.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Garsoniera din pădurea de macarale”, de Dan Chișu
–”Kamceatka”, de Marcelo Figueras
