In rubrica sa ‘Ce mi se intampla’ din ‘Dilema Veche’ criticul literar Dan C. Mihaescu scrie sub titlul ‘Cum se-alege praful de lumea lui Moromete’ – despre o carte noua dedicata lumii create de Marin Preda. ‘… o carte mustoasă, bine construită, sobră, ba chiar severă pe alocuri, densă şi picantă deopotrivă, menită să ni-l reapropie pe Marin Preda, la fel de palpitant ca volumul de convorbiri Eugen Simion-Aurora Cornu. Moromeţii, ultimul capitol de Sorin Preda (Editura Academiei Române) este o captivantă suită de dialoguri cu consăteni, scriitori, dar mai ales rude apropiate scriitorului – fraţi, soţii, copii, nepoţi, plus foşti colegi de şcoală – închegată fără nici o agendă ascunsă. La sfîrşitul lecturii, omul-Preda nu este nici idealizat, nici alterat. Este (cu)prins cu toate contradicţiile firii care i-a făcut o posteritate îndeajuns de inconfortabilă.’
In blogul sau ‘Memorie, libertate, moderatie’ Vladimir Tismaneanu scrie in aceasta saptamana despre doua carti aparute recent dar trecute sub tacere aproape totala care se ocupa cu istoria si destinul stangii politice: ‘Tacerea in jurul unor carti de exceptie este intr-adevar uimitoare. Au aparut in romaneste toate cele trei volume ale trilogiei lui Kolakowski despre marile curente ale marxismului. A aparut, in colectia “Constelatii” la aceeasi editura Curtea Veche, o carte remarcabila de Bernard-Henri Levy despre criza stangii contemporane. Vorbim despre delimitari ideologice, comentam articolele unor autori mai mult sau mai putin obscuri, ne extaziem in fata unor epigoni ai leninismului, dar ignoram adevaratele teme de analiza.’
Pe RoLiteratura.ro Boris Mehr ne intreaba (retoric, banuiesc): ‘Andrei Codrescu – un nume, îl cunoaşteţi?’ ‘În urmă cu câţiva ani l-am cunoscut pe Andrei Codrescu, care ne vizitează destul de des ţara, fiind originar din Sibiu. El se declară scriitor american, scrie numai în engleză, dar ţine să-şi păstreze numele de scriitor român, Codrescu. Glumind, a spus la un moment dat că ar fi ales Codreanu, dar i-a fost teamă să nu fie considerat rudă cu Căpitanul. A fost un admirator al lui Eliade, l-a vizitat, dar i-a dedicat un poem în care îi reproşează că „într-un veac rău, a fost un băiat rău”, iar el, Perlmutter ( acesta este numele său de acasă) ar fi putut fi ucis datorită ideologiei îmbrăţişate de savant, în tinereţe. Unora nu le-a plăcut cuvântul scriitorului rostit la Institutul Cultural Român din Bucureşti, însă Andrei Codrescu nu este omul să se ferească de adversităţi, deşi nu face paradă de originea etnică, este pur şi simplu scriitor.’
Numarul 7 este ultimul accesibil pe Internet al Romaniei Literare. Nicolae Manolescu nu pierde ocazia de a se referi si el la evenimentul cultural al lunii trecute in Bucuresti – vizita si aparitiile publice ale lui Adam Michnik in articolul ‘Când n-am mai fost de acord cu Adam Michnik’: ‘În definitiv, am încetat să fiu de acord cu Adam Michnik în clipa în care a susţinut că decomunizarea n-ar face decât să deschidă o cutie a Pandorei, deşi noi, toţi, constatăm zi de zi, ceas de ceas şi în proporţie de masă, vorba lui Lenin, de data aceasta, că, din contra, absenţa unui proces coerent de decomunizare a deschis cutia cu pricina a tuturor relelor de care nu reuşim să scăpăm nici atăzi, după cei douăzeci de ani fatidici din profeţia lui Brucan.
In acelasi numar Mircea Mihaies publica a doua parte dintr-un articol care se ocupa de cartea lui Andrei Codrescu ‘Ghid dada pentru postumani’ pe care am recenzat-o si noi pe filme-carti.ro.‘Când dadaiştii joacă şah’: ‘Deşi aflaţi la aceeaşi masă, Poetul şi Revoluţionarul îşi păstrează identităţile distincte. La oricâte compromisuri va fi împins, Poetul rămâne poet – de fapt, Măscărici, pentru că spectacolele Dada erau stâlciri ale unor forme artistice deja existente. Şi oricâte mutări pe tabla de şah, oricâte volute prin textele lui Marx, oricâte mişcări practice abile va flutura sub ochii fanatizaţi ai adepţilor, Lenin rămâne ce-a fost întotdeauna: „un ideolog ucigaş în masă”. Un ideolog-trişor, în numele fericirii promise, dar niciodată atinse.
In Observatorul Cultural Iulia Dondorici recenzeaza jurnalul berlinez al Norei Iuga aparut anul trecut sub titlul ‘Berlinul meu e un monolog’ la editura Cartea Romaneasca:. ‘Este vorba de fapt despre relatarea a doua sederi ale autoarei in capitala Germaniei la un deceniu distanta – prima in 1999 si a doua in 2009. ‘Prima parte a jurnalului este un exerciţiu continuu de îndrăgostire de un oraş polimorf, plin de surprize, în parcurgerea căruia Nora Iuga se lasă ghidată doar de întîmplare, mai întotdeauna una fericită. Berlinul e, aici, o acumulare de imagini aparent disparate, de stări interioare şi emoţii în care se amestecă aleatoriu crîmpeie de realitate, pentru a alcătui fizionomia unui oraş „pe care îl porţi înăuntrul tău” … Ceea ce izbeşte imediat cititorul este ruptura de tonalitate de la începutul părţii a doua….În această parte a jurnalului se simte în permanenţă o iritare abia stăpînită faţă de felul în care este perceput scriitorul estic în Vest, iritare pe care am constat-o uneori şi în interviurile oferite, de pildă, de Mircea Cărtărescu în presa germană.’
(Dan)
Interesante vesti despre Fundatia Comunitara Bucuresti si Bacania Veche gasiti prin intermediul blogului “romania pozitiva”, pe care il frecventez ori de cate ori am timp si pe care il gasiti si pe facebook.
Programul “Restitutio Benjamin Fondane” (existent si pe facebook) incearca de multa vreme sa sensibilizeze forurile administrative ale Iasului, pentru a conferi unei stradute centrale numele poetului, eseistului si filozofului nascut si scolit in Iasi, pentru a plasa o placa memoriala pe zidul Universitatii si pentru a contribui la turnarea in bronz a machetei bustului poetului, in vederea asezarii acestuia in Copou.
Acestea, in timp ce in Paris, arondismentul 5 exista Place Benjamin Fondane (inaugurata in 21 mai 2006 – o extensie intre numerele 2 si 4 pe Rue Rollin). Rue Rollin este strada unde Fondane a locuit impreuna cu sotia sa Genevieve Tissier-Fondane si cu Lina Wecsler-Pascal, sora sa, din 15 aprilie 1932 si pana la data arestarii, 7 martie 1944. Pe fatada imobilului de la nr. 6 a fost pusa o placa comemorativa, sub ingrijirea Doamnei Monique Jutrin si a Société d’Études ‘Benjamin Fondane’, la 14 nov. 1999. Poemul gravat pe aceasta placa este un extras din « Préface en prose », scris in 1942 si publicat in „L’Exode. Super flumina Babylonis”. Fotografiile apartin Dnei. Luiza Palanciuc
Un interviu cu Berti Barbera, consemneaza Marius Chivu. referitor la faptul ca:”În perioada 24-26 februarie va avea loc a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Blues de la Sighişoara. Berti Barbera va fi prezentatorul evenimentului. Mai multe informaţii despre festival şi despre artiştii invitaţi găsiţi la www.blues-festival.ro”.
Fratii Coen, regizorii peliculelor True Grit / A Serious Man / No Country for Old Men /Burn After Reading / Intolerable Ctuelty / Barton Fink, etc, vor fi onorati In Israel, la mijlocul lunii May, cu „Dan David Prize in the Cinema and Society Field”, din partea Universitatii din Tel Aviv. Saptamana trecuta comitetul de acordare a premiului si-a motivat decizia luata numindu-i pe cei doi „un parteneriat unic in istoria filmului”
O alta stire importanta din lumea filmului ne aduce HotNews si il numeste pe Radu Gabrea „unul dintre cei mai importanti regizori romani: „Cu prilejul înmânării Ordinului, Ambasadorul von Mettenheim spune: România, Germania, România – acestea v-au marcat. Realizările dumneavoastră ca regizor sunt incontestabile şi nu necesită nicio altă confirmare. Prin intermediul imaginilor în mişcare aţi contribuit la depăşirea şi asumarea trecutului de către noi toţi. Fără să relativizaţi sau să înfrumuseţaţi, v-aţi apropiat subtil şi atent de implicarea germanilor şi a românilor în regimuri nedrepte. Prin mijloace artistice şi, din câte am aflat eu, parţial autobiografic, aşezaţi istoria noastră comună într-o lumină nouă, o premisă pentru apropierea spirituală de Europa şi dobândirea unei identităţi europene. Având în vedere că tocmai începeţi un nou film, vă doresc sănătate şi apoi mult succes în activitatea dumneavoastră viitoare.”
Asa cum ne-a obisnuit blogul de bine „romania pozitiva”, si in aceasta saptamana am citit un articol bun al lui Florin Ghinda <<Daca un popor crede ca va trai prost, chiar va ajunge sa traiasca prost, pentru ca se va comporta ca atare, intrand intr-o spirala negativa. “De doi ani de zile, societatea romaneasca resimte ceea ce sociologii numesc Efectul Pygmalion sau profetia autoimplinita. Efectul, studiat timp de doua decenii de Robert Rosenthal, profesor de psihologie la Universitatea California din Riverside, se refera la fenomenul prin care asteptarile si, implicit, comportamentul fata de o persoana, un grup de persoane sau un eveniment influenteaza in mod clar rezultatul pe care il obtinem de la acestia. Cu cat asteptarile sunt mai mari, cu atat cresc sansele ca rezultatul sa fie pe masura asteptarilor. Si invers. Daca ne asteptam la rezultate proaste, vom “genera” acest efect.”>>
Pe “lume buna “ Irina Negrila ne informeaza asupra Turneului Cartii “De ce m-am intors in Romania”: „Sambata, 26 februarie la Constanta are loc urmatoarea sesiune de autografe si degustare de vin din cadrul turneului de prezentare a cartii „De ce m-am intors in Romania” aparuta la editura Polirom. Incepand cu orele 17:00 Sandra Pralong si Mike Costache vor fi gazdele participantilor in cadrul unui eveniment ce va avea loc in magazinul Diverta din City Park Mall. Turneul este organizat de Diverta, Fundatia Blue Heron Romania, Liga Studentilor Romani din Strainatate si organizatia „Noii Pasoptisti” in scop umanitar – strangerea de fonduri pentru programul de burse universitare oferit de Fundatia Blue Heron Romania copiilor din centrele de plasament.
Intr-o lume in care aspiratiile se implinesc mai bine peste hotare, in care visele sunt mai realizabile departe de casa, exista oameni care aleg sa revina, oameni pentru care speranta renaste acasa. „De ce m-am intors in Romania” este o colectie de eseuri ce infatiseaza povestile a 39 de romani care au ales sa revina in Romania dupa ani petrecuti in strainatate. Cartea vorbeste despre motivele care au stat la baza deciziei acestora de a isi construi un viitor in Romania.
Printre personajele care isi impartasesc povestea in volum se numara Alteta Sa Regala Principesa Margareta a Romaniei, Sandra Pralong, Neagu Djuvara, Dan Chisu, Alexandru Balasescu, Gheorghe Zamfir, Mihaela Mihai, Mariana Nicolesco, Radu Gabrea si altii.”
Pe blogul Noul Cinematograf al Regizorului Roman, puteti urmari programul saptamanal si veti observa ca pe 2 martie la ora 19 ruleaza pelicula „Nebunia capetelor – Face Mania – 1998, regie, montaj, voce: Thomas Ciulei. „Filmul are la bază cartea Evadarea tăcută, de Lena Constante, o mărturie cutremurătoare despre condamnarea politică a artistei şi perioada petrecută în detenţie – din care opt ani de izolare – în timpul regimului comunist. În film, Lena Constante îşi interpretează propriul rol. Thomas Ciulei a renunţat la alegerea iniţială – actriţa Maia Morgenstern – pentru că, după propriile spuse, a vrut să oblige spectatorul la un exerciţiu de imaginaţie. „Am vrut să-l silesc pe spectator să-şi construiască un spaţiu imaginar, cum a făcut Lena Constante când era în celulă. Pe mine asta m-a interesat foarte mult, cum povesteşte, cum îşi aduce aminte, cum se produce în faţa aparatului de filmat, ce imagine creează despre sine.”
(Delia)
Un articol a aparut zilele astea pe Agentiadecarte.ro, semnat de Alexandru Petria, intitulat „M-am saturat de aspiratoarele de scame marca Liiceanu”. O luare de pozitie transanta si directa despre asa-numitii (nu stim daca intemeiat sau nu!) „intelectualii lui Basescu. Atinge tangential si subiectul dialogului de idei dintre Liiceanu si Herta Muller, comentariile sunt interesante si sunt atat pro, cat si contra. Chiar si Pantacruel preia o parte din articol si gazduieste multe comentarii asupra subiectului.
O replica pe masura, nu numai in articol, dar si in comentarii, vine si din partea lui Dragos, despre dialogul purtat in ziarul Adevarul intre Dinu Patriciu si Andrei Plesu: „din păcate, dinu patriciu nu e nici măcar un tip de duzină. dinu patriciu e un personaj dăunător. într-o ţară ideală, ar fi stat demult la mititica. la noi însă, el e capitalist admirat”.
Criticul Dan C. Mihailescu a sustinut o Conferinta intitulata „Buna seara, domnule Eliade”, in cadrul ciclului „Cultura bate criza”, in mijlocul saptamanii precendente, la BCU, despre care aflam amanunte foarte interesante pe hotnews.ro. El ne spune ca „de vreo 17 ani incoace avem un meci nou: Eliade sau Mihai Sebastian” si ne ofera multe exemple in acest sens, mai cu seama despre Mircea Eliade: „Astazi se citesc romane cu vampiri. Asadar, Domnisoara Christina ar trebui sa faca furori printre domnisoarele de astazi, amatoare de colti”; „Nici eseistica lui nu este prizata ca o opera extraordinara, desi mai fiecare text de la el face cat o lucrare de doctorat”; „”Este poate cel mai diabolizat autor de catre propaganda comunista si de catre corectitudinea politica post ’89. Este cel mai atacat, este omul care a suferit cel mai cumplit reductionism. Toata opera lui de istoric, chiar de filosof al religiilor, de editor, de traducator, de eseist, de prozator in realismul psihologic, deci tot acest amalgam unic in literatura noastra este redus la scurtul episod al adeziunii sau al simpatiei fata de miscarea legionara.”
Pe blogul Librariei Elefant, una din librariile cele mai interesante si cu un trend spectaculos pe aceasta piata, descoperim cartile care i-au sucit mintea lui Costi Rogozanu. Cartile si autorii sunt organizate pe perioade de varsta, rezultand un articol foarte interesant, cu o concluzie la fel de buna: „Nu am pus în listă scriitori români, nu pentru că n-aş avea favoriţi, ci pentru că nu au reuşit să-mi sucească minţile cu adevărat; am evitat partea extraliterară pentru că influenţa profundă în consumul meu artistic a venit dintotdeauna dinspre literatură; am ales mai ales scriitori din mainstream, recunoscuţi, iubiţi peste tot, pentru că nu-mi place să-i exhib pe obscurii mei dragi (ăia sunt doar ai mei); şi, foarte important, sunt sigur că am uitat de jumătate din cei pe care i-am adorat – fatalitatea istoriei sentimentale, ce să-i faci.” Un articol recomandat!
In sfarsit, va las in compania unui articol cu adevarat excelent despre un film senzatie a anului precedent, o simpla lectie despre viata autentica. Vorbim aici despre filmul Blue Valentine si comentariul bloggerului cel mai avizat in materie Cinesseur: Blue Valentine: Hurts so good!
(Jovi)
Contributori: Dan, Delia, Jovi
1 comment
Multumim pentru mentionare! 🙂