Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (10 – 16 iulie 2017)

Cosmin Baboi scrie pe blogul Societate și cultură despre ”noua capodoperă a literaturii ruse, romanul ”Laur” de Evgheni Vodolazkin: ” Văzută dintr-un unghi istoric, cartea oferă o radiografie a societății rusești în veacul al XV-lea, pe fundalul sobru al ciumei. Fiind un bildungsroman, povestea părăsește spațiul slav odată cu drumul protagonistului spre Ierusalim. Începe o călătorie în care realul și fantasticul se întrepătrund, viziunile și sentimentul sacrului se manifestă la tot pasul, iar moartea devine o amenințare omniprezentă. Kievul, Veneția și cetățile din bazinul Mării Mediterane sunt doar câteva dintre locurile al căror parfum medieval este relevat de autor. Văzută dintr-un unghi religios, opera prezintă viața unui om în căutarea permanentă a lui Dumnezeu. Acesta este pe rând vraciul și pelerinul Arseni, nebunul întru Hristos Ustin, călugărul Ambrozie și sihastrul Laur.”

Ioan Stanomir consacră un articol pe LaPunkt.ro lui Stefan Zweig și câtorva dintre cărțile sale, apărute în traducere românească. Printre ele, Jucătorul de șah, roman apărut de curând la Polirom: ”Jucătorul de şah oferă geniului lui Zweig ocazia pesimismului profetic. Orizontul se închide şi nu mai poate exista salvare. Este ca şi cum istoria ar aparţine, de acum înainte, lui Czentovic şi stirpei sale de supraoameni obtuzi. Întunecarea lui Zweig este crepusculul lumii sale. Sinuciderea din Brazilia este cel din urmă gest al unui european.”

Pe blogul Sayuki, descoperim o rezoluție literară interesantă – „Europa-n cărți”, fiecare lună fiind dedicată unei țări și unei cărți scrisă de un autor din acea țară. Pentru luna iunie, s-a ajuns la Croația, fiind recenzată cartea „N-ar face rău nici unei muște”, de Slavenka Drakulic: ”Nu mă așteptam ca lectura să fie altceva decât un documentar destul de obiectiv pus pe hârtie, însă am fost surprinsă într-un mod foarte plăcut de stilul cald și personal de a scrie al autoarei, precum și de faptul că nu s-a oprit doar la a înșira numele și faptele prezentate la tribunal, ci a prezentat întregul ansamblu. Fiecare capitol este destinat unui criminal de război, fie el conducătorul Croației sau un pescar oarecare din Bosnia ajuns soldat peste noapte. După prezentarea sentinței si a acuzărilor, autoarea ne introduce în viața acuzatului de dinainte de război, viață care, de cele mai multe ori, este una foarte obișnuită, încercând apoi să analizeze felul în care omul obișnuit a putut ajunge în situația de a fi judecat la Haga pentru crime de război și chiar crime împotriva umanității.”

Ema Cojocaru scrie pe blogul său despre romanul ”Văduvele de joi seara”, de Claudia Pineiro, o autoare din Argentina: ”Mi-a plăcut scriitura Claudiei Piñeiro, care pendulează între persoana I singular, persoana a II-a și persoana I plural, prezentând viața cartierului din mai multe perspective. Cele urmărite de ochiul auctorial sunt în special femeile, cu precădere soțiile bogate, care încearcă să dea un sens existenței prin tot felul de activități, dar și o cameristă, martoră a acestei străluciri trecătoare, sau o copilă adoptată care refuză să se conformeze regulilor. Interesantă este mai ales vocea care povestește la persoana I plural, un personaj colectiv ce reprezintă însăși comunitatea din Los Altos și ne dezvăluie, într-un singur glas, dedesubturile unei vieți aparent ideale. M-am întrebat dacă lucrurile istorisite aici sunt inspirate de realitate sau dacă romanul este totuși un produs al imaginației.”

Tot Ema și articolele din seria ”Bibliotecă de scriitor” de pe Bookaholic ajung la Bogdan Munteanu, care spune despre cărțile la care ține cu adevărat: ”Când eram mic, prietenii mei cei mai buni se trezeau abia pe la unșpe, iar eu eram în picioare de la șapte. Uite-așa m-am atașat destul de repede de alde Habarnam, Pinocchio, Geppetto, Heidi, Morcoveață, Nils Holgersson și alții – prieteni faini, nu țin minte să ne fi îmbrâncit vreodată, deși mă mai enerva câte unul ca Știetot, deși mă mai speria Pinocchio, care se lăsa fraierit de Vulpe și Motan (mamă, ce-am mai plâns!). Da, țin mult la cărțile copilăriei, la prietenii ăștia cu care-mi petreceam diminețile. Uneori, rămâneam cu ei și după prânz, mă făceam că n-aud când mă strigau băieții să merg la fotbal. Lucrul ăsta se-ntâmplă și acum. Mai rar, ce-i drept. Țin mult și la cărțile pe care mi le-am cumpărat din prima mea bursă de studiu (ăștia au fost cei dintâi bani pe care i-am câștigat, eram la facultă, în anul I). Așa, după ce mi-am ridicat bursa de la secretariat, am intrat într-o librărie și m-am aruncat (hî) la Camus și la Sartre. Bonus: De veghe în lanul de secară. De restul banilor am cumpărat bere și țigări la fir. Aaa, stai să vezi, după ce-am citit douăj’ de pagini din Greața, m-am simțit foarte sigur pe mine – m-am băgat în seamă cu o tipă, am împins discuția spre cărți și-am început s-o aburesc, auzi, tu, da’ pe Sartre l-ai citit? Zici că eram Vulpea, iar ea, Pinocchio. Noroc că nu-l citise.”

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Vremurile bune de altădată”, de Bohumil Hrabal

-”Audiență la un demon mut”, de Savatie Baștovoi

-”Mary”, de Aris Fioretos

Interviu Radu Paraschivescu

Articole similare

Hollywood, de Charles Bukowski

Jovi Ene

Prin blogosfera literara (18 – 24 februarie 2013)

Dan Romascanu

What to Expect When You’re Expecting (2012)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult