”Împotriva zeilor. Remarcabila poveste a riscului”, de Peter L. Bernstein
Editura Humanitas, București, 2014, 396p.
Încă din antichitate și până spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, când Iluminismul își atingea apogeul, previziunile au avut, mai degrabă, un caracter defensiv. Prin intermediul lor, oamenii căutau să se ferească de posibilele evenimente nefaste, încercând, în vechime, să evite mânia zeilor și, mai apoi, natura imprevizibilă. Totodată, oamenii căutau să înțeleagă lumea: aplecarea lor spre cunoaștere, manifestată de-a lungul veacurilor, a produs trecerea de la consultarea oracolelor în privința evenimentelor viitoare la calcularea șanselor ca acestea să aibă loc. Totuși, această continuă căutare s-a aflat, până spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, sub patronajul metafizicului, a cărui pregnanță a pălit, treptat, de-a lungul istoriei.
Matematicieni celebri, precum Moivre sau Jakob Bernoulli, încă mai alăturau teoriilor lor despre probabilitate, de la începutul secolul al XVIII-lea, noțiuni precum „planul divin” sau „soartă”. Însă, odată ce Iluminismul proclamă căutarea cunoașterii drept cel mai înalt țel uman, știința se scutură în totalitate de orice pulbere metafizică și, astfel, asistăm la primul pas spre dezvrăjirea lumii, despre care vorbea Max Weber: oamenii vor să preia lumea din mâinile Divinității, încercând să o cucerească prin cifre și calcule, prin predictibilitate rațională. Așadar, dezvoltarea probabilității și a statisticii explodează, ele ajungând instrumente extrem de folosite în zilele noastre, când oamenii își doresc (cu prețul alungării definitive a misterului din lume) înlăturarea oricărei incertitudini și măsurarea tuturor riscurilor.
În cartea sa, Peter L. Bernstein, istoric şi economist american, își propune să urmărească tocmai acest proces prin care umanitatea a înțeles că „viitorul înseamnă ceva mai mult decât o toană a zeilor și că oamenii nu sunt la bunul plac al naturii”. Modul în care Bernstein alege să facă acest lucru este discutabil. Deși autorul își construiește, în introducere, o ipoteză solidă („ideea revoluționară care marchează granița dintre vremurile moderne și cele apuse o reprezintă stăpânirea riscului”), pe baza căreia s-ar putea medita îndelung, readucând în discuție și probleme mai vechi, precum faptul că în încercarea de a ne elibera de trecutul mult mai pregnant din punct de vedere mistic am devenit sclavii unei noi religii, cea a cifrelor și a mediei aritmetice, el lasă „metafizicul” anunțat în mare parte neexploatat, alegând să expună fluxuri de informații asupra cărora rar contemplează.
După introducerea care promite destul de multe, autorul pornește în a ne relata „întreaga poveste, chiar de la începuturi”. Aflăm, așadar, istoria numerelor și a primelor operații: cum au apărut, unde și când. Odată ce sistemul de numerație a fost introdus și bine pus la punct, au apărut nenumărate noi domenii de cercetare, iar matematica a început să se dezvolte galopant. Studiul probabilității (să zicem conștient) a început la sfârșitul secolului al XVI-lea și a fost centrat, în mare parte, pentru mai bine de două sute de ani, asupra jocurilor de noroc, datorită fascinației pe care o exercitau acestea asupra unor savanți renumiți. Problema-motor care a dus la dezvoltarea probabilității și care apare frecvent în scrierile matematicienilor din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, fiind tratată inclusiv de mari nume precum Pascal, Fermat și Leibniz, a fost propusă de către călugărul franciscan Luca Pacioli în cartea sa, apărută în anul 1494, „Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita” și sună cam așa:
„A și B joacă o partidă de balla. Ei se înțeleg să continue până când unul dintre ei câștigă șase runde. De fapt, jocul se oprește când A a câștigat cinci și B trei. Cum ar trebui să fie împărțită miza?”
În secolul al XVIII-lea, probabilitatea se extinde și mai mult, odată cu primele cercetări a lui Moivre asupra distribuției normale. Aceste noțiuni au fost definitivate de către Gauss, în secolul al XIX-lea, iar astăzi distribuția normală este cunoscută, cu precădere, drept distribuția Gauss. Tot în secolul al XIX-lea, Francis Galton introduce conceptul de regresie la medie (extrem de folosit în economie), dar pune și bazele eugeníei care, adoptată ulterior de naziști, va duce la exterminarea a milioane de oameni.
Pe măsură ce probabilitatea începe să aibă tot mai multe aplicații în economie, cartea lui Bernstein devine din ce în ce mai greoaie și plictisitoare. Dacă în prima parte narațiunea mai funcționa prin prisma detaliilor biografice furnizate de către autor cu privire la viețile matematicienilor, acum acestea sunt îndepărtate în totalitate, iar paginile sunt înțesate de analize ale burselor de valori, descrieri ale unor metode de previziune a volatilității acțiunilor și calcule ale unor fluctuații ale prețurilor în anumite intervale de timp. Schimbarea de paradigmă în economie (despre care se vorbește spre finalul cărții și care diminuează – dacă nu distruge- puterea de previziune a probabilităților), realizată în secolul XX, oferă o gură de aer cititorului: economiștii Frank Knight și John Maynard Keynes pun bazele conceptului de management al riscului. Cei doi disprețuiesc „perspectiva asupra vieții prin prisma mediei statistice”, iar părerile lor poate fi foarte bine rezumate în cuvintele lui Keynes, care vorbea despre imposibilitatea calculelor probabilistice de a „reflecta natura experimentală și creativă a minții umane în fața necunoscutului”.
În încheiere, îmi permit să recomand cartea de față celor interesați direct sau pasionați de matematică sau economie. Pentru cei ce vor, totuși, să cunoască „remarcabila poveste” a riscului [cu și despre risc, unde înțelegerea riscului este un scop în sine și nu doar (sau în mare parte) un mijloc pentru a trata probleme adiacente], sper ca cele de mai sus să constituie măcar un mic punct de plecare spre un studiu, mai amănunțit, în altă parte.
