Interviu Recomandat

Interviu în exclusivitate Daniela Zeca, autoarea romanului ”Omar cel orb”

Interviu Daniela Zeca

Omar cel orb, noul roman al Danielei Zeca, autoarea bestsellerurilor Istoria romanţată a unui safari (Polirom, 2009; ediţia a II-a, 2011) şi Demonii vîntului (Polirom, 2010), a apărut în această săptămână în colecţia „Ego. Proză”(şi în ediţie digitală) a editurii Polirom. Autoarea acestei trilogii orientale a avut amabilitatea să răspundă unor întrebări forumate de echipa Filme-carti.ro si îi mulțumim din nou pe această cale. De asemenea, le mulțumim reprezentanților Editurii Polirom pentru intermediere și colaborare.

-Romanele dumneavoastră se află printre succesele editoriale ale ultimilor ani. Care credeţi că ar fi motivul? (în afară de faptul că sunt bine scrise, evident). Este publicul românesc atras de mirajul Orientului?

Poate că mirajul Orientului a fost o miză pentru cititorii care au ales, în ultimii ani, romanele mele, dar au fost, probabil şi curiozităţi omeneşti, cu totul valabile, la care nu ne gândim de multe ori: de pildă eu, în 2009, anul de apariţie al „Istoriei romanţate…” eram un caz „clasat”. Făceam profesorat de zece ani, management cultural la Televiziunea Română, scrisesem 3 volume ample de teorie a jurnalismului audiovizual, nu mai publicasem literatură de 9 ani. În mod logic, de la o asemenea persoană nu te aştepţi să revină în lumea literară cu un roman din care „pasiunea te arde la degete când dai pagina”, cum frumos a spus cineva.

-În aceeaşi ordine de idei, sunt tentati cititorii de la noi să lectureze romane ale autorilor contemporani din România mai degrabă dacă au o pronunţată tentă exotică decât dacă abordează un subiect din realitatea imediată? 

Da, sunt tentată să cred că cititorii mei îmi seamănă. De altfel, chiar sunt încredinţată că fiecare autor are cititorii pe care îi merită, iar cei care mi-au citit primul roman şi au continuat să îl caute şi pe al doilea, iar acum vor citi, sper, „Omar cel orb”, sunt ca şi mine persoane pentru care România reprezintă încă un spaţiu prea aproape de ochi. Am încercat în 2000, în romanul de debut, „Îngeri pe carosabil” să scriu despre Bucureşti şi despre Revoluţia română din 1989, dar mi-am dat seama că era încă devreme, era ca şi cum aş fi apăsat din când în când pe un loc dureros.

-Cum aţi intrat în contact cu lumea Orientului? Deşi în zilele noastre nu eşti european adevărat dacă nu eşti “leşinat” după Orient, ce anume v-a fascinat pe dvs. personal la această lume a Orientului?

-Cum aţi planificat structura acestor romane? Aţi mers personal în Orient, aţi studiat în biblioteci sau pur şi simplu imaginaţia v-a purtat într-o lume construită altfel decât în Europa de Est?

Nu am premeditat nimic în legătură cu Orientul până în clipa în care am decis, la faţa locului (era în 2007, mă aflam în Tunis), că mă voi întoarce la literatură şi o voi face în niciun fel altfel decât scriind o poveste orientală. A fost un fel de coup de foudre despre care am tot vorbit la momentul apariţiei primei cărţi din seria trilogiei, un fel de flash back sau, dacă vreţi, un fel de copleşitor efect de déja vu, eram la 50 de km de capitală, într-o zonă deşertică, aridă, copii desculţi alergau printre capre, femeile cărau vreascuri pentru foc şi am avut dintr-odată senzaţia că am mai fost în Africa de Nord, că era o lume pe care o ştiam şi despre care aş putea să povestesc. Din acea clipă am început să mă las purtată de un impuls foarte puternic, în care s-au amestecat permanent fascinaţia şi teama, gratitudinea faţă de prietenii musulmani care mă găzduiau şi care mă purtau din loc în loc, neliniştea dacă voi putea să înţeleg şi să îmi asum diferenţele. În cinci ani am străbătut Magrebul, Libanul, Iordania, Emiratele Arabe şi Iranul, am studiat enorm, m-am temut, m-am contrazis, am luat-o de zeci ori de la capăt, am comparat sursele, am vorbit cu zeci de oameni din şi despre Orientul Mijlociu şi am avut o şansă unică, uriaşă şi, sunt sigură, irepetabilă, de a întâlni situaţii şi locuri excepţionale, care au venit spre mine, cred, ca un răspuns la credinţa mea neştirbită că literatura e o altfel de religie. Am crezut asta cu tărie, inclusiv în cei 9 ani în care nu am publicat o singură pagină de beletristică.

-Ce urmează dupa acest ciclu? Unde va fi plasată acţiunea cărţilor care urmează?  Tot în teritorii exotice sau sunteţi tentată să scrieţi şi despre realitatea mai apropiată geografic?

Nu vreau să mă grăbesc cu acest răspuns, dar un lucru e cert pentru mine: trilogia orientală s-a încheiat. S-ar putea să rămân o vreme la Bucureşti. Între timp, spaţiul meu nativ m-a pus în faţa atâtor provocări, mi-a ridicat atâtea dileme şi întrebări, încât asta nu poate să nu treacă în literatură.

-Aţi fi tentată de ecranizarea carţilor dumneavoastră? Vi s-au propus ecranizări sau scenarii bazate pe cărţile dumneavoastră?

Până acum nu mi s-au propus decât două adaptări pentru teatru radiofonic şi un scenariu de film cu totul nesatisfăcător, dar visez ca Darrielle şi Mehria, Saiyed şi Omar să devină personaje ale marelui ecran. O spun fără nicio emfază că ar putea fi nişte personaje îndrăgite şi memorabile. Aştept şi am încredere în următoarele oferte.

-Ca cititori înfocaţi, întotdeauna am fost curioşi în legătură cu tabieturile scriitorilor… Când scrieţi, unde scrieţi, aveţi superstiţii în legătură cu scrisul?

În viaţa civilă, sunt un personaj pozitiv, dinamic, cu viteză de reacţie, în viaţa mea de scriitor însă am o mulţime de superstiţii pe care nu vreau să le divulg, e destul că editorul meu le ştie, are răbdare cu ele şi le respectă. În orice caz, pot să vă spun doar atât: când o carte pe care am început-o nu îmi dă „semne” şi nu vorbeşte cu mine înseamnă că mă aflu pe un drum închis, pe care nu creşte iarba şi trebuie să schimb direcţia. Încerc să vă relatez doar un scurt episod, cu prudenţă şi prevenindu-vă că nu are nimic ocult sau supranatural: „Demonii vântului” a fost un roman deosebit de solicitant pentru mine, poate şi pentru faptul că l-am scris foarte repede, în numai un an, dar exact când mă credeam în fluxul cărţii, îmi terminasem documentarea, mă întorsesem din Dubai cu convingerea că îmi sunt limpezi personajele, intriga, atmosfera – mama mea s-a îmbolnăvit grav şi a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală dificilă. E vorba despre vara anului 2010, când realitatea „m-a adus brusc la sol” şi m-am blocat în timp ce scriam o secvenţă despre perle şi despre femeile care poartă şi iubesc aceste miniaturi de calcit. Eram obosită, derutată, am anunţat pe toată lumea că amân, că întrerup lucrul, era la amiază, am ieşit din casă şi m-a cuprins un regret greu de îndurat faţă de cartea mea în care începuse să respire o lume şi atunci m-am aşezat pe o bordură, în lumina istovitoare a miezului de iulie, care mie îmi place atât de mult şi mi-am zis: „acum cartea trebuie să-mi dea un semn, să vină spre mine, altfel renunţ, şi ne vom reîntâlni cine ştie când.”

În câteva secunde, pe aleea asfaltată din spatele Institutului Bancar Român, unde mă aşezasem, a apărut o făptură incredibilă, o femeie îmbrăcată într-un fel de salopetă de bumbac, peste care avea un şorţ de bucătărie, iar la gât, un şirag triumfal de perle false, dar perle! Acela era un semn clar pentru mine, exact ca o voce care mi-ar fi spus răspicat: „întoarce-te la scris” şi aşa am şi făcut.

-Mai are timp un scriitor (şi un jurnalist) de citit? Când şi ce citeşte?

Nu îmi închipui cum ar fi fără să citesc într-o zi. Oricum, e suferinţa mea continuă că nu mai citesc cât aş vrea, dar citesc continuu, parcurgând, atât cât pot, un întreg circuit: de la articole la bloguri, studii de multimedia, postări de pe Facebook, romane şi poezie, recenzii.

-Vă enervează critica? Mulţi scriitori răspund distant la această întrebare, destul de rece sau neutru, susţinând că “apreciază” criticii de calitate şi că îi onorează discuţiile despre cărţile lor. Dar dvs.?

Critica e un exerciţiu salutar, obligatoriu, face parte din metabolismul literaturii. Mă exasperează doar criticii care derapează vizibil către mici conformisme ori interese de grup, care „orchestrează” câte un premiu sau altul, dar şi viaţa literaturii e efervescentă ca viaţa însăşi, de ce am vrea să facă o excepţie? Eu am avut parte de critici din linia întâi, pe care nu aş putea să nu îi numesc, pentru probitatea şi consecvenţa lor: Paul Cernat, Alex Ştefănescu, Daniel Cristea Enache, Bianca Burţa-Cernat, Simona Sora, Vlad Mixich, Adrian Jicu. Cred că deja am creat frustrări, închizând lista înainte de a fi epuizat-o, dar voi avea o proximă ocazie să fac completările acum, după apariţia lui „Omar cel orb”.

-Dacă citim rapid pe Wikipedia, vă regăsim în mai multe “ocupaţii” culturale: prozator, eseist, critic literar,  realizator de emisiuni radio şi de televiziune. În care dintre acestea vă găsiţi însă fericirea? Sau în toate?

Mă implic total şi cu plăcere în mai multe „ocupaţii” culturale cum aţi spus şi încerc să le fac cât mai bine, dar una singură are pentru mine, aşa cum v-am mărturisit mai devreme, atracţia şi puterea unei religii: literatura.

-În legătură cu dispariţia TVR Cultural, dar depărtându-ne un pic de latura publică a acestuia, cât de posibilă ar fi în România de azi iniţierea unui post TV privat cultural? Chiar organizat pe aceeaşi concepţie-structură redacţională şi cu aceeaşi colaboratori?

Locul unei nişe tematice eminamente culturale este la serviciul public de televiziune, dar dacă acesta din urmă îşi suspendă sau îşi ignoră această misiune, nu face decât să lase loc unui difuzor privat, care nu mă îndoiesc că o să apară. Pentru asta nu e nevoie decât de un pic de vizionarism, discernământ şi ceva bani şi de răbdare cu artiştii. Credeţi că sună ameninţător?

Vă mulţumim,

Echipa Filme-carti.ro

Fotografii: Mihai-Adrian Buzura. Sublinierile ne aparțin.

Articole similare

Mercedes-Benz, de Pawel Huelle – o perindare de-a lungul unui veac polonez la volanul unui Fiat

Andreea Andrusca

O perspectivă alternativă a istoriei: ”Sectanții”, de Vasile Ernu

Dan Romascanu

Editura Polirom a publicat cel de-al IV-lea volum al seriei Samuel Beckett

Jovi Ene

2 comments

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult