Andreea Ghita scrie la baabel.ro o frumoasa recenzie a cartii lui Patrick Mondiano ‘Dora Bruder’, in care remarca si ea prezenta Parisului, care este mai mult decat fundal, este personaj si substanta in cartile laureatului cel mai recent al Nobelului pentru Literatura: ‘Îl însoţesc pe Patrick Modiano pe străzile, bulevardele, scuarurile şi fundăturile Parisului mohorât din vremuri tulburi, în seri înnegurate sau agresate de reclamele orbitoare, în amiezi toride şi amurguri cu pale de parfumuri care par a trezi amintiri. Poposesc în pieţe, cafenele şi bistrouri purtătoare ale amprentelor de demult, în apartamente cu mobilier desperecheat şi oglinzi cu ape misterioase. Cercetăm înfriguraţi conţinutul cutiilor de tablă cu scrisori şi fotografii îngălbenite, încredinţate de persoane bizare. Desluşim siluete, ciulim urechile după frânturi de cuvinte, descifrăm cioburi de poveşti, străduindu-ne să reconstituim şi să restituim scene din viaţa celor dispăruţi, pierduţi, uitaţi, aneantizaţi… ‘
Dan Alexe scrie pe blogul sau despre romanul cel mai recent al lui Michel Houellebecq ‘Soumission’ care face valva in Franta: ‘In mod abil, prin ceea ce sînt convins că e doar o strategie publicitară, romanul, care nu a ieșit încă (căsuța editorială poartă data 2015), a “scăpat” în versiune PDF pe internet, disponibil oricui în câteva clickuri, ceea ce nu va împiedica desigur în niciun fel vânzările, dar care pregătește deja terenul pentru viitoarea și inevitabila polemică. Spectrul razboiului civil e prezent in permanență in Franta din 2022 a romanului lui Houellebecq. Dupa victoria lui Mohammed Ben Abes (cu complicitatea socialistilor si pasivitatea dreptei traditionale), cu un președinte musulman si influența intimidantă a organizatiilor jihadiste, islamul incepe sa fie predat în toate școlile in Franta, iar Arabia Saudită finanțează Sorbona, care devine universitate islamicã. Rectorul Sorbonei, un belgian convertit, e ales datorită pozițiilor sale propalestiniene și anti-Israel.’
Andrei Zbirnea de la ‘Semne bune’ publica un interviu cu Radu Vancu: ‘SB: Pentru că tot ne aflăm la seara de poezie a Festivalului Internațional de Literatură București (FILB 2014, joi, 4 decembrie 2014), aș vrea să-mi faci o radiografie a ceea ce înseamnă poezia românească în 2014. Și spre ce crezi că ne îndreptăm în momentul acesta? RV: Faptul că sunt active atât de multe generații, iată de la generația ’60 la cea postdouămiistă este o difeență de vreo 50-60 de ani, arată că discursul generaționist nu ține, paradoxal cumva. Arată că nu există un război între generații, ci, dimpotrivă, există mai multe filiații ale poeziei românești perfect sincrone, care străbat aceste generații și le vertebrează. Îi văd pe Teodor Dună și pe Claudiu Komartin de pildă așezați foarte bine în conjuncție cu Ioan Es Pop , care la rândul lui merge foarte bine cu poeți din generațiile anterioare lui. Deci există filiații ale poeziei române, așa le-am numit eu. Există direcții care străbat vectorial și cumva ordonează aceste generații. Ce mă interesează cel mai mult sunt cei care vin, și anume poeții aflați în jurul vârstei de 20 de ani. Unii au apucat deja să publice o carte, alții nu. Insă mi se par de o bogăție și de o varietate absolut uluitoare. De la Radu Nițescu, care mi se pare poetul tânăr cu imaginarul cel mai structurat, la Alex Văsieș, la Anatol Grosu, la atâția dintre membrii grupului Zona Nouă, la tine însuți, la Anastasia Gavrilovici, la Ana Donțu… nu vreau să fac un recensământ al lor aici, ci să arăt cât de diferiți sunt între ei.’
‘Tartuffe’ a lui Moliere este una dintre acele creatii ale teatrului universal care par sa ramana vesnic actuale si sa ne imbogateasca experienta culturala si de viata la fiecare punere reusita in scena. In acest sezon piesa a fost pusa in scena si la Tel Aviv si la Bucuresti. Despre versiunea de la Teatrul de Comedie din Bucuresti, a scris la ‘Spectator’ Ileana Lucaciu: ‘Cu înțelepciune Laszlo Bocsardi și Alice Georgescu propun o “versiune scenică” a piesei, fără a leza prin nimic sensurile scrierii lui Moliere. De asemenea, traducerea lui Alice Georgescu vine în sprijinul “versiunii scenice” printr-un limbaj modern, direct, dar fără vulgaritate. Regizorul Laszlo Bocsardi optează pentru tratarea scenică originală a “versiunii” rezultate, ca o dramă cu efecte satirice, nu ca o comedie spumoasă de moravuri. Dă astfel, profunzime textului, condus pe linia unei convenții novatoare, sprijinite admirabil, în primul rând de actorii Adrian Titieni (Orgon) și Tudor Chirilă (Tartuffe). Rezultatul intervenției în familia avută a lui Orgon, a impostorului și ipocritului Tartuffe sub masca dibaci purtată de “om” religios, răscolește dramatic pe cei care îl găzduiesc generos. Orgon se va lăsa cucerit de impostor și va deveni un ridicol bigot, gata să își mărite fata cu acesta și îi dă chiar, întreaga avuție a familiei. Regizorul arată că această poveste nu este de fapt, de loc comică, are un conflict dramatic cu un substrat satiric dur la adresa prostiei celor păcăliți de impostori. Consecvent regizorul aplică dezvoltarea dramatică a acțiunii, cu finețe în tratare teatrală și măsură ritmică, sugerează convingător trimiterea spre societatea contemporană în care ipocrizia și impostura pot produce drame existențiale.’
(Dan)
Este plină blogosfera de bilanțuri cu privire la cărțile citite în 2014. Până îl vom face pe al nostru, să le citim cu atenție. Laura Câlțea scrie despre ”2014 în cărți”, un articol care tratează cele mai bune cărți de ficțiune citite în 2014, cele mai bune cărți de non-ficțiune, dar și cărțile citite în 2014 care nu i-au plăcut: ”E al doilea an la rând când nu mai sunt înregistrată în nici o formă de învățământ, am avut parte de o mai mare libertate în alegerea titlurilor. De când am început facultatea, lecturile mele s-au împărțit între cărți pe care trebuia să le citesc și cărți pe care voiam să le citesc. Evident că primele erau mereu cele mai multe. Acum am terminat și cu facultatea, și cu masterul, și cu doctoratul, așa că mi-am recâștigat libertatea de a citi ce vreau, aproape ca în liceu, când citeam și mult și amestecat. Libertatea asta se vede mai ales în faptul că, pentru prima oară de mult timp, cărțile de ficțiune le-au depășit cu mult pe cele de non-ficțiune. Deși am citit în continuare și cărți de specialitate, și memorii, și cărți de istorie, preponderent am citit romane. Și mi-a plăcut asta.”
Constantin Piștea a citit 80 de cărți și scrie un articol despre ”Ce cărți mi-au plăcut în 2014”: ”80 de cărți citite anul trecut. Cel puțin așa susține platforma goodreads. Ei, din cele 80, una a primit o singură stea din cinci, după sistemul de notare de acolo. N-o să spun care, pentru că nu ăsta este rostul postării. De ce am vrut să scriu vizavi de bilanțul meu de cititor? Pentru a vă spune, pentru a-mi aminti, căror cărți le-am dat calificativul maxim. Cărțile respective merită ceva promovare în plus.” Mai multe în articolul lui Costi.
Nici Dragos de la Chestii Livresti nu se lasă mai prejos. Pentru el, 2014 a fost reprezentat de 43 de cărți citite: ” îmi place că am ocolit rahaturile – în afară de câteva cărți pentru concursul augustin frățilă, au fost doar cărți foarte bune. și la aceasta au contribuit și editurile cărora le mulțumesc: humanitas, polirom, all, univers și trei. pentru 2015 îmi propun cam același număr de cărți, același număr de filme. de recuperat câteva capodopere ale dramaturgiei moderne și contemporane, creșterea numărului de piese de teatru văzute și participarea la mai multe expoziții artistice.”
Fructitza a avut un an mai greu, dar nu a abandonat nicio clipă cărțile: ”Despre cartile citite in acest an, pot spune c-am fost norocoasa. Mi-am schimbat tactica si nu mi-a mai fost jena sa abandonez definitiv unele romane sau sa renunt temporar la altele daca asa am sintit nevoia. Am inceput sa fiu mai atenta si sa urmaresc cu constiinciozitate anumiti bloggeri si oameni din domeniu, sa nu-mi fie rusine sa-mi exprim deschis opiniile (mai ales daca ceva nu mi-a placut), am descoperit autori cu care nu eram familiarizata si da, poate cel mai important, sa citesc in engleza. Nu stiu daca acest fapt va deveni obisnuita, depinde numai de mine, dar mi-am propus macar din cand in cand sa fac acest exercitiu. In mod clar, cea mai cea din 2014 a fost “Fructele miniei” de John Steinbeck.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Dumnezeu a trântit telecomanda”, de Cristian Preda
-”Așteptându-i pe barbari”, de J.M. Coetzee
-”Însemnările lui Aram”, de Maria Angels Anglada
-”Voyage au Pays des Ze-Ka”, de Julius Margolin (III)
-”Prizonierii crinului alb”, de Santiago Gamboa
–”Imagine și text în haiga”, de Ion Codrescu
