Carti Carti de fictiune

O călătorie în căutarea identităţii: „Tokyo pentru totdeauna”, de Emiko Jean

„Tokyo pentru totdeauna”, de Emiko Jean
Editura Litera, Colecţia de Literatură pentru adolescenţi, Bucureşti, 2021
Traducere din limba engleză de Diana Dorobanţu

„Născută o străină / Port două jumătăţi în mine” (p.258)

Oare câţi dintre noi, ca iubitori de poveşti, nu ne-am lăsat prinși în mirajul unor lumi în care totul pare că este posibil și nu ne-am dorit măcar o dată să ne transformăm, fie şi pentru o secundă, într-unul dintre personajele îndrăgite care, încă din copilărie, ne-au înseninat viața?

Un posibil răspuns oferit de literatura contemporană la această întrebare se ascunde și în paginile volumului Tokyo pentru totdeauna, conceput de autoarea Emiko Jean drept o nouă ficțiune inspirată din spațiul puțin cunoscut dar mult controversat al culturii tradiționale japoneze și adus în atenția cititorilor chiar în acest an, într-o perioadă intens străbătută de clipe de incertitudine, când una dintre cele mai nobile acțiuni este puterea de a visa, de a găsi frumosul aducător de speranță chiar și acolo unde el pare că a dispărut.

Dedicat în mod deosebit „tuturor fetelor care îşi ascultă inima”, romanul Tokyo pentru totdeauna propune chiar o  astfel de poveste care, plină de exuberanţă şi suspans, ne poartă în universul tainic al basmelor, făcându-ne în acelaşi timp martori la o posibilă metamorfozare a acestuia în realitate.

Fără vreo formulă magică specifică unei poveşti, suntem direct propulsaţi în societatea americană a zilelor noastre, unde facem cunoştinţă cu Izumi Tanaka, o adolescentă cu origini japoneze, a cărei existenţă, deşi plină de vitalitatea specifică vârstei la care cele mai multe dintre fete își fac planuri pentru un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, tinde să fie umbrită de o dorinţă mult mai profundă:

În copilărie, m-am gândit mult la tata. Uneori, îmi imaginam că era stomatolog sau astronaut (…) „Tata”. În mintea mea m-am referit întotdeauna la el ca la tatăl meu, niciodată „Tata”. Primul este un titlu dat la naştere, cel de-al doilea câştigat în timp – după multe greutăţi, nopţi nedormite şi festivităţi de absolvire la care să fie prezent. Eu nu am un „tata”. Dar aş putea avea. (pp.21 şi 28).

Înzestrată cu intuiţia tipic feminină şi sprijinită  de prietene devotate, Izumi reuşeşte să elucideze misterul propriei identităţi, descoperind că este nimeni alta decât fiica lui Makotonomiya Toshihito, Prinţul Moştenitor al Japoniei, iar din acest moment, ceea ce părea la început o simplă poveste a unei fete de 18 ani, se transformă într-o veritabilă aventură apropiată, într-o mare măsură, de caracterul antrenant al unei producții cinematografice.

În această  ambianță, imaginea lui Izumi – deopotrivă narator şi personaj – capătă o a treia valenţă, desprinsă dintr-un mit al călătoriei iniţiatice devenit valabil chiar şi în zilele noastre. Rând pe rând, pe măsură ce firul acţiunii se desfăşoară, tânăra prinţesă devine protagonista unui traseu plin de suişuri şi coborâşuri, a cărui deviză pare să fie următorul fapt: În calitate de membri ai familiei imperiale, comportamentul nostru trebuie să fie absolut ireproşabil (p.195). Astfel, ca orice aspirant la viaţa imperială, Izumi realizează că perioada petrecută la Tokyo presupune, pe lângă întâlnirile mai mult sau mai puțin protocolare cu tatăl său, şi o agendă foarte încărcată:

Cele două săptămâni aici sunt pline de activităţi. Lecţii private de istorie, limbă şi artă japoneză. Tururi la altare, temple şi morminte. (…) Mese festive (…) Deschiderea unei expoziţii de artă publică (p.75).

Fiecare dintre aceste apariţii, atent monitorizate de o societate și o presă mondenă adesea mai vigilente și mai invincibile decât oricare personaj negativ al unui basm, căpătă în mintea tinerei educate în nonconformismul culturii Statelor Unite dimensiunile unor lecţii importante, menite să trezească nu doar întrebări ci şi o serie de prejudecăţi, adesea obsesive:

N-ai niciodată sentimentul că nu aparţii niciunui loc? De parcă ai fi două jumătăţi discordante care trăiesc într-un singur corp? Nu sunt suficient de americană. Nu sunt suficient de japoneză (…) Nu am fost niciodată una de-a lor. Nu aparţin Japoniei (…) Aş putea petrece o viaţă învăţând obiceiurile, studiind cultura, dar nu îi voi aparţine niciodată (pp. 304, 307, 317).

Scindarea existenței este cu atât mai mult amplificată, cu cât preocupările ei sunt ancorate din ce în ce mai mult în lumea mondenă. Astfel, în doar câteva zile, necunoscuta şi aparent inofensiva Izumi capătă apelativul de Fluture rătăcit, iar comportamentul ei pare că denotă adesea o libertate ieşită din comun, care, în opinia Gazetei Mondene de Tokyo, trebuie să fie aspru pedepsită.

Cu toate acestea, chiar dacă se identifică pentru puţină vreme cu o veritabilă Cenuşăreasă modernă care pare să fugă din fața  propriului bal, Izumi nu se retrage la Kyoto ca într-un loc în care „membrii familiei regale merg să ispăşească diverse gafe” (p.12), ci poposește pe această nouă insulă de linişte şi mister pentru a explora forţa caligrafiei japoneze de a reprezenta trăirile sufleteşti şi pentru a înţelege pe deplin faptul că „atunci  când eşti susţinut de lumină nu poţi greşi vreodată” (p.212), chiar dacă, de cele mai multe ori, viața a demonstrat că „oamenii întotdeauna vor prăbuşirea celor aflaţi deasupra lor” (p.155).

Odată fiind depăşite aceste obstacole, prinţesa se reîntoarce la Tokyo şi, asemenea unei păsări Phoenix, se transformă într-o fiică a Japoniei cu acte în regulă, a cărei răbdare, perseverenţă şi nobleţe merită răsplătite, aşa cum, de altfel, fiecare dintre poveştile memorabile ne-a obişnuit. În acest context, finalul romanului coincide cu momentul in care capitala Japoniei, renumită pentru istoria tumultoasă a unui „oraș construit și reconstruit, născut și renăscut”, capătă o nouă semnificaţie, devenind „un oraș al romantismului, al iertării și al bunăvoinței”. El se transformă, nu în ultimul rând, într-o a doua casă pentru o tânără prințesă, care, pe lângă aflarea identității, a descoperit pe acest tărâm străin și dragostea adevărată, menită să o transforme, când nici nu a prins bine de veste, într-un puternic Fluture de fier.

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: Litera.ro, https://bookstagraphics.com/en/bookreviews/, https://www.foliojr.com/clients-4/2017/7/21/courtney-alameda-yx2kt-g8pxd)

Articole similare

Valetul de Pică, de Joyce Carol Oates

Jovi Ene

Concurs: Câștigă una dintre cele trei cărți ”Frica: Trump la Casa Albă”, de Bob Woodward! (ÎNCHEIAT!)

Jovi Ene

Istorie tragică în registru sarcastic: Deborah, de Cătălin Mihuleac

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult