E greu de spus ceva despre ediția de anul acesta a Premiilor Gopo care să poată acoperi forfota care s-a iscat în urma discursului controversat al unui invitat. Așa că nici nu îmi propun asta, ci, în măsura în care se poate, să pun puțină lumină și pe restul festivității.
De la gală până acum s-a diseminat și lista câștigătorilor fiecărei categorii în parte. Ce pare că mi-a mai rămas și merită consemnat este perspectiva personală pe care o am asupra evenimentului.
Cum a fost prima Gală Gopo la care participam, am mers cu niște așteptări maleabile. Am fost plăcut surprinsă de desfășurarea evenimentului, suficient cât să nu rămân cu un aftertaste neplăcut în urma scandalului mai sus menționat.
Actorul de stand-up comedy Claudiu Teohari (Teo) a prezentat ceremonia cu un simț al măsurii pe care l-a menținut pe întreaga durată a evenimentului – de apreciat. Am apreciat în egală măsură toate momentele invitaților, cu favoritele mele Ana Ularu, cu un umor situațional ascuțit și o prestanță chiar snazzy, și Rodica Mandache, în a cărei comic din discurs s-a dovedit a rezida în firescul și naturalețea actriței.
Anul Nou care n-a fost a câștigat zece trofee. Le merită pe toate, pentru măiestria întrepătrunderii celor șase povești într-o manieră coerentă, fără să își piardă vreuna individualitatea, ci potențându-se între ele, pentru originalitatea scenariului și inventivitatea replicilor, pentru curajul de a amesteca drama cu comedia în abordarea unui astfel de subiect, într-un moment în care filmul românesc pare să fi spus deja aproape totul până acum despre comunismul din România, dar, se pare, nu chiar totul.
Eu am ținut aproape de Trei kilometri până la capătul lumii, un film cu care am rezonat afectiv. M-am bucurat pentru premiile acordate. Am fost surprinsă de discursul actriței Alinei Berzunțeanu, pe care o știam doar din rolul din Trei kilometri. Pentru mine, Alina (adică Simona Petrescu), așa cum era în film, inspira sobrietate, seriozitate – cum te aștepți să fie un reprezentant al Serviciilor Sociale. Pe scena Teatrului Național București am găsit o fire caldă, chiar poznașă, apreciind astfel încă și mai mult efortul depus de Alina pentru rolul pe care l-a jucat impecabil.
Gala Gopo a făcut cinste tuturor filmelor de calibru înalt, a pus în lumină personalități consacrate din lumea filmului care au contribuit la consolidarea canonului cinematografic românesc, a adus un omagiu celor pe care nu avem voie să îi lăsăm în urmă, totul într-o manieră distinsă, profesional-festivalieră.
