Carti Memorii jurnale Recomandat

Jurnalul moscovit, de Walter Benjamin (I)

Jurnalul moscovit, de Walter Benjamin
Editura Idea Design & Print, Cluj, 2008
Traducere de Alexandru Suter

1. Introducere

Walter Benjamin s-a născut la 15 iulie 1892 în Berlinul celui de al doilea Reich german, într-o familie de evrei înstăriţi şi asimilaţi. Tatăl sau, Emil Benjamin, fusese bancher la Paris înainte de a se stabili la Berlin unde s-a ocupat cu comerţul de antichităţi. Benjamin a urmat atât cursurile Universitaţii din Freiburg cât şi pe cele ale Universităţii Humboldt din Berlin, studiind filosofia. Nu a luat parte la confruntările Primului Război Mondial, continuându-si studiile la Universitatea din Berna unde i-a întâlnit pe Ernst Bloch şi Dora Sophie Pollak ce avea să-i devină soţie, dăruindu-i şi un fiu, Stefan Rafael (1918-1972). În 1919 Benjamin şi-a susţinut teza de doctorat cu subiectul Conceptul criticismului în romantismul german. Nefiind capabil să-şi întreţină familia, Benjamin s-a întors la Berlin în casa părintească. În 1921 a publicat eseul Critica violenţei ( Kritik des Gewalt). În 1924 a petrecut câteva săptămâni în insula Capri unde a cunoscut-o pe Asja Lacis, întâlnire care avea să-i schimbe viaţa. În 1926 a început colaborarea cu publicaţiile germane Frankfurter Zeitung şi Die Literarische Welt care i-au permis să stea câteva luni şi la Paris. La sfârşitul anului 1926 se plasează sejurul său de două luni la Moscova.

După doi ani s-a separat de soţie, divorţând în 1930. Ascensiunea extremei-drepte în Germania l-a făcut să aleagă exilul, la fel precum mulţi alţi intelectuali germani de origine evreiască (dar nu numai). Încă din 1933 a luat în calcul posibilitatea sinuciderii. Fără bani şi fără speranţe, Benjamin a fost găzduit atât de Berthold Brecht, un stalinist devotat, cât şi de fosta sa soţie, la San Remo. Politica antisemită a Germaniei nazista avea să-l afecteze direct încă din 1938 când autorităţile germane i-au retras cetăţenia, Benjamin devenind astfel apatrid, fiind internat pentru câteva luni de autorităţile franceze în lagărul de lângă Nevers, în centrul Burgundiei. După ce a fost eliberat s-a întors la Paris de unde a fugit la 14 iunie 1940, cu o zi înainte de intrarea trupelor germane în oraş, refugiindu-se în sudul Franţei. Autorităţile naziste aveau întocmite liste cu disidenţii de origine germană care rezidau în Franţa si trebuiau arestaţi, numele lui Benjamin figurând pe una dintre ele.

Walter Benjamin

În august 1940 a obţinut viză pentru Statele Unite, plănuind să traverseze Atlanticul din Portugalia neutră. Însa pentru a ajunge în Portugalia trebuia să traverseze Spania. A trecut graniţa franco-spaniola făcând parte dintr-un grup de refugiaţi însa Franco ar fi dispus anularea tuturor vizelor de tranzit pentru refugiaţii francezi, ordonând politiei spaniole să-i trimită înapoi. Versiunea oficială. Deznădăjduit şi bănuind că oricum va ajunge în mâinile Gestapo, Benjamin s-a sinucis administrându-şi o supradoză de morfină în noaptea din 25 septembrie 1940, într-un hotel din orăşelul catalan Portbou. Cele mai importante cărţi scrise de Benjamin sunt: Afinităţile elective ale lui Goethe-1922, Originile dramei tragice germane – 1928, Lucrarea artei în era reproducţiei mecanice – 1936, Parisul celui de al doilea imperiu în Baudelaire-1938 sau Despre conceptul istoriei -1939. Gândirea lui Benjamin a fost influenţată de marxismul lui Berthold Brecht, de teoria criticii  a lui Adorno dar şi de misticismul evreiesc al lui Gerschom Scholem.

2. Jurnalul

Îndrăgostit de bolşevica Asja Lacis, Benjamin care simpatiza şi el cu regimul sovietic si ideologia comunistă încă înainte de a ajunge în decembrie 1926 la Moscova, îşi încearcă norocul timp de două luni in capitala raiului sovietic dorind să se integreze în viaţa culturală moscovită. Cum credea el că ar putea-o face fără a vorbi o fărâmă de rusă, este o alta întrebare, insa jurnalul sau moscovit[1] reprezintă o altă oglindă prin intermediul căreia se reflectă realităţile sovietice. Întreaga materie a jurnalului moscovit este ocupată de legătura ciudată pe care a avut-o Benjamin cu Asja Lacis, căreia i-a dat zilnic târcoale. Relaţia dintre cei doi era cu atât mai complicată cu cât Lacis era în mod oficial concubina (devenind în ultimii ani din viaţă soţia) regizorului german Bernhard Reich, care era bine implantat în mediul cultural oficial moscovit. Ba mai mult, pentru ca menajul à trois să fie şi mai complicat, Benjamin  a locuit o perioadă din timpul petrecut la Moscova chiar în camera lui Reich. Din nefericire pentru aspiraţiile erotice ale lui Benjamin, el a găsit-o pe Asja internată într-un sanatoriu din Moscova!

Anja Lacis

Jurnalul lui Benjamin reprezintă o fresca interesantă a capitalei sovietice către sfârşitul perioadei NEP pentru că, trebuie subliniat, Benjamin şi-a petrecut sejurul sovietic doar la Moscova, în timpul singurului respiro pe care l-a permis un Stalin care încă lucra la confiscarea manetelor puterii absolute de la care trebuiau îndepărtate toate celelalte potenţialele ameninţări (cea mai serioasă fiind reprezentată de Trotky care în anul 1927 a fost exclus din Biroul Politic, din PCUS şi, mai apoi, exilat în Kazahstan iar în 1929 expulzat din URSS): NEP care a fost iniţiată chiar de Lenin în 1921 după ce a constatat blocajul total al economiei şi agriculturii din Rusia “Putem să dăm puţin înapoi fără să distrugem dictatura proletariatului”[2] NEP proslăveşte o reîntoarcere parţială la economia de piaţă: „denaţionalizarea şi libertatea comerţului intern, deschiderea faţă de investitorii străini, denaţionalizarea întreprinderilor industriale cu mai puţin de zece salariaţi (…) se pune capăt la ţară rechiziţionărilor forţate, înlocuite cu un impozit în natură, apoi în bani. (…) În oraşe se constituie o nouă clasă de afacerişti, nepmen. Aceste măsuri permit producţiei industriale şi agricole să renască rapid. Dar statul păstrează controlul marii industrii şi al băncilor şi, prin urmare, al economiei.” În 1929 Stalin pune în practică ameninţările profesate de Lenin (Este o mare greşeală să se creadă că NEP a pus capăt terorii; ne vom întoarce la teroare şi la teroarea economică) şi reia asaltul temporar amânat asupra liberei iniţiative, începând colectivizarea forţată.

Benjamin a propus colectivului care redacta Marea Enciclopedie Sovietică un text despre Goethe, un subiect pe care-l stăpânea foarte bine, după cum o atestă şi volumul Afinităţile elective ale lui Goethe, tipărit în 1922[3]. De altfel în jurnal se plânge de ezitarea acestuia în a-i da un răspuns ferm, dacă-l publică sau nu. Pentru că aştepta răspunsul Comisariatului Poporului pentru Educaţie care, atunci când a venit, la 29 martie 1929, i-a demolat studiul, după cum o atestă scrisoarea publicată în anexele volumului. Într-o scrisoare descoperim şi metodele timide prin care se încerca seducerea scriitorului “Mâine o să am o convorbire cu Kameneva (sora lui Troţki) care se ocupă de relaţiile cu străinătatea. Vor să îmi organizeze ţinerea unei conferinţe. Cred chiar că se discută să mi se ia un interviu despre impresii moscovite.”[4]Din materia jurnalului se poate deduce atât că greutatea simbolică a lui Benjamin nu era deosebită pentru autorităţile sovietice care nu s-au mobilizat în mod deosebit pentru a-l cuceri pe scriitorul german[5] dar şi faptul că sistemul de fermecare încă nu era bine pus la punct, călătoria lui Benjamin datând de la sfârşitul anului 1926. NEP oferise iluzia unei relative libertăţi care s-a manifestat şi în domeniul vieţii publice.

A fost dus să viziteze Kremlinul însă “vizita fusese prost organizată” şi, înainte de a-l părăsi, intră în clubul Membrilor Armatei Roşii unde descoperă o “harta a Europei în forme simplificat schematizate. Daca învârţi de o manivelă aflată alături, se aprind, unul după altul, în ordine cronologică, locurile din Rusia şi din restul Europei în care a trăit Lenin. Dar aparatul funcţiona prost, se aprindeau simultan mai multe locuri.”[6] Din rândurile scrise de Benjamin observăm că viaţa în Moscova nu era complet lipsită de mici distracţii intelectual-burgheze precum diverse piese de teatru la care ia parte, restaurante mai mult mai puţin acceptabile, muzee (de exemplu la Muzeul de Istorie Benjamin a admirat o expoziţie de icoane!), cinematografe sau concerte de muzică clasică. “Înainte de amiază în catedrala Sfântul Vasile. Exteriorul luceşte în culori calde, prietenoase, peste zăpadă. Planul regulat a făcut posibilă o construcţie a cărei simetrie nu poate fi surprinsă din orice direcţie te-ai uita la ea. Întotdeauna păstrează o anumită rezervă, iar contemplarea acestei construcţii nu ar putea-o surprinde decât din înaltul avionului, împotriva căruia constructorii au uitat să se apere. Interiorul nu a fost doar golit, ci eviscerat asemenea unui vânat ucis, fiind transformat într-o atracţie muzeală dedicată educaţiei maselor.”[7]

Cu NEP sau fără NEP, frica asumării unor păreri, în scris sau la nivelul simplelor discuţii, nu dispăruse, fapt remarcat de vizitatorul occidental. “- Metoda de a scrie în Rusia: o amplă expunere a subiectului, pe cât posibil fără nimic altceva. Nivelul de educaţie al publicului este atât de scăzut, încât unele formulări nu au cum să nu rămână neînţelese.”[8] “(…)temerea generală, dominantă aici, în a-ţi exprima public părerea. Dacă întrebi o persoană pe care nu o cunoşti prea bine despre impresia sa cu privire la o piesă de teatru sau la un film oarecare, afli că :< Aici se spune că ar fi aşa şi pe dincolo> sau< în general, s-a exprimat părerea că…>”[9] Benjamin nu dezvoltă subiectul fie din neştiinţa fie din alte raţiuni. Benjamin se înşeală în legătură cu intenţiile puterii sovietice, căzând în capcana NEP “În unele discuţii purtate cu Reich am vorbit despre cât de ambivalentă este starea Rusiei în acest moment. În exterior, guvernul caută pacea, pentru a putea derula contracte comerciale cu statele imperialiste: în interior caută, înainte de toate, să suspende comunismul militant, tinzând să instaureze o pace de lungă durată între clase şi să depolitizeze viaţa civică, in măsura în care acest lucru este posibil. Pe de altă parte, în formaţiunile de pionieri, în Comsomol, tineretul este educat într-un spirit revoluţionar. Asta înseamnă că revoluţia nu este pentru acest tineret o experienţă, ci doar un slogan.”[10]

3. Întâlnindu-l pe Roth

Coperta editiei americane

Un alt scriitor de limbă germană care a vizitat Uniunea Sovietica pentru a relata cele găsite acolo a fost Joseph Roth. Născut în anul 1894 în partea austriacă a Imperiului Austro-Ungar, în orăşelul Brody, de lângă Lvov, din Galiţia, într-o familie evreiască. Asemeni multor altor evrei germanofoni şi Roth a fost toată viaţa ataşat sentimental de dubla monarhie (“singura patrie pe care am avut-o”), spre deosebire de naţiunile conlocuitoare (printre care se numărau şi românii – nu toţi!- din Austro-Ungaria). După destrămarea Imperiului Austro-Ungar, Joseph Roth a plecat în Germania, stabilindu-se la Berlin unde a devenit un ziarist de succes, publicând reportaje în prestigiosul cotidian liberal Frankfurter Zeitung, călătorind în întreaga Europă (Albania, Polonia, Italia, sudul Franţei) devenind o versiune germană a lui Albert Londres, fiind în consecinţă foarte bine plătit, printre cei mai bine plătiţi ziarişti germani ai epocii (o marcă pentru fiecare rând scris!).

Precum Londres, şi Roth a primit însărcinarea de a descoperi ce se întâmplă in patria misterelor, în ţara sovietelor. Călătoria lui de informare a durat între sfârşitul lui august şi sfârşitul lui decembrie 1926. Seria sa de articole publicate în ziarul Frankfurter Zeitung, intitulată “Reise in Rußland” (Călătorie în Rusia)[11] a cunoscut un mare succes la cititori fiind publicată în 18 numere ale ziarului. După cum observa cu răceală şi Benjamin, încă ataşat Uniunii Sovietice, Roth îşi pierduse iluziile comuniste. Cei doi s-au întâlnit şi la Moscova, în decembrie 1926 după ce se văzuseră şi la Paris, după cum o mărturiseşte Benjamin, la începutul jurnalului său moscovit. “Când îmi reamintesc întreaga seară, Roth îmi face o impresie mai puţin bună decât la Paris.”

La 16 decembrie 1926 Benjamin îi face un scurt portret destul de nedrept coreligionarului său “Roth pare să trăiască pe picior mare, cameră de hotel – la fel de europeană ca restaurantul – trebuie să coste mult, ca şi ampla sa călătorie de informare, care l-a purtat până în Siberia, Caucaz şi Crimeea. În conversaţia care a urmat citirii articolului său, l-am obligat rapid să arate de parte cui este. A reieşit, într-un cuvânt, faptul că a venit bolşevic (aproape) convins în Rusia şi că o părăseşte ca regalist. Ca de obicei, ţara trebuie să suporte costurile pentru schimbarea culorii convingerii acestor oameni, care sosesc aici ca politicieni roşu-rozalii (sub semnul unei opoziţii stângiste şi al unui optimism stupid). Faţa îi este brăzdată de o sumedenie de riduri şi dă senzaţia neplăcută că posesorul ei stă continuu la pândă. Acest lucru m-a frapat şi două zile mai târziu, când l-am reîntâlnit la Institutul Kameneva.„[12]

În ciuda inamiciţiei pe care o resimte Benjamin, în parte datorată şi de invidia faţă de posibilităţile materiale ale lui Roth, destinul celor doi a cunoscut acelaşi dramatism tulburător, acelaşi tragism existenţial în care s-au amestecat exilul, dezrădăcinarea, pierderea speranţei în umanitate şi demenţa antisemită. Ambii scriitori s-au exilat în Franţa după venirea la putere a lui Hitler, ambii sperând la o ipotetică salvare peste Ocean, ambii sinucigându-se (versiunea oficială a morţii lui Benjamin), Roth în ajunul scufundării Franţei, în anul 1939, după ce a devenit un alcoolic inveterat[13]iar Benjamin după prăbuşirea Franţei, tocmai pentru a nu fi predat de către autorităţile spaniole celor franceze şi, implicit, celor germane, care aveau liste exhaustive cu trădătorii de Vaterland. Fiind evrei şi, în plus, gânditori liberi, cochetând cu comunismul pentru a-l renega, destinul lor, odată înhăţaţi de Gestapo este uşor de imaginat.

(va urma)


[1] Walter Benjamin Jurnalul moscovit, Idea Design&Print Editura, Cluj, 2008

[2] Dicţionarul comunismului, coordonator Stephen Courtois, POLIROM, Iasi, 2008, pag. 420

Ibidem, pag. 421

[3] Goethes Wahlverwandtschaften

[4]Walter Benjamin, op.cit., pag.108

[5] Altfel nu se explică de ce Benjamin notează cu conştiinciozitate de fiecare dată când trecea pe la bancă pentru a schimba bani (mărci în ruble). În mare măsură, şi-a plătit singur sejurul, un fapt de neconceput pentru Rolland, Marcuse sau Gide şi toţi ceilalţi scriitori care au vizitat Uniunea Sovietică în anii 30.

[6]Op. cit., pag. 51

[7] Pag.21

[8] Pag.10

[9] pag.26

[10] pag.42

[11] Toate au fost reunite într-un volum “Reise nach Rußland. Feuilletons, Reportagen, Tagebuchnotizen 1919-1930 » Hiepenheuer&Witsch GmbH, 1995.

[12] Jurnal moscovit de Walter Benjamin, pag. 22-23. Institutul Kameneva era de fapt V.O.K.S. care era condus în acea perioadă de sora lui Trotky şi sotia lui Kamenev.

[13] Limba engleza are o expresie minunată, greu de tradus în română heavily drinker.

Articole similare

Revista presei culturale (14 – 20 februarie 2014)

Jovi Ene

„Jurnal la sfârșitul lumii”, de Vasile Ernu, sau cartea pe care o merităm

Corina Moisei-Dabija

Șapte minibiografii sentimentale: ”Nepovestitele iubiri”, de Tatiana Niculescu

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult