”Caledoiscopul unei jumătăți de veac în București (1900-1950) și alte pagini memorialistice”, de Constantin Beldie
Editura Humanitas, Colecția „Memorii/Jurnale”, Seria „Vintage”, București, 2014, 360 p.
Ediție îngrijită de Oana Bârna, postfață de Nicolae P. Leonăchescu
Destul de amuzant că o poveste despre București și la belle époque este ilustrată (prima copertă) cu o imagine „trasă” în Slobozia, la atelierul interbelic al lui Costică Acsinte, prea cunoscut acum din mediul virtual.
Este în adevăr un caleidoscop, în speță o suprapunere norocoasă de clișee și imagini, care creează o imagine aproximativă; ediția pornește de la acest principiu, pentru că editoarea a abreviat textul „în interesul cititorului de astăzi, mai grăbit decât cel din alte vremuri”. Mai mult, mai sus menționase și grija pentru o eventuală derută a cititorului, cauzată de „întreruperea fluxului” de către memorialist, ce divaghează.
Motivații puerile, ce ascund chestiuni de ordin comercial (dimensiuni, drepturi de autor), pentru că textul lui Beldie este un mozaic de texte, cumulând largi citate (poeme sau notații întregi) din operele colaboratorilor de la Noua Revistă Română (1908-1916) de sub diriguirea lui Constantin Rădulescu-Motru. O lume reprezentată de poetul ardelean Emil Isac, de italienistul Ramiro Ortiz (colaborator prețios al lui Coșbuc la traducerea Divinei comedii), de dramaturgul Mihail Sorbul, de poeți de felul lui N. Davidescu sau Adrian Maniu, al lui Felix Aderca sau D. Iacobescu, al lui Emanoil Bucuța, de cinici de serviciu, precum Nae Ionescu (da, acel Nae Ionescu) sau de critici și esteticieni precum H. Sanielevici, Ion Trivale, I. Brucăr.
Personalitatea flamboyantă a lui C. Beldie, secretar general de redacție la revistele lui Motru, descrie un București unic, al concupiscenței oferite la fiecare răspântie, stilul autorului aglomerând pagini întregi de enumerații despre tipuri de mâncare (o jumătate de pagină de ciorbe, de pildă…) și despre tipuri de amor, de la cele mai grotești, la cele zise mai suave. Dincolo de un elogiu pentru o tinerețe pierdută, conceput într-o epocă dură (memoriile sunt scrise între 1950 și 1953), personalitatea lui Beldie are serioase vicii contemporane, cauzate probabil de inevitabila concurență pe care o resimte acut, cu orice scriitor. Antisemitismul surd, manifestat prin chipuri malefice de evrei, care îl persecută pe chefliu (p. 128) sau prin enumerarea ostentativă a scriitorilor evrei din paginile Noii Reviste Române, ca semn al deschiderii publicației, este un exemplu. Mai pot fi amintite adversitatea față de Blaga (poet „făcut, iar nu născut”, p. 159), din cauza calamburului cu numele șefului, Rădulescu-Motru („Mortu”) și caracterizarea lui D. Gusti, „răsuflatul sociolog” (p. 165).
Nu îi lipsește lui C. Beldie stilul; descrierile lui sunt acide și plastice; din vremea războiului, de pildă, amintește cum „sentințele Curții Marțiale erau prezidate de o matahală obeză și sinistră, King Kong” (p. 104). Numeroase sunt și inserțiile despre vanitate și versalitate, prin analiza unor traiectorii: pictorul Jean Steriadi, mândru colaborator al nemților din ocupatul București, ajuns astăzi (în prezentul scrierii) academician RPR.
Caleidoscopul unei jumătăți de veac în București (1900-1950) este, în genere, un volum ad usum delphini, din care editorii au extras pasajele considerate neatractive (!), producând uneori deformări față de ediția inițială (din anul 2000). Se creează astfel o imagine „corectă”, în care tributul de oportunism al autorului este oarecum ascuns. În ediția inițială (2000, p. 45) sunt înfierate acele „clase superpuse de posedanți”, „clase de juisori, lipsiți de orice legături organice cu forțele vii ale nației noastre, precum țărănimea și muncitorimea producătoare”, adevărate. Ediția din 2014 mai păstrează, din aces complex, o trimitere ambiguă la rolul civilizator al lui Lenin (p. 80) și pagini necinstite despre căderea Brătienilor, care nu tolerau oamenii de caracter în preajma lor (p. 114).
Și portretele unor scriitori sunt falsificate, prin eliminarea tușelor negative. De pildă, monografia Goethe, pe care Felix Aderca o realiza în obsedantul deceniu, e un prilej de amuzament pentru memorialist: Aderca „transpiră de-a lungul unei monografii monumentale în care descoperă pe Goethe democrat progresist” (2000, 177). Tot aici, trebuie menționat că numele de Kliford Moore este pseudonimul lui Aderca la romanul Al doilea amant al doamnei Chatterly, nu un text literar în sine, cum lasă să se înțeleagă grafia italică. În cazul lui Mihail Sorbul, sunt excerptate caracterizări de tipul: „inspiratorul poeților (…) sau Muza (…) l-au părăsit (…) autor sfârșit, frecventator asiduu al cooperativei și al cantinei scriitorilor din strada Romană” (2000, 157). Suflet mărunt și facinant tocmai prin atenția pe care o acorda dimensiunii materiale, adesea organice, Beldie nu îl iartă nici pe Tudor Arghezi, descris prin vanitatea de a poseda: „acest aristocrat al sensibilității contemporane și descoperitor al unui nou verb românesc, ajunse un om cu desăvârșire uzat, epuizat la cei numai șaptezeci de ani ai lui și asta fiindcă de ani de zile se frământa cu o gospodărie care îi frământa viața, păzindu-și nopțile via și pomii, cărând bălegarul cu roaba, spălând vasele și tacâmurile coanei Paraschiva, obosită și ea, frântă, îmbătrânită pe urma grelei dichiseli de dimineață și până-n noapte, a unui complex vast și inutil, de ziduri și de paiante, de țărână întinsă pe șaptesprezece mii de metri pătrați, cu găinațuri cu tot, de vegetație rodind îndoielnic sau de-a dreptul sălbăticită” (2000, 268).
Ascunse sunt și unele rânduri despre Cora Irineu, scriitoarea care s-ar fi sinucis (la 36 de ani) din cauza amorului pentru Beldie; autorul resimte regrete, pe care le trece în pagină cum poate, comentând scrisorile și notațiile intime ale scriitoarei, ediția de față omițând această voce a Corei Irineu,. Romanul spectaculos de dragoste este amputat. Și alte notații despre Emanoil Bucuța lipsesc (2000, 199-200). Erau paginile ce îi prijeluiau lui Beldie digresiuni în stilul Pseudokynegetikos despre amorul carnal al șchiopilor, cu trimiteri spre Montaigne, Scarron, paremiologie românească și italienească; în fond, „capitolul” Bucuța este unul despre dragoste, de la aluzii de mahala, în argou, la rafinamente intelectuale; croșetând, textul devine adesea ilizibil. De pildă, la p. 169 (2014), unde mai mulți colaboratori ai Ideii europene realizează tertipul lui Beldie de a evada împreună cu Cora Irineu și îi trimit un răvaș disimulant: „Ne pare rău că de atâta vreme rea se poate zice că nici n-ați văzut Clujul și ne temen că din pricina igrasiei ați petrecut mai mult în pat”. În paragraful nereprodus, autorul explică ce înseamna, în vremea copilăriei sale de mahala, „igrasie”.
În graba croșetelor, se pare că sunt și câteva ce nu exprimă nimic, în ediția originală textul nefiind întrerupt (2014, 109; 128; 265 – prima croșetă). Galimatiasul editorial continuă cu citate din clasici date de autor în original, traduse de editoare, dar… nu întotdeauna. Astfel, la p. 66 Rabelais este tradus ignorând edițiile în română din clasicul francez. Sunt cunoscute în schimb traducerile din Vergiliu (p. 120). Dar Cicero este dat în traducerea editoarei (p. 164), ca și Joachim du Bellay, poetul Pleiadei (193).
Unele eliminări sunt însă realizate cu simț critic, înlăturând din redundanța autorului, precum lungile diatribe la adresa dascălilor ce l-au deformat și poate și cele două lucrări politico-sociale (broșuri) ale autorului, scrise imediat după primul război mondial, acumulare de locuri comune care îi fixează totuși cadrul intelectual.
Eludarea pasajelor menționate (în care poate intra și o corectă autoanaliză: „Dacă abuzez uneori de citate prea lungi (…) culese toate mă mir și eu cum, fiindcă sunt un memorialist reputat fără memorie, asta o fac fie dintr-o rămășiță de nărav didactic, fie din amuzament livresc sau chiar spre exaperarea prietenilor mei scoși ca din pepeni de această falsă erudiție a mea” 2000, 258) nu contribuie la realizarea unei imagini verdice, deși aceasta poate fi reconstituită. Este o imagine mișcată, ce va capta, fără îndoială, un cititor superficial, așa cum își dorește această ediție. Nu mai spun că titlul anunță „și alte pagini memorialistice”, care nu prea există în interior…
1 comment