Carti Memorii jurnale

O altfel de spovedanie. Cioran – ultimul om liber, de Andrei Crăciun

„Cioran. Ultimul om liber”, de Andrei Crăciun
Editura Polirom, Colecția Biografii romanțate, Iași, 2020

A fost un ascet sau un nihilist? A fost un damnat al literaturii române moderne sau un fugar din fața tăvălugului comunist? Cine este acest arhanghel al filosofiei centrate pe moarte? Cioran – o figură controversată a spațiului literar românesc, născut în inima Sibiului, fiu de protopop ortodox, un autor care se pare că a ajuns să creadă în necredință de dragul unor scrieri obscure, tenebre.

Spunea despre sine că „Eu am inima în minor”, revelând lumii durerea cu care se întovărășise prin naștere, durerea de a exista și de a se fi întrupat pe acest pământ încărcat cu mâzga omenirii. Înclinat să creadă în profunda dizgrație a neamului omenesc, Cioran preferă să se autoexileze, să-și încătușeze spiritul într-o mansardă pariziană, ieșind doar la lăsarea nopții pe ulicioarele marelui oraș. Spiritul său, îmbuibat cu o ură crescândă față de neamul valah din care se trage, nu își găsește odihna și liniștea pe acest pământ al amărăciunii.

În biografia romanțată „Cioran. Ultimul om liber”, Andrei Crăciun creionează o dramaturgie aparte, o ultimă punere în scenă, dacă vreți chiar o ultimă spovedanie a celui care a asmuțit moartea, care a luat-o în derâdere, anulând chiar nemurirea unui Dumnezeu pe care nu l-a înțeles.

Cioran este în această biografie un bătrân la limita existenței, un om care-și scrie testamentul și își revede destinul, amintindu-și veșnicele sale chinuri și căutări. Printre rânduri se citește disperarea de a fi un om neînțeles, durerea de a fi un evadat și decepția păcatelor de care acesta fuge toată viața sa. Apropo, se pare că simpatia sau empatia pentru cauza legionară nu-i cauzează lui Cioran vreun regret anume, chiar mai mult, acesta își rememorează momentele petrecute în Berlinul hitlerist și își mai pune niște semne de întrebare cu referire la nevoia omenii de extremism și ideologie.

În aceeași ordine de idei, Cioran a lui Andrei Crăciun este o fantasmagorie, o plăsmuire din neant care desface șirul înnodat al emoțiilor de care duce lipsă. Dialogul cu bătrânul Ernesto Sabato, corespondența cu Relu (fratele risipitor și secund), relația cu Simone (un soi de Gala Dali a lui Cioran, oarbă la infidelitățile acestuia și fidelă cauzei sale) – sunt pilonii pe care autorul mizează în această biografie.

Volumul este un exercițiu de curaj, aș spune eu, deoarece plasarea lui Cioran în fața propriului Eu, la câteva decenii de la moartea sa, ar putea să pară un sacrilegiu, dar se pare că maniera în care o face Andrei Crăciun subminează orice aluzie la acest fapt. Limbajul narațiunii este cursiv, delicios și cititorul ajunge să trăiască fiecare clipă, să înțeleagă adâncimea disperării și a dezgustului cu care Cioran a conviețuit, fiindu-i amante omniprezente:

Domnul Cioran, care s-a obișnuit cu viermuiala dezgustătoare din „Orașul luminilor” și groaznicele realități din lumea capitalului, văzute totuși din Paris, îi spune (n.r. în dialog cu Sabato) că înțelege dorința oamenilor de a se droga cu iluzii. Dar un „niciodată din nou”, orice „niciodată din nou” este inutil, oamenii știu cum să se întoarcă la rău pe drumuri care doar par altele. Istoria e un cerc, deopotrivă vicios și absurd, deci inutil.

Cioran se autodistruge constant, asta îi este fibra, și se recompune în mii de gânduri pe care le prizează ca pe droguri. Cioran este cumva un dement lucid, care nici în fața morții nu a dezmințit adevărul:

Au mai vorbit și despre capcana populismului și deficitul de serotonină din creierul imbecililor care locuiesc în metropole, vesela imbecilitate cu care oamenii se predau tehnologiei, inaugurând noua apocalipsă, despre definitiva ieșire din istorie pe care o anunță pierderea memoriei…”.

Meritul acestei biografii romanțate este că îl aduce pe Cioran în fața publicului tânăr, acest sirop amar al literaturii, această medicație potrivită pentru zdrobirea iluziilor, demistificându-l și întorcându-l în patrie, acolo de unde a fugit. Cioran este un profet la apus, în romanul lui Andrei Crăciun, o figură tenebră care se dizolvă în neantul cunoașterii și a adevărului.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: tellerreport.com)

Articole similare

45 de zile de natură americană. A nu se citi pe stomacul gol: „Vacanță americană”, de Raluca Barbu

Iulia Dromereschi

Spovedania unui învins, de Panait Istrati (I)

Codrut

Cărți pe scurt: „Până la capătul pământului”, de David Grossman

Tudor Mirică

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult