Carti Memorii jurnale

Neliniștea călătoarei: EPPUR ȘI MUOVE… și totuși continuă, de Veronica Rozenberg

EPPUR ȘI MUOVE… și totuși continuă, de Veronica Rozenberg
Editura Smart Publishing, 2019

Oare ce îi îndeamnă pe mulți dintre colegii mei de generație să se dedice scrisului într-o fază relativ târzie a vieților lor profesionale, sociale, biologice? Îi văd pe unii dintre ei adunându-și scrisele pe care mulți dintre noi le avem ascunse sau catalogate cu grijă în sertare reale sau virtuale, selectându-le, cizelându-le și publicându-le, uneori pe propria lor cheltuiala. Fenomenul este destul de răspândit și în rândul intelectualilor români din Israel, numitorul comun fiind că aceștia scriu în limba română, o limba româna de multe ori mai corectă și mai curată de neologismele anglicizate care au invadat literatura și jurnalistica de la ‘centru’. Un proaspăt amic virtual de aici a folosit săptămânile și lunile de pandemie și carantine pentru a publica nu mai puțin de patru cărți deodată, urmate după câteva luni de încă două. Formatul ales de mulți dintre ei este o combinație între memorii și jurnal personal, proză de ficțiune, eseistică și note de călătorie. Un exemplu al acestui fenomen editorial este și volumul ‘EPPUR SI MUOVE … și totuși continuă’ semnat de Veronica Rozenberg, apărut în 2019 la Editura Smart Publishing, editură care declară pe penultima pagină a cărții că ‘publică, promovează și distribuie cărțile autorilor români de pretutindeni.’

Pe Veronica Rozenberg am cunoscut-o cu ocazia apariției cărții sale despre ‘Procesele economice ale funcționarilor evrei din Comerțul Exterior 1960-1964’, despre care am și scris cu ceva timp în urmă. Autoarea a dedicat câțiva ani documentării și scrierii acestei cărți unice până acum în istoriografia contemporană israeliană și română, care descrie unul dintre ultimele procese cu tentă antisemită din România și Europa de Est în a doua jumătate a secolului 20. Acest eveniment în care a fost implicat tatăl său i-a marcat nu numai cariera de autoare ci și biografia personală. Volumul apărut recent aduce mai multe detalii interesante și prezintă puncte de vedere personale pe marginea evenimentelor petrecute cu 60 de ani în urmă și a muncii de documentare depuse pentru scoaterea lor la lumină. Nu este însă aspectul central și nici singurul motiv pentru care cartea prezintă interes pentru cititorii din diferite categorii.

În ‘EPPUR SI MUOVE … ‘ întâlnim trei feluri de texte.  Proze cu tentă personală, note și jurnale de călătorie în lume, note și jurnale de călătorie în Romania. Delimitarea nu este perfectă. Prima secțiune a cărții este intitulată ‘Povestiri’, dar sunt intercalate aici și întâmplări și note din călătoriile întreprinse de Veronica Rozenberg. A doua secțiune, care ocupă cel mai mare număr de pagini din carte, are titlul ‘Însemnări de călătorie’, însă și aici sunt inserate multe note cu tentă personală și apar personaje care apăreau și în povestiri, cum ar fi obsedanta Z. care o însoțește pe autoare în unele călătorii, în timp ce în altele este amintită absența ei. Nu aflăm de altfel prea multe despre această persoană, și aceasta este una dintre problemele care fac textele Veronicăi Rozenberg uneori greu de urmărit, alteori neinteresante. Pe de-o parte, scriitoarea pare doritoare să-și împărtășească trăirile și sentimentele, uneori dintre cele mai intime față de oamenii care i-au fost apropiați. Pe de alta parte, dorește să le protejeze identitățile și folosește inițiale pentru majoritatea celor la care se referă în carte. Ceea ce se potrivește într-un jurnal intim nu este întotdeauna relevant pentru cititorul unei cărți destinate publicului larg. Nu deranjează atât folosirea inițialelor, nu identitatea exactă a personajelor lipsește, ci descrierea lor ca figuri umane distincte. O parte dintre relatările din călătorii se referă la voiaje în diferite locuri din lume (Anglia, Canada, Nordul îndepărtat), altele la România unde Veronica Rozenberg s-a întors în repetate rânduri mai ales în scopul de a se documenta pentru lucrarea de doctorat și pentru cartea care urma să apară pe baza ei.

‘Povestiri’ este un titlu oarecum derutant pentru textele grupate în prima secțiune, căci în majoritatea lor nu este vorba despre ficțiune, ci despre relatări legate de trăiri din biografia personală, legături de prietenie în care autoarea investește mult și care se termină cu rupturi și dezamăgiri, ezitări și eșecuri profesionale, dar mai ales trauma evenimentelor din tinerețe care i-au marcat familia și i-au însoțit biografia. Iată cum își descrie de exemplu așteptările înaintea întâlnirii cu o bună prietenă pe care o cunoscuse pe forumurile internetice:

‘Corespondența delicată dintre noi s-a intensificat mereu, de la aceasta dată și până acum, confesiunile, mărturisirile și puternicul suport reciproc, înțelegerea și disponibilitatea aproape infinită, bunăvoința, înțelegerea, ascultatul oricărei probleme ivite, încurajarea, încercarea de a nu lăsa niciun colț de suflet în stare vulnerabilă în urma unor mărturisiri sau confesiuni despre trecut sau prezent, toate aceste componente omenești ne-au făcut, cred, pe amândouă să avem parte de o comunicație care nu și-a avut niciodată, probabil, corespondentul în vreuna dintre experiențele anterioare ale fiecăreia dintre noi. Curiozitatea de a ne întâlni a devenit din ce în ce mai aprigă și, în același timp, evenimentele, uneori, traumatizante ale vieții sau întâlnirile reale ale amândorura cu cei din jur care formează universul nostru real, uneori, dureros, au apropiat hotărârea întâlnirii.’ (pag. 50)

Călătoriile pe meridianele lumii au purtat-o pe Veronica Rozenberg în câteva locuri care îmi sunt familiare și altele în care nu am ajuns încă și nu știu dacă voi ajunge vreodată. Tocmai de aceea am fost foarte interesat să-i citesc relatările, să compar impresiile, să aflu informații și impresii inedite. Ați observat cât de talentați sunt autorii romani când vine vorba despre jurnale de călătorie? Generația Veronicai și a mea, ca și cele născute puțin înaintea noastră și puțin după noi au trăit mulți ani într-o țară în care pașaportul era un privilegiu iar frontierele europene nu se treceau cu cardul de identitate, și în vremuri în care excursii în Pirinei sau în Canada erau vise aproape la fel de ireale ca excursiile pe Lună. De aici setea de a voiaja, plăcerea de a împărtăși în scris, foamea de a citi despre călătorii acolo și atunci când nu o poți face fizic. În aceasta privință am observat la textele despre călătorii ale Veronicăi Rozenberg o evoluție în timp, interesantă și pozitivă. Textele mai vechi (datate în jurul și imediat după 2000) sunt superficiale și sărace informativ. Sunt mai mult pagini de jurnal descriind sentimente trăite în timpul călătoriilor decât jurnale de călătorie. Capitolul ‘Spania și Franța, 2000’ de exemplu este plin de mențiuni despre locuri fascinante (o parte le-am văzut și eu) însă descrise în termeni laconici ca ‘mănăstire pe care am vizitat-o și care mi-a făcut multa placere’ (de ce?) sau ‘o masă care a fost deosebit de gustoasa’ (cu ce?). În schimb apar repetate descrieri ale micilor conflicte intre partenerii de călătorie sau ale toanelor misterioasei Z., poate relevante pentru autoare dar lipsite de interes pentru cititori. Notele de călătorie mai recente (în sud-vestul Angliei, în Scandinavia) includ mult mai multe justificări ale sentimentelor și trăirilor călătoarei, și un plus de informație care face împărtășirea jurnalelor de călătorie interesantă și cititorilor, făcându-i părtași virtuali la voiaj. Poate este vorba și despre dobândirea unei experiențe în scris și despre mai multă atenție pentru cititorii care sunt în definitiv beneficiarii lecturii. Vizita în Polonia, la Cracovia și în special la Auschwitz reflectă o experiență emoțională diferită, o furtuna de senzații și de emoții pe care le-au trăit nu puțini evrei din generațiile următoare celor care au trecut prin Holocaust la întâlnirea nemijlocita cu acest monument al abisului istoriei omenirii.

Cele mai captivante pagini ale cărții sunt fară dubiu, în opinia mea, cele care descriu călătoriile în România. Ele au fost destul de dese și uneori pe durate destul de îndelungate în perioada de după 2000, atunci când Veronica Rozenberg și-a dedicat o parte din timp cercetării în arhivele românești pentru lucrarea sa de doctorat. Am avut sentimentul că împărtășesc multe dintre senzațiile și impresiile pe care le-am trăit și eu intorcându-mă după aproape doua decenii într-o Românie în schimbare, cu multe contradicții dar în progres din multe puncte de vedere, foarte diferită de cea pe care o părăsisem în anii dictaturii. Chiar și la nivel de detalii am găsit amintiri comune bucureștene, de la regretatul restaurant Louisenhof de lângă Foișorul de Foc, trecând prin sălile de teatre sau pe strada Nuferilor / Popov / Berthelot, și până la culoarele Facultății de Matematică.

‘E o mare diferență intre a fi turist și a fi de-al locului. Și de-ale câtor locuri, chiar, poate fi un om? Noi care ne număram printre cei care au emigrat, putem, uneori, ridica acest număr de la unu la două. Dincolo de două, este, cred, un fenomen mult mai rar. Nu mai știam atunci, în acele momente ale plimbării pe strada „Berthelot”, daca sunt și eu de-a locului. Gândul acesta mă urmărește deja de câțiva ani și, de când revin mai des în România, mă desprind, desi, în mod contradictoriu, de propria mea prezență în mijlocul peisajului în care mă aflu. Acest peisaj îmi vorbește, îmi comprimă timpul scurs și îmi crează senzația că, practic, viața mea de odinioară continuă, că sar peste tot ceea ce mi s-a întâmplat intre timp, intorcându-mă la trecut. Și pentru clipe puține, am senzația că plutesc între eul meu din trecut și cel de acum. Precum spuneam mai sus, fară să vreau, dar exprimând aceeași idee, AICI, pentru mine, este, indiferent de spațiu și de moment, o noțiune schimbătoare.’ (pag. 233)

Precum mulți dintre emigranții care am rămas atașați de țara de origine și nu am încercat imposibila detașare totală, amintirile au devenit motive de nostalgie oriunde ne aflăm și puncte de referință atunci când ne întoarcem pentru vizite mai lungi sau mai scurte.

‘Amestecul conflictual de progres și înapoiere este prezent aproape peste tot. Trebuie doar să-l observi, deschizând ochii, sau, desigur, daca nu vrei să-l iei în considerație, să-l ignori. Aceasta combinație capătă, probabil, proporții grotești atunci când este vorba de societatea mafiotă, îmbogățită, lumea politică, parvenită în mare parte … societatea românească e atât de încrâncenată, sunt atâtea situații care îmi dau de gândit și cărora nu stiu exact cum să le fac față, sufletește vorbind, nu fizic. Din puținul pe care îl percep în vizitele mele scurte, se conturează o imagine aspră a unei societăți ale carei crăpături, desi relativ tinere ca ani, amintesc de cutremure puternice în relieful fragil al vieților omenești. Desigur, voi uita curând nenumăratele lucruri care îmi trec prin cap, amestecătura, contradicția, ironia, tristețea, viața și realizările prietenilor mei, discuțiile avute cu ei, dar ceea ce probabil nu voi putea uita este legătura fantastică avută cu cei câțiva colegi de școala primară sau de facultate cu care, intâlnindu-mă cu unii, după 37, cu alții după 32 de ani. Timpul se comprimă pentru a ne permite, de fiecare data, să ne simțim precum odinioară. Ne percepem aproape la fel, cu aceleași sentimente și disponibilități, în ciuda unui amar de timp trecut peste noi, pe care, aparent, încă reușim să-l învingem, să-l depășim …’ (pag. 225-228)

Sunt nevoit să scriu câteva cuvinte despre tehno-redactare. Mi s-a părut neglijentă, mult sub standardul pe care îl aștept de la o editură de nivel. Chiar fară să le caut ‘cu lupa’ mi-au sărit în ochi multe greșeli de tipar, fraze contorsionate și cu balast de virgule inutile, inconsistențe geografice. Un exemplu. Oare orășelul canadian menționat în paginile 159 și 160 se numește Sidney sau Sydney? Nu din carte vom afla, căci apar ambele ortografieri cel puțin de doua ori.

‘EPPUR ȘI MUOVE … și totuși continuă’ este o carte care adună experiențe de viață și transmite o stare de permanentă neliniște, emoție și căutare intelectuală. Găsim în ea multe pasaje frumoase și interesante, dar și un exces de informații mai puțin relevante pentru cititori. Cred că este una dintre acele cărți care ar beneficia de publicarea unei noi ediții care să aibă în minte cititorii care o vor recepta, o ediție revizuită și chiar rescrisă în unele locuri, tăind din ceea ce este excesiv și adăugând substanță în alte părți și poate și conținut nou. Aștept cu interes.

Cei interesați să comande cartea se pot adresa autoarei la adresa verroz@gmail.com.

Articole similare

Lea, Povestea familiei mele, de Andrei Klein

Dan Romascanu

Prin blogosfera literară (5 – 11 ianuarie 2015)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefila (27 februarie – 4 martie 2012)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult