Carti Carti de istorie Recomandat

Orange Order. A Contemporary Northern Irish History, de Eric P. Kaufmann (II)

Orange Order. A Contemporary Northern Irish History, de Eric P. Kaufmann
Oxford University Press, 2007

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Okian.ro.

Prima parte aici.

Spre deosebire de comunitatea naţionalistă care a fost şi este reprezentată de partide politice cu mai puţine legături explicite cu Biserica Romano – Catolică, Ordinul de Orania se află în declin şi pentru că protestanţii nu mai participă la serviciile religioase în aceeaşi proporţie precum o făceau acum o jumătate de secol căci Ordinul a fost întotdeauna o punte între comunitatea protestantă şi bisericile protestante. In acest punct al discuţiei, autorul face referire la un adevărat proces european de laicizare / despărţire de Bisericile creştine.[1] În 1978 doar 7% dintre protestanţi nu mergeau la biserică niciodată, în 1998 cifra se dublase. Motivele acestei depărtări de Biserică sunt multiple: confortul, televiziunea, distracţiile, impresia că omul modern poate controla prin tehnica sa totul etc. Ordinul se află în dificultate pentru că, în general, urmează direcţia întregii comunităţi protestante căreia îi vine destul de greu să se acomodeze cu noile condiţii stabilite de Tratatul din 1998 (Good Friday Agreement– GFA) având în vedere că venea după mai bine de o jumătate de secol de dominaţie absoluta a Ulster-ului. Iar înainte de decuparea Irlandei de britanici în 1921, nu protestanţii fuseseră cei discriminaţi şi lăsaţi să moară de foame ci majoritatea catolică.

Şi înainte de 1921 minoritatea protestantă se afla la cârma Irlandei atât din punct de vedere economic cât şi politic. De aceea şocul produs de coborârea la nivelul unei parităţi cu comunitatea catolică a fost mare căci în timp ce protestanţii erau nevoiţi să cedeze din multe lor privilegii, naţionaliştii progresau la toate nivelurile ( educaţie, servicii sociale, paritate la nivelul Police Service of Northern Ireland –PSNI- care a înlocuit detestata Royal Ulster Constabulary). Autorul  recomanda ca totuşi protestanţii să nu recurgă la violenţe, după cum a fost cazul cu minoritatea catolică chiar dacă a pune semnul de egalitate între cele două ipotetice cazuri ni se pare exagerat căci protestanţii din Ulster în nici un caz nu beneficiază de condiţiile vitrege la care au fost supuşi catolicii înainte de 1972. Se speră ca paritatea de 50%-50% între cele două comunităţi la care s-a ajuns (având în vedere emigraţia protestanţilor şi sporul demografic al catolicilor, superior ratei protestanţilor) să menţină un echilibru între cele două identităţi. Autorul consideră că această soluţie de compromis, împărţirea suveranităţii asupra Ulsterului între Irlanda şi Marea Britanie (situaţie reglementată de Tratatul din 1998) ar fi în avantajul ambelor grupuri dar şi al Marii Britanii şi Republici Irlanda şi, nu în ultimul rând, al Uniunii Europene. De ce? Pentru că ar fi o soluţie win-win, toată lumea având câte ceva de câştigat. Chiar şi comunitatea protestantă care ar păstra legătura de loialitate cu Marea Britanie şi, în plus, ar putea trai într-un climat de pace prea puţin caracteristic Ulsterului.

Orange March

Catolicii se bucură de tutela şi autoritatea Dublinului. Iar Marea Britanie ar scăpa de cea mai mare problema internă din ultimii patruzeci de ani, reuşind şi să-şi diminueze o costisitoare şi inutilă prezenţă militară (costisitoare şi în pierderi umane căci I.R.A. urmărea atacarea mai ales a ţintelor militare britanice). O Irlandă unită ar putea, dimpotrivă radicaliza elemente protestante care formează forţele paramilitare unioniste (care nici măcar nu s-au dezarmat după modelul IRA) de tipul Ulster Defance Association sau Ulster Volunteers Force astfel încât bombele nu ar mai exploda la Londa sau Belfast ci la Dublin sau Cork. Pe aceste elemente extremiste nici măcar Ordinul nu a reuşit să le controleze chiar dacă mulţi dintre paramilitarii protestanţi erau şi membri ai Ordinului. Puterea Ordinului de a împiedica extinderea violenţelor a fost limitată iar intr-un posibil scenariu viitor, ar fi de-a dreptul nulă.

De ce parada duce la violenţe ?

Una din prevederile GFA care a afectat cel mai grav evoluţia Ordinului a fost constituirea unei Comisii imparţiale a Paradelor (PC). În Ulster paradele, în mod special cele protestante, au reprezentat un continuu focar de violenţe, din simplu motiv că stimulau conflictele deschise, de strada (pietre, coktailuri Molotov, gloanţe etc.) Ordinul de Orania se consideră gardianul tradiţiilor istorice ale comunităţii protestante şi, în această calitate, principala sa preocupare era sărbătorirea victoriilor protestante şi, mai ales, cea a regelui Wilhelm de Orania, la 12 iulie 1690 asupra catolicilor irlandezi. Parada are menirea şi de a menţine vie memoria unei comunităţi ce se crede asediată. Cum aceste parade, cu tot ceremonialul lor exotic (steaguri, fanfare etc.) de multe ori treceau prin cartierele catolice (sau în care comunitatea naţionalistă era majoritară) acest fapt punea încă de la începutul conflictului civil serioase probleme de securitate căci I.R.A. radicalizase poziţia locatarilor naţionalişti. Luptele izbucneau instantaneu.

Aceste parade protestante (2000 într-un sezon de vârf, de zece ori mai multe parade protestante decât cele naţionaliste!) au putut, cu chiu, cu vai, să treacă prin cartierele catolice atât timp cât poliţia dominată de protestanţi (90%) proteja traseele. Odată cu extinderea capacităţii operaţionale a IRA, sezonul marşurilor punea mari probleme atât pentru RUC cât şi pentru Armata Britanică pentru că expunea atentatelor sau tirului voluntarilor IRA un numeros personal militar. În plus, aceşti soldaţi erau luaţi din alte zone care deveneau vulnerabile acţiunilor IRA. Odată cu Procesul de Pace, traseele paradelor protestante au devenit unul din subiecte spinoase care, de altfel a si îndepărtat Ordinul de la susţinerea lui. “Ordinul a luptat să-şi păstreze dreptul de a organiza parade prin mijlocul cartierelor naţionaliste drept un simbol al controlului exercitat asupra spaţiului public al provinciei şi, implicit, asupra teritoriului naţionalist.”[2]

Constituirea Comisiei Paradelor a dus la devierea traseele tradiţionale sau chiar anularea multor astfel de evenimente. Dacă tabăra naţionalistă a fost mulţumită, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu cea protestantă. În continuare sezonul de vară, cel in care au loc cele mai multe parade portocalii, este unul extrem de tensionat căci oricând lucrurile pot degenera. După un tipic care, iată, a devenit tradiţional, o delegaţie a membrilor lojelor Ordinului depune o petiţie forţelor de ordine care barează accesul pe o anumită stradă catolică. Uneori lucrurile nu se desfăşoară atât de paşnic iar organizatorii Ordinului scapă lucrurile de sub control, ajungându-se la confruntări deschise cu poliţia, după cum a fost cazul în orăşelul Drumcree. Kaufmann descrie logica tipic nord-irlandeza a paradelor “Gradul de nesupunere – civică sau nu – poate fi crucială. Daca protestanţii dovedesc că pot mobiliza suficiente forţe pentru a ameninţa liniştea publică atunci autorităţile sunt nevoite să accepte trecerea unei parade printr-un anumit perimetru. Pe de altă parte, naţionaliştii cer o nesupunere similară pentru a convinge autorităţile să devieze parada. În această situaţie explozivă, ambele părţi au un interes direct să creeze autorităţilor cât mai multe probleme pentru a influenţa calculele cost-beneficiu pe care poliţia le face pentru a vedea dacă merită oprită trecerea unei parade printr-un cartier sau nu.”[3]

În anii ‘90 însă comunitatea naţionalistă a început să fie din ce în ce mai încrezătoare în capacitatea ei de a bloca accesul paradelor protestante în cartierele catolice. Este drept, anumite cartiere care la începutul secolului al XX-lea erau dominate de protestanţi sau chiar în anii 1950 au devenit între timp majoritar catolice. Bineînţeles, aceasta nu explică încăpăţânarea Ordinului de a organiza parade urmând traseul de acum un secol! Nu se înţelege nimic din ideea de paradă dacă nu o asociem cu ideea de expunere a puterii. ”Cineva poate participa la paradă dacă se simte în siguranţă, dacă ştie că poliţia îi va asigura aceasta siguranţa. În timpul regimului de la Stormont, autorităţile protestante împiedicau pur şi simplu paradele naţionaliste în baza unei legislaţii restrictive îndreptată împotriva însemnelor şi drapelelor – 1954 Public Order NI Act of Flags and Emblems Act- prin care nu se permitea afişarea altor însemne sau steaguri decât cele britanice.” În mod evident, această lege era îndreptată împotriva naţionaliştilor care nu puteau să-şi afişeze însemnele lor ca să nu mai vorbim de drapelul tricolor irlandez. În 1987 această lege a fost eliminată, permiţând naţionaliştilor să aibă aceleaşi condiţii de liberă exprimare precum protestanţii, fapt ce a provocat furia Ordinului care a încercat sa organizeze o mare manifestaţie de protest care nu a dus insa la nici o schimbare. Natura conservatoare şi, aproape reacţionară a Ordinului reiese şi din refuzul ierarhiei superioare a Ordinului de Orania de a lua parte la negocieri punctuale cu grupurile de rezidenţi naţionalişti prin ale căror cartiere se dorea organizarea defilărilor sub pretext că aceste grupuri de acţiune locală erau controlate/infiltrate de IRA. Ordinul a ales să nu întreţină nici o legătură cu Comisia Paradelor pe care a acuzat-o de partizanat.

Concluzii

Ordinul de Orania a început, cu greutate, încet, să se adapteze noilor realităţi mondiale şi mondializante, deschizându-se privirii publicului şi în alte momente decât in timpul numeroaselor parade. Astfel, sediile sale au început să găzduiască expoziţii si alte evenimente culturale prin care se încearcă prezentarea culturii unioniste avându-se in vedere nenumăratele dezastre mediatice prin care Ordinul a fost nevoit sa treacă, el aflându-se mai mereu în defensivă, spre deosebire de mişcarea republicană. Ba mai mult, se doreşte ca paradele să devină atracţii turistice şi pe buna dreptate căci cu greu mai poţi întâlni în Europa începutului de secol XXI manifestări de un asemenea tipar, unul aparte.

Ordinul a fost o frână în calea evoluţiei către normalitate a provinciei căci a făcut tot posibilul pentru a menţine statu-quo-ul, iar odată semnate GFA de către liderul protestant moderat David Trimble s-a întors împotriva partidului moderat protestant (UUP) luând parte celui radical (DUP condus de un fel de Vadim Tudor al Ulster-ului, Rev. Ian Paisley). Pe de alta parte, la aspectele pozitive, trebuie remarcat fapul ca fara franele acţionate de Ordin care interzicea explicit asasinatele sectare, probabil ca Irlanda de Nord ar fi alunecat către un război civil deschis, după modelul celui din Liban. Asta nu înseamnă că toţi membrii Ordinului, mulţi fiind şi paramilitari, au ascultat îndemnul creştinesc al Ordinului astfel încât miliţia paramilitară protestantă Ulster Defence Association a executat cu sânge rece in 1971 21 de catolici pentru ca anul următor să ucidă 100. Chiar dacă este nevoie de multă răbdare pentru a duce la bun sfârşit lectura tehnică a studiului întreprins de Eric Kaufman, acesta ne oferă posibilitatea de a înţelege şi resorturile intime ale celeilalte părţi ale unui conflict care, iată, pare a se fi sfârşi. Cele două comunităţi au un lung drum înainte şi destul timp pentru a descoperi că ceea ce le uneşte este semnificativ mai consistent decât ceea ce le desparte.


[1] Curent care e posibil sa se estompeze odată cu ameninţările islamiste asupra Europei şi acelei vechi Creştinătăţi.

[2] Op. cit., pag.70

[3] Op. cit., pag.155

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Okian.ro.

Articole similare

Stalin. Unul dintre marii monştri ai istoriei, de Paul Johnson

Codrut

Fereastra serviciilor secrete, de Aurel I. Rogojan

Stefan Al.

Cum se vede realitatea din Rusia profundă: ”Generația Putin”, de Benjamin Bidder

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult