“Metamorfoza şi alte povestiri”, de Franz Kafka
Editura Polirom, Colecţia Top 10+, Iaşi, 2012
Traducere din limba germană de Mihai Isbăşescu
Nu mai citisem de mult timp Kafka şi mi-am dat seama că am ratat unele dintre cele mai bune povestiri scrise de el, Metamorfoza şi Colonia penitenciară. Nu îmi reamintesc, peste ani, decât prea puţine lucruri din „Castelul” şi ştiu că am citit de vreo 2-3 ori extraordinarul său roman „Procesul”. În ultimul roman, personajul principal Josef K. este un arestat fără un motiv clar şi îşi petrece întregul timp pentru a căuta o explicaţie pentru situaţia în care se află. Birocraţie, oficiali fără nume, proceduri complicate, descrieri care prefigurează regimurile totalitare din perioada imediat următoare, un câmp tocmai perfect pentru un absolvent de drept.
„Metamorfoza” este nuvela vedetă a volumului apărut de curând la Editura Polirom, în Colecţie „Top 10+”. Publicată prima dată în anul 1915, ea este expresia perfectă a condamnării unei societăţi care nu acceptă proscrişii, nu acceptă non-conformismul unora dintre membrii săi, respinge diversitatea şi principiile proprii fiecărei persoane.
Pentru Gregor Samsa, transformarea de dimineaţă este esenţială: nimic nu mai este la fel, el însuşi trebuie să îşi reconsidere propriile convingeri căci… s-a transformat într-o insectă uriaşă care, cu greu, mai poate încăpea până şi sub propriul pat. Ca să nu mai vorbim despre respingerea iniţială, dar şi de mai târziu a familiei: „Gregor îşi căpăta acum hrana în felul acesta, o dată dimineaţa, când părinţii şi slujnica încă dormeau, iar a doua oară după masa de prânz, întrucât atunci părinţii îşi făceau siesta, iar Grete trimitea servitoarea acasă, cu vreo treabă oarecare. Fireşte că nici ei nu voiau ca Gregor să rabde de foame, dar poate că n-ar fi suportat să ştie, decât din auzite, că mănâncă, sau poate că sora lui voia să-i scutească de o mică amărăciune în plus, că doar sufereau destul şi fără asta.”
O altă povestire care mi-a atras atenţia este „Colonia penitenciară”. Într-un spaţiu atemporal şi necunoscut, mai persistă încă o formă de judecată şi de execuţie extrasă parcă din Evul Mediu sau din alte timpuri, în care oamenii erau vinovaţi din principiu, erau judecaţi fără martori şi fără probe, doar pe baza mărturiei celui prejudiciat. În această colonie penitenciară, „ofiţerul” este ultimul rămas din garda care sprijină şi susţine această formă de proces şi o formă cu totul inedită de execuţie: un aparat care scrie în pielea umană citate imposibil de descifrat, iar scrierea cu ace conduce la moartea condamnatului din cauza faptului că pierde enorm de mult sânge.
În zare se iveşte o salvare sau, dimpotrivă, pentru ofiţerul zelos, o perpetuare a acestei forme de judecată şi pedeapsă: un explorator din Occident vine chemat de comandant (în paranteză fie spus, un adversar al acestei forme de justiţie) pentru a aduce propriile păreri competente la adresa „coloniei penitenciare”: „Călătoreşte doar cu intenţia de a vedea şi nicidecum de-a modifica legile de organizare a tribunalelor unor ţări străine. Dar, în cazul în speţă, lucrurile erau ispititoare. Injusteţea procedurii şi caracterul inuman al execuţiei erau neîndoioase. Nimeni n-ar fi putut presupune un interes egoist din partea exploratorului, întrucât condamnatul îi era străin, nu era un compatriot şi nici un om care să suscite compătimirea. Exploratorul dispunea de recomandarea unor înalte foruri şi fusese primit aici cu cea mai mare politeţe; iar faptul că fusese invitat să asiste la această execuţie părea chiar să însemne că i se cerea părerea cu privire la asemenea judecată.”
Finalul este neşteptat, o formă de imprevizibilitate pe care doar Kafka o putea construi cu atâta migală. Eu, cel puţin, m-am aşteptat la altceva, la un final mult mai dur sau mult mai dedicat unuia dintre personaje. Pe scurt, „Metamorfoza şi alte povestiri” este un volum obligatoriu de citit.
O recenzie despre „Metamorfoza şi alte povestiri”, de Franz Kafka, am scris şi pentru ClubDiverta.ro.
