Yparho (2024) – Stelios
Regia: Yorgos Tsemberopoulos
Distribuția: Christos Mastoras, Klelia Renesi, Asimenia Voulioti
‘Stelios’ este un film biografic despre Stelios Kazantzidis, unul dintre cei mai populari cântăreți ai Greciei din cea de-a doua jumătate a secolului 20. Titlul original al filmului este ‘Yparho’, ceea ce în limba greacă înseamnă ‘Eu exist’, unul dintre cântecele cele mai cunoscute ale lui Kazantzidis, un fel de bornă la un moment de răscruce în viață și cariera muzicianului. Regizorul filmului este Yorgos Tsemberopoulos, un cineast grec veteran pe care timpul nu pare să-l preocupe, acesta fiind doar al șaptelea său film de lung metraj realizat în 50 de ani. ‘Stelios’ este un film biografic solid, care spune în detalii și cu accente pe episoadele care au părut importante scenaristei Katerina Bei povestea complexă a artistului și omului care a fost Kazantzidis, încercând să explice și pauzele și retragerea sa aproape totală din muzică, după ce câștigase iubirea și aprecierea unui public imens.
Cântărețul provenea dintr-o familie refugiată din Asia Mica după schimburile de populații care au urmat conflictelor dintre Grecia și Turcia la începutul secolului 20. Rămas orfan de tată (militant comunist ucis în războiul civil), este obligat să înceapă să lucreze într-o fabrică unde are șansa ca patronul să-i remarce talentul muzical, să-i pună în mână o chitară și să-l indemne pe calea unei cariere de muzician. Începe ca instrumentist și solist în taverne și în scurtă vreme faima îi crește datorită talentului și emoției pe care le pune în muzică și a faptului că exprima din suflet durerile și pasiunile oamenilor simpli. Contactele cu impresarii și casele de discuri îl vor pune de multe ori în conflict cu interesele comerciale ale acestora, în timp ce viața sa personală este dominată de câteva femei – mai întâi mama sa, urmată de Katy Gray – o femeie mai matură și prima sa iubire -, și apoi cântăreața Marinella – prima să soție și partenera muzicală pentru o buna parte a carierei. Un incident violent într-o tavernă de noapte îl va determina să renunțe la a cânta în localurile de unde provine de multe ori muzica autentică, iar conflictele cu patronii caselor de discuri și ruperea relației cu Marinella vor duce la retragerea sa la apogeul carierei. Ziaristul care-i ia interviul (autentic) care constituie cadrul scenariului îl găsește trăind singuratic, ca simplu pescar, la vârsta la care ar fi putut fi în plină glorie (dar totuși cu Mercedesul parcat lângă coliba de pescar). Filmul încearcă și în mare măsură reușește să elucideze misterul retragerii sale. Avea să revină doar pentru înregistrări și evenimente speciale pe scenă și asta peste încă un deceniu.
Yorgos Tsemberopoulos a făcut câteva alegeri riscante în distribuție. Pentru rolul lui Stelos l-a ales pe Christos Mastoras, un cântăreț care reușește să redea excelent trăirile personajului, dilemele sale artistice dar și conflictele personale. Mastoras cântă cu suflet și patos, așa cum cânta și Kazantzidis, dar recomand să rămâneți la creditele finale și să ascultați și cântecul care dă titlul grecesc al filmului, în intepretarea originală, pentru o impresie despre vocea formidabilă a modelului. Klelia Renesi și Asimenia Voulioti interpretează excelent rolurile celor doua femei care l-au iubit și pe care le-a iubit Stelios. Toate rolurile secundare sunt excelent atribuite, uneori unor actori neprofesioniști și sunt atât de autentice încât ai uneori impresia că te afli în barca lui Stelios, în studioul de înregistrare sau în tavernele unde cânta eroul. Un asemenea film trăiește și prin sau mai ales prin muzică. Am citit că în Grecia, în multe săli, publicul se alătură celor de pe ecran cântând împreună cu ei cântecele arhicunoscute. Nu mă mir. Recomand vizionarea, chiar dacă nu sunteți cunoscători sau iubitori ai muzicii grecești. Vă previn că riscați să fi devenit fani ai genului la sfârșitul filmului.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
